duminică, 28 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 3739

Conduceau fără să fie posesori de permis

    La data de 02.08.2014, poliţiştii rutieri din Oneşti, în timp ce efectuau activităţi de supraveghere şi control trafic rutier pe D.N. 11 A, din comuna Ştefan cel Mare, au depistat un tânăr de 25 ani, din judeţul Olt, care conducea un autoturism înmatriculat în Austria.
    În urma verificărilor efectuate în baza de date, poliţiştii au constatat că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
    În cauză poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană fără permis.

    În comuna Caşin, pe DC 127, poliţiştii au depistat la data de 02 august a.c., în jurul orei 13.00, un braşovean de 27 ani, în timp ce conducea un autoturism cu numere de înmatriculare provizorii.
    În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că tânărul nu este posesor de permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
    În cauza poliţiştii i-au întocmit dosar penal.

    La data de 03.08.2014, în jurul orei 01.00, poliţiştii Postului de Poliţie Orbeni, în timp ce exercitau serviciul de patrulare şi supraveghere a traficului rutier pe DJ 119 B, au procedat la oprirea regulamentară a unui autoturism înmatriculat în străinătate.
    La volanul autoturismului a fost identificat un tânăr de 20 de ani, din localitate, care a declarat că nu posedă permis de conducere.
    În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că cele declarate de tânăr se confirm şi în cauză au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană fără permis.

    Poliţiştii Postului de Poliţie Buhoci au depistat la data de 03.08.2014, în jurul orei 00.30, un tânăr de 21 de ani, din localitate, care a plecat la discoteca din sat conducând un autoturism pe DC 80, fără a poseda permis.
    În cauză poliţiştii i-au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană fără permis.

    A căzut din căruţă şi s-a accidentat

      La data de 03 august a.c., în jurul orei 14.00, în timp ce un bărbat de 51 de ani, din comuna Bogdăneşti, conducea un atelaj hipo pe DC 127, din comuna Caşin, într-o curbă la dreaptă, a intrat cu roata dreaptă spate în şanţul betonat de pe marginea părţii carosabile, moment în care o pasageră de 77 de ani s-a dezechilibrat şi a căzut.

      Femeia a fost transportată la Spitalul Oneşti unde a rămas sub observaţie medicală.

      În urma testării căruţaşului cu aparatul etilotest, rezultatul a fost de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat.

      În cauză poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

      Depistat în flagrant în timp ce transporta bunuri sustrase din societatea la care lucra

        Polițiștii din comuna Hemeiuș au oprit în trafic, la data de 2 august a.c., în jurul orei 16.00, un autoturism la volanul căruia a fost identificat un bărbat de 47 de ani din comuna Faraoani.

        Din verificări s-a stabilit că cel în cauză transporta 4 saci din rafie cu furaje concentrate pentru păsări, 10 litri de motorină și 5 litri săpun lichid, bunuri care au fost sustrase de bărbatul de 47 de ani dintr-o fermă de pe raza localității.

        Bunurile sustrase au fost restituite societății păgubite, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

        Arestaţi pentru 30 de zile după ce au sustras bani şi bunuri dintr-un magazin

          Trei bărbaţi din municipiul Roman au fost arestaţi pentru o perioadă de 30 de zile, după ce au pătruns prin efracţie într-o societate comercială din comuna Ungureni, de unde au sustras suma de 2500 de lei şi alte bunuri.

          Poliţiştii Secţiei 8 Poliţie Rurală Buhoci au fost sesizaţi la data de 02 august a.c., în jurul orei 00.30, de către administratorul unei societăţi comerciale din comuna Ungureni, despre faptul că trei persoane necunoscute au pătruns în incinta magazinului unde lucrează, de unde au sustras bani şi bunuri.

          În urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii au depistat la aproximativ 30 de km. de locul faptei, pe raza comunei Traian, un autoturism înmatriculat în Franța, în care exista suspiciunea că s-ar afla făptuitorii.

          În momentul opririi autoturismului, ocupanţii acestuia au început să arunce din interior, pe geamurile laterale mai multe obiecte folosite la comiterea infracțiunii.

          În autoturism poliţiştii au identificat patru persoane de sex masculin, din municipiul Roman, cu vârstele cuprinse între 29 şi 47 de ani.

