duminică, 28 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 4010

Demonstratie de prim-ajutor la Colegiul Karpen

    O echipă de voluntari ai Crucii Roșii, filiala Bacău, a efectuat la sfârșitul săptămânii trecute o demonstrație de prim ajutor la Colegiul Tehnic de Comunicatii N.V. Karpen, în cadrul proiectului inițiat de unitatea de învățământ inititulat “Solidaritatea schimbă omenirea”.

    Au participat elevi ai Colegiului N.V.Karpen și reprezentanți ai Clubului pensionarilor 60 plus, în încercarea de a demonstra că un adolescent și o persoană vârstnică pot colabora foarte bine când este vorba de a acorda primul ajutor sau că pot să își acorde reciproc primul ajutor.

    Echipa de voluntari le-a prezentat participanților câteva manevre de bază, dar și activitățile pe care le derulează Crucea Roșie, filiala Bacău, în sprijinul persoanelor defavorizate.

    Simulare de cutremur la Onesti: scenariul prevede prabusirea Casei de Cultura

      Miercuri, 27 noiembrie a.c., la ora 12.00, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Maior Constantin Ene” al judeţului Bacău (I.S.U.J. Bacău) va efectua, în municipiul Onești, un exerciţiu de conducere, în teren, privind managementul unor situații de urgență produse în zona de competență.

      Exerciţiul de miercuri, 27 noiembrie a.c., are ca temă „Activitatea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă pe linia realizării managementului unor situaţii de urgenţă produse de un seism în zona de competenţă”. Acest exercițiu se doreşte a fi o verificare a modului de acţiune a tuturor forţelor de intervenţie, cât și a factorilor de sprijin angrenați în limitarea și înlăturarea efectelor negative produse de un seism, ce se pot solda cu distrugeri însemnate de bunuri materiale şi, uneori, cu pierderi de vieţi omeneşti.

      Simularea organizată de către I.S.U.J. Bacău se va desfășura după un scenariu ce implică numeroase forțe de intervenție și de sprijin. Astfel, în ziua de 27.11.2013, la ora 12.00, în judeţul Vrancea se produce un seism cu magnitudinea de 7,5 grade pe scara Richter. În urma producerii acestuia este grav afectată Casa de Cultură a Municipiului Oneşti, unde mai multe persoane sunt grav rănite sau prinse sub dărâmături. În urma distrugerii structurii de rezistenţă un puternic incendiu a izbucnit în interiorul obiectivului.
      De asemenea, a fost afectată și Şcoala nr. 10 “Emil Racoviţa” Oneşti fiind necesară evacuarea elevilor, cadrelor didactice, precum şi a personalului auxiliar. În urma producerii seismului, în municipiul Onești, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate un autoturism şi o autocisternă care transporta clor. În urma evenimentului rutier rezervorul de clor s-a fisurat, iar şoferul şi pasagerul din autoturism au rămas încarceraţi.

      Alături de forţele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Maior Constantin Ene” al judeţului Bacău la exerciţiu vor mai participa: Inspectoratul Judeţean de Poliţie Bacău; Inspectoratul de Jandarmi al Judeţului Bacău; UM 01986 – Flotila 95 Aeriană; Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău; Spitalul Municipal Oneşti; Serviciul de Ambulanţă Judeţean; Sucursala Distribuţie Gaze Naturale E-On; E-On Moldova Distribuţie SA Centrul Exploatare Medie Tensiune Bacău; Garda Naţională de Mediu – Comisariatul Judeţean Bacău; Agenţia de Protecţia Mediu.

      Prin intermediul exerciţiului de miercuri, 27 noiembrie, se urmăreşte: antrenarea factorilor de decizie din cadrul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă şi a Comitetului Local pentru Situații de Urgență Oneşti pentru gestionarea situaţiilor specifice riscului la seism; antrenarea forţelor participante pentru protecţia populaţiei şi bunurilor materiale – cu scopul de a evita sau diminua pierderile de vieţi omeneşti şi pagubele de bunuri sau valori materiale ca urmare unor seisme; antrenarea forţelor participante în luarea deciziei privind derularea operaţiunilor de intervenţie în condiţii de siguranţă şi pentru reducerea timpilor operativi de intervenţie inclusiv activarea Planului Roşu de intervenţie al judeţului Bacău; însuşirea misiunilor şi atribuţiunilor ce le revin structurilor participante în caz de seism; verificarea modului de cooperare între structurile de intervenţie; stabilirea concepţiei de intervenţie pentru salvarea de vieţi omeneşti şi bunuri materiale – care se desfăşoară în zonele de risc şi de distrugeri cu scopul de a salva oamenii şi bunurile materiale, pentru localizarea şi înlăturarea urmărilor seismelor.

      Nu în zadar se consideră că, omul informat și care știe să acționeze corect în cazul unei situații de urgență este mult mai rezistent, mai protejat şi mai pregătit pentru înfruntarea acesteia.
      Un astfel de moment este bun pentru toţi cei implicaţi în a evidenţia modul în care acţiuni minore de conștientizare și pregătire la nivel comunitar pot avea un impact mare în limitarea și înlăturarea efectelor negative produse de o situație urgență, făcând posibilă revenirea la starea de normalitate într-un timp mai scurt.

