Vladimir Buzdugan. Acum are 71 de ani. E pensionat de mai bine de doua decenii. A iesit la pensie in 1993, cu grad de colonel – comandor de flotila, desi timp de 11 ani a indeplinit sarcinile de general. A fost cel mai longeviv comandat al Unitatii de Aviatie Bacau. Acum, dupa 23 de ani, i s-a facut dreptate. Prin decret prezidential este numit general de flotila, cu o stea. Titlul onorific. Nimic mai mult.
In timpul evenimentelor din decembrie 1989, având atunci functia de comandant al Centrului de Instructie al Aviatiei – Flotila Aeriana 95 Bacau de azi, comandorul Vladimir Buzdugan a primit ordin sa planteze mine antipersonal pe toata suprafata aerodromului.
A refuzat. Ar fi insemnat sa provoace sute de victime in rândul populatiei bacauane, din zona de vest a aerodromului, care lucrau la Uzina Metalurgica, la Masini Unelte sau la Fabrica de Nutreturi.
Ca sa nu mai vorbim de cei peste 1.200 de soldati pe care ii avea in subordine. Si-a asumat intreaga raspundere pentru neindeplinirea acestui ordin criminal si a refuzat categoric sa-l puna in aplicare. A avut curaj. Demn si categoric, in zilele tensionate din acea vreme, a refuzat ordinul.
Din acest motiv, in 1993, cu prilejul pensionarii si trecerii sale in rândul cadrelor in rezerva ale aviatiei militare, a avut parte de o mare nedreptare, de neinteles. Dupa cum scrie si revista „Orizont aviatic”, dupa cum stiu si toti colegii, „cu sase luni inainte de a iesi la pensie a fost mutat scriptic pe o functie inferioara, fara stirea lui. Astfel, nu a mai beneficiat de dreptul de pensie pentru functia de general pe care a indeplinit-o cât s-a aflat la comanda Centrului”.
A fost o nedreptate care l-a marcat sufleteste, desi nu recunoaste.
O viata traita mereu „la mustata”
L-am gasit pe Vladimir Buzdugan in casa, alaturi de sotia lui, Elena, savurând linistit cafeaua de dimineata. Ne astepta linistit pe fotoliul sau din sufragerie. Acelasi om demn, categoric, blând si rabdator, cu voce calda. Am aflat ca s-a nascut pe 13 octombrie 1942 in Bacau. Cu tata militar, copilul Vladimir a urmat cursurile primare la mai multe scoli din diferite orase.
A urmat apoi Liceul Militar „Stefan cel Mare” Cimpulung Moldovenesc, pe care l-a absolvit in 1960. „Din 100 de absolventi, doar 5 am ramas pe aviatie”, spune. De la inceperea cursurilor liceale a ales aviatia militara.
Ulterior, pe baza de examen, a reusit sa fie admis la Scoala Superioara de Ofiteri de Aviatie „Aurel Vlaicu” de la Bobocu, Buzau. Anul 1964 a insemnat pentru el absolvirea scolii militare cu avansarea in gradul de locotenent aviator, dar si casatoria cu Elena Popovici.
Dupa 8 ani in unitatile operative ale aviatiei de vânatoare (Regimentele de Aviatie de la Craiova si Deveselu – locuri unde au venit pe lume si cei doi fii, Adrian si Mirel), din 1972, noiembrie, este mutat in garnizoana Bacau, ca instructor de zbor in cadrul Escadrilie a 2-a din Centrul de Instructie al Aviatiei, cu obiectiv principal pregatirea tinerilor piloti pentru trecerea pe avionul supersonic MiG 21, in functia de comandant de escadrila. Alti doi ani (1975 -1977) au fost la Academia Militara Bucuresti.
Revine in Bacau, fiind incadrat in functia de ofiter cu tragerile si lupta aeriana. Cu o bogata experienta in domeniu, cu o buna pregatire teoretica si practica, pilot clasa I-a, instructor de zbor in toate conditiile meteorologice, in 1981 i se incredinteaza functia de comandant al Centrului de Instructie al Aviatiei, pe care o detine timp de aproape 12 ani, pe functie de general, pâna in iunie 1992. A fost cel mai longeviv comandant al Bazei Aeriene din Bacau. „A fost o viata pe care mereu am trait-o «la mustata»”, adauga simplu, ca pentru el.
„Niciodata nu am crezut ca o sa-mi placa atât de mult. Ori avionul s-a lipit de mine, ori eu de el. Am trecut prin toate functiile, am scolit mii de elevi, multi dintre ei acum generali.”
O zi de cotitura. Un an negru.
Ziua de 1 septembrie 1970 avea sa-i schimbe viata. Avea 28 de ani. „Atunci m-am nascut a doua oara”, marturiseste. Era noaptea, in jurul orei 23.00. Se intorcea dintr-o misiune de zbor, iar la verticala aerodromului a intrat razant intr-o coliziune cu un alt avion pilotat de un bun camarad de-al sau. A reusit sa aterizeze, a salvat si nava, iar celalalt pilot s-a catapultat.
Insa de la acel accident stupid, a inceput o noua drama in viata lt.maj.Vladimir Buzdugan, de atunci. I „s-a fabricat” acuzatia ca pilotul Buzdugan a intentionat sa-si omoare colegul si nu a respectat instructiunile de la baza de comanda. Fara o ancheta serioasa, atenta, cu analizarea cazului, a fost declarat vinovat si trimis in fata Tribunalului Militar, instanta care l-a condamnat la aproape 8 ani de inchisoare. O nedreptate care nu l-a doborât. Un an a luptat pentru a fi repus in drepturi.
“A fost cumplit. Pâna si covorul de la usa de la intrare ni l-au confiscat”, retraieste acele momente si sotia, Elena. Tot ea e cea care, in 1990, a reusit sa-l ridice moral, dupa moartea prematura a primului fiu, Adrian. “Noaptea plângea cu poza lui in fata, iar a doua zi se urca pe supersonic. N-a fost usor”, completeaza trist.
„La Deveselu m-am format ca pilot de lupta. Zi si noapte zburam. Acasa eram doar musafir. Am fost printre primii piloti din tara care a urcat pe un supersonic MiG 21. Nu am avut o viata lina, ci una plina de intâmplari. Cerul meu nu a fost intotdeauna senin.”
„Mentorul meu a fost generalul de aviatie Gheorghe Moraru, iar secretele zborului le-am aflat de la primul comandat de escadrila, Vladimir Cristescu. Doi oameni deosebiti, care mi-au marcat viata.”
General prin decret prezidential
Zilele trecute, presedintele Traian Basescu a semnat o serie de decrete privind inaintarea in grad a mai multor ofiteri din Ministerul Apararii Nationale, unii dintre ei in retragere, altii la trecerea in rezerva. Pe acea lista este si numirea in grad de general de flotila aeriana – cu o stea, in retragere, comandorului Vladimir Buzdugan. Dupa 23 de ani i s-a facut dreptate. Dupa 23 de ani.