          Din cercetări, poliţiştii au stabilit că cei patru bărbaţi, în noaptea de 01/02 august a.c., au pătruns prin efracţie în incinta magazinului din comuna Ungureni, de unde au sustras suma de 2500 de lei şi un cleşte pentru tăiat sârma.

          Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat şi i-au reţinut pe cei patru bărbaţi pentru 24 de ore. Fiind prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, instanţa de judecată a dispus arestarea preventivă, pentru o perioada de 30 de zile pentru trei dintre aceştia.

          Arestat pentru ca si-a violat si jefuit fosta concubina

          Un bărbat de 30 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie calificată, lipsire de libertate în mod ilegal și viol a fost depistat și reținut. Instanța a emis pe numele său mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

          Polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Buhoci și din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale au efectuat, la data de 2 august a.c., două pecheziții domiciliare în comunele Tamași și Buhoci, pentru depistarea unui bărbat de 30 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de viol, lipsire de libertate în mod ilegal și tâlhărie calificată, care se sustrăgea cercetărilor.

          În fapt, polițiștii au fost sesizați de către o tânără de 25 de ani, la data de 21 iulie a.c., cu privire la faptul că pe timpul nopții, prin acte de violență, fostul concubin a întreținut relații sexuale cu aceasta, împotriva vionței sale.

          În urma extinderii cercetărilor derulate de către polițiști a rezultat că bărbatul de 30 de ani, ar fi pătruns în locuința fostei concubine, pe care a condus-o pe un teren agricol și prin agresiune a întreținut cu aceasta raporturi sexuale, împotriva voinței sale, după care a deposedat-o de un telefon mobil și o pereche de cercei.

          Față de cel în cauză s-a luat măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore și a fost prezentat Judecătoriei Bacău, care a emis pe numele acestuia mandat de arestare preventivă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tâlhărie calificată, lipsire de libertate în mod ilegal și viol.

          Vitezomanii, amendati de politistii rutieri

            În perioada 1-3 august a.c., peste 40 de polițiști rutieri și de ordine publică au acționat zilnic pe principalele artere rutiere ale județului Bacău, pentru prevenirea evenimentelor rutiere produse pe fondul vitezei excesive.

            În cadrul activităților desfășurate au fost constatate șase infracțiuni și au fost aplicate 728 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 169 060 lei. Dintre acestea 474 sancțiuni au fost aplicate pentru depășirea limitei legale de viteză.

            De asemenea, au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, 52 de permise de conducere, dintre care 27 pentru depășirea vitezei maxime legale admise cu mai mult de 50 km/h, 13 pentru depășiri neregulamentare, 4 pentru conducere sub influența alcoolului și 8 pentru alte abateri care atrag dispunerea acestei măsuri.

            Un bărbat de 31 de ani, din Bacău, a fost în timp ce conducea un autoturism pe strada General Ștefan Gușe, din municipiu, cu viteza de 112 km/h.
            Cel în cauză a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 810 lei, iar ca măsură complementară s-a reținut permisul de conducere pentru o perioda de 90 de zile.

            Un băcăuan de 39 de ani a fost înregistrat de aparatul radar în timp ce conducea autoturismul pe D.N. 2, în interiorul localității Cleja, cu viteza de 124 km/h.
            Bărbatul a fost sancționat contravențional și s-a luat măsura reținerii permisului de conducere pentru o periodă de 90 de zile.

            În localitatea Valea Seacă polițiștii au depistat un bărbat de 34 de ani, din București, care conducea un autoturism cu viteza de 145 km/h.
            Bucureșteanul a fost sancționat contravențional și i s-a reținut permisul de conducere pentru o periodă de 90 de zile.

            Pe D.N. 2, în afara localității Berești Bistrița, polițiștii au depistat un bărbat de 36 de ani, din județul Neamț care conducea un autoturism cu viteza de 153km/h.
            Conform legislației în vigoare, acesta a fost sancționat contravențional și i s-a reținut permisul de conducere pentru o periodă de 90 de zile.

            Slanic Moldova: Turista accidentata, salvata de jandarmii montani

              O femeie care s-a accidentat in timp ce parcurgea traseul „300 de scari” din statiunea bacauana Slanic Moldova, a fost salvata de jandarmii montani.

              Intamp;larea s-a petrecut sambata, 2 august, in jurul orei 12.00. Jandarmii se aflau intr-o misiune de patrulare cand au gasit o femeie care se accidentase la un picior, acuzând dureri mari.