      Pentru Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Maior Constantin Ene” al judeţului Bacău astfel de exerciții reprezintă o oportunitate de a creşte gradul de conştientizare a cetățenilor asupra riscurilor la care se expun şi să promoveze o cultură unitară asupra modului de acționare în cazul situațiilor de urgență.

      27 11

        p1

        Luat din cafenea cu SMURD-ul

          Luni, la prânz, un apel facut la 112 solicita prezenta de urgenta a unui echipaj medical la o cafenea din centrul municipiului Bacau. Unui tânar i se facuse rau si acesta le-a spus prietenilor sa cheme o ambulanta.

          Un echipaj SMURD a fost trimis de urgenta la fata locului, medicul a facut o evaluare a starii sale de sanatate si a decis transportul tânarului la Spitalul Judetean de Urgenta Bacau.

          „Se pare ca baiatul avea tensiune mare si din cauza asta i s-a facut rau”, a spus un martor ocular. Echipajul SMURD a predat pacientul cadrelor medicale de la Unitatea de Primiri Urgente, urmând ca acesta sa primeasca ajutor medical de specialitate.

          Cu barca, pe Prelungirea Bradului

            Perpendicular pe strada Prelungirea Bradului, intre numerele 101 si 103, exista o straduta care se numeste tot Prelungirea Bradului si care da in str. Nordului. Casele, construite in ultimele doua decenii, au fost numerotate de la 101 la 101 F si de la 103 la 103 F. Locuitorii acestora ne-au sesizat ca „apa ajunge din gard in gard” dupa ploaia din noaptea trecuta si, din cauza asta, copiii nu pot merge la scoala.

            In aceesi situatie se gasesc si batrânii care nu circula cu masina. Am fost la fata locului si am constatat ca spun adevarul. Stelian Cretu a afirmat ca in groapa de la nr. 101 A – 101 B „apa ajunge pâna la genunchi”, iar Viorel Catana ca „asa e intotdeauna când ploua, trebuie sa trecem prin apa.” De altfel, balti sunt de la un capat la altul, nu doar la nr. 101 A.

            Din 2000 incoace, am facut nenumarate demersuri catre Primaria Bacau, solicitând ca strada noastra sa fie asfaltata si racordata la reteaua de canalizare, dar nu s-a facut nimic, a declarat Neculai Romanet, care locuieste la 101 F. Nu au trimis niciodata nici macar un autograder ca sa o niveleze.”

            Viceprimarul promite ca o balasteaza!

            „Groapa asta e acolo de când lumea”, spune si vecinul de la 103, adaugând ca „trebuie sa-ti speli masina in fiecare zi.” Nu e singura problema a locuitorilor. Strada nu are retea de apa si canalizare, iar atunci când ploua mai tare se umplu cu apa curtile, apoi si fosele septice, iar apa contaminata se infiltreaza in sol si ajunge in pânza freatica, de unde locuitorii capteaza apa de baut.

            Mihai Sustac, viceprimarul municipiului Bacau, a promis ca situatia se va rezolva imediat: „Acum voi anunta CRAB sa traga apa de acolo cu o vidanja. In zilele urmatoare, vom trimite si un autograder care sa niveleze strada, sa puna balast si sa il taseze. Speram ca anul viitor vor fi bani si va intra in modernizare.”

            „Pentru straduta care iese pe Nordului exista deja proiectul tehnic de reabilitare. A existat o solutie initiala, dar nu a fost agreata, motiv pentru care dosarul a fost trimis pentru reproiectare.”
            Mihai Sustac, viceprimarul municipiului Bacau

            Bani pentru studii in Uniunea Europeana

              Centrul Europe Direct anunta ca Parlamentul European a aprobat un nou program al UE pentru educatie, formare, tineret si sport intitulat ErasmusA. „Acesta se va desfasura pe o perioada de sapte ani si are ca scop stimularea dezvoltarii competentelor si a capacitatii de insertie profesionala, alaturi de sprijinirea modernizarii sistemelor de invatamânt, de formare profesionala si pentru tineret”, a explicat prof. Doina Cmeciu, director Europe Direct Bacau. Programul beneficiaza de un buget de 14,7 miliarde euro, 40 la suta mai mare decât nivelurile actuale.

              Pot beneficia de acest sprijin financiar studentii care doresc sa urmeze cursuri de formare profesionala, ori pentru a munci sau pentru a desfasura activitati de voluntariat in strainatate, dar si ucenicii din invatamântul profesional. In plus, studentii care intentioneaza sa urmeze un program complet de studii de masterat in strainatate, pentru care rareori sunt disponibile granturi sau imprumuturi nationale, vor beneficia de o noua schema de garantare a imprumuturilor, gestionata de Fondul european de investitii. ErasmusA va oferi, de asemenea, finantare pentru educatia si formarea profesionala a personalului, a lucratorilor din domeniul tineretului, dar si pentru parteneriate intre universitati, colegii, scoli, intreprinderi si organizatii non-profit.

              Noul program ErasmusA combina toate schemele actuale ale UE pentru educatie, formare profesionala, tineret si sport, inclusiv Programul de invatare pe tot parcursul vietii (Erasmus, Leonardo da Vinci, Comenius, Grundtvig), programul „Tineretul in actiune” si cinci programe de cooperare internationala (Erasmus Mundus, Tempus, Alfa, Edulink si programul de cooperare cu tarile industrializate). Acest lucru va facilita intelegerea de catre candidati a oportunitatilor disponibile, in timp ce alte simplificari vor facilita la rândul lor accesul la program.

