sâmbătă, 27 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 3719

Crucea Rosie a predat lectii de prim-ajutor angajatilor Aeroportului International Bacau

    În zilele de 18 și 19 august a.c. o echipă a Crucii Roșii Bacău, formată din paramedic și asistent medical generalist a fost prezentă la Aeroportul Internațional “George Enescu” pentru a preda unei părți a personalului angajat cursul de prim ajutor de bază.

    Pe parcursul a 12 ore, cei doi instructori de prim ajutor au structurat instruirea pe următoarele teme: Resuscitarea cardio-pulmonară; Corpi străini în caile aeriene superioare; Starea de inconştienţă–poziţia laterală stabilă; Întreruperea circulaţiei sângelui; Hemoragii. Hemostaza; Plăgi; Fracturi; Arsuri, electrocutarea, degerături, influenţa temperaturii ridicate asupra corpului, febra, convulsiile febrile, intoxicatii; Boli cronice acutizate: boli de inimă, comoţia cerebrală, diabetul, epilepsia; Otrăvirea si primul ajutor in intoxicatii; Bandajarea.Tipuri de bandaje; Primul ajutor psihologic; Autoprotecţia salvatorului.

    În plus, având în vedere specificul activității și faptul că personalul aeroportuar se confruntă cu astfel de situații, a fost predat un modul special, referitor la transportul persoanelor cu mobilitate redusă la îmbarcarea şi debarcarea de la bordul aeronavei. Astfel, au fost realizate simulări pe durata staționării aeronavei pentru a fi exemplificate manevrele necesare în astfel de situații.

    Cursul de prim ajutor a fost finalizat cu un certificat de absolvire eliberat de Societatea Națională De Cruce Roșie din România.

    Au început înscrierile la Concursul Naţional de Proză „Mihail Sadoveanu”, ediţia a V-a

    Muzeul Literaturii Române Iaşi organizează cea de a V-a ediţie a Concursului Naţional de Proză „Mihail Sadoveanu”, ediţie care se va desfăşura în perioada 8-9 noiembrie 2014.

    La concurs pot participa autori români de orice vârstă, din România şi din afara graniţelor ţării, care nu au debutat editorial şi nu sunt membri ai Uniunii Scriitorilor din România. Participanţii pot trimite 1-3 lucrări în proză, inclusiv fragmente de roman, dactilografiate în două exemplare, la 1,5 rânduri, de până la 15 pagini fiecare lucrare.

    Lucrările, semnate cu motto şi având formatul A4, vor fi trimise pe adresa Muzeul Literaturii Române Iaşi, str. V. Pogor nr. 4, cod. 700110, Iaşi, cu menţiunea Pentru Concursul Naţional de Proză „Mihail Sadoveanu” până la data de 22 octombrie 2014 (data poştei). În coletul poştal va fi introdus un plic închis (având acelaşi motto), care va conţine numele şi prenumele autorului, un CV de prezentare şi date de contact (copie după cartea de identitate, nr. de telefon, e-mail).

    Premierea se va face în ziua de 9 noiembrie, la Muzeul „Mihail Sadoveanu” în cadrul Zilelor Sadoveanu, iar juriul, stabilit de Muzeul Literaturii Române Iaşi şi Uniunea Scriitorilor din România, va acorda Premiul „Mihail Sadoveanu”, premiile I, II şi III, precum şi o serie de menţiuni. De asemenea, lucrările premiate vor fi publicate, cu acceptul autorilor, în antologia Concursului Național de Proză „Mihail Sadoveanu”, ediţia 2014, editată de Editura Muzeelor Literare Iaşi.

    Mai multe informaţii se pot afla pe site-ul www.muzeulliteraturiiiasi.ro sau pe pagina de Facebook a Muzeului Literaturii Române Iaşi.

    Persoană de contact: Lăcrămioara Balint (nr. de telefon: 0747.499.408).

    VIDEO: Cum a fost arestat unul din traficantii de canabis

      In urma mai multor descinderi in Bacau si Brasov, politistii au retinut mai multe persoane implicate in traficul de canabis. O parte din cei retinuti se ocupau cu adusul marfii din Italia, in timp ce altii o vindeau in tara.

      Unul dini traficanti a fost prins in timp ce ridica un colet in care canabisul fusese ascuns intr-o cutie de cacao.

