Absolvenţii Literelor nu s-au aflat departe de tabloul înfăţişat de cei de la P.I.P.P. Osatura lucrării de licenţă era aceeaşi: Chestionarul folcloric şi etnografic general, elaborat de Institutul de Filologie Română „A. Philippide“ din cadrul filialei Iaşi a Academiei Române, a fost suportul propriu-zis al investigaţiei ştiinţifice, iar ţinta geografică era comună. Două aspirante la statutul de licenţiat au preferat localităţile But(u)caru, din comuna băcăuană Berzunţi, şi respectiv Oituz, din judeţul Constanţa. Studiul/prospectul de antropologie culturală a avut în vedere specificul din aceste aşezări cu populaţie preponderent romano-catolică.

„Ceea ce mi-a stârnit interesul pentru o căutare mai aprofundată în inima Berzunţiului a fost o anchetă dialectală făcută în anul al II-lea de facultate“, mărturiseşte Oana-Mihaela Bucuroaia în „Argument“. Cu ajutorul unei metodologii aplicate – continuă actuala licenţiată în Filologie –, am încercat să surprind întotdeauna ceva nemaivăzut ori nemaiauzit şi să aduc în prim-plan ceea ce îi caracterizează pe aceşti oameni: vrednicia“. Cei 16 informatori (între care şi Dan Sandu, poet şi profesor de română) i-au oferit date concrete despre credinţe, superstiţii, tradiţii proprii acestui loc, inclusiv folclor literar, dar şi o ambiţie: „Îmi doresc nespus de mult ca această anchetă să nu fie ultima, deoarece mai sunt foarte multe lucruri de aflat“ (din „Concluzii“-le lucrării).

O privire comparativă între două comunităţi izolate geografic a realizat Diana-Elena Focşa. În 2013, a păşit prima oară în satul Oituz, comuna Lumina, judeţul Constanţa, pentru a cunoaşte eventualele transformări petrecute în viaţa ceangăilor din Luizi-Călugăra, care în anii ’20 s-au stabilit în Dobrogea. Ca răsplată pentru eroismul arătat în Primul Război Mondial, câteva familii de romano-catolici de lângă Bacău au primit pământ în vasta câmpie, convieţuind şi azi cu alte etnii decât românii: tătari, aromâni, germani, turci etc. „Locuitorii din Luizi-Călugăra nu au adus cu ei doar strictul necesar pentru începerea unei noi vieţi, ci şi limba, obiceiurile, religia“, precizează în „Argument“ absolventa de Bacău. Acestea au fost obiectivele cercetării efectuate la faţa locului (Diana a stat o săptămână încheiată între oituzenii din Dobrogea), încercând răspunsuri la măcar două întrebări: „Pluralitatea culturală este un fapt benefic? Ce au mai păstrat localnicii din zestrea moldovenească?“

Tot un studiu bilateral a realizat Luminiţa Sonic, originară din Basarabia. Interesul ei au fost două sate gemene: Pogăneştiul din comuna Stănileşti, judeţul Vaslui şi, respectiv, Pogăneştiul din raionul Hânceşti, Republica Moldova, aflate de o parte şi de alta a Prutului. Cu asiduitate şi bună bază documentară dată de monografia lui Ştefan Plugaru din 2007, pe de o parte, şi de mărturiile celor 36 de informatori, pe de altă parte, candidata a dat la iveală o lucrare impresionantă, demonstrând că „în cele două sate Pogăneşti locuiesc aceiaşi oameni ca şi acum două sute de ani“. Dovadă sunt înregistrările audio şi video de pe teren (16 DVD-uri). (Despre But(u)caru şi Oituz mărturisesc alte CD-uri şi DVD-uri, alături de fotografii şi texte-document.)

Alte două colege de peste Prut, Mihaela Matei şi Mariana Puşcaş, au cercetat „Ludicul în jocurile populare româneşti“, respectiv lirica lui Dumitru Matcovschi, demonstrând că spiritualitatea românească de ieri şi de azi are încă numeroase oferte ştiinţifice.