              Mister & Miss Colegiul National „Grigore Moisil”

                Cu o atmosfera de carnaval, dar si cu o participare numeroasa, cu momente artistice pline de culoare si de mult farmec, in fata unei sali arhipline cu spectatori, Concursul „Mister & Miss” Colegiul National „Grigore Moisil” din Onesti s-a dovedit a fi unul cu succes garantat. Organizat de elevii clasei a XII a E (prof. diriginte Mariana Bereczki), carora li s-au alaturat colegi din clasa a XII a C (prof. diriginte Maria Stanciu) si inceput in stilul „cu masca, fara masca” de prezentatorii Paula Potârniche si Vlad Miftodi, concursul a prilejuit celor noua aspiranti ai titlurilor puse in joc etalarea personalitatii si crearea unei atmosfere aflata in rezonanta cu tineretea, eleganta, gratia si frumusetea.

                Fie ca s-au declarat favoritii cântaretilor Beyonce, Rihanna, Chris Brown ori ca au ca actori preferati mari nume ale ecranului, concurentii au dat dovada si de intelepciune, prin motto-urile pe care si le-au ales: „Nu e bine sa ai tot ce iti doresti, ci sa iti doresti tot ce ai” sau „Invata sa ai mereu un zâmbet ascuns in suflet!” La proba tinutei de zi, plini de un optimism debordant, ei au demonstrat ca „frumusetea vine din interior” si, plini de ambitie, au deschis lupta pentru cucerirea titlurilor concursului.

                In decorul rosu al scenei, au evoluat si talentatii elevi ai Scolii Gimnaziale „Ghita Mocanu” ce bat la portile muzicii (Bianca Masala, Madalina Alupoaie) iar intr-o desfatare a culorilor, cu eleganta si rafinament, a fost prezentata o parada a modei (cu sprijinul Atelierului Couture din Onesti). Pâna la proba aptitudinilor artistice, „moisilistii” din concurs au trecut o proba de indemânare (realizarea cât mai repede a unui nod de cravata) si de rasfat culinar. Concurentii au sustinut reprize prelungite de dans, au interpretat melodii de muzica usoara, s-au intrecut in pantomime si au jucat teatru. Madalin Bostan, Adnana Codreanu, Alexandru Albu, Teodora Chelmus dar si Iulia Andreotti si Carmen Pintea, ca si alti concurenti, au aratat ca sunt talente in ascensiune.

                Melodiile interpretate de Andreea Moisa, Maria Padure, Andreea Ciuraru, de trupa de rock „Hard Heavy” si sceneta „Moldoveanul si ninsoarea” (ce a avut ca protagonisti pe Ionut Manciu si Sorin Prodea), au condimentat acest spectacol – concurs pâna la proba tinutei de seara, la care a fost de apreciata fascinatia culorilor in drumul spre podiumul de premiere. Pâna la deliberarea juriului, condus de prof. Marioara Brescan (director al CN Grigore Moisil”), spectatorii au fost incântati de aparitia-surpriza a Crinei Zvoboda (ventriloc), ce a fost insotita de câteva personaje-mascota).

                Podiumul

                Pe podium au urcat Alexandru Albu (locul 3), Vlad Iacinschi (locul 2) si Razvan Popovici, care a fost declarat „Mister Boboc”. Pentru obtinerea titlului de „Miss Boboc”, cu care a fost incoronata Andreea Lavinia Matees, au fost foarte aproape de podiumul de premiere Iarina Simina Cristea (clasata pe locul 3) si Carmen Pintea (ce a ocupat locul 2). Coordonator al acestui splendid concurs a fost prof. Constantin Jupenschi, ce a atins jubileul organizarii celei de-al X-a competitii „Miss & Mister Boboc” – Colegiul National „Grigore Moisil” din Onesti.

                CAR-urile ar putea pune popriri pe pensiile rau-platnicilor

                Pensionarii care inregistreaza intârzieri la returnarea imprumuturilor acordate de casele de ajutor reciproc ale pensionarilor (CAR-urile) s-ar putea trezi cu titluri executorii. Astfel, este posibil ca, in baza acestor titluri, casele teritoriale de pensii sa poata face popriri asupra veniturilor din pensii, pâna la lichidarea debitului.

                Masura este prevazuta intr-un proiect de lege privind modificarea articolului 14 din legea nr. 540/2002 privind casele de ajutor reciproc ale pensionarilor, supus dezbaterii publice de ministerul de resort.

                „Prin derogare de la prevederile art. 623 si art. 625 din Legea nr.134/2010, privind codul de procedura civila, republicata, contractele de împrumut constituie titlu executoriu, înfiintarea popririlor fiind facuta de catre creditor, fara a fi necesara interventia executorului judecatoresc.

                În caz de neconformare a debitorului, creditorul poate recurge la executarea silita în conditiile Codului de procedura civila”, se arata in proiectul de modificare a Legii 540/2002.

                Tot mai putini brazi de Craciun taiati din padure

                  Directia Silvica Bacau va scoate la vânzare anul acesta circa 3.600 de brazi de Craciun, cu o suta mai putin decât anul trecut. Taierile s-au imputinat vertiginos in ultimii ani, atât pentru ca piata este alimentata si cu brazi din import, si din padurile private, iar suprafetele de padure ale statului, din care se faceau taieri, s-au tot micsorat in urma retrocedarilor.

