miercuri, 21 ianuarie 2026
Acasă Blog Pagina 3901

De ce tac politicienii nostri?

“Politicienii nostri habar n-au de istorie, altfel nu se explica lipsa de reactie, pozitia sovaielnica atunci când sunt in joc statul, limba si natiunea româna.”

Aceste cuvinte au fost rostite, au fost repetate de un istoric, de un om care toata viata si-a petrecut-o in arhivele lumii si ale tarii, in cautarea adevarului despre poporul român, despre limba, istorie, vechime, obiceiuri, vecini, granite, politici, agresiuni, misionari, tratate, religii, domni, popor, administratie, organizare statala, navaliri, pace si razboi. Suntem saraci si in “adevaruri”, “toti cei care au trecut pe aici nu au luat numai aur, argint, teritorii, petrol, grâne, copii, ne-au luat si comorile spirituale, inscrisurile, arhivele, sufletul nostru”, de aceea istoricul a fost obligat sa caute in arhivele Vaticanului, ale statului italian, in muzee, biserici, a valorificat documnete aduse din arhivele poloneze, ungare, turcesti, acele adevaruri ascunse, rapite, iar in locul lor cuceritorii vremelnici au lasat minciuna.

A adunat intr-o viata fila cu fila, pergament cu pergament, microfilme, Bule papale, inscrisuri domnesti, a facut ordine si a scris o carte cât un monument, un monument inchinat Adevarului despre poporul român, de la traci, daci, romani, români, ortodocsi, catolici, greco-catolici, toti români, toti de-o limba. A publicat fragmente, a scris despre perioade istorice in numeroase publicatii de specialitate, a scris nenumarate carti: scrisul, documentele oficiale nu mint, eu daca nu am avut surse, documente, nu am scris, isi expune crezul profesorul Dumitru Zaharia.

Nedumerirea istoricului, arhivistului, cercetatorului, mâhnirea lui vin de la constatarea ca oamenii pusi, alesi in fruntea tarii, politicienii nu cunosc sau nu vor sa recunoasca aceste adevaruri, cum au facut-o inaintasii lor, domnii pamânteni: populatia catolica din Moldova este româneasca, multiseculara, iar misionarii mincinosi trimisi au fost expulzati, alungati de pe aceste teritorii, spre deosebire de astazi când, cu toate ca a fost in valoare Concordatul cu Sfâtul Scaun din 1929, el nu este respectat.

Acolo scrie clar: singura limba care se foloseste in cultul catolic este limba româna, spune clar autorul cartii “Bacaul, istorie adevarata”. Sunt si acum, ca si in vremuri apuse, destui “misionari” mincinosi veniti calare din pusta maghiara cu vorbe de ocara, cu motive de gâlceava tocmai in inima tarii, rascolind carbunii stinsi de suflul adevarului istoric. De ce tac politicienii nostri?

Criza de personal in primarii

    Numai sapte luni au avut la dispozitie primarii pentru a face angajari in baza OG 77/2013, care schimba regula 7/1 (poate fi angajat un om daca pleaca sapte din institutie) in 1/1, ceea ce insemna ca dupa pensionarea, decesul sau demisia unui functionar putea fi angajat altul. Legea care aproba OG 77 a fost declarata neconstitutionala de judecatorii Curtii Constitutionale a României (CCR), urmare a sesizarii parlamentarilor PDL si PP-DD.

    Asta in conditiile in care primariile rurale se confrunta cu o grava criza de personal. Pe de o parte, autoritatile locale sunt acuzate ca fac asistenta sociala din birou, ca au un grad scazut de colectare a impozitelor, ca nu termina inventarierea terenurilor sau ca e murdara comuna, pe de alta parte li se interzice sa angajeze specialisti si muncitori.

    Edilii afirma ca nu s-au putut grabi cu angajarile deoarece, la dosarul depus la ANFP, trebuie „fel de fel de avize”. O alta piedica este lipsa resurselor. „Noi avem nevoie de un inspector de urbanism, dar acum nu avem bani sa-l platim, arata Ion Ciuche, primarul comunei Izvoru Berheciului. Ne-ar mai trebui si un angajat pe asistenta sociala, unde e foarte multa munca. Numai hârtii câte sunt de facut, când sa mai mearga si pe teren?” Primaria Odobesti are nevoie de 24 de angajati, dar are doar sapte, arata primarul Ionel Galatanu. Unii mai spera, totusi, ca li se va aproba ocuparea posturilor vacante.

    „Am inceput o noua lupta cu ANFP pentru a angaja un asistent social, un agent fiscal, un inspector de mediu, unul de protectie civila, un politist comunitar si doi muncitori”, arata Constantin Radulescu, primarul comunei Asau. El afirma ca va insista in demersul sau, chiar daca tocmai a aflat ca OG 77 nu mai poate fi aplicata. „Bine ca a fost constitutionala legea lui Boc si a PDL, de 7/1, spune primarul, iritat. Pentru ei nimic nu e bun, nimic nu e legal!”

