vineri, 16 ianuarie 2026
Acasă Blog Pagina 3856

Saptamâna comemorarii genocidului impotriva armenilor (24 – 30 aprilie 2014)

Se implinesc, pe 24 aprilie 2014, 99 de ani de la genocidul armenilor din 1915. Este un moment tragic in istoria unei natiuni, este un puct de cotitura in destinul unui popor.

Guvernul Junilor Turci, aflat la conducerea Turciei, in preajma Primului Razboi Mondial, a executat in jur de 300 de nationalisti armeni, acuzati de colaborare cu Imperiul Rus, si au deportat o buna parte a populatiei armenesti din Anatolia, unde traiau de milenii, spre deserturile Siriei si Mesopotamiei. Ca urmare a supliciului la care au fost supusi, au murit de foame, boli si extenuare peste 1,5 milioane de persoane.

Ca in fiecare an, Filiala Bacau a Uniunii Armenilor din România, in colaborare cu ISJ, Filiala Bacau a Comunitatii Tinerilor Armeni, Filiala Bacau a USR, Societatea Culturala “Vasile Alecsandri”, Colegiile Nationale “Gh.Vrânceanu” si “G.Apostu”, organizeaza, in perioada 24 – 30 aprilie, diverse actiuni de comemorare si marcare a acestui moment tragic din viata natiunii armene.

Cele mai importante sunt adunarea organizata pe 25 aprilie, ora 14, in Piata Tricolorului, unde vor sustine prelegeri deputatul Varujan Pambuccian si scriitorul Mircea Bostan, iar pe 30 aprilie, ora 16, la Sala ATENEU, se va desfasura Simpozionul “Pe urmele culturii si civilizatiei poporului armean”, la care va participa si Varujan Vosganian, presedintele Uniunii Armenilor din România, vicepresedinte al USR, scriitori, istorici, reprezentanti ai comunitatii locale.

Tot cu aceeasi ocazie, la sediul UAR, Filiala Bacau, vor mai fi organizate simpozioane, expozitii de carte, manuscrise, fotografii, costume populare, sesiuni de referate si comunicari. Parteneri ai UAR sunt Ambasada Armeniei la Bucuresti, Prefectura si Consiliul Judetean Bacau, Filarmonica “Mihail Jora”, Colegiile Nationale “Stefan cel Mare”, “Ion Ghica” si Scoala cu clasele I-VIII “Spiru Haret”.

Matematica – probleme si teste pentru gimnaziu

    Neobositul profesor de matematica Vasile Chiriac, autor de manuale scolare si culegeri de probleme, aduce o noua carte pe masa elevilor de gimnaziu, dar sI a profesorilor, prima fiind editata in 1977. Truda profesorului pleaca de la o intrebare tulburatoare: “Cine nu a trait marea satisfactie de a rezolva o problema de matematica?

    Sentimentul profund uman de multumire sufleteasca ce izvoraste din faptul ca ai reusit sa invingi necunoscutul, ca ai reusit sa combini intr-un nou mod elementele cunoscute, pentru a le afla pe cele necunoscute, este cu atât mai mare cu cât acest mister te-a urmarit si te-a nelinistit mai mult timp”, afirma profesorul Vasile Chiriac si fiul acestuia Bogdan Chiriac, autorii cartii “Probleme si teste pentru gimnaziu”, aparuta la Editura “Docucenter”, Bacau, 2014.

    Recenta carte se bucura si de referinte stiintifice ce poarta girul unor profesori eminenti, ca sa-i numim aici pe prof. univ. dr. Victor Blanuta, prof. univ. dr. Gogu Gheorghita, de la Universitatea “Vasile Alecsandri” Bacau, sau prof. gr. I Florin Diac, Bucuresti.

    Exercitiile si problemele din lucrare sunt originale si in conformitate cu Programa de Matematica, elaborata de MEN. Experienta de la catedra, dar si din elaborarile anterioare, prezenta lucrare este impartita in patru capitole: 1.

    “Probleme de inceput de an scolar, pentru clasele V-VI”, 2. “Teste de sinteza pentru clasa a VI-a”, vine in sprijinul profesorilor pentru evaluarea elevilor prin lucrari semestriale, 3. “Probleme si teste pentru clasele a VII-a si a VIII-a”, conceput in trei sectiuni, algebra si geometrie rezolvate, probleme de algebra si geometrie propuse cu indicatii si raspunsuri, teste de evaluare sumativa la sfârsit de an scolar, au ca obiectiv pregatirea elevilor pentru tezele unice elaborate de MEN si 4. “Teste pentru evaluarea Nationala”, care reprezinta un prim pas spe evaluarea de tip PISA.

    Nascuta din dragoste pentru cultura stiintifica a elevilor, din dorinta de a dezvolta si satisface curiozitatea, dar si cu intentia de a fi un suport solid in pregatirea lor pentru a ataca performanta, autorii au speranta ca, lucrarea, va fi folosita si apreciata.

    Colegiul National „Ferdinand I” a redevenit Centru de examinare Cambridge

      Colegiul National „Ferdinand I”, in colaborare cu EEC (European Examinations Centre), a redevenit Centru de examinare Cambridge, oferind elevilor bacauani, si nu numai, ocazia de a obtine un certificat Cambridge la ei acasa, in aceleasi conditii de exigenta impuse de standardele Cambridge English.