                  De asemenea, lumea opteaza tot mai des pentru pomii artificiali, in ciuda lipsei mirosului cetinei, ce da farmec sarbatorilor de iarna. “Taiem anul acesta doar 3.600 de pomi, fiindca padurile de unde taiam s-au retrocedat, mai ales in zona Trotus, la Ciobanus, Comanesti, Târgu Ocna”, a declarat Neculai Arsinte, seful Serviciului Productie din cadrul Directiei Silvice Bacau.

                  Preturile sunt aceleasi ca in 2012 si variaza in functie de inaltime: brazii cu inaltimi intre 0,7-1,3 m se taxeaza cu 20 lei, cei intre 1,3 si 2,0 m au pretul de 25 de lei, iar 30 de lei se incaseaza pentru pomii cu inaltimi intre 2 si 3 metri inaltime. Preturile sunt fara tva. Solicitarile pentru exemplare cu inaltimi mai mari de trei metri sunt considerate comenzi speciale, iar pretul se aproba de fiecare directie silvica in parte, pornind de la tariful minim de 20 lei/metru.

                  Brazii vor fi recoltati din regenerarile naturale cu o densitate excesiva, precum si din culturi specializate, de unde se recolteaza in fiecare an pomi pentru Craciun, in vederea vânzarii acestora in perioada sarbatorilor de iarna. Valorificarea brazilor se va face de catre directiile silvice din cadrul regiei, prin ocoalele silvice din subordine. Pentru evitarea taierilor ilegale, cât si a comertului ilegal cu pomi de Craciun, Romsilva impreuna cu Politia Româna, Jandarmeria Româna si Inspectoratele Teritoriale de Regim Silvic si Cinegetic desfasoara actiuni comune in fondul forestier, pe drumurile publice, in locurile de vânzare, ca si in anii anteriori, pentru prevenirea si sanctionarea unor astfel de fapte.

                  In medie, brazii din import au costat anul trecut in jurul a 150 de lei, dar au ajuns si la câteva sute de lei, preturi ce se pare ca se vor mentine si anul acesta. Cei mai multi brazi din import vin din Danemarca, Ungaria, Germania si Polonia, dar si din Olanda, Austria si Italia, la preturi medii de circa 20-25 de euro.

                  13,5 milioane de lei – datoria publica a judetului

                  Potrivit situatiei facute publice de Ministerul Finantelor, la data de 31 octombrie, unitatile administrativ teritoriale din judetul Bacau inregistrau plati restante mai mari de 90 de zile la nivelul bugetul general (arierate) de 13,55 milioane de lei. Datoria revine unui numar de 20 de unitati administrativ teritoraile (din totalul de 93).

                  Comuna Ardeoani tine capul de afis, in acest clasament, cu cele 5,35 milioane de lei, urmata fiind de comuna Nicolae Balcescu – 3,43 milioane de lei. In total, cele doua comune au datorii neachitate reprezentând aproape 65 la suta din totalul arieratelor inregistrate la nivelul intregului judet. Reamintim ca, la începutul anului, Guvernul a emis ordonanta prin care stabilea ca prioritate absoluta stingerea arieratelor.

                  Normativul stabilea ca fondurile din TVA si impozitul pe venit, repartizate de consiliile judetene, sa fie repartizate pentru acoperirea arieratelor si apoi pentru programele de dezvoltare locala. Referindu-se la acelasi subiect, al arieratelor, guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, afirma ca “arieratele sunt una dintre explicatiile pentru care avem inflatie inca ridicata”.

                  “Este o problemă majora a României pentru ca e ca o boala contagioasa, care se raspândeste si denatureaza fondul economiei de piata. Determină un lant de întârzieri de plata mai rele decât deficitele”, este pozitia Guvernatorului Isarescu. Limita legala a nivelului datoriei publice locale este de 30 la suta.

                  Gemenii din Letea Veche, din nou in atentia politistilor

                    Cei doi frati gemeni, din comuna Letea Veche, care saptamâna trecuta s-au luat la bataie iar unul a ajuns la spital cu leziuni la cap, fiind lovit de celalalt cu toporul, au ajuns din nou in atentia politistilor.

                    Dupa ce victima a fost externata iar agresorul a iesit din arest, s-au intâlnit acasa, au baut si s-au luat din nou la cearta.

                    Gheorghe si-a amenintat din nou fratele ca-l omoara si a sarit la el cu un cutit. Speriat, acesta a anuntat Politia si pentru a se evita o tragedie, Gheorghe a fost internat in Sectia de Psihiatrie unde, cel mai probabil, va fi supus unei expertize.

                    Conflictul dintre acestia pare greu de stins, atâta timp cât vor locui impreuna.

                    Cabinete inchise si proteste in fata spitalului

                      Personalul medical, marea majoritate asistenti si infirmieri, a intrerupt, ieri dimineata, activitatea pentru doua ore. Intre 8.00 si 10.00, activitatea in spitale s-a desfasurat doar in proportie de 30%. A fost greva de avertisment prin care salariatii din Sanatate le-au transmis guvernantilor ca nu se poate merge la nesfârsit cu bugete insuficiente si cu salarii mici. Veniti de la prima ora a diminetii, bacauanii au gasit policlinica de adulti inchisa, la fel si pe cea pentru copii.