              Persoana respectivă, de 51 ani, din municipiul Constanţa, a suferit o luxaţie gleznei de la piciorul stâng, deplasarea acesteia devenind imposibilă.

              Jandarmii i-au acordat imediat primul ajutor, iar unul dintre aceştia s-a deplasat până în zona cu semnal gsm, sunând la serviciul de urgenţă 112 pentru intervenţia ambulanţei.

              Împreună cu lucrătorul salvamont, jandarmii au transportat persoana până la zona de acces de pe DN 11, de unde a fost preluată de o ambulanţă şi transportată la Spitalul municipal Oneşti pentru investigaţii medicale.

              Jandarmii montani atrag atenţia turiştilor şi persoanelor care fac drumeţii în zonă, să evite situaţiile neplăcute, prin respectarea următoarelor recomandări:

              • să se informeze asupra itinerariului propus, gradului de dificultate, condiţiilor climaterice locale, să consulte prognoza meteo înainte de a pleca în drumeţii;
              • să aibe echipament adecvat zonei de munte, încălţări şi haine adecvate, lanternă, rucsac şi trusă de prim ajutor, sac de dormit;
              • să folosească numai traseele marcate şi să urmărească marcajele de pe traseu;
              • în caz de accident sau ori de câte ori este nevoie să ceară sprijinul jandarmilor, fie prin contact direct, fie prin apelarea numărului unic de urgenţă 112.

              p1

                p1

                Titularizata cu nota 10

                  Singura candidata din judetul nostru care a obtinut nota maxima la examenul de titularizare din acest an este Andreea Nicoleta Ionica, din Orbeni, care, din toamna, când incepe noul an scolar, va lucra ca educator, la Gradinita 24 din Bacau. Andreea a absolvit anul acesta Colegiul Pedagogic „Stefan cel Mare” si are 19 ani. De mica si-a dorit sa fie profesor, formator, educator.

                  A luat Bacalaureatul cu nota 9.01, iar, imediat, a decis sa sustina si Titularizarea, pentru a intra in sistemul de invatamânt bacauan. „Mi-am dorit foarte mult sa fiu educator. Am zis sa o iau pas cu pas, mai intâi in invatamântul prescolar, apoi ma vad invatatoare si, in final, profesor. Vreau sa fiu profesor de limba româna, sa educ, sa formez copii”, a declarat Nicoleta Ionica. Pentru asta, a dat admitere, tot in aceasta vara, si la Facultatea de Litere.

                  „Inca din clasele a IV-a – a V-a, am decis ca vreau sa fiu dascal. Inca de atunci, imi recorectam singura lucrarile si imi puneam note. Apoi, pe la 16 ani, am incercat si cu pregatirea elevilor. Desenam cu ei, faceam dictie, coloram, ii invatam sa citeasca si sa socoteasca. Dar am avut si exemple in viata pe care vreau sa le urmez”, a continuat Andreea, referindu-se la educatorul din sat, pentru inceput, apoi la profesoara de limba româna de la scoala gimnaziala din Orbeni si, in final, la profesorii de la Pedagogic, de la care a invatat ce inseamna sa fii cadru didactic cu adevarat.

                  „Aici, m-am format si, tot aici, la liceu, am decis sa urmez acest drum. Pâna acum, am rezolvat tot ce mi-am propus. Visele mele personale le las, deocamdata, in plan secund. Toate la timpul lor. Mai intâi dau importanta maxima carierei”, a mai precizat Andreea, care, din septembrie, va avea si buletin de Bacau, intrucât intentioneaza sa se mute aici, pentru a evita naveta.

                  Si educator, si asistent medical

                  La sedinta de repartizare a candidatilor pe post, am intâlnit-o si pe Daniela Puscasu. Era singurul candidat imbracat … mai altfel: in haine albe, de sora. „Da, sunt sora la Manastirea din Geoseni, unde si locuiesc”, ne-a zis cu o voce blânda, usor soptita. Are 40 de ani, desi nu-i arata deloc. In urma cu 14 ani a terminat Scoala Postliceala de invatator- educator, a mai lucrat in domeniu, dar apoi s-a reprofilat.