      „Pentru a veni in intâmpinarea acestei nevoi enorme a pietei educationale si având in vedere ca numarul de candidati la aceste examene este in crestere, Colegiul National «Ferdinand I» si-a deschis portile, pentru a doua oara, examenelor Cambridge. Prin urmare, liceenii bacauani sunt invitati sa sustina aceste examene la aceleasi standarde de calitate, fara a se inregistra cheltuieli suplimentare de transport, cazare, masa spre centrele universitare consacrate din Bucuresti, Iasi, Cluj, Timisoara”
      profesorul de engleza Gabriela Laslau, coordonator centru

      Deja 60 de elevi interesati de acest examen au dat o simulare pe nivel FCE (first certificate in English – Cambridge English First) si CAE (certificate in advanced English – Cambridge English Advanced), dar au asistat si la o prezentare a examenului CAE Speaking, sustinut de Catalin Badanau, directorul centrului din Bucuresti. Pe lânga examenele clasice, sustinute pe hârtie, Centrul de examinare Cambridge pune la dispozitia candidatilor posibilitatea de a da examenul pe cele mai moderne mijoace IT.

      Acest format ofera o serie de avantaje legate de pretul mai mic, de timpul de transcriere a rezultatelor, volumul ajustabil la proba de ascultat si de durata mult mai scurta pâna la primirea rezultatelor. Examenele Cambridge se impart în: examene de engleza generala (KET, PET, FCE, CAE, CPE – certificate of proficiency in English), examene de engleza profesionala (BEC – Business English Certificate), Cambridge ILEC (International Legal English Certificate), Cambridge ICFE (International Certificate in Financial English), examene de engleza generala si academica, IELTS (International English Language Testing System), examene YLE, (Young Learners English Test).

      Odata admis acest examen, candidatii devin posesorii unor certificate de limba engleza recunoscute international. Mai mult, un certificat Cambridge poate echivala examenul de competente lingvistice la Bacalaureat.

      CFR-istii ameninta cu greva

      Federatiile sindicale din transporturile feroviare ar putea declansa conflictul colectiv de munca începând cu data de 23 aprilie, daca pâna atunci nu vor fi încheiate noile contracte colective de munca, cu prevederi favorabile salariatilor.

      „Contractele colective de munca expira la data de 19 aprilie pentru CFR Marfa si pentru CFR Calatori, în timp ce, în cazul Companiei Nationale de Cai Ferate CFR SA, documentul expira pe data de 22 aprilie. Ca urmare, începând cu data de 23 aprilie exista posibilitatea declansarii conflictului colectiv de munca, daca în zilele urmatoare nu se va reusi încheierea unor noi contracte colective de munca cu prevederi favorabile salariatilor”, a declarat Iulian Mantescu, presedintele Federatiei Mecanicilor de Locomotiva.

      Principala nemultumire a CFR-istilor se refera la eliminarea, începând de anul trecut, a drepturilor de calatorie gratuita pe calea ferata, un drept consfintit din vechime, acela ca feroviarii sa poata calatori gratuit în interes de serviciu si în interes particular pe calea ferata.

      Presedintele Federatiei Mecanicilor de Locomotiva a mentionat, totodata, ca nesemnarea noilor contracte colective de munca ar putea duce la disponibilizarea a 2.500 de salariati de la CFR Marfa, la nivel national. In intreg sistemul feroviar exista peste 50.000 de salariati, care au un salariu mediu net de 1.100 lei, fara mari sperante de majorare, asa cum au cerut sindicalistii.

      Perspectiva incetarii lucrului era insa incerta, cel putin la nivelul Statiei CFR Bacau, unde atât la nivelul conducerii, cât si la nivel sindical, se asteptau deciziile luate la Bucuresti in urma negocierilor de la Ministerul Transporturilor. Fapt confirmat si de Gheorghe Popoiag, seful Statiei CFR Bacau, si de Constantin Calin, lider sindical.

      SIF Moldova a cumparat masiv actiuni Banca Transilvania

      SIF Moldova a realizat o tranzactie semnificativa in ultima zi de sedinte bursiere a saptamânii trecute, prin cumpararea la Bursa de Valori Bucuresti a 77,225 milioane actiuni Banca Transilvania. Pretul mediu de cumparare a fost de 1,67 lei/actiune, iar valoarea totala plus comision a fost de 130,448 milioane lei. In urma tranzactiei, SIF Moldova detine 188,213 milioane actiuni Banca Transilvania, respectiv 8,53% din capitalul social al Bancii Transilvania.

      Achizitia reprezinta 9,95% din valoarea activelor SIF Moldova la 31 martie 2014, dupa cum a comunicat presedintele SIF Moldova, Costel Ceocea. De asemenea, o tranzactie semnificativa de acelasi gen a efectuat si SIF Muntenia, care a achizitionat tot prin Bursa de Valori Bucuresti 90 de milioane de actiuni Banca Transilvania, la acelasi pret mediu de 1,67 lei/actiune.

      Actiunile provin din lichidarea detinerilor pe care Bank Of Cyprus le avea la Banca Transilvania. Tranzactiile au fost realizate la pretul de 1,67 lei/actiune, cu 7,73% sub ultima cotatie de vineri din piata principala, de 1,81 lei/actiune. La aceasta cotatie, Banca Transilvania este evaluata la 3,684 miliarde lei (826 milioane euro).

      Sofer lovit de criza

        Pe strada Frasinului din municipiul Bacau, o masina marca Ford atragea atentia trecatorilor, prin simplul fapt ca pe parbriz avea lipit inscriptia “lovit de criza”. Micuta, albastra si cocheta, masina marca Ford, purta amprenta unor ani si a unui buget restrâns.

        Si totusi, stralucea de curatenie, ceea ce denota ca proprietarul a facut tot cea a putut si a investit cât si-a permis pentru a da forma masinii dorite.

        Proprietarul si-a facut aparitia pe neasteptate, si vazând ca bijuteria pe patru roti stârneste interes si zâmbete, a inceput, mai in gluma, mai in serios, sa solicite o taxa modica pentru a-i fi fotografiata masinuta.