    „Bibliotecara face si asistenta sociala, pe mediu lucreaza tehnicianul de la urbanism, un muncitor se ocupa de protectia civila, iar agentul fiscal munceste pentru doi.”
    Constantin Radulescu, primarul comunei Asau

    „Suntem câtiva oameni. E vorba de primar, viceprimar, secretar, contabil, referent social, consilier si un sofer care conduce microbuzul scolii. Mai sunt trei angajati si la Centrul de zi. Stam foarte prost cu personalul!”
    Ionel Galatanu, primarul comunei Odobesti

    Fotbal, Liga a II-a: Victorie la limita

    Rapid CFR Suceava – Sport Club 1-2 (0-2)

    Invinsa cu 2-1 acasa de Rapid Bucuresti in startul mini-returului, Sport Club Bacau si-a recuperat punctele pierdute, impunându-se cu acelasi scor pe terenul celuilalt Rapid al Seriei I: cel din Suceava. In jocul de sâmbata, de pe „Areni”, bacauanii au condus cu 2-0 gratie „dublei” reusite de Ungureanu in min. 7 si 40, dar au trait periculos in mitanul secund.

    Acelasi Ungureanu a ratat, in stilu-i caracteristic, o ocazie cât roata carului, pentru ca in replica, sucevenii sa reduca din handicap prin Arotaritei (’70) si sa treaca in mai multe rânduri pe lânga egalare, tintind si o bara.

    „Cel mai important este ca ne-am atins obiectivul. Am facut o prima rfepriza buna, dar a doua repriza mi-a displacut. Am aratat ca o echipa mica”, a declarat la finalul jocului, antrenorul SC-ului, Viorel Tanase. Ca urmare a victoriei de la Suceava, bacauanii au urcat pe locul 6, ultimul care garanteaza accesul in play-off.

    Runda a 20-a a adus si o noua lidera in Seria I, CSMS Iasi preluând sefia clasamentului, dupa victoria cu 2-0 obtinuta in Giulesti, contra fostei prim-clasate, Rapid Bucuresti.
    Celelalte rezultate: Farul – Unirea Slobozia 1-1, Dunarea Galati – Unirea Târlungeni 1-1, ACS Berceni – Gloria Buzau 1-1. CF Braila si FC Clinceni au stat.

    Programul etapei viitoare (22 martie): CF Braila – Rapid CFR Suceava, SC Bacau – Dunarea Galati, Unirea Târlungeni- ACS Berceni, Unirea Slobozia – Gloria Buzau, Farul – Rapid Bucuresti. CSMS Iasi si FC Clinceni stau.

    Handbal masculin/ Liga Nationala: De toata jalea!

    Stiinta MD Bacau – CS Caras Severin 24-23 (12-12)

    Prestatie rusinoasa si victorie mincinoasa pentru Stiinta MD Bacau. Sâmbata, in runda a 20-a a Ligii Nationale, vice-campioana României s-a impus cu chiu cu vai in fata ocupantei locului 8, CS Caras Severin, cu 24-23, dupa ce oaspetii au condus pâna spre final.

    Diferenta au facut-o, pe de o parte, arbitrii Danulet si Iordache, autorii unui sir de decizii pro-Stiinta, iar pe de cealalta parte golul victoriei marcat in ultima secunda a meciului de Marius Bondar.

    Pentru ca tabloul umilintei pe care au riscat-o gazdele sa fie unul complet, trebuie spus ca resitenii au ajuns la Bacau in dimineata meciului, la ora 3.00, cu un lot alcatuit din numai noua jucatori!

    „Clubul nostru nu trece printr-o perioada prea buna din punct de vedere financiar. S-a pus chiar problema sa nu venim la meci, dar in ultima clipa, s-a gasit un binevoitor sa ne ajute sa facem deplasarea”, a explicat antrenorul oaspetilor, Aihan Omer, care a catalogat drept „frustranta” infrângerea echipei sale.

    „S-a jucat mult sub potentialul echipei, dar vreau sa precizez ca exista un fond psihic scazut dupa infrângerea din finala Cupei”, a replicat antrenorul Stiintei, Eliodor Voica.

    Stiinta MD: Tamas, Grigoras- Da Silva (11 goluri), Celestin (5), Rusia (3), Fenici (3), M. Bujor (1), Bondar (1), Rotaru, Iancu, Johansson, G. Bujor, Tarâta.

    CS Caras Severin: Marocico, Samânta- Turcu (6), Rohozneanu (4), Grozavescu (3), Vaidasigan (3), Sas (3), Petrea (2), Stan (2).