                  A absolvit ulterior Postliceala de asistent medical. A lucrat ca voluntar in Spitalul Judetean Bacau, dar si in sat, pe ingrijirea bolnavilor. „Acum, ma intorc spre copii. De fapt, voi fi si educator, si asistent medical. Dimineata o sa lucrez cu cei mici, unde o sa ma incarc de energie pozitiva, iar, dupa-amiaza si seara, o sa-mi ingrijesc bolnavii. Am mai lucrat, 8 ani, ca educator, intr-o gradinita particulara si imi place foarte mult”, a mai spus sora Daniela. A luat Titularizarea, anul acesta, cu 8.72 si a obtinut un post chiar in satul natal, Geoseni. Din toamna, este si studenta, pentru ca a fost admisa la Programul de studii universitare pentru Pedagogia invatamântului primar si prescolar.

                  Astazi si mâine, pe 4 si 5 august, se organizeaza etapa a II-a de repartizare, dar a candidatilor care au obtinut cel putin media 5 (suplinitori), in ordinea descrescatoare a mediilor. Ulterior, pentru toate posturile care nu vor fi ocupate, se va mai organiza o sedinta publica, la Inspectoratul Scolar, la sfârsitul lunii, pe 28 august.

                  Padurea cu motoare

                  A treia editie a taberei Moto Rock a reunit, in week-endul care tocmai a trecut, la Valea Budului, sute de pasionati de motoare.

                  Vaca de muls a tuturor

                  De când ma stiu, furnizarea apei calde a fost o problema la noi in oras. Inca de pe timpul lui Ceausescu, se intâmpla ca apa incalzita sa curga la robinetele noastre doar dupa un program, câteva ore pe zi, pâna când a disparut cu desavârsire.

                  Daca in acei ani, am inteles ca apa, ca si restul, de altfel, era restrictionata din cauza partidului-stat si a conducatorului acestuia, cu niciun chip nu o sa ma convinga careva de faptul ca aceleasi motive puteau fi invocate si in primii zece ani (daca nu si mai mult) dupa ’89.

                  Pentru ca, la fel ca inainte, apa calda ramasese un moft, fiind nevoit sa incalzesc pe aragaz oala dupa oala, ca sa ma pot simti si eu, câtusi de putin, in secolul XX. Pâna la un moment, când, nemaisuportând nesimtirea celor care, chipurile, imi furnizau apa cada si caldura la preturi neinteles de mari, am decis sa imi fac propriul meu sistem de termoficare, achizitionând o centrala murala de apartament. N-a fost deloc usor, stiuta fiind cât de mare era investitia in asa ceva, cel putin la acea data, dar, am zis ca mai bine ma fac dator la banca pe câtiva ani, decât sa fiu jumulit cu tupeu de CET. Si când te gândesti ca novicele de mine isi punea atâtea sperante, prin anii ’90, când incepusera lucrarile de anvergura la CET.

                  Credeam in vorbele politicienilor vremii care ne promiteau marea cu sarea (ca si acum, de altfel), ca o sa avem non-stop apa calda si caldura si câte si mai câte, de gândeai ca o sa curga bere la robinet ori coca-cola sau sprit de Odobesti. Ma cucerise, poate, faptul ca totul va fi mult mai ieftin decât inainte. Aiurea, pentru ca facturile au fost la fel de mari, daca nu chiar mai ridicate (culminând cu marea teapa a repartitoarele de caldura), de altfel, in ton cu salariile nesimtite ale celor care s-au perindat la administratia CET-ului – vaca de muls a tuturor, un izvor de bunastre a „meserisasilor” care au tras abil sforile ca sa ajunga pe acolo.

                  Caci, de la Talpica la Vladica, toata lumea pleca acasa cu salarii cu mult peste media nationala. Daca celor care transpirau din greu, supraveghind cazanele fierbinti, as fi fost de acord sa le fie platita mai bine munca, nu la fel as fi considerat si in cazul sefilor de tot felul care isi umpleau cardurile bancare cu salarii având atasate multe zerouri in coada (socotiti la nivelul leului nou, desigur). Si asta, pe buzunarele fraierilor care, de voie-de nevoie, au ramas legati la sistemul centralizat.

                  p1

                    p1

                    Tenis/ Cupa Elisa: Start in forta

                    Cea de-a cincea editie a Cupei Elisa la tenis, turneu U14 inclus in circuitul FRT si gazduit de SCM Bacau a debutat in forta. Astfel, categoria masculina, care a reunit 28 de participanti a ajuns in zona sferturilor de finala, in timp ce turneul feminin isi va consuma astazi semifinalele. Desi dezavantajati de vârsta (majoritatea au 12-13 ani), tenismenii bacauani au facut o figura frumoasa, dovada fiind si prestatia de ieri a lui Bogdan Manole in fata favoritului nr. 3, Matei Georgescu.