                      Si Laboratorul de Analize medicale si-a inchis usile, oamenii fiind nevoiti sa astepte afara. Daca nu aflasera de la televizor de protest au aflat din afisul lipit pe usa de la intrare. „Am venit pe la 8.00. Nu stiam ca fac greva. Erau deja oameni adunati aici. O sa stam de acum, ca nu avem ce face. Noi ce putere avem? Daca vor sa protesteze o fac. Au si ei problemele lor, ca noi toti. Macar daca protesteaza sa nu o faca doar pentru salariile lor ci si pentru noi, pacientii”, spunea Ileana Anton. La ambele intrari in curtea spitalului dar si in fata Spitalului de Pediatrie, câtiva medici si zeci de cadre medii s-au adunat pentru a protesta.

                      A fost o greva tacuta, fara scandari sau pancarte. Doar câtiva dintre ei purtau banderole pe mâna. „Sunt asigurate urgentele. Ramâne de vazut ce se va intâmpla dupa actiunea de astazi. Noi speram sa nu fim nevoiti ca din 28 noiembrie sa fie declansata greva generala”, a spus Aurel Cretu, liderul de sindicat Sanitas Bacau. La ora 10.00, activitatea din spitale a fost reluata la parametri normali. Policlinicile au fost cele mai aglomerate.

                      Premii noi la Gala Voluntarului Bacauan

                        Pâna pe 29 noiembrie, tinerii talentati mai pot inca sa se inscrie la Gala Judeteana a Voluntarului Bacauan, organizata de FSC pe 6 decembrie, la Casa de Cultura. Editia a VII-a vine cu doua noutati, adaugând la „Voluntarul anului 2013 in judetul Bacau” si „Proiectul de voluntariat al anului 2013 in judetul Bacau” doua noi sectiuni: „Proiecte de voluntariat initiate si implementate de licee si colegii”, respectiv „Proiecte de voluntariat initiate si implementate de companii”. Gala va cuprinde si un concurs denumit „Liceenii au talent”.

                        In cadrul acestuia, cei mai talentati tineri din liceele locale vor fi invitati sa prezinte momente artistice care vor fi jurizate, apoi, cele mai bune trei prestatii vor fi premiate. Inscrierea pentru cele patru mari premii se va face prin completarea unui formular de nominalizare si trimiterea lui pe adresa voluntariat@fsc.ro, iar pentru concursul „Liceenii au talent”, tinerii artisti se vor inscrie pe site-ul www.voluntarifsc.ro.

                        Termenul limita este 29 noiembrie. Pe 3 decembrie va avea loc preselectia, cele mai bune 10 prestatii mergând in finala, la Gala din 6 decembrie. Organizatorii sustin ca premiile vor fi motivante.

                        „Invitam organizatiile, companiile si liceele care deruleaza proiecte de voluntariat sa se inscrie la eveniment pentru a face cât mai bine cunoscuta munca voluntarilor si a contribui la dezvoltarea acestui fenomen. Ne dorim ca cei mai activi voluntari sa fie din nou pe scena Casei de Cultura pentru a le recunoaste munca de peste an si a le spune public: multumim!”
                        Gabriel Magurianu, coordonator voluntari

                        Editia din acest an a Galei Judetene a Voluntarului Bacauan va insemna implicarea a zece organizatii neguvernamentale din tot judetul, a sapte licee si a peste 800 de participanti.

                        Nici vorba de vreo revolutie…

                        Daca as mai avea 20 de ani m-as apuca de afaceri cu petrol, combustibili, orice afacere din care ies bani repede si multi. Voi face o evaziune fiscala de un milion- doua de euro, dupa care, fie ce-o fi, poate sa fie si doi- trei ani de puscarie.

                        Dau 100.000 de euro la avocati sa scap cu ani mai putini (el poate sa mai dea unde stie el), mai stric alta suta de mii de euro pe directorul inchisorii, pentru a-mi aranja o viata mai buna si, boiereste, astept sa fiu eliberat, acasa ma asteapta 1,8 milioane de euro.

                        Vad ca se poarta in România. Dar nu mai sunt tânar, am o mica afacere, vine Guvernul si ma jefuieste, piata este proasta, taxele tot mai multe, preturile scad, nu mai sunt bani, iar eu ma duc incet – incet spre faliment, odata cu toata familia. Deoarece nu-mi convine sa ajung la sapa de lemn sau sa fac vreun gest disperat, mai bine inchid si ma angajez la stat.

                        Acestea sunt cuvintele spuse de un prieten la o discutie despre starea actuala a economiei românesti. Nu stiu de unde i-a venit ideea cu evaziunea, eu stiu din declaratiile politicienilor, ale guvernantilor, ca evaziunea este tinuta sub control, ba, dupa unii, a fost eradicata, toata lumea achita la stat datoriile, institutiile de control isi fac datoria, ANAF-ul a trecut la executari silite, cotrobaie chiar si prin podurile si curtile oamenilor.

                        Dar poate stie mai bine interlocutorul meu, cert este ca statul este la ananghie, criza, cu toate asigurarile analistilor interni si mondiali, isi face rau de cap, TVA de 24 la suta la pus la pamânt mai ales micile afaceri, a scazut masa monetara de pe piata, vânzarile cunosc un recul ingrijorator, iar bugetul pe anul 2014, asa cum este el intocmit, prevede noi cresteri de taxe, pentru a acoperi deficitul.