    Nationalismul, tema de campanie electorala

    Nu am nicio indoiala ca stropselile nationaliste din ultimele zile de prin asa-zisul Tinut Secuiesc sunt alimentate de considerente electorale. La fel si iesirile bataioase ale lui Basescu la adresa iredentistilor maghiari, par sa aiba la baza tot un calcul electoral, in perspectiva alegerilor pentru Parlamentul European.

    Circul nationalist se repeta periodic, mai cu seama in apropierea alegerilor, in lipsa unor performante economice, politicienii apeleaza la vechea reteta a invrajbirii pentru a-si mentine functiile.

    Problema este ca acestor accese de retorica nationalista le cad victime colaterale cetateni din ambele parti, care cred ca gasesc in explicatiile liderilor lor cheia esecului personal sau colectiv.

    Tara o duce prost nu pentru ca Guvernul nu-si face treaba, ci pentru ca maghiarii vor autonomie. Sau invers, economia tarii e in pioneze nu pentru ca deciziile luate de lideri au fost proaste, ci pentru ca maghiarii din România nu au autonomie.

    E foarte usor pentru persoanele cuprinse de frisoane nationaliste sa treaca granita confruntarii pur verbale si sa puna mâna pe pari ca sa-si impuna punctul de vedere. Am mai trecut prin episoade din astea si stim ca o escaladare a violentelor este foarte usor de realizat, mai ales in contextul politic actual.

    Din pacate, sunt foarte putine lucrurile care pot fi facute pentru a contracara efectul crizelor nationaliste ale politicienilor. De obicei, de calmarea capetelor prea infierbântate se ocupa UE, care trimitea avertismente politicienilor.

    Doar ca, de câtiva ani, liderii tarilor europene cu traditie veche democratica au fost cuprinsi si ei de virusul acesta si folosesc masiv teme nationalist – extremiste pentru a-si salva scaunele.

    Când lideri politici din Italia, Franta sau Anglia au adus ca argumente electorale ura fata de imigranti, cum sa le explici ungurilor sau românilor ca nu e corect sa folosesti in campania electorala argumente nationaliste?

    Adrian Raspopa este pilotul oficial al Gazprom Petrol Stations in Romania

    Gazprom Petrol Stations, reteaua de statii distributie carburanti, va sustine echipajul Adrian Raspopa si Catalin Grigoriu in sezonul 2014

    Dupa un sezon in care au castigat patru raliuri si au urcat pe podium de alte patru ori, Adrian Raspopa si Catalin Grigoriu sunt pregatiti sa lupte in 2014 pentru titlul de campioni nationali. Echipajul bacauan va fi sustinut anul acesta de un nou sponsor, Gazprom Petrol Stations, reteaua de distributie carburanti situata in segmentul premium si care a intrat recent pe piata romaneasca de profil. Noului proiect i se va alatura si Tapio Laukkanen, campion national in Finlanda si Marea Britanie, in calitate de manager sportiv.

    Adrian Raspopa, triplu campion national, revenea la inceputul sezonului trecut in Campionatul National de Raliuri cu o noua masina, un nou copilot, dar cu aceeasi determinare de a castiga raliuri si un nou titlu. Dupa doar doua etape de acomodare, Adrian si Catalin Grigoriu, noul sau copilot, au reusit sa urce la Raliul Tulcei pe cea mai inalta treapta a podiumului in clasamentul rezervat automobilelor cu doua roti motrice. Au mai urmat alte trei victorii, cu una mai mult decat cele ale echipajului campion, insa noul format cu coeficienti implementat in 2013 i-a obligat pe cei doi sa se multumeasca cu titlul de vicecampioni.

    “Dupa 16 ani de curse am ajuns intr-un moment important al carierei mele, acela de a fi sustinut de o companie de renume. Sunt extrem de fericit si flatat de acest lucru dar in acelasi timp sunt obligat sa obtin rezultate foarte bune. Pentru moment vom avea un program dedicat Campionatului National de Raliuri, iar pe parcurs vom vedea cum decurge noul proiect. Consideram ca munca depusa de-a lungul acestor ani ne este rasplatita si chiar daca am avut unele perioade care au fost marcate de eforturi, de moment bune sau mai putin bune, acest nou proiect este un nou inceput. Sunt mai optimist si determinat ca niciodata iar obiectivul nostru in acest an este titlul la doua roti motrice si o clasare cat mai sus in top 10 la general.” a declarat Adrian Raspopa inainte de Raliul Brasovului.