        Trecatorii cred despre inscriptia montata pe masina, ca a fost o inspiratie de moment a proprietarului, in contextul schimbarilor economice din tara noastra.

        criza2

        Saptamâna europeana a vaccinarii

          In perioada 22 – 26 aprilie este marcata “Saptamâna Europeana a Vaccinarii” – SEV, prin eforturile retelei nationale de promovare a sanatatii si coordonata de Ministerul Sanatatii. Tema din acest an este: „Vaccinare pentru viata”, campania promovând vaccinarea pe tot parcursul vietii, din copilarie pâna la vârstele înaintate.

          „Scopul campaniei este cresterea acoperirii vaccinale prin cresterea gradului de constientizare al populatiei în acest sens si consolidarii sistemelor de vaccinare. Un accent deosebit se pune pe activitatile de accesare a grupurilor vulnerabile sau slab deservite”, spune Anda Dumitrescu, purtator de cuvânt la Directia de Sanatate Publica Bacau.

          Activitatile se concentreaza asupra tuturor grupelor de vârsta si vin sa le reaminteasca parintilor sa-si vaccineze copiii, dar se pune accent si pe mentinerea protectiei personale fata de bolile ce pot fi prevenite astfel. Potrivit specialistilor, vaccinarea previne între doua si trei milioane de decese în fiecare an si, in acelasi timp, se estimeaza ca anual, în Europa, 32.000 de copii mor din cauza unor boli ce pot fi prevenite prin vaccinare.

          Fara vaccinuri, eradicarea globala a variolei si eliminarea poliomielitei si a rujeolei în multe zone ale lumii ar fi fost imposibile, cred cei care au urmarit acest fenomen. In judetul Bacau, in aceasta saptamâna se vor desfasura mai multe actiuni de sensibilizare a populatiei cu privire la beneficiile vaccinarii.

          „Se va face informare si instruire, se vor distribui materiale informative prin asistentii medicali comunitari si mediatorii sanitari, cabinete medicale scolare si individuale, ambulatorii de specialitate si farmacii”, a completat Anda Dumitrescu. O piesa de teatru cu aceasta tema va ajunge in gradinite si scoli, iar alaturi de reprezentanti ai SOS Satele Copiilor Hemeius, vor avea loc întâlniri si discutii cu cetatenii de etnie rroma carora li se vor explica beneficiile vaccinarii, dar si cât de importante sunt vaccinurile.

          De zece ani, o mama isi cauta copilul disparut in strainatate

          De aproape 10 ani, o mama pensionara din Onesti asteapta sa-si revada copilul, Marius, plecat la munca in strainatate de multi ani. Strigatul ei disperat a ajuns pâna la Ambasada Turciei din Bucuresti, dar fara nicun rezultat. Din 2005, nu a mai aflat nicio veste de la copilul ei.

          Maria Dumitrache, de 67 de ani, din Onesti, este batrâna si bolnava, tintuita la pat in urma unor accidente cerebrale repetate. Abia se poate misca, o jumatate de corp fiindu-i aproape inerta. Norocul ei este ca il are alaturi pe domnul Victor, sotul batrânei, pensionar si el. Omul se straduieste, atât cât poate un barbat, ca femeii sa-i fie cât mai bine.

          Acum, il mai ajuta doamna Vivi, „mama ranitilor”, cum i se mai spune printre cunoscuti, o onesteanca iesita la pensie demult de la fostul Leagan de copii din localitate, intens implicata in numeroase cazuri de caritate. Recent, cu ajutorul doamnei Vivi, sotul batrânei a reusit sa depuna actele pentru a obtine de la stat o pensie de insotitor pentru femeia paralizata.

          „E un caz dramatic, credeti-ma. Sa nu-ti vezi copilul de atâtia ani si nimeni sa nu te auda. Trebuie sa existe cineva in toata România asta, o autoritate sau oameni de bine, care sa-i ajute pe acesti batrâni. S-au facut atâtea lucruri inutile si pe bani multi, dar nu poate fi gasita o persoana disparuta? Nu stiu cât va mai rezista batrâna.”, spune doamna Vivi Bogeag.

          „Nu ma lasa astia sa plec”

          Despre Marius Ioan Nichifor, unicul copil al Mariei Dumitrache, se stie ca ar fi trebuit sa aiba acum 46 de ani. Am aflat ca mama lui Marius s-a despartit de primul ei sot, tatal natural al baiatului, de foarte multi ani. A fost nevoita sa-si refaca viata de familie, recasatorindu-se, prin anii ´80, cu Victor Dumitrache, un om grijuliu, care, la rândul lui, avea si el un copil dintr-o alta casatorie. Au pornit din nou pe drumul vietii, impreuna cu cei doi copii.

          Caz onesti baiatul

          A venit Revolutia si tânarul Marius, ca multi alti români cu sperante, dupa ce a incercat sa-si gaseasca locul prin jungla din România, a ales sa-si caute norocul in afara tarii. A plecat la lucru in Turcia, cu bani imprumutati de cei doi parinti. A lucrat un timp acolo, dupa care le-a spus parintilor ca va pleca in Grecia. Tinea aproape tot timpul legatura cu cei de acasa, prin telefon.

          „In aprilie, 2001, a trimis acasa un pachet cu hainele de lucru si vreo 350 de dolari. M-am tot intrebat de ce o fi trimis lucrurile acelea. M-am gândit ca poate a intrat intr-o clica de mafioti, stiti cum e printre straini, altfel nu pot sa inteleg gestul lui”, explica Victor Dumitrache.