                        Nici situatia politica nu are orizont, pactul de coabitare a fost aruncat peste bord, iar lupta stearpa dintre cele doua palate, dintre presedinte si premier, nu va avea alt rezultat decât o aiuritoare degringolada economica, dar mai ales sociala.

                        Miza este acum noua acciza la carburanti, insa, in subtext, este vorba de orgoliu, de plata unor polite, de nemasurata dorinta de a controla tara, in timp ce natiunea asteapta solutii, economice, manageriale, asteapta revigorarea investitiilor, cresterea locurilor de munca si, implicit, a veniturilor.

                        Noua generatie

                        „Am o singura viata si vreo s-o traiesc! Ca daca nu ma distrez acum, când o s-o fac? La facultate, dupa aia? Asa ca acum beau si merg in baruri. Am prietenasi cu care ies, am fete cu care ma distrez. Prietenasii au parinti cu bani, ca doar nu o sa fiu prieten cu toti taranii. Mergem in cluburi, ne imbracam numai cu haine de firma si mâncam doar la fast-food-uri scumpe”.

                        Va este cunoscut refrenul? Poate ar trebui. Daca aveti copii la liceu, e bine sa verificati ce mai face, in ce cercuri se invârte. Copiii au invatat repede noua filosofie existentiala, stiu ca, pentru a se descurca in viata, au nevoie de sistemul PCR – pile, cunostinte si relatii. Stiu ca banul face lumea sa se roteasca si atunci devin segregationisti: ii resping din grupul lor pe copiii cu parinti saraci.

                        Asta când, pur si simplu nu-i iau la bataie. Pentru diferite motive: ca nu i-au salutat suficient de respectuos, ca au indraznit sa-i critice sau pentru ca au indraznit sa spuna „Buna ziua” unei fete din cercul „bogatilor”. Ori pentru ca au purtat sapca.

                        Iar daca baiatul de bani gata nu are muschii la el, da un telefon si isi cheama prietenasii. Il ingramadesc pe sarantoc in veceu si-l articuleaza la ficati pâna il conving sa-si ceara iertare si sa-i pupe piciorul celui „jignit”.

                        Nu zic ca nu sunt si copii extraordinari. Dar parca mesajul servit de manele a prins la prea multi adolescenti…

                        Alegeri cu prelungiri in PDL

                          Alegerile de duminica pentru structurile de conducere ale Organizatiei Judetene a PDL nu s-au finalizat nici acum, intrucât una dintre functiile de prim-vicepresedinte a ramas vacanta. La vârf, certe sunt pâna acum victoria Tudoritei Lungu, care a fost aleasa presedinte al organizatiei, precum si alegerea prim-vicepresedintelui Andrei Paraschivescu.

                          Pentru a doua functie de prim-vicepresedinte au obtinut cele mai multe voturi Petrica Mihaila si Cosmin Curelea, insa nici unul nu a putut fi validat câstigator, intrucât nu s-a intrunit cvorumul necesar.

                          In aceste conditii, teoretic ar fi necesar inca un tur de scrutin pentru ocuparea functiei. Preferat de catre Tudorita Lungu sa ia acest mandat de prim-vice, Alin Popa a iesit abia al patrulea in cursa.

                          Secretar general al organizatiei a fost ales Adrian Iordache, in dauna lui Gabriel Corodeanu. Au mai fost alese in Biroul permanent alte 25 de persoane cu diverse functii.

                          Volei feminin/ Liga Campionilor: Misiune imposibila

                          Dinamo Kazan – Stiinta Bacau

                          Campioana României la volei feminin, Stiinta Bacau se pregateste pentru „dubla” anului. Intr-un interval de noua zile, studentele se vor confrunta de doua ori cu unul dintre „granzii” Ligii Campionilor, Dinamo Kazan. Primul joc va avea loc in aceasta seara, in Rusia, in runda a treia a grupei F, pentru ca returul sa se desfasoare saptamâna viitoare, pe 5 decembrie, in Bacau.

                          „Vreau sa câstigam jocul de acasa, cu Dinamo Kazan. Acesta este visul meu”, a declarat antrenorul Stiintei, Florin Grapa, dupa succesul obtinut in tie-break, contra elvetiencelor de la Volero Zurich. Pâna la meciul de acasa, Stiinta va incerca sa faca o figura cât mai onorabila in turul de la Kazan. „Din pacate, in aceasta perioada ne-am confruntat cu adversari modesti in campionat, care nu ne-au putut baga in priza pentru meciurile tari din Liga Campionilor”, s-a plâns Florin Grapa, facând referire la suita de victorii cu 3-0 obtinute de bacauance in compania unor echipe low class din Divizia A1 precum Unic Piatra Neamt, Rapid, Tomis sau Penicilina Iasi.

                          In partida de la Kazan, Kim Staelens si compania vor avea in fata o grupare care domina autoritar grupa F si care dispune de o super-garnitura, in frunte cu Ekaterina Gamova, una dintre cele mai bune voleibaliste de pe continent. Spre deosebire de Stiinta, care are in lot nu mai putin de opt voleibaliste din strainatate, Dinamo Kazan mizeaza pe numai doua straniere. Dar ce straniere! Americanca Jordan Quinn Larsson Burbach, medaliata cu argint la Olimpiada londoneza si italianca Antonella Del Core, dubla campioana mondiala si dubla campioana europeana, aflata la al treilea sezon in Rusia.In celalalt meci al grupei F, joi, Volero Zurich va primi vizita polonezelor de la Tauron Dabrowa Gornicza.