                    Vârful de lance al SCM Bacau s-a dovedit insa un jucator domiciliat in America si legitimat la clubul gazda pe ultima suta de metri: Alexandru Scemanenco. Acesta se anunta un candidat autorizat la câstigarea turneului, mai ales dupa victoriile cu 12-0 repurtate in primele tururi. Astazi, in „sferturi”, Scemanenenco il va intâlni pe favoritul nr. 2, Bejenaru. De urmarit.

                    Rezultatele inregistrate in week-end

                    Masculin. Turul I: Andrei Jianu (ASTC Bucuresti)- Razvan Olaru (SCM Bacau) 6-2, 6-0, David Mihail (Condor P. Neamt)- Tiberiu Andries (TC Bistrita Bacau) 6-0, 6-0, Vlad Stoica (CS Coreco) – Patriciu Balint (SCM Bacau) 6-1, 6-2, Andrei Braescu (SCM Bacau) – Stefan Dediu (CFR Iasi) 6-3, 6-1, Adrian Marcu (Olimpia) – Stefan Alistar (Dinamo) 6-2, 6-1, George Nanu (Atletic Roman) – Dan Marinescu (SCM Bacau) 6-0, 6-1, Catalin Nita (SCM Bacau) – Cristian Neculaiu (Fortuna Braila) 6-0, 6-1, Andrei Andrei (CSS 2 Bucuresti) – Ioan Udrea (Steaua) 6-0, 6-0, Bogdan Manole (SCM Bacau) – Stefan Scurtu (CSM Onesti) 6-0, 6-1, Alexandru Scemanenco (SCM Bacau) – Mihai Ursuleanu ( Livone) 6-0, 6-0, David Apostol (Dinamo) – Radu Lazar (CSS Petrosani) 5-7, 7-6(7), 6-0, Gabriel Ungureanu (SCM Bacau)- Robert Berdila (TC Bistrita Bacau) 6-3, 6-4. Ioan Carp Carare (CS Axis), Matei Fotea (TC Micul AS), Matei Georgescu (ASTC Bucuresti) si Adrian Bejenaru (LPS CSS Constanta ) au avut tur liber.

                    Turul II: Alexandru Scemanenco – David Apostol 6-0, 6-0, Andrei Andrei – Catalin Nita 6-3, 6-1, Adrian Bejenaru- Gabriel Ungureanu 6-0, 6-2, Matei Georgescu – Bogdan Manole 2-6, 6-3, 6-0, Matei Fotea – Stefan Dediu 6-4, 6-3, Vlad Stoica – Mihail David 6-1, 6-1, Ioan Carp Carare – Andrei JIanu 6-0, 6-1, George Nanu – Adrian Marcu 6-3, 6-2.

                    Feminin. Turul I: Andreea Botez (CSM Onesti) – Ioana Negraru (ACS)- 6-1, 6-3, Magdalena Dobra (CS Târgoviste)- Aida Mihalachioaie (Sanatatea Botosani) 6-3, 6-2, Diana Iacob (TC Micul As)- Daria Toth (SCM Bacau) 6-2, 6-1.

                    Turul II: Oana Corneanu (Axis) – Maria Musuc (Tema Onesti) 6-0, 6-1, Andra Captan (ACS Galati) – Andreea Botez (CSM Onesti) 6-1, 7-5, Isabela Dima (ATC Bucuresti) – Ana Taranu (Olimpia) 4-6, 6-2, 6-3, Stefana Lazar (Giglio Iasi)- Magdalena Dobra (CS Târgoviste) 7-6 (4), 6-2, Theona Hanu (Kym Star)- Diana Iacob (TC Micul As) 6-7 (2), 7-5, 6-3, Maria Neacsu (ATC Bucuresti)- Ana Maria Dinu (S&F) 6-1, 6-1, Ana Manea (ATC Bucuresti) – Maria Mitrofan (Kym Star) 7-5, 6-4, Raluca Floca (CSS Medias) – Ana Zamfir (Viva) 6-2, 6-1.