          Au trecut câtiva ani buni, timp in care tânarul nu a mai dat niciun semn de viata. Pâna in 2005, când si-a sunat parintii, zicându-le ca nu a stiu ca, intre timp, se schimbasera prefixele telefonice din România. „Ne-a sunat odata si ne-a spus ca e bine, ca a vorbit si cu Mariana, o verisoara de-a lui, plecata si ea in Italia. Chiar se mândrea ca el câstiga mai bine decât verisoara-sa.

          Dupa aia, in 8 august 2005, a fost ultima data când ne-am mai auzit la telefon”, povesteste tatal vitreg al baiatului. Le promisese ca va ajunge in tara pe 15 august. „Vino acasa, Marius”, a mai apucat sa-l implore mama sa. Atunci, i-au auzit pentru ultima data vocea baiatului, care a mai apucat sa le sopteasca doar „nu ma lasa astia sa plec”, moment in care convorbirea a fost curmata brusc. De atunci, cei doi batrâni au cautat prin toate mijloacele sa dea de baiat, insa fara niciun rezultat.

          Au facut demersuri pe la Politia din Onesti, ajungând chiar pâna la Ambasada Turciei din Bucuresti. „De acolo, ni s-a comunicat ca nu este atributia lor sa faca acest lucru, trimitându-ne la Ambasada României din Turcia. Nu am mai avut resurse sa ne continuam cautarea, dar am vrea ca autoritatile sa ne ajute sa dam de copil. Trebuie sa existe cineva care sa ne poata ajuta”, mai spera batrânii.

          Asteptând o minune

          Din pacate, de dorul copilului, pierdut printre straini, biata batrâna a suferit, anul trecut, inca un accident vascular, dintr-un sir de 13, care, practic, a doborât-o, in prezent, femeia fiind tintuita in scaunul cu rotile. Jumatate de corp este paralizata, având nevoie de ingrijire si asistenta permanenta. In plus, accidentul vascular i-a afectat iremediabil o parte din functiile creierului.

          „E baietul meu? Da, e baietul meu! Ista e baietul meu! Hai la mama sa te pupe”, repeta, la nesfârsit batrâna, la vederea mea. Pentru ca in momentul urmator, s-o vad scotocind prin poseta, de unde scoate o fotografie de buletin cu Marius. O apuca tremurând cu mâna uscativa care dadea semne evidente de impotrivire, si odata cu ea, trage si o iconita a Fecioarei Maria. Apoi, saruta indelung imaginile, cu lacrimi uriase siroindu-i râuri pe obraz. „Macar o data, Maica Precista, macar o data sa faci o minune”, implora batrâna, scuturându-se cu tot corpul de hohotele de plâns.

          Zilele Centrului de Cultura “George Apostu”

          Astazi debuteaza cea de-a XIX-a editie a “Zilelor Centrului de Cultura «George Apostu»”, prima zi, 23 aprilie, fiind dedicata patronului spiritual al Centrului – George Apostu, cu genericul: „Apostu 80. Centrul Apostu si invitatii sai de onoare”.

          Evenimentul cultural este prilejuit, an de an, de praznuirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe – Purtatorul de biruinta. Invitatul de onoare din acest an va fi scriitorul de origine româna si expresie germana, Catalin Dorian Florescu, din Elvetia.

          Programul „Spectacolul cartii. Lectura publica” va fi itinerat, în mai multe orase din Moldova, facând astfel posibila întâlnirea scriitorului cu un public cât mai divers: Bacau – 24 aprilie, Colegiul National “Costache Negri” Tg. Ocna – 25 aprilie, ora 12, Moinesti – 25 aprilie, ora 15, Teatrul “V.I.Popa” Bârlad – 27 aprilie si Piatra Neamt – 28 aprilie, ora 16.

          Amplul eveniment cultural mai cuprinde vernisajul expozitiei de sculptura si desene „Etape”- Gheorghe Zarnescu; Lansarea albumului de arta – Gheorghe Zarnescu – „Etape”; Recitalul Corului Laudamus al Liceului Teologic Ortodox „Episcop Melchisedec” din Roman, condus de prof. Gheorghe Gozar; Decernarea Diplomei de excelenta si a Premiului Centrului de Cultura „George Apostu”, toate desfasurându-se pe 23 aprilie 2014.

          Incepe „Saptamâma Nationala a Voluntariatului”

            Fundatia de Sprijin Comunitar (FSC) Bacau, in parteneriat cu Institutia Prefectului Bacau, va organiza, in perioada 12-18 mai, SAPTAMÂNA NATIONALA A VOLUNTARILOR. Acest eveniment este initiat de Pro Vobis fiind un eveniment national anual, care in aceasta primavara ajunge la a treisprezecea editie.

            „Proiectul isi propune sa mobilizeze cât mai multe organizatii si voluntarii pe care acestea ii implica, pentru a sarbatori impreuna voluntariatul, a atrage sprijinul comunitatii si pentru a recunoaste public activitatea voluntarilor”, au declarat organizatorii evenimentului.

            Astfel, FSC si Institutia Prefectului Bacau invita toate organizatiile neguvernamentale judetene, dar si institutiile de invatamânt, sa participe la prima intâlnire de lucru, ce va avea loc, joi 24 aprilie, ora 14.00, in sala mica a Consiliului Judetean Bacau.

            In cadrul acestei intâlniri, se va stabili un calendar comun de activitati pentru SNV. Fiecare organizatie/institutie va fi invitata sa propuna activitati, idei de proiecte de voluntariat, ce vor deveni un reper si un punct de atractie pentru bacauanii dornici sa devina voluntari, chiar si numai pentru o saptamâna.