Biserica Ortodoxă prăznuieşte pe 29 august Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, acela despre care Însuşi Domnul nostru Iisus Hristos a dat mărturie în faţa ucenicilor săi zicând: “Adevărul vă spun: dintre cei născuţi din femei, nu s-a ridicat nici unul mai mare decât Ioan Botezătorul”(Matei 11, 11). Sfântul Ioan Botezătorul este considerat “pecetea celor două Testamente”, fiind ultimul din linia marilor profeţi ai Vechiului Testament, care au pregătit poporul pentru venirea Domnului, şi primul dintre oameni care L-a recunoscut în Iisus pe Mesia cel mult aşteptat, care avea să aducă Legea cea Nouă a pocăinţei şi a iubirii.
El este acela care, din pustia Iordanului unde se retrăsese, trăind ca un sihastru, în post şi în rugăciune, şi-a ridicat glasul, anunţând apropiata venire a Domnului, îndemnând pe toţi la pocăinţă, la schimbarea sufletelor, metanoia, la întoarcerea de la cele rele către cele bune, şi botezându-i pe toţi cei ce veneau să-l asculte cu Botezul pocăinţei. Dar marele său dar de la Dumnezeu a fost acela că l-a rânduit a fi primul dintre oameni care să dea mărturie în faţa tuturor atât despre Iisus drept Mesia, drept Fiu al Lui Dumnezeu, Unul din Treime, cât şi despre Sfânta Treime ca atare, care i S-a arătat lui pentru prima dată în mod lămurit la Botezul Domnului.
Cu toate că a avut un rol atât de important în istoria mântuirii, cu toate că a fost contemporan cu Mântuitorul, viaţa sa pe pămînt nu a fost una liniştită şi fericită, ci a fost o permanentă luptă cu păcatul şi cu ispitele, cu lăcomia, cu desfrânarea, cu nedreptatea, cu minciuna, cu tot ceea ce îl îndepărteză pe om de adevărata sa fire şi de adevărata sa menitre, care este aceea de a sta în legătura dragostei cu Dumnezeu şi cu aproapele prin rugăciune şi prin fapta cea bună, de a mărturisi permanent adevărul şi de a-l transpune în viaţa sa.
Tocmai pentru că nu a putut accepta călcarea legii şi ascunderea adevărului a şi suferit moarte martirică Sfântul Ioan Botezătorul. Irod Antipa, cel ce poartă răspunderea uciderii Înaintemergătorului Domnului Hristos, era un vicios, robit patimilor, corupt, domnia lui fiind marcată de abuz, fărădelege şi crimă. Conflictul dintre cei doi a apărut în momentul în care Irod şi-a părăsit soţia sa şi a luat ca soţie pe Irodiada, soţia fratelui său, Filip. Ioan Botezătorul, care venise în lume spre a o chema la pocăinţă şi a o pregăti pentru venirea Mântuitorului Iisus Hristos, nu putea tolera această faptă, ce nesocotea Legea şi obiceiurile evreieşti. Asemeni proorocului Ilie, care nu înceta a-l mustra pe un alt rege imoral şi idolatru, Ahab, Ioan se ridică necruţător, direct şi fără nici o reţinere, apostrofându-l pe Irod în public: „nu-ţi este îngăduit să ai de soţie pe femeia fratelui tău!”(Marcu 6, 18).
Cu toate acestea, Irod nu l-ar fi sacrificat niciodată pe Ioan, dar cea care i-a dorit moartea a fost Irodiada. Astfel, cu prilejul zilei de naştere a lui Irod, sărbătorită cu fastul specific suveranilor, în timpul ospăţului, fiica Irodiadei, Salomeea, a dansat în aşa fel încât a provocat gânduri desfrânate tuturor celor ce au privit-o. Sub influenţa beţiei, regele i-a promis jumătate din regatul lui, dar la îndemnul mamei sale ea a cerut capul marelui prooroc. Regele s-a mâhnit adânc, dar pentru a nu-şi călca jurământul, a poruncit uciderea sfântului Ioan preferând să respecte un jurământ făcut la patima beţiei şi a desfrâului, punând mai presus prestigiul său înaintea supuşilor săi adulatori decât viaţa unui om sfânt.
Astăzi Biserica a rânduit zi de post şi tristeţe pentru sfârşitul tragic al marelui Prooroc. Urmând modelului acestui prim şi mare sfânt, mărturisit ca atare de Însuşi Domnul Iisus Hristos, şi noi, creştinii zilei de astăzi, trebuie să ne întoarcem spre pocăinţă, spre post şi rugăciune, spre mărturisirea în faţa tuturor a lui Iisus Hristos drept Domn şi Mântuitor al lumii, făcând astfel dreaptă calea spre inima noastră lui Dumnezeu, Cel ce pe toţi vrea să ne mântuiască.