                    S-a zis cu vacanta!

                    Volei feminin/ Campioana României, Stiinta Bacau isi reia astazi pregatirile

                    Când adevarul devine victima politicii

                    La finele saptamânii trecute, pe un blog afiliat ziarului electronic „Times of Israel”, a aparut un articol numit „Când genocidul este permis”.

                    Articolul, care a fost sters repede, iar blogul, suspendat, incerca sa explice ca, in anumite conditii, genocidul este necesar pentru a permite supravietuirea unui popor.

                    Desigur, autorul se referea la sutele de civili ucisi in gaza de Armata Israeliana. Desi ziarul si-a cerut scuze, iar Muzeul Holocaustului din SUA a atras atentia ca genocidul NU este permis in nicio circumstanta, opinia nu este singulara.

                    Multi israelieni, care cred sincer afirmatiile premierului Netanyahu cum ca civilii din Gaza mor pentru ca sunt folositi drept scuturi umane de catre Hamas, sunt de acord cu politica dusa impotriva palestinienilor. Inclusiv cu uciderea civililor, o manifestatie a unui grup de extrema dreapta care celebra masacrarea copiilor din Gaza fiind inregistrata saptamâna trecuta.

                    Principala victima a conflictului din zona este chiar adevarul. Cei peste 1.000 de morti civili sunt rezultatul politicii duse de actualul premier israelian care nu doreste sa negocieze cu palestinienii.

                    Când Autoritatea Palestiniana s-a prezentat la discutii, Netanyahu le-a spus ca nu poate negocia fara a fi de fata si Hamas. Când a venit si Hamas la negocieri, premierul a spus ca el nu negociaza cu teroristii.

                    Dupa ce au fost rapiti cei trei adolescenti israelieni, premierul a dat vina imediat pe Hamas, desi, scrie presa internationala, rapoartele politiei si ale serviciilor de informatii precizau ca tinerii au fost ucisi intr-o actiune care NU a fost ordonata de conducerea Hamas.

                    Ca urmare a acuzelor premierului, un adolescent palestinian a fost ars de viu de catre civili israelieni, crima care a generat tirurile de rachete ale Hamas si, apoi, represaliile israeliene.

                    Fotbal/ Liga a III-a: Victorie la scor de forfait

                    La doua zile dupa ce si-a asigurat calificarea in faza a treia a Cupei României prin victoria obtinuta cu 1-0 pe terenul celor de la FCM Dinamo Onesti, divizionara C Aerostar a sustinut un nou meci. De data aceasta, unul de verificare, la Piatra Neamt, contra colegei de serie Ceahlaul II.

                    Desi cu lotul incomplet, „aviatorii” s-au impus categoric, cu scorul de 3-0, ca urmare a reusitelor semnate de Ramon Gheorghe, Dobârceanu si Balan.

                    „Chiar daca echipa resimte o stare de oboseala si in ciuda faptului ca am menajat unii jucatori, am reusit sa câstigam la o diferenta destul de clara”, a declarat antrenorul Cornel Elisei, care a testat si o serie de jucatori aflati in probe.

                    Astazi, Aerostarul isi va definitiva lotul cu care, incepând de mâine, va intra intr-un stagiu de pregatire centralizata.

                    Zeci de masini, un pericol iminent pe soselele judetului

                    Un sfert dintre vehiculele oprite pentru control în primele sase luni de Registrul Auto Român (RAR) si Politia Româna au picat testele de conformitate, masinile cu o vechime de peste 11 ani reprezentând 60% din vehiculele cu probleme. Potrivit RAR, in sase luni, s-a reusit verificarea in trafic a aproape 1.200 de vehicule (cele mai multe fiind autoturisme) care rulau pe drumurile din judetul Bacau.

                    „Dintre vehiculelor controlate, 316 erau neconforme, din care 68 prezentau defectiuni care puteau fi un pericol iminent in trafic.”, a declarat Roxana Nica, purtator de cuvânt la RAR.

                    Cele mai multe respingeri s-au înregistrat la autovehicule speciale, urmate, in ordine, de autoutilitare, autoturisme, remorci si motociclete. De retinut ca rezultatele controalelor desfasurate în trafic nu reflecta starea generala a parcului auto din Romania, deoarece echipajele mixte RAR – Politie opresc pentru verificare doar acele vehicule care sunt susceptibile ca prezinta defectiuni.