            Una s-a licitat, alta se ofera in teren! Primariile cer modificarea programului de transport

              La solicitarea autoritatilor locale si a operatorilor, programul de transport public de persoane din judetul Bacau pentru urmatorii cinci ani, care a fost deja aprobat, a fost actualizat. CJ Bacau a primit solicitari din partea primariilor din Balcani, Itesti, Filipesti, Luizi Calugara, Podu Turcului si Tg. Trotus, dar si a noua operatori pentru a modifica trasee prin suplimentarea sau reducerea curselor, introducerea unui autobuz de rezerva sau diminuarea capacitatii masinilor.

              Astfel, pe ruta Comanesti – Tg. Ocna – Onesti, de la 4 curse se trece la 5 curse, iar pe ruta Bacau – Filipesti – Cârligi, graficul se va reduce cu doua curse duminica, iar ultima cursa va circula numai in aprilie – septembrie. Primaria Podu Turcului cere suplimentarea cu un autovehicul, dar reducerea capacitatii microbuzelor de la 23 la 10 locuri.

              Si la Itesti s-a solicitat trecerea la microbuze cu 10 locuri. Modificarea orarului si introducerea unui autovehicul de rezerva a fost promovata de inspectorii CJ, dar reducerea capacitatii mijloacelor de transport nu, asta deoarece nu respecta legslatia, dar si pentru ca nu corespunde caietului de sarcini. La licitatie, operatorii au obtinut un anumit punctaj si au câstigat datorita parcului auto declarat.

              Un nou tip de pensie

              Angajatii care au cel mult 53 de ani, acum, ar putea beneficia la batrânete si de o alta pensie decât cea publica (Pilonul I) si cea privata obligatorie (Pilonul II). Recent, la Parlamentul României, senatori ai PDL au depus un proiect de lege care prevede infiintarea unui fond de pensii ocupationale cu acordul atât al angajatorilor, cât si al angajatilor.

              Acest fond de pensii se bazeaza pe principiul contributivitatii si pe conturi individuale, având ca scop reducerea presiunii de pe Pilonul I. Proiectul prevede ca angajatorul, singur ori in asociere cu alti agenti economici, va putea propune o schema de pensii ocupationale, dar numai cu o consultare a reprezentantilor angajatilor si cu acordul acestora.

              Asadar, la un fond de pensii ocupationale vor contribui atât angajatorul, cât si angajatul, in total participarea nedepasind 15 la suta din câstigul salarial brut sau veniturile celui care se inscrie. Cotele de contributie ale angajatorului si ale angajatului vor fi stabilite de comun acord si vor fi virate de catre agentul economic respectiv.

              Contributia nu se va putea retine fara acceptul scris al salariatului iar angajarea acestuia nu va fi conditionata de participarea la fondul de pensii ocupationale. Ea va fi modificata, suspendata ori incetata in orice moment, cu instiintarea inainte cu minimum 30 de zile calendaristice.

              Schema de pensii negociata trebuie sa contina cel putin cuantumul si periodicitatea virarii contributiilor, modul de impartire a acestora intre angajat si angajator, precum si regulile de investire a activelor si de distribuire a rezultatelor. Un asemenea fond de pensii va trebui sa aiba minimum 100 de contributori, pentru a fi autorizat si a functiona.

              Participantii vor avea dreptul la pensie ocupationala atunci când vor avea un activ egal cu suma necesara obtinerii acesteia, vor implini vârsta de 60 de ani si vor fi platit contributia cel putin 7 ani. Daca nu indeplinesc conditiile privind activul personal sau anii de contributie, atunci vor primi suma existenta in cont odata toata sau esalonat, in termen de 5 ani.

              Administratorul fondului de pensii ocupationale va fi o societate de profil ori una de administrare a investitiilor sau de asigurare. Infiintarea unui astfel de fond va trebui autorizata de catre Autoritatea de Supraveghere Financiara. Angajatorului ii va fi permisa participarea la un asemenea fond, doar daca nu are datorii la bugetul de stat. Prin urmare, angajatorii care inregistreaza restante la acest buget nu vor avea voie sa infiinteze un fond de pensii ocupationale si, ca atare, nici salariatii lor nu vor avea posibilitatea sa contribuie la el.

              Prin fumul gratarelor

              Se intreba cineva, pe buna dreptate, de ce in afara de zilele decretate ca fiind libere prin lege, românii isi iau cu de la sine putere inca doua libere inainte si doua dupa. Pai ce intrebare mai e si asta? Nu e clar ca doua zile te pregatesti pentru ziua libera si doua zile bolesti dupa aceea, mahmur si cu ficatul pus pe bigudiuri?

              Uite de aceea e nevoie, iar Statul ne ajuta din plin sa ne respectam tabieturile. Suntem tot intr-o astfel de perioada de dulce lâncezeala, când multi nici nu mai stiu daca a fost Paste sau Craciun, intr-atât de mult s-a vorbit peste tot despre mâncare, gratare, miei, impodobit casa si cadouri de iepuras, in detrimentul sarbatorii religioase in sine.

              Din Pasti sarim in week-end, din week-end sarim in marea sarbatoare a gratarelor muncitoresti de 1, 2, 3 si 4 mai. Ce-i drept, nici nu trebuie sa o facem pe japonezii si sa ne dam sufletul pentru tara si imparat. Ca doar nici treaba cu Japonia nu avem, iar imparat de asemenea nu avem.

              Indiferent cât populism curge de pe ecrane, realitatea economica este dura tocmai pentru ca populismele anterioare si reformele mereu amânate au ajuns la decont. Suntem unde suntem si din cauza ca liderii sindicali au cerut mereu si au obtinut prea adesea majorari sau facilitati nesustenabile. Au cerut ca sa-si pastreze popularitatea, au obtinut pentru ca politicienii au vrut la rândul lor sa cumpere voturi si sa-si asigure sustinerea electorala a sindicatelor. La cifre nu s-a uitat nimeni. Ca sa nu mai vorbim despre faptul ca sindicatele au reprezentat preponderent interesele bugetarilor, chiar daca acestea lezau grav interesele angajatilor din mediul privat.