Pr. dr. Marius Popescu,
Parohia „Sfântul Ioan” Bacău

Evanghelia duminicii a XXII-a de peste an subliniază necesitatea unei profunde convertiri, pentru a trece de la o manieră de a gândi pe care Isus o defineşte conform oamenilor la maniera de a gândi şi vedea lucrurile ca Dumnezeu. Şi aceasta, nu numai în ceea ce-l priveşte pe Isus însuşi ca Mesia şi Fiul lui Dumnezeu, ci şi în ceea ce ne priveşte pe noi ca oameni şi creştini.
„Dacă vrea cineva să vină după mine, să se lepede de sine”. Este un discurs care nu place nimănui. De altfel, nici chiar Isus nu s-a îndreptat spre cruce cu prea mare entuziasm: nici pentru el suferinţa nu era o plăcere. Şi totuşi, el a acceptat să sufere şi să moară pe cruce.
La drept vorbind, ne-am obişnuit atât de mult să auzim vorbindu-se despre Isus cel răstignit şi să vedem crucifixe peste tot, încât acest lucru nu ne mai impresionează. Poate că lucrurile ar sta cu totul altfel, dacă ni s-ar întâmpla să vedem odată un om adevărat care moare răstignit pe o cruce.
Însă cuvintele lui Isus rămân: „Cine vrea să vină după mine, să-şi ia crucea şi să mă urmeze”. Noi toţi, care purtăm numele de creştin, suntem în rândurile acelora care în mod oficial înţeleg să-l urmeze pe Cristos. Prin urmare, aceste cuvinte valorează pentru fiecare dintre noi, chiar dacă sunt greu de acceptat.
Dacă Isus s-ar fi mulţumit să moară doar el pe cruce, poate că l-am fi urmat cu mai multă plăcere. În schimb, în faţa unei asemenea propuneri, am dori să-i urmăm pe aceia care, în loc să vorbească despre cruce, vorbesc despre succes şi viaţă uşoară. Însă Isus ne spune că pentru a ne salva viaţa, trebuie să avem curajul de a o pierde pentru a-i acorda lui dreptate.
Ştim prea bine că, după logica acestei lumi, tot ceea ce nu se face pentru interesul propriu şi pentru plăcerea proprie înseamnă ceva pierdut. În schimb, după Evanghelie, câştigul adevărat constă în tot ceea ce se face pentru alţii, până la dăruirea vieţii proprii. Şi tocmai aceasta este numit de Isus lepădare de sine însuşi.
Dar poate că aceste cuvinte ale lui Isus sunt mai puţin paradoxale decât pot apărea la prima vedere. Mai devreme sau mai târziu, într-un mod sau altul, experienţa durerii ne loveşte pe toţi. Acceptarea suferinţei proprii, căutând uşurarea suferinţei altora, este soluţia practică pe care ne-o propune Evanghelia în faţa enigmei durerii, răului şi morţii, adică încredinţarea în cuvântul lui Cristos, care vrea să ia asupra sa durerea noastră precum şi moartea noastră, pentru a ne arăta prin învierea sa care îi este finalul, pentru cel care are încredere în imprevizibilele şi inepuizabilele resurse ale lui Dumnezeu.
Contradicţia dintre mentalitatea lumii şi logica Evangheliei poate face astfel încât şi pentru noi cuvântul Domnului să devină un motiv de batjocură. Însă pentru a ne face bine calculele proprii în faţa aventurii existenţei trebuie să privim lucrurile până în toată profunzimea lor: ce i-ar folosi omului dacă ar câştiga lumea întreagă, dacă apoi şi-ar pierde sufletul propriu, adică pe sine însuşi şi viaţa proprie?
Pr. Cristi Hodea, vicar la Parohia Romano-Catolică „Sf. Nicolae” Bacău

Vineri
Seara greceasca la „Curtea Veche” de la ora 19.30. In prim plan, Ionut Galani si Trupa „Asteria” pentru un show de exceptie.

De la ora 21.00, „The Stage” va invita la petrecerea „Electro Barrel”

Sâmbata
„The Stage” organizeaza de la ora 21.00, „The Last Of Summer!” cu oferte low cost.

De la ora 22.00 Pub S4 organizeaza „Discoteca de alta data”. Intrarea este libera.

De la ora 23.00, Vanity organizeaza „Tequila night”. Intrarea libera pâna la miezul noptii. Cei ce vin cu sombrero primesc shot-uri gratis din partea organizatorilor.

Duminica
In cadrul Festivalului International „ENESCU- Orfeul Moldav” , de la ora 18,30 Sala Ateneu prezinta un concert cu Keike-Angela Moser, pian (Germania), cu lucrari de J. Brahms- Piano concert nr. 1, P. Hindemith- „Mathis der Mahler”. Dirijor: Konrad v. Abel.

Incepând cu ora 21.00, Pub S 4 va invita la un altfel de spectacol. „Spovedania unei videochatiste” – One Girl Show by Alina Neagu. Regia: Valentin Braniste.

Cinema City aduce cinefililor bacaauani trei premiere:

„Eroi de sacrificiu 3” , film de actiune in regia lui Patrick Hughes. In roulurile principale: Sylvester Stallone, Mel Gibson, Jet Li, Jason Statham, Arnold Schwarzenegger.
„Vânatoarea de spioni”, thriller american in regia lui Anton Corbijn. Distributia: Philip Seymour, Rachel McAdam, Willem Dafoe, Robin Wright.
„Viata nu-ti ofera a doua sansa”, film de aventuri/comedie in regia lui Zoya Akhtar.