                    Cele mai multe masini au picat testul ca urmare a defectiunilor la instalatia electrica de iluminare, semnalizare si auxiliara, urmate fiind de cele care inregistrau emisii poluante peste norma legala si de cele cu probleme de punti, jante, anvelope, suspensie sau defectiuni pe alte echipamente, inclusiv tahograf si limitator de viteza.

                    Nu au trecut de controlul RAR multe vehicule cu defectiuni la sasiu sau elemente ale sasiului, la sistemele de frânare sau la sistemul de directie. Au existat, e drept, mult mai putine, vehicule care prezentau probleme privind zgomotul, scurgerile de carburant si/sau ulei. Cu ocazia verificarilor RAR – Politie, 36 de vehicule din totalul de 1.170 aveau inspectia tehnica periodica expirata. Pentru aceasta, dar si pentru alte nereguli, s-a decis retinerea a 321 de certificate de inmatriculare si a trei permise de conducere.

                    Investitiile din Onesti, intârziate de litigii si avize

                      Cezar Olteanu, consilier PNL, a solicitat CJ Bacau un raport privind stadiul investitiilor realizate in Onesti din 2010 incoace, in cadrul parteneriatului incheiat intre Judetul Bacau si Municipiul Onesti. Nemultumit, el a amintit faptul ca Onestiul nu face parte din Asociatia de Dezvoltare Intercomunitara Bacau (ADIB), asociatie care a atras fonduri europene pentru retelele de apa-canal: „Onestiul, din cauza mostenirii, ma refer la operatorul privat de apa, a fost obligat sa iasa din ADIB.”

                      Cauza retragerii a fost litigiul dintre municipalitate si operatorul privat, litigiu care punea in pericol obtinerea de fonduri de catre judet. Ca sa convinga CL Onesti sa iasa din ADIB, CJ Bacau a incheiat un contract separat in cadrul caruia acorda sprijin financiar Onestiului pentru investitii in apa-canal.

                      „In 2010, impreuna cu prefectul judetului si primarul Lemnaru, am gasit aceasta formula pentru a-i ajuta pe locuitorii Onestiului”, a declarat Dragos Benea, presedintele CJ, apoi a precizat: „Daca exista intârzieri, acestea nu au legatura cu finantarea. Noi ne tinem de cuvânt.” Obiectivele prevazute in contract sunt extinderea canalizarii in cartierele Cuciur, Buhoci si 6 Martie, construirea unei statii de epurare si a unei retele noi de canalizare in cartierul Borzesti. Cezar Olteanu a multumit celor care au intocmit raportul, dar a avut si reprosuri: „In raport nu am gasit termenele de confirmare, stadiul lucrarilor in raport cu aceste termene si care sunt consecintele nerespectarii termenelor.”

                      Blocaj: bani sunt, dar nu pot fi folositi!

                      Canalizarea din Cuciur, Buhoci si 6 Martie are 10 km de conducte (25 de strazi) si 4 statii de pompare. A fost terminata in septembrie 2012 si a costat 8.034.440 de lei, din care CJ Bacau a acoperit 7.231.000 de lei. Canalizarea din Borzesti va costa 2.346.120 lei. Deoarece obiectivul presupune subtraversarea caii ferate, au fost necesare avize speciale si un proiect elaborat de o unitate avizata de SNCFR.

                      Asta a intâziat cu 6 luni procedura, dar verificarea s-a incheiat in 14 iulie 2014. Urmeaza obtinerea autorizatiei de constructie si contractarea lucrarilor. Cât priveste statia de epurare, situatia e grava. Autoritatile sunt obligate, prin planul general de mediu, sa inchida Statia Javreni, sa asaneze locul si sa construiasca o statie noua.

                      Statia Javreni apartine, insa, unui operator privat de apa cu care Municipiul Onesti se afla in proces de vreo 14 ani. Nu poti inchide o statie care are alt proprietar, asta e clar. Investitia are o valoare de 29.966.985 de lei si trebuie finalizata pe 31 decembrie 2015. Singura sansa ca termenul sa fie respectat ar fi ca procesul sa se incheie in acest an, lucru putin probabil. CJ Bacau a prevazut, in bugetul pe 2014, 200.000 de lei, dar banii nu pot fi folositI, daca CL Onesti nu-si rezolva problema cu operatorul.