      Actiune de anvergura pentru depistarea hotilor de lemn

        În cursul zilei ieri, Poliţia Română a declanşat o acţiune de amploare pentru prevenirea şi combaterea ilegalităţilor în domeniul silvic, fiind vizate atât tăierile ilegale de arbori, cât şi eventualele infracţiuni de evaziune fiscală în acest domeniu. Au avut loc peste 80 de descinderi în 11 judeţe şi în municipiul Bucureşti.

        Acţiunea se desfăşoară sub coordonarea de specialitate a Direcţiei de Investigare a Fraudelor din Inspectoratul General al Poliţiei Române şi a Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, fiind angrenaţi poliţişti din cadrul Direcţiei de Ordine Publică – I.G.P.R., ai inspectoratelor judeţene de poliţie din Vrancea, Bacău, Braşov, Covasna, Dâmboviţa, Harghita, Neamţ, Prahova, Suceava, Argeş, Buzău, precum şi de la Poliţia Capitalei, sprijiniţi de jandarmi.

        De asemenea, la activităţi participă şi specialişti din cadrul Departamentului pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, respectiv ai Inspectoratelor Teritoriale de Regim Silvic şi Vânătoare din subordine.

        Pe raza județului Bacău, au fost vizate activităţile desfăşurate de către societăţile comerciale cu obiect de activitate în exploatarea, prelucrarea, transportul şi comercializarea lemnului. Echipele de control au acţionat simultan în locațiile a 14 agenți economici, atât la sediile sociale cât și la punctele de lucru.

        În activităţi au fost angrenaţi 25 de poliţişti din cadrul I.P.J. Bacău, 11 inspectori silvici, 12 comisari A.N.A.F., 4 comisari din cadrul Gărzii de Mediu şi 17 jandarmi.

        În cadrul acţiunii s-a verificat tot circuitul parcurs de la tăiere la prelucrarea şi comercializarea lemnului, fiind efectuate controale în teren, precum şi asupra tuturor documentelor existente.

        În urma activităților desfășurate au fost aplicate 11 sancțiuni contravenționale în valoare de 96 000 de lei și s-a dispus măsura indisponibilizării în vederea confiscării a cantității de 30 m.c. de material lemnos, în valoare de 3000 de lei.

        Stavarache se prezinta luni in fata instantei

          Termenul de vineri, 22 august, in care magistratii urmau sa verifice starea de arest preventiv a primarului suspendat de Bacau, Romeo Stavarache, si a afaceristilor Liviu Cenusa si Liviu Goian, a fost preschimbat de judecatorii Curtii de Apel Bacau.

          Asadar, verificarea se va face abia luni, 25 august, pentru ca dosarul nu s-a intors la timp de la Inalta Curte de Casatie si Justitie.

          Pe 13 august, doar Romeo Stavarache a cerut sa fie lasat in libertate sau in arest la domiciliu, solicitarea fiindu-i respinsa.

          A contestat decizia la instanta superioara si de aceea dosarul a luat calea Bucurestiului, termenul pentru aceasta cerere fiind 27 august.

          „Viata voioasa sub bolta senina”

            ,,Daca as avea mai multi bani, numai asta as face.”

            Pescar si vânator pasionat, in timpul liber, Bogdan Diaconu declara deschis ca satisfactiile pe care i le ofera iesirile in natura, sunt inegalabile. A implinit luna trecuta treizeci si patru de ani. Pescuieste de mic, de pe la sapte ani, colindând cu prietenii din vecini malurile Bistritei, Siretului, apoi meandrele bratelor Deltei. La vânatoare a fost pentru prima data doar cu aparatul de filmat, insotit si de fratele Octavian. Unul dintre prietenii din liceu (Fostul Economic, actual „Ion Ghica”) avea tatal vânator. Coleg cu regretatul Nea Nicu (Nicolae Tofan), recent plecat spre plaiurile vânatorii. A intrat astfel, prin jocul sortii, pe mâna unor oameni deosebiti, care i-au intuit talentul si l-au luat spre ucenicie. Permisul de vânatoare l-a obtinut in urma cu patru ani, dar simte ca se afla tot in perioada de efervescenta a inceputului.