              Saptamâna aceasta, ceferistii anunta greva, iar presiunea lor va fi amplificata de faptul ca multi români pleaca de 1 mai la munte si la mare. Angajatii de la Amurco dau si ei din nou in clocot, fiindca salariile restante au ramas neachitate. Profesorii sunt si ei in febra sindicala, la Oltchim e neliniste si exemplele sunt numeroase. Dupa doua sarbatori consecutive, s-ar putea ca mamaliga sa explodeze cu mare galagie, taman când se apropie alegerile europarlamentare.

              Da bine sa ceri si salarii mai mari, si facilitati de toate felurile, si ajutoare pentru toata lumea. Isi imagineaza cumva cineva ca exista vreun partid care sa poata da bani si sa nu vrea, mai ales acum, in an electoral? Iar PSD se va stradui sa puna pe tambalul nemultumirilor nu doar batista, ci ditamai maldarul de perne, ca sa cosmetizeze realitatea, austeritatea, somajul si toate belele care in aceste zile au fost estompate de fumul gratarelor.

              Fotbal Liga a IV-a: Rupta-n doua

              Etapa a 24-a a Ligii a IV-a la fotbal a fost rupta in doua. La propriu. In wek-end s-au jucat doar cinci partide, cadrul run dei urmând sa fie intregit de cele trei jocuri amânate pentru mijlocul acestei saptamâni.

              Scorul rundei s-a inregistrat la Târgu-Ocna, acolo unde gazdele s-au impus cu 6-0 dupa doar 41 de minute, moment in care meciul a fost intrerupt deoarece oaspetii de la Fl. Rosie Sascut au ramas in sase jucatori si, conform regulamentului, nu au mai putut continua intâlnirea. Tot conform regulamentului, scorul va ramâne cel stabilit in teren.

              Rezultate inregistrate: UZU Darmanesti – Athletic Comanesti 1-2, Gloria Zemes – AS Filipesti 2-1, FCM Dinamo – AS Negri 3-0 (neprezentare), AS Târgu-Ocna – Fl. Rosie Sascut 6-0, AS Siretu – Vointa Gârleni 2-1. CS Dofteana sta. Astazi se vor juca partidele: Soimii Helegiu – AS Nicolae Balcescu, Sport Club II – AS Magura Casin si Vointa Oituz – Condorii.

              Programul etapei viitoare: Athletic Comanesti – Vointa Oituz, AS Filipesti – UZU Darmanesti, Condorii – AS Siretu, AS Nicolae Balcescu – CS Dofteana, Fl. Rosie Sascut – Sport Club II, AS Magura Casin – Soimii Helegiu, AS Negri – AS Târgu-Ocna, Vointa Oituz – FCM Dinamo Onesti. Gloria Zemes sta.

              Clasament

              1 FCM Dinamo Onesti 22 21 1 0 152-6 64p.
              2 Sport Club II Bacau 20 18 2 0 73-17 56p.
              3 AS Siretu 23 13 4 6 51-30 43p.
              4 AS Condorii 21 12 2 7 38-45 38p.
              5 Vointa Oituz 22 11 2 9 54-40 35p.
              6 AS Filipesti 23 10 3 10 56-48 33p.
              7 Vointa Gârleni 21 10 2 9 37-39 32p.
              8 CS Dofteana 22 10 2 10 49-52 32p.
              9 UZU Darmanesti 23 9 4 10 45-36 31p.
              10 Gloria Zemes 23 9 3 11 45-58 30p.
              11 Soimii Helegiu 21 8 3 10 39-46 27p.
              12 AS Nicolae Balcescu 22 7 3 12 26-46 24p.
              13 AS Târgu-Ocna 21 7 2 12 41-58 23p.
              14 AS Negri 21 6 1 14 38-72 19p.
              15 AS Magura Casin 22 5 3 14 47-81 18p.
              16 Athletic Comanesti 22 5 2 15 29-89 17p.
              17 Fl. Rosie Sascut 23 4 3 16 29-86 15p.

              Karate/ Campionatul European SKDUN: Tin steagul sus

              Karateka de la CS Stiinta Bacau isi continua seria evolutiilor bune atât pe plan intern, cât si international. La recenta editie a Campionatului European SKDUN desfasurata in Ungaria, la Eger, care a reunit participanti din 22 de tari, sportivii pregatiti de Adrian Loghin au realizat un palmares meritoriu: trei medalii de aur, cinci de argint si patru de bronz.

              „Am deplasat 13 sportivi si am cucerit 12 medalii. Bilantul este multumitor, cu precizarea ca se putea mai bine la probele individuale. Vom incerca sa ne revansam la Mondialele din toamna, din Polonia. Iar aici ma refer si la mine deoarece, ca sportiv, am pierdut la un punct finala de la veterani disputata impotriva reprezentantului Olandei”, a declarat Adi Loghin.

              Rezultatele obtinute de CS Stiinta la Europenele SKDUN:

              Locul 1: Alexandru Palma – kumite echipe tineret mixt si kumite echipe tineret; Romeo Ady Mazere- – kumite echipe tineret.

              Locul 2: Adrian Loghin- kumite veterani -80 kg; Mihai Gherman- kumite tineret -68 kg; Ady Romeo Mazere- kumite tineret A75 kg; Alexandru Dor Nica – kumite echipe seniori; Robert Giurgea- kumite echipe seniori.

              Locul 3: Alexandra Ciuperca- kumite senioare si kumite echipe seniori mixt; Madalina Panfil- kumite senioare A60kg si kumite echipe seniori mixt.