    Cu cateva zile inainte de inceperea recunoasterilor pentru prima etapa, Adrian Raspopa este extrem de nerabdator sa-si reia locul la volanul Citroen-ului DS3 R3 alaturi de copilotul sau, Catalin Grigoriu. “Abia astept sa luam startul la Brasov si sper sa avem parte de o vreme frumoasa, astfel incat sa reusim un rezultat foarte bun. Vom porni in acest sezon in maniera in care am terminat anul trecut, cu aceeasi abordare de maxim atac. Ne dorim foarte mult acest titlu si daca anul trecut conjunctural ne-a scapat printre degete la Sibiu, in acest an ne dorim sa fim feriti de ghinion si sa avem un parcurs rapid si curat. Pentru acest lucru cred ca prezenta lui Tapio Laukkanen, in calitate de manager sportiv al echipajului nostru, ne va ajuta sa regasim in noi macar o parte din viteza finlandezilor pe probele speciale din Romania. Catalin depune eforturi pentru a face loc raliurilor in programul lui extrem de incarcat si acest lucru ma bucura foarte mult pentru ca impreuna am sudat un echipaj frumos si rapid in 2013, iar in 2014 vom putea lupta pentru victorii.” a mai spus Adrian Raspopa.

    Alaturi de Gazprom Petrol Stations, Adrian Raspopa si Catalin Grigoriu se vor implica activ in acest an si in dezvoltarea retelei de statii de alimentare din Romania, prin promovarea activa a brandului Gazprom Petrol Station pe piata romaneasca, performantele obtinute de cei doi urmand sa fie un adevarat ambasador in acest sens.

    „Incepand cu editia din acest an a Campionatului National de Raliuri, Gazprom Petrol Stations sustine echipajul Raspopa/Grigoriu. Prin acest parteneriat, ne dorim sa fim alaturi de ei si de suporterii lor, pentru a ridica moralul si performanta echipajului in noul itinerar competitional. Gazprom Petrol Stations este o retea tanara, dinamica, care a ales sa sprijine performanta sportului pe patru roti, sport ce promoveaza aceleasi valori ca si cele ale companiei: rezultate colective, pozitivism si cooperare.”, a declarat Vadim Smirnov, directorul general al NIS Petrol Romania, compania care opereaza reteaua Gazprom Petrol Stations.

    Echipajul Adrian Raspopa/ Catalin Grigoriu este sustinut in sezonul 2014 al Campionatului National de Raliuri de partenerii prinicpali Gazprom Petrol Stations, Popasul Trebes, Comfert, Dedeman, Pambac, Simba si partenerii tehnici Omniasig, Sky Wellness, Mere de Itesti si GoPro.

    17 04

      p1

      Pieton accidentat pe trotuar

        Poliţiştii rutieri au fost sesizaţi la data de 14.03.2014, în jurul orei 09.00, despre faptul că pe strada 9 Mai din Bacău s-a produs un accident de circulaţie cu victimă.

        Din cercetarea efectuată la faţa locului, poliţiştii au constatat că în timp ce un bărbat de 51 de ani, din Hemeiuș, conducea un autoturism pe strada 9 Mai, la intersecția cu strada Ana Ipătescu, nu a respectat semnificația culorii roșii a semaforului electric și a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr de 28 de ani, din Bacău.

        Din impact, autoturismul condus de tânăr a fost proiectat pe trotuar, unde a rănit o persoană de sex masculin, de 79 de ani.

        În urma evenimentului, pietonul a fost transportat la Spitalul Județean de Urgențe Bacău unde a rămas internat pentru îngrijiri medicale.

        În urma testării conducătorilor auto cu aparatul etilotest, rezultatele au fost negative.

        Polițiștii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

        Braconieri prinsi de politisti

          Poliţiştii au desfăşurat în perioada 12 – 14 martie a.c. o acţiune specifică pentru prevenirea şi combaterea actelor de braconaj.

          În urma acestei activităţi a fost depistat în flagrant un bărbat de 43 ani, din comuna Brusturoasa, în timp ce efectua în pădurea din localitate, o vânătoare la specia mistreț, urs, lup și cervide, cu o armă de vânătoare și patru cartușe deținute în mod ilegal.

          Din cercetări, polițiștii au stabilit ca bărbatului i-au fost încredințate fără drept, în urmă cu circa 10 zile, de către un vecin, deținător legal, două arme de vânătoare și muniția aferentă.

          Polițiștii au identificat a doua armă și 11 cartușe la o stână de vite, din pădurea Camenca și au constatat că în perioada 05 – 14 martie a.c., bărbatul în cauză, a organizat și efectuat mai multe vânători la specia mistreț, urs, lup și cervide, fără a poseda autorizație în acest sens și utilizând armele deținute ilegal.

          Cele două arme și muniția au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor și a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, uz de armă și braconaj la vânătoare.

          De asemenea, în pădurea Buda din comuna Răchitoasa, pe fondul de vânătoare Colonești, a fost depistat în flagrant, un bărbat de 42 de ani, din comuna Stănișești, proprietar al unei stâne din zonă, în timp ce verifica mai multe lațuri, amplasate de acesta cu scopul de a captura porci mistreți.

          Bărbatul avea asupra sa o suliță folosită pentru omorârea porcilor mistreți, care a fost ridicată de polițiști în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de braconaj la vânătoare.