                          Clasament grupa F

                          1 Dinamo Kazan 2 2 0 6-1 6p.
                          2 Tauron Dabrowa 2 1 1 3-5 3p.
                          3 Stiinta Bacau 2 1 1 3-5 2p.
                          4 Volero Zurich 2 0 2 2-6 1p.

                          Vice-campioana României, umilita in Suedia!

                          Handbal masculin/ Cupa EHF: IFK Kristianstad – Stiinta MD Bacau 40-25 (23-13)

                          Umilinta maxima pentru Stiinta MD Bacau. Vice-campioana României a fost surclasata cu 40-25 (23-13) duminica seara, in Suedia, de IFK Kristianstad, in prima mansa a turului 3 din Cupa EHF. Cu un joc defensiv foarte slab si cu o poarta-svaiter, studentii nu au putut tine pasul cu adversarii lor, in ciuda unui debut de joc care nu lasa sa se intrevada dezastrul de final.

                          „Punctul nostru forte in campionatul intern, apararea, nu s-a dovedit valabil in afara granitelor tarii. Când iei 40 de goluri, nu stiu daca mai are rost sa vorbim despre aparare sau chiar despre handbal”, a declarat, pentru site-ul bacau.sport, antrenorul Stiintei MD, Eliodor Voica. Acesta nu a exclus nici posibilitatea unei despartiri de gruparea bacauana: „Atât timp cât voi fi la Stiinta, voi cere un alt ritm de joc.

                          Daca vom reusi, va fi un plus câstigat, iar daca nu, cineva trebuie sa plateasca si acela e antrenorul, iar eu sunt tot timpul pregatit de plecare”. De vazut ce masuri va lua conducerea clubului bacauan dupa aceasta umilinta, care anuleaza, practic, sansele de calificare ale Stiintei in grupele Cupei EHF.

                          IFK Kristianstad: Beutler, Lucau – Gudmundsson (7), Jepson (6), Cederholm (5), Karlsson (5), Lindskog (5), Olsson (5), Jonsson (2), Madsen (2), Pettersson (2), Lagergren (1), Larsson, Lindgren. Antrenor: Ola Lindgren.

                          Stiinta MD Bacau: Tevzadze, Grigoras – Da Silva (5), Iancu (4), Rotaru (4), Ghita (4), Michelin (2), Rusia (2), Bondar (1), Fenici (1), Ramba (1), Johannson (1), Păunica, Dospinescu, G. Bujor. Antrenor: Eliodor Voica.

                          Mirela a emigrat in Anglia. Cum a lasat un maidanez viata de câine din Bacau

                          Probabil ca nu exista bacauan care sa n-o cunoasca pe Mirela. Mirela are pagina de Facebook, are cont pe Ask.fm, are sute de poze facute prin oras si câteva zeci de clipuri urcate pe YouTube. Este, mai mult ca sigur, cel mai cunoscut câine maidanez din oras.

                          De fapt, a fost. Pentru ca Mirela a lasat Bacaul pentru Anglia: de câteva zile, câinele a ajuns intr-un adapost din Marea Britanie si urmeaza sa fie adoptat. Initial, el a fost tinut intr-o pensiune din apropierea Bacaului, unde a fost deparazitat si vaccinat, i s-au facut actele, a fost fotografiat si, apoi, prezentat pe Facebook.

                          Dupa ce s-au facut toate actele si s-a obtinut viza finala de la Directia Sanitara Veterinara, Mirela a fost urcata intr-o masina si trimisa catre Anglia. In scurtul timp cât a fost ingrijita dupa ce a fost luata de pe strada, Mirela a scapat de obsesia pentru cauciucurile masinilor, s-a facut cuminte si a pus câteva kilograme pe ea.

                          La Calais, inainte sa ia bacul spre Dover, câinele a bagat in sperieti iepurii de pe câmp. Mirela este doar unul din câinii fara stapân din oras care este adoptat sau in curs de adoptie in strainatate.

                          Un alt caz celebru, care a fost prezentat la televiziunile engleze, este cel al lui Glory, câinele din Bacau fara picioare, pentru care o familie engleza a cheltuit câteva mii de lire pentru a-i pune o proteza.

                          S-a nascut pentru a iubi animalele

                          De adoptiile internationale se ocupa si Oana. Oana Mariana Berbece, o tânara de 23 de ani, acum masteranda la Litere in Bacau. Dragostea ei pentru animale este infinita. Practic, fiecare parte din corpul ei firav traieste pentru micile vietuitoare – câini, pisici, porumbei, soricei. De mic copil iubeste animalele.

                          „M-am nascut pentru asta, ne-a spus sigura pe ea. As vrea sa le iau pe toate acasa, daca as putea. Dar am noroc de prietenii care sunt alaturi de mine”. La prieteni, in special la cei care locuiesc la casa si au curte, gaseste adaposturi temporare pentru câinile si pisicile care urmeaza sa fie adoptate.