              O noua sesiune de proiecte in „Scoala lui Andrei” 2014

                Petrom a lansat a 6-a editie a competitiei de proiecte antreprenoriale „Scoala lui Andrei”, pentru cadrele didactice si elevii din invatamântul primar si gimnazial. Valoarea premiilor oferite este de peste 100.000 de euro.

                In aceasta sesiune 400 de elevi vor merge în Tabara de educatie antreprenoriala „Tara lui Andrei” si 10 proiecte comunitare vor fi finantate pentru implementare. Competitia „Scoala lui Andrei” din acest an se bazeaza pe ideile ce vin de la cei mici, iar inscrierea este facuta de unul dintre profesorii coordonatori.

                Dascalii care se implica in aceste proiecte vor participa la cursuri in domeniul antreprenorial, acreditate de catre Autoritatea Nationala pentru Calificari si vor primi consultanta pentru dezvoltarea proiectului. Elevii participanti vor beneficia de ateliere non-formale de educatie antreprenoriala. Evaluarea va fi facuta de un catre un juriu de specialitate.

                Cele 10 echipe câstigatoare vor fi anuntate, in luna septembrie, si vor primi câte o finantare de 5.000 de euro pentru implementarea proiectelor. In plus, primele 20 de echipe (câte zece pentru fiecare ciclu de invatamânt) vor primi kit-uri multimedia pentru scoala (videoproiector, laptop, ecran de proiectie).

                Toate echipele care au inscris proiecte eligibile vor fi premiate cu kit-uri educationale pentru scoala, iar cadrele didactice vor beneficia de diplome recunoscute de catre organizator si Ministerul Educatiei Nationale. Inscrierile se finalizeaza pe 14 mai.

                „Sf. Ioan Bosco”: Educatie si iubire

                  Fundatia „Sfântul Ioan Bosco” este, din acest an, „Centru acreditat de testare ECDL” si „Centru de initiere EqualSkills”. Copiii si tinerii care doresc sa obtina „Permisul european de conducere al computerului” sau sunt la inceput de drum in lumea calculatoarelor sunt asteptati la Centrul de Zi „Dominic Davio”.

                  Nu este singurul lucru bun care i s-a intâmplat Fundatiei, primul trimestru din 2014 fiind plin de activitati organizate impreuna cu tinerii si copiii care frecventeaza Oratoriul. Anul a inceput cu o intâlnire cu parintii, pentru ca acestia sa afle rezultatele trecute si obiectivele viitoare, urmata de intâlnirea cu voluntarii, care au luat cunostinta de regulamentului centrului. Tot in ianuarie, a avut loc actiunea „Pe patineee” si turneul de ping-pong, la care au participat 20 de copii din Bacau si satele invecinate. A urmat, pe 26 ianuarie, „Sarbatoarea lui Don Bosco”.

                  „Aceasta sarbatoare are un rol important in viata salezienilor si nu numai, deoarece pe 31 ianuarie il sarbatorim pe Sfântul Ioan Bosco, fondatorul Congregatiei. Liturghia a fost celebrata in Parohia Romano-catolica «Fericitul Ieremia» in cadrul careia i-am multumit lui Dumnezeu pentru darul lui Don Bosco si ne-am rugat pentru ca familia saleziana sa fie fidela carismei.”
                  Pr. Iosif Ilies, coordonator Centrul „Dominic Savio”

                  Sarbatoarea a continuat la Oratoriu, cu jocuri si concursuri. In vacanta din februarie, peste 80 de copii s-au bucurat de jocurile de iarna, de activitati manuale si recreative, iar tinerii aspiranti au vizitat Bucovina. Au urmat o iesire la sanius si o excursie la Sl. Moldova. Turneul de ping-pong a continuat si in martie, cistigatori fiind tinerii care se aflau pentru prima data in Oratoriu. „Sarbatoarea Primaverii”, vizita la Penitenciarul pentru Minori si „Marsul pentru viata” – „Adoptia – o alegere nobila” au completat programul acestei luni. Un lucru bun a fost si montarea a opt bancute de exterior pe marginea terenurilor de sport, sponsorizate de Primaria Bacau, imstitutie care a finantat si proiectul „Vara Impreuna – 2014” al Fundatiei „Sf. Ioan Bosco”.

                  „Pe lânga toate aceste activitati marcante din viata Oratoriului, mai sunt si activiatile organizate in mod constant, care dau viata Fundatiei, precum:intâlnirile saptamânale ale membrilor ADS, meditatiile oferite copiilor din clasa a VIII-a la matematica si româna, activitatile din cadrul Centrului de zi «Dominic Savio», clovnii, cursurile de informatica, chitara si antrenamentele la fotbal.”
                  Pr. Iosif Ilies, coordonator Centrul „Dominic Savio”

                  Românii sufla in iaurtul bancilor

                  In principiu, o banca ar trebui sa functioneze foarte simplu: accepta depozite de la persoane fizice si juridice, iar banii ii foloseste pentru a imprumuta alte persoane fizice si juridice. Pentru ca da bani cu imprumut, banca cere o plata, iar pentru ca accepta depozitele plateste, la rândul ei, o suma.

                  Diferenta dintre cele doua sume o constituie profitul bancii. In realitate, insa, lucrurile sunt mai complicate, pentru ca banca doreste sa câstige cât mai mult. Si, pe lânga dobânzi, percepe tot felul de comisioane.

                  Problema este când vine câte o criza si lumea se panicheaza. Atunci, cei care depun bani in banca au tendinta sa-i retraga, deoarece institutia scade nivelul dobânzii, iar deponentul câstiga tot mai putin sau chiar pierde.

                  Cei care imprumuta se codesc, pentru ca banca ridica nivelul dobânzii si creditul devine mai scump.