          Tot în cadrul acțiunii, polițiștii au identificat două persoane de sex feminin, din Bacău, care dețineau la domiciliu lor, câte un pistol cu aer comprimat, achiziționat în anul 2003, respectiv 2004, pentru care nu au efectuat demersuri în vederea autorizării.

          Armele au fost ridicate de către polițiști, iar pe numele celor două persoane s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere fără drept de arme neletale, din categoria celor supuse autorizării.

          Polițiștii au mai efectuat nouă controale la deținătorii de arme, fiind verificate condițiile de păstrare și asigurare a armelor, ocazie cu care au fost aplicate cinci sancțiuni contravenționale și au fost dispuse două măsuri complementare de anulare a dreptului de port și folosire.

          Peste 30 de elevi bacauani, gasiti in baruri si restaurante de politisti

            Polițiștii de proximitate au acționat la data de 12 martie a.c. în municipiul Bacău pentru prevenirea și combaterea absenteismului școlar.

            Acțiunea face parte din activitățile desfășurate în cadrul programului prioritar de prevenire a delincvenței juvenile și victimizării minorilor.

            Au fost verificate 51 de unități de alimentație publică din apropierea școlilor și liceelor băcăuane și au fost identificați 34 de elevi, care au ales să petreacă timpul alocat orelor de curs în alte locuri decât în sala de clasă.

            Polițiștii au luat măsura reinstruirii personalului unităților de alimentație publică cu privire respectarea normelor legale referitoare la comercializarea băuturilor alcoolice, către minori.

            De asemenea au fost efectuate două ședințe cu elevii claselor V-VII, de la Școlile gimnaziale Plopu și Lapoș, din oraşul Dărmăneşti, cu tematica ”Prevenirea delincvenței juvenile și victimizarea minorilor”, la care au participat 39 elevi și 3 cadre didactice.

            Astfel de acțiuni se vor desfășura și în perioada următoare, în paralel cu activitățile educativ-preventive derulate în incinta unităților de învâțământ.

            Polițiștii vor acorda sprijin de specialitate, vor desfășura activități pentru menținerea ordinii publice și vor interveni în cazul evenimentelor produse în perimetrul unităților școlare, sesizate prin “112”.

            900 de amenzi date de Politia Rutiera in trei zile

              Aproximativ 900 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate de către polițiștii rutieri, în cadrul unei acțiuni în sistem integrat, care se desfășoară în judeţul Bacău, pentru combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere.

              În perioada 12-16.03.2014, atât la nivel național cât și local, Poliția Rutieră acționează pentru reducerea evenimentelor rutiere, a consecințelor acestora și pentru disciplinarea tuturor categoriilor de participanți la traficul rutier.

              În cadrul activităţilor desfăşurate, poliţiştii rutieri au constatat în primele trei zile de acțiune 10 infracţiuni și au aplicat 875 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 173690 de lei.

              Din totalul sancţiunilor, 188 au fost aplicate pentru încălcarea normelor legale referitoare la regimul de viteză iar 121 au fost aplicate pietonilor care au traversat strada neregulamentar.

              Au fost reţinute în vederea suspendării 67 de permise de conducere în vederea suspendării şi 29 de certificate de înmatriculare au fost retrase.

              • La data de 12 martie a.c., o femeie de 30 ani, din comuna Traian, a fost depistată de polițiști, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Republicii, din municipiu fără a acorda prioritate de trecere unui grup de pietoni, angajați regulamentar în traversarea străzii, pe marcaj pietonal.
              Persoana în cauză a fost sancţionată contravențional iar permisul de conducere i-a fost reținut pentru o perioada de 30 de zile.

              • Pe DN 2, în interiorul localității Bogdan Vodă, a fost depistată o femeie de 52 ani, din București , în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 102 km/h.
              Polițiștii au sancționat-o contravențional și i-au reținut permisul de conducere în vederea suspendarii pentru o perioadă de 90 de zile.

              • La data de 14.02.2014, în jurul orei 20.00, pe DJ 207 D, în localitatea Traian, a fost depistat în trafic un bărbat, de 38 de ani, din comună, care conducea un autoturism fiind sub influenţa băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a fost de 0.64 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană în timp ce se află sub influenţa băuturilor alcoolice.

              • Poliţiştii au depistat în trafic, la data de 15 martie a.c., în jurul orei 01.00, pe strada Constanței, din municipiul Bacău, un tânăr de 24 de ani, din comuna Scorțeni, care conducea un autoturism fiind sub influenţa băuturilor alcoolice.
              Rezultatul testării cu aparatul etilotest a fost de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat.
              În cauză, s-a întocmit dosar penal.

              Fotbal / Constantin Anghelache, decorat de presedintele FRF, Razvan Burleanu

              La primul sau drum in Bacau, noul presedinte al Federatiei Romane de Fotbal (FRF), Razvan Burleanu, l-a vizitat pe Constantin Anghelache, decanul de varsta al antrenorilor bacauani.