                          Se loveste mereu insa de mentalitatea oamenilor care nu inteleg aceasta pasiune. „Insa am noroc, mare noroc, cu cei din afara tarii. De aceea m-am si orientat spre adoptiile internationale”, explica.

                          I-a impresionat pe francezi

                          Totul a inceput in Franta, in urma cu trei ani, când, ajunsa acolo printr-o bursa de studiu Erasmus, „o mâta slabanoaga si infometata”, cum o caracterizeaza, i-a atras atentia in fata unui supermarket. Instinctual s-a aplecat spre ea, a hranit-o si a mângâiat-o, iar pâna-n seara pisica era deja adoptata.

                          oana 4

                          „I-am impresionat pe francezi cu gestul meu. M-au abordat imediat si m-au ajutat sa gasesc o casa pentru acea pisica. Au pus afise cu poza ei peste tot si asa am rezolvat problema”, a povestit Oana. Ajunsa acasa, a extins acea idee si in Bacau. La inceput pasii au fost mai greoi, dar acum totul i se pare … o joaca.

                          „Ajut animalele sa duca o viata normala. Tot ce inseamna maidanez, fie el catel sau pisoi, inseamna o viata de suferinta. Iar eu ajut. Sunt cred ca sute de cazuri, nici nu le-am numarat. Sau chiar mii, daca ma intrebati si de cei pe care nu i-a dat inca spre adoptie, dar sunt in grija noastra”, este de parere. E ajutata de toti cei care ii inteleg aceste trairi, ii cunoaste pe toti medicii veterinari din oras, pe sterilizare, vaccinare, tratamente.

                          Banii? „Vin. Sunt situatii când si cersim pentru ei, dar ne descurcam. Cei mai buni donatori sunt oamenii din Olanda, iar cei mai buni adoptori de animale, cei din Germania. Dar lucram si cu Franta, cu Finlanda, cu Anglia, cu Belgia.”

                          Trei cazuri, trei povesti. La fel ca alte mii.

                          Nu are timp liber deloc. Clipa de clipa cauta solutii pentru a salva de la moarte micutele suflete. Chiar si in timpul discutiei noastre a mai rezolvat trei cazuri: unul in Franta (o catelusa din zona Buhusiului care a fost impunsa cu furca in burta in timp ce era gestanta), unul in prag de a fi operat (un catel cu zgarda incarnata) si un altul in Germania (un pui de pechinez, abandonat alaturi de alti 5 fratiori lânga o ghena in centrul Bacaului).

                          oana -12

                          Niciodata nu da gres. „Feed-back-ul e foarte bun peste tot. Ne ocupam si de asta. Fac parte din Asociatia Per Anima, colaboram si cu alte ONG-uri care se ocupa de protectia animalelor si ne descurcam. Nu dorim decât ca lumea sa ne inteleaga si sa devina mai responsabila in aceasta privinta. In primul rând sa inteleaga ca orice maidanez trebuie sterilizat”, mai spune Oana.

                          E sustinuta indeaproape si de prietenul ei, dar si de sora ei, care intre timp urmeaza si Facultatea de Medicina Veterinara. Asta va face toata viata – va salva vieti de maidanezi. Si nu le ofera cadou.

                          „Animalele nu sunt cadouri. Nu stii in ce familie ajunge printr-un astfel de gest”, spune categorica. Telefonul i-a sunat iar. Problema era urgenta. A fugit imediat. Noi am inteles-o. Pentru ca amândoi iubim animalutele nevinovate.

                          Roxana Neagu
                          Razvan Bibire

                          Volei feminin/ Divizia A1: Studentele ramân in frunte

                          Stiinta Bacau continua sa fie lidera Diviziei A1 la volei feminin, cu precizarea ca studentele au un meci in plus disputat. La finalul saptamânii este programat marele derby dintre Dinamo si Stiinta.

                          Rezultatele inregistrate in etapa a noua: Penicilina Iasi – Stiinta (jucat joi). Medicina Tg. Mures – Dinamo Bucuresti 0-3, CSM Bucuresti – CSM Lugoj 3-1, Unic Piatra Neamt – Volei Alba 0-3, Tomis Constanta – CSM Târgoviste 0-3, SCM U Craiova – Rapid Bucuresti 3-0.

                          Programul etapei viitoare (sâmbata, 30 noiembrie): Dinamo – Stiinta, Rapid – Penicilina, CSM Târgoviste – SCM U Craiova, Alba Blaj – Tomis Constanta, CSM Lugoj – Unic, Medicina Târgu-Mures – CSM Bucuresti.

                          Clasament

                          1 Stiinta Bacau 10 9 1 29-6 27p.
                          2 Dinamo Bucuresti 9 9 0 27-2 26p.
                          3 Alba Blaj 9 8 1 26-7 24p.
                          4 Medicina 9 5 4 18-14 16p.
                          5 SCM U Craiova 9 5 4 17-14 15p.
                          6 CSM Târgoviste 9 5 4 19-16 14p.
                          7 CSM Bucuresti 9 5 4 17-15 14p.
                          8 Unic P. Neamt 9 4 5 14-16 13p.
                          9 CSM Lugoj 9 2 7 11-22 7p.
                          10 Penicilina Iasi 9 2 7 6-22 6p.
                          11 Rapid 10 1 9 4-28 3p.
                          12 Tomis 9 0 9 1-27 0p.