                  Rezultatul este ca numarul celor care intra in afaceri cu banca scade, la fel si sumele cu care se opereaza.

                  Mai putini clienti si o cifra de afaceri mai mica inseamna profit mai mic. Si atunci, banca devine creativa.

                  Inventeaza noi comisioane pentru a readuce profitul la limitele anterioare. Asta este schema clasica de când lumea: mulgi mai mult de la mai putini.

                  Doar ca rezultatul este ca un astfel de tratament are ca rezultat o noua pierdere de clienti. Iar, raspunsul bancii este sa modifice dobânzile percepute clientilor cu care are deja contracte in derulare.

                  Adica, persoanele care s-au imprumutat cu un anumit pret se trezesc somate de banca, in numele stabilitatii sistemului, sa plateasca mai mult pentru creditele deja acordate.

                  Tipetele clientilor conteaza prea putin, banca isi vede de treaba.

                  Doar ca exista consecinte. Clientii vad si inteleg. Au si ei interese care trebuie securizate.

                  Nu pot plati la nesfârsit sume tot mai mari doar pentru ca banca sa aiba profit la acelasi nivel ca inainte de criza. Si incep sa renunte. Nu mai iau credite.

                  Rezultatul este ca banca isi vede taiate sursele de finantare. Nu mai are de unde sa plateasca dobânzi celor care ii dau banii la pastrare. Si atunci apar, ca in România, banci care ofera dobânda zero la conturile curente. Sau banci care nu mai au cui sa acorde credite.

                  Pentru ca s-au lacomit, iar clientii le-au scanctionat.

                  Profesor de la Clubul elevilor, acuzat de agresiune sexuala asupra unor fetite cu varste intre sase si 10 ani

                    Procurorii D.I.I.C.O.T – Serviciul Teritorial Bacău, Biroul Teritorial Neamţ, au dispus astăzi reţinerea pentru 24 de ore a suspectului D.L.G., acuzat de comiterea infracţiunilor de pornografie infantilă prin sisteme informatice şi agresiune sexuală, fapte prevăzute de art 374 alin 1, 2 şi 3 Cod penal şi, respectiv, art 219, alin 1 şi 2 Cod penal.

                    Procurorii D.I.I.C.O.T au dispus această măsură procesuală împotriva suspectului D.L.G., având în vedere faptul că în cauză există probe şi indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că suspectul a săvârşit infracţiunile pentru care a fost începută urmărirea penală împotriva lui şi a fost pusă în mişcare acţiunea penală. Totodată, anchetatorii au considerat că măsura reţinerii este necesară în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, dar şi a prevenirii săvârşirii unor alte infracţiuni.

                    Concret, procurorii D.I.I.C.O.T au reţinut că, în cursul anului 2013, dar şi în acest an, până la data de 24 martie, suspectul D.L.G, în vârstă de 41 de ani, domiciliat în municipiul Piatra Neamţ, a profitat de calitatea sa de profesor de muzică la Clubul Copiilor din Piatra Neamţ, unde preda lecţii de canto. Astfel, în repetate rânduri, suspectul a efectuat acte cu caracter sexual în prezenţa unor eleve, minore cu vârste cuprinse între şase ani şi jumătate şi 10 ani.

                    În ordonanţa de reţinere se arată: “În concret, suspectul a dezbrăcat victimele şi a exercitat acte concrete de natură sexuală în prezenţa acestora, constând inclusiv în vizionarea unor filme cu caracter pronografic, dezbrăcarea suspectului în prezenţa minorelor şi masturbarea acestuia”.

                    Aşa cum rezultă din imaginile identificate cu ocazia percheziţiei informatice asupra mediilor de stocare ridicate de la suspect, în unele situaţii profesorul de muzică a supus elevele minore la acte cu caracter sexual ce au implicat folosirea corpului acestora, acte susceptibile a întruni elementele constitutive ale infracţiunii de agresiune sexuală. O parte din aceste activităţi au fost înregistrate de către suspect, cu ajutorul a două telefoane mobile, şi transferate ulterior pe un dispozitiv de stocare a datelor.

                    Anchetatorii D.I.I.C.O.T au mai stabilit că în data de 24 martie 2014, după ce a aflat că mama unei victime în vârstă de doar şase ani şi jumătate a sesizat organele de urmărire penală, suspectul D.L.G. a şters toate imaginile pe care le avea salvate pe dispozitivul de stocare, dar şi toate datele de pe hard disk-urile sistemelor informatice pe care le avea în posesie. Imaginile precum şi câteva sute de fişiere video conţinând file cu caracter pornografic au fost recuperate cu prilejul percheziţiei informatice.

                    Suspectul reţinut se află în custodia Centrului de reţinere şi arestare preventivă a IPJ Neamţ şi urmează a fi dus miercuri la Tribunalul Neamţ cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.

                    Procurorii D.I.I.C.O.T au fost sprijiniţi de ofiţeri de poliţie din cadrul Serviciului de Combatere a Criminaltăţii Organizate Neamţ.

                    Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

                    Bacau: Adolescent de 16 ani, prins in timp ce spargea garaje

                      La data de 22.04.2014, în jurul orei 02.00, patrula de siguranță publică aflată în serviciul de patrulare pe strada Cornișa Bistriței, din Bacău, a depistat în flagrant un tânăr care sustrăgea bunuri dintr-un garaj.

                      Din verificările efectuate polițiștii au stabilit că minorul de aproape 16 ani a fosrțat lacătele a șapte garaje din apropiere și a reușit să pătrundă într-un garaj, de unde a sustras a sustras o masă pliantă, care a fost restituită părții vătămate.

                      În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

                      ULTIMELE ȘTIRI