              Internat de un an la Asociatia „Sfanta Fata a Domnului Nostru Isus Christos”, Anghelache a fost vizibil emotionat de gestul presedintelui FRF.

              „Ma simt onorat”, a declarat Anghelache, in momentul in care Burleanu i-a inmanat „Meritul de Onoare”, investinu-l in functia de membru onorific al FRF si beneficiar al unei rente viagere.

              „Onoarea este de partea noastra. Dvs. sunteti un model. Prin acest demers am vrut sa tranmitem un mesaj creand o punte intre un trecut maret precum al dumneavoastra si un viitor al fotbalului romanesc pe care ni-l dorim mai bun, mai bland”, a spus Burleanu.

              Merita precizat ca diploma inmanata lui Constantin Anghelache a fost primul act semnat de Razvan Burleanu in calitate de presedinte al Federatiei.

              Avarie la reteaua de termoficare. Peste 2600 de apartamente au ramas fara caldura

                Peste 2.600 de apartamente din municipiul Bacau au ramas fara caldura si apa calda in aceasta seara, din cauza unei avarii la o conducta magistrala.

                Avaria s-a petrecut in apropierea sensului giratoriu din zona Colegiului Economic, la o conducta care subtraverseaza strada 9 Mai.

                Afa fierbinte a tasnit din conducta si s-a scurs pe strada.

                Lucrarile pentru remedierea avariei vor incepe maine dimineata, insa, se anunta a fi dificile din cauza marimii conductei.

                Conducea o autoutilitară cu numere false de înmatriculare

                  Un bărbat de 33 de ani s-a ales cu dosar penal după ce polițiștii au stabilit că acesta a condus o autoutilitară cu numere false de înmatriculare.

                  Polițiștii din municipiul Moinești au depistat în trafic, la data de 13 martie a.c., în jurul orei 13.30, o persoană de sex masculin, de 33 de ani, din comuna Zemeș, în timp ce conducea o autoutilitară înmatriculată în Marea Britanie.

                  Întrucât conducătorul auto nu avea asupra sa documentele autovehiculului, polițiștii au efectuat verificări și au constatat că autoutilitară are numere false de înmatriculare, acestea aparținând de fapt unui autoturism, care figurează înmatriculat în Italia.

                  În cauză s-a întocmit dosar penal și se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumuri publice cu numere false de înmatriculare.

                  Dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului

                    La data de 14.03.2014, poliţiştii au depistat în trafic, în jurul orei 01.45, în municipiul Bacău, pe strada Mihai Viteazu, un bărbat de 35 de ani, care conducea un autoturism, în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

                    Rezultatul testării cu aparatul etilotest a fost de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat.

                    În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană în timp ce se află sub influenţa băuturilor alcoolice .

                    Acuzati de braconaj piscicol dupa ce au fost prinsi cu 10 kg de peste

                      Polițiști Postului de Poliție Tamași au depistat la data de 13 martie a.c., pe DC 88, doi barbati din localitate, care transportau cu o caruta, patru plase de tip monofilament și cantitatea de 10 kg de pește, specia caras.

                      În urma cercetărilor, polițiștii au stabilit că cei doi bărbați au găsit plasele pe albia râului Siret, de pe raza comunei Tamași.

                      Ulterior, cu ajutorul unei bărci artizanale, au pătruns pe apă de unde au scos cele patru plase de tip monofilament, în care era prinsă cantitatea de 10 kg. de pește.

                      Bărbații au încărcat și au ascuns întreaga cantitate de pește în caruta, sub niște coceni de porumb și au transportat-o spre domiciliu.

                      Polițiștii au dispus ridicarea plaselor și a cantității de pește, în vederea confiscării iar pe numele celor doi bărbați au întocmit dosar penal.

                      Complicele bacauan al lui Pasaris, depistat in Spania

                      Poliția Română a reușit, în baza schimbului de date și informații suplimentare, obținute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul C.C.P.I. — I.G.P.R., identificarea unui bărbat, bănuit de comiterea de infracțiuni comise pe teritoriul Greciei și Spaniei.

                      În baza informațiilor transmise de polițiștii români, autoritățile din Grecia vor derula procedurile de predare, în baza mandatului european de arestare emis pe numele bărbatului.

                      În fapt, P. Paul, de 38 de ani, din Bacău, ar fi comis mai multe infracțiuni, pe teritoriul Greciei, în complicitate cu un cetățean grec.

                      Autoritățile elene au emis un mandat european de arestare pe numele cetățeanului român și au informat, prin intermediul Biroului Sirene, statele membre, în vederea punerii în aplicare a acestuia.

                      În luna noiembrie 2013, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale — Inspectoratul de Poliție al Județului Bacău au stabilit faptul că acesta s-ar afla pe teritoriul Spaniei. Băcăuanul ar fi comis alte infracțiuni pe teritoriul acestui stat, fiind arestat într-un penitenciar spaniol, sub o identitate falsă.