            20536_102358463128623_6534387_n

            „Vânatoarea privita din afara nu poate fi inteleasa asa cum decurge ea. Naste niste pareri gresite. Daca participi la doua-trei, se schimba lucrurile. Iti dai seama ce se intâmpla acolo. Realizezi ca vânatul are sanse foarte mari sa scape nevatamat. Vezi ca sunt niste reguli care protejeaza anumite specii si nu se trage in orice. Sunt cote de recolta, nu vânezi oricând si oricum. Afli si alte lucruri frumoase. Tovarasia, râsul, discutiile de dupa… Se mai glumeste si pe seama celui care rateaza. Plus atmosfera dupa care de fapt alergam noi.

            E cu totul altceva. Nicio partida de vânatoare nu seamana cu alta, indiferent daca vânezi pe acelasi teren, in aceeasi zona. Nu poti sa intri in rutina. De la schimbarile pe care le suporta natura de-a lungul anotimpurilor pâna la vânatul care va iesi, intotdeauna vei avea surprize. Pe mine iepurii m-au facut vânator. N-am avut pusca, dar am avut prieteni, veniti din Spania, cu de toate. In zece ani de «ucenicie» nu ai cum sa nu pui mâna pe o arma. M-au lasat sa incerc. Pe lânga o concentrare maxima trebuie sa ai si un simt al raspunderii foare mare. Si, mai ales, capacitatea de a nu da focul. Nu esti singur. Trebuie sa ai grija si la ce fac ceilalti colegi. Decât sa faci o… istorie, mai bine renunti. Atunci mi-am zis: «las’ ca-mi iau si eu pusca». Si mi-am luat.”

            185663_190611244304719_1488281_n

            Daca vrei sa ai succes… studiaza-ti esecul

            „Am o experenta destul de mare acumulata, dinainte de a lua permisul, dar si multi prieteni vânatori. Am mers «pe goana» atâtia ani. A fost ca un fel de ucenicie. Ii datorez asta si lui Nicu Tofan. Impreuna cu inca doi prieteni de seama lui – aveau o etate – i-am considerat niste mentori. Ne-au luat cu ei inca din perioada sfârsitului scolii generale si apoi pe toata perioada liceului, sa stârnim vânatul. Atunci erau la clubul Corbasca.

            Asa s-a inoculat «virusul» si am invatat multe. N-am mai intâlnit asa un vânator. De o finete si de o corectitudine deosebite. Nicolae Tofan avea darul de a simti vânatul. Mergeam cu el si imi spunea: «aici e un iepure». Stateam smirna. Nu dura un minut si urecheatul iesea la câtiva metri de noi. Nu-mi venea sa cred unde statea tupilat. Il simtea dinainte sa-l vad eu sau sa vad ca-l vede el. Totul era stiinta.

            20131117_100451

            Se orienta dupa vânt, dupa temperatura terenului, dupa cum a batut vântul noaptea. Numai el stia… neregularitatile terenului. I-am admirat calitatile innascute. De la el am invatat cum se vâneaza iepurii. Degeaba ai o pusca in mâna daca nu stii sa-i vezi la timp! Din an in an a inceput sa fie mai frumos. M-a invatat sa accept si esecul. Am ajuns sa apreciez rateurile. Au fost câteva episoade, când vânatul a trecut pe lânga noi. Fantastic! Cum am putut sa ratam? Atâtia vânatori sa nu impuscam nimic?! Amintiri de tinut minte toata viata. Asta-i pasiunea, satisfactia… Daca esti cu adevarat vânator, ajungi sa te bucuri si de un rateu.”

            Viata, o vânatoare continua… pentru viata

            O filozofie pusa in practica. Nu ma priveste pe deasupra ochelarilor, dar zâmbeste. Viata voioasa sub bolta senina, expresia ii apartine, pare sa nu vina de acolo. Interlocutorul meu are o tinuta sobra si atitudinea unui brocker financiar. Descopar ca aparentele inseala. „Traiesti multe, afli multe. Viata seamana cu vânatoarea… sau invers.