                      Si Marea Britanie ne vrea la munca

                      Inca 200 de locuri de munca, unele destul de atractive, sunt oferite, in prezent, de catre diverse firme din mai multe tari avansate din Europa. Cele mai multe posturi vacante, respectiv 101, sunt puse la bataie, inclusiv pentru bacauani, de catre agenti economici din Germania. Firme nemtesti cauta pâna in data de 12.09.2014, un numar de 25 de specialisti IT (inginer/tehnician). Tot in Germania sunt disponibile, pâna in 19.08.2014, 6 locuri de manager restaurant/personal serviciu banchet, 3-bucatar, 15-ajutor in industria gastronomiei de sistem, 15-receptioner, 15-ospatar si 15-bucatar.

                      Alti angajatori germani ofera câte un post de instalator intretinere (mecanic industrial), asistent medical, specialist electronica/inginerie industriala, electrician, mecanic instalator in instalatii sanitare, de incalzire si de aer conditionat, ingrijitor batrâni si asistent/insotitor persoane in vârsta. Belgia are si ea 10 posturi de macelar, care sunt libere pâna in 24.08.2014, iar Franta ofera 10 locuri de producator vin (cognac), pâna in 15.10.2014.

                      La rândul ei, Irlanda are disponibile, pâna in 1 septembrie a.c., 10 posturi de psihiatru, 14 de asistent medical si 1 de doctor oftalmolog. Tot in aceasta tara este câte un post de front end developer & UX-UI specialist (14 august), PH developer (14 august) si inginer software (1 august). Pâna in 31 august 2014 si Marea Britanie ofera 18 locuri de asistent medical, pentru care se cer studii superioare de asistenta sociala ori sociopedagogie si 3 ani de lucru cu copiii, si alte 20, pentru care trebuie doar calificare si un an de experienta. Pentru a accesa unul din aceste posturi vacante, candidatii trebuie sa se inscrie in baza de date a Agentiei Judetene de Ocupare a Fortei de Munca (AJOFM) Bacau, str.Ionita Sandu Sturza, nr.63, telefon 0234 541 676.

                      „Cei care se adreseaza compartimentului nostru de ocupare a fortei de munca in strainatate sunt consiliati si sprijiniti in a-si alege cel mai potrivit post pentru ei. De multe ori, consilierii nostri realizeaza ei o selectie, pentru ca discuta cu persoanele respective si vad daca indeplinesc sau nu conditiile cerute de angajatorul strain. Ei stiu mai bine acest lucru, pentru ca tin legatura si cu omologii straini. Astfel, este exclus riscul ca o persoana sa fie pacalita, sa fie traficata si sa i se incalce drepturile prevazute de legislatia muncii.”
                      Daniela Balan – purtatorul de cuvânt al AJOFM Bacau

                      Persoanele interesate pot accesa si site-ul www.eures.anofm.ro, unde gasesc toate ofertele de munca in strainatate. Pe acelasi site ori la AJOFM Bacau vor depune cererea-tip, copia dupa actul de identitate, CV in limba engleza, cu poza (de preferat model EUROPASS), cazierul judiciar si adeverinta de la medicul de familie din care sa rezulte ca sunt apti de munca.

                      Drumul european, blocat de un accident la Dumbrava

                        Evenimentul rutier s-a petrecut vineri dimineata, in jurul orei 3:15, in afara localitatii Dumbrava. Un sucevean, de 43 de ani, aflat la volanul unui autoturism, a patruns pe contrasens, se pare dupa ce a adormit la volan, si a izbit un microbuz, condus de un barbat din Iasi.

                        In urma impactului, una din rotile microbuzului s-a desprins si a lovit un alt autoturism aflat in trafic, iar masina care a intrat pe contrasens s-a oprit intr-o cruce de pe marginea drumului, montata acolo in urma unui eveniment soldat cu moartea unei persoane.

                        Cei aflati la acea ora pe drum au sarit imediat si au scos victimele din masini, doua persoane, fiind preluate de echipajele de ambulanta si transportate la spital pentru ingrijiri medicale. Cei doi conducatori auto au fost testati cu etilotestul, rezultatul fiind negativ.

                        accident

                        Politistii au intocmit dosar penal si fac cercetari pentru infractiunea de vatamare corporala din culpa.