                      În urma verificărilor și schimbului de date și informații suplimentare, obținute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul C.C.P.I. — I.G.P.R., la data de 10 martie a.c., de la Biroul Sirene Spania, specialiștii din cadrul Institutului Național de Criminalistică — I.G.P.R. au stabilit identitatea persoanei arestate în Spania, respectiv P. Paul, din Bacău.

                      Biroul SIRENE Grecia a felicitat polițiștii români implicați în soluționarea cazului, informând totodată celelalte statele membre Schengen cu privire la eforturile depuse de întreaga echipă din cadrul, care a întreprins măsuri pentru localizarea și arestarea persoanei în cauză.

                      Potrivit unor surse apropiate anchetei, este vorba despre Paul Popa, din Bacău, cunoscut drept „cel mai periculos român”, care era căutat de poliţia din Grecia în baza unui mandat european de arestare după ce, în 1996, l-a ajutat pe asasinul grec Konstantinos Passaris să evadeze de sub escorta Poliţiei după ce acesta invocase o criză cardiacă şi fusese transportat la Spitalul general de stat din Atena. Cu această ocazie, Paul Popa i-a făcut rost lui Passaris de un pistol pe care acesta l-a folosit pentru a ucide doi dintre poliţiştii care îl escortau.

                      Paul Popa a revenit în România, unde a fost închis după ce a împuşcat un bărbat din Deva, fiind eliberat, pentru bună purtare, în octombrie 2012, puţin înainte ca autorităţile elene să emită pe numele său mandatul european de arestare.

                      Dat în urmărire internaţională, poliţiştii IPJ Bacău şi IPJ Iaşi au făcut ample investigaţii, în condiţiile în care existau informaţii că Popa se află în Italia sau în Spania.

                      Anul trecut, în noiembrie, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale – Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Bacău au stabilit precis că acesta s-ar afla pe teritoriul Spaniei. Băcăuanul ar fi comis alte infracţiuni pe teritoriul acestui stat, fiind arestat într-un penitenciar spaniol, sub o identitate falsă.

                      La mijlocul anilor ’90, Paul Popa ar fi comis, împreună cu Passaris, numeroase infracţiuni pe teritoriul Greciei, dar poliţiştii români şi greci au făcut legătura dintre ce doi abia după ce Popa a primit la locuinţa sa din Comăneşti un colet în care se afla câinele grecului.

                      Ediţia în limba engleză a cotidianului grecesc Kathimerini scria, în noiembrie 2001, că, la mijlocul lunii septembrie 2001, o femeie din Atena – probabil iubita lui Passaris – a trimis un câine rottweiler în România, printr-o cursă aeriană. Când poliţiştii au arestat-o, în apartamentul său a fost găsită o chitanţă. Mai târziu, cercetând în România, ei au găsit câinele în casa lui Paul Popa, din judeţul Bacău.

                      Incendiu de vegetatie la Asau; o persoana a fost ranita

                        Vineri, 14 martie a.c., la ora 10.51, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Maior Constantin Ene” al judeţului Bacău a fost anunţat, prin sistemul unic pentru apeluri de urgenţă 112, despre izbucnirea unui incendiu de litieră, în comuna Asău, sat Apa Asău.

                        Imediat după primirea anunţului despre producerea evenimentului, a fost alarmat Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al comunei Asău, precum şi Direcţia Silvică Bacău.
                        Pentru gestionarea situaţiei de urgenţă create, la locul evenimentului s-a deplasat Garda de Intervenţie Comăneşti cu o autospecială de intervenţie şi o autospecială de primă intervenţie şi comandă, precum şi o autospecială de primă intervenţie şi comandă din cadrul Detaşamentului de Pompieri Moineşti, , încadrate cu 16 pompieri militari.

                        Din cauza terenului greu accesibil, echipajele de intervenţie au fost nevoite să parcurgă pe jos, până la locul producerii incendiului, o distanţă de circa 1 km.

                        La faţa locului, s-a constatat faptul că, incendiul se manifesta pe o suprafaţă de circa 3 ha, vegetaţie uscată şi doborâturi. Pentru lichidarea incendiului, echipajele de intervenţie acţionează cu ajutorul a două motopompe transportabile, alimentate dintr-un pârâu aflat în apropiere. Cu ajutorul acestora apa este transportată până la un recipient aflat în vecinătatea incendiului, de unde sunt alimentate cu apă 9 pompe de spate de tip vermorel folosite la limitarea şi lichidarea incendiului.

                        Acţiunile de intervenţie se desfăşoară cu dificultate din cauza vântului care bate în rafale.
                        Zona în care se manifestă incendiul se află pe proprietatea numitului C. H., în vârstă de 68 ani. În urma incendiului, proprietarul a suferit arsuri de gradul II la nivelul feţei şi la nivelul mâinii stângi, acesta fiind transportat de către membrii familiei la Spitalul Orăşenesc Comăneşti. După acordarea primelor îngrijiri medicale şi pansarea rănilor, acesta a fost externat.

                        De asemenea, la acţiunea de lichidare a incendiului, au venit în sprijin 13 lucrători din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Asău şi 14 lucrători din cadrul Ocolului Silvic Comăneşti.

                        FOTO: Free Hugs in Bacau

                          Consiliul Judetean al Elevilor Bacau si Interact au organizat, astazi, o manifestare de tipul „Free Hugs” – Imbratisari gratuite, la care au participat peste 100 de elevi din scolile si liceele din oras.

                          “Personala” la galeriile KARO. Ilie Boca asa cum nu l-ati mai vazut

                          “La fiecare expozitie a pictorului Ilie Boca vin cu emotie, la fel, cred, ca si prietenii lui de-o viata, de data aceasta intr-un loc nou, un spatiu generos, Galeriile Karo, recent intrate in circuitul expozitional al Bacaului. Este meritul gazdelor noastre, Carmen si Constantin Tinteanu, proprietarii Galeriilor, dar si iubitori de arta, de frumos, care au daruit orasului – si il merita pe deplin – un loc unde sa ne intâlnim, in fiecare seara, pentru a ne delecta privirea si sufletul cu creatiile de mare valoare ale artistilor nostri plastici, a spus criticul de arta Carmen Mihalache.

                          Dupa expozitia pictorului Ion Mihalache, la KARO am avut ocazia, joi, 13 martie 2014, sa fim martorii unei expozitii inedite, a unui “adevarat jurnal” al creatiei maestului Ilie Boca. Inca de intrare am avut impresia ca am fost invitat la vernisajul unui tânar pictor, a unui pictor necunoscut, pe simeze aveam sa vad tablouri ale unui Boca nerelevat inca publicului, mai ales a celui tânar. Sunt expuse opere din tineretea pictorului, din vremea liceului, din peregrinarile prin tara, dar mai ales tablouri unde este prezenta Botosana, locul nasterii artistului.

                          Domina peisajul, adevarate bijuterii de culoare, pe spatii mici, in care pensula zboara peste dealuri, râuri si sate. Botosana – Caruta cu vaca (1958), Pitesti – Car cu boi (1957), Botosana – Gospodarie (1975), Cal rosu (1981), Botosana (1982), dar si Botosana –2013. “Fiecare lucrare contine o seama de elemente, de simboluri, lupta artistului, imi spunea adesea, este cu suprafata, iar finalitatea este un spectacol al expresivitatii, al culorii si ideilor. Vedeti, aveti aici adevarate povesti, povesti din locurile copilariei, Ilie Boca nu s-a putut desprinde niciodata de obârsia lui, de Botosana, pe care ne-o aduce ca pe o ofranda zeilor.

                          Idealul, se vede in lucrarile lui de maturitate, a fost perfectiunea, insa ea i-a scapat mereu, spune cu modestie, ramânând fidel crezului de-o viata: Arta este o bucurie pe care ti-o faci intâi tie si apoi celorlalti. Asta face in aceasta seara Ilie Boca”, a spus in final Carmen Mihalache. Au fost alaturi de artist,i prieteni ai artistului, consateni, fosti elevi si studenti, artisti, scriitori, ziaristi.

                          A vorbit celor prezenti, mereu mai multi decât ingaduie spatiul, criticul Iulian Bucur, care a facut o paralela intre cartea lui Balzac, Capodopera necunoscuta, unde trei artisti, de vârste diferite, se intâlnesc fericit, ca si aici in aceasta galerie, “unde avem un Ilie Boca cu trei vârste, la fel de prietenoase, generoase toate trei, Ilie Boca tânarul, proaspatul, visatorul, romanticul, care ia lumea si ne-o arata chiar asa cum este, unde nu avem culori stralucitoare, dar avem tineretea, patosul necesar, patosul inseamna sa fii dominat de zei.

                          A doua vârsta este cea a maturitatii, in care vezi, dar nu mai crezi tot, doar adevarul este cel care domina. Vârsta a treia a lui Ilie Boca, ca si la Balzac, este, cum vine vremea, cea a intelepciunii, iar noi avem privilegiu nu numai sa intram in atelierul artistului, dar sa intram in viata lui Ilie Boca, in cea intima, pe care o deschide pentru noi. Avem aici tablouri din 1957, din 1970, 1980, 1990, 2000, 2013, fiecare lucrare o anunta de urmatoarea, fiecare opera are, contine si datele tineretii, ale maturitatii, dar si cele ale intelepciunii. Priviti si va bucurati!”

                          Un Ilie Boca in trei ipostaze, la Galeriile KARO, str, Oituz nr. 45 (vis-à-vis de RMB).

                          ULTIMELE ȘTIRI