            Imagine2076

            Se dovedeste reala zicala: «nu stii de unde sare iepurele». Inveti sa ai rabdare, sa fii perseverent. Pentru ca nu la orice vânatoare ai sa faci «piesa». Suntem o comunitate unita dupa cum se vede. Ar mai trebui insistat sa mentinem traditia. Eu stiu!? O goarna…!? Crenguta adusa ofranda vânatului este un obicei german. Noi il respectam. Sunt insa multe, sa nu le zic ritualuri, care au farmecul lor, dar incep sa se piarda. Impreuna cu Marius Sion, prieteni vechi, suntem printre cei mai tineri vânatori. In fiecare an, daca mai apare câte unul ca noi. De ce? Pentru ca este un sport costisitor.”

            Prima iesire in teren, ca vânator cu acte in regula, acum patru ani, nu se uita. Era mijlocul lui octombrie, zona Huruiesti. „Primul meu iepure! Un singur foc. Luat din prima. Eram asa de fericit ca il am ca trofeu, incât tinându-l de urechi m-am si dus sa-l arat veteranilor. Nici nu vreau sa spun ce replica am primit. Unul dintre «batrâni» mi-a taiat tot elanul. «Esti in stare sa alergi… asa, cu el tinut de urechi, pe jos, pâna la Bacau, sa i-l arati maica-tii?». Paff! Nu ma asteptam. Nu mai zic de discutiile din masina, la intoarcere.

            Ca sa ma incurajeze. Eram patru. Ei experimentati, eu novice. Se tachinau intre ei. Imi crestea inima: «Vanatori batrâni, n-ati facut niciun iepure, si copilul asta… asa din prima, a reusit sa faca unul!». O spuneau intr-o forma, de nu mai intelegeam daca era de incurajare sau chiar erau invidiosi pe norocul meu de incepator.” Bogdan are din plin simtul umorului si calitati de narator. Reflexul de a privi din spatele aparatului de filmat te duce cu ideea ca isi regizeaza povestea. O face bine. De la iepuri, a trecut la mistreti. De la pusca lisa, a trecut la cea cu glont, cu luneta.

            Tovarasia

            Logic, ajungem si la câini. Il are pe Paco. Un betan spaniol. De la vârsta de trei ani a inceput sa-si faca treaba. Arata ceva de genul unei pufarine albe, numai bun de bagat intr-o poseta. Se dovedeste a fi un câine de vânatoare bine dotat, dar care mai are nevoie de instruire. Mai ales ca acum se da si la mistreti. Baza sunt tekelii dresati de prietenul lui. „Exista tovarasie intre oameni si tovarasie intre oameni si câini. Fara ei nu poti sa faci vânatoare. Un câine bun face mai mult decât o pusca. In fotografie aparem, Marius si eu…, si colegii nostri… tekelii.”

            Imi arata pe laptop o serie de imagini. Palmares bogat. De la stiuci prinse pe Siret, la fazani punctati la Glavanesti. Cum ii cheama pe colegii patrupezi? Intreb.„Nu pot sa spun! Vuieste padurea când sunt strigati! Ei… fie, «Putulica si Chilotel». Partea nostima e ca avem si vânatori… mai cârcotasi… si-i cheama la ei! Ce ecouri…!” Interesant de experimentat, cu voce tare, cum se aude. Mai ales daca ai niste oameni seriosi in jur.Te pufneste râsul.

            Somn la comanda

            A inceput totusi ca pescar, asa ca nu ma pot abtine sa nu-l intreb de captura vietii. „Asa ceva nu se uita. Jumatatea lui iunie, doua mii cinci. Multe nopti pierdute pe gârla pentru un asemenea trofeu. Un somn de treizeci si sase de kilograme. Undeva la Sascut. Au fost mai multe rateuri. Era intr-o sâmbata. Vine un vecin la mine sa-i dau gafa, prajina aia cu cârlig. Are el un somn si nu-l poate scoate. A doua zi, duminica seara, vine cu ea rupta in doua. Nu l-a putut scoate. I-a rupt si undita. Nu l-am crezut. Dar a venit si taica-su cu aceeasi poveste. Am zis ca nu se poate.

            Luni dimineata, am plecat cu ei. Am dat la twister, momeala artificiala. Spre seara a intrat. A rupt tot. Nici nu i-am vazut mustatile. M-am suparat. Am schimbat montura. Marti dimineata, eram iar acolo. Le-am zis prietenilor: «pâna la doisprezece il am in tigaie». I-am rugat sa faca liniste. L-am intepat. Drilul a durat vreo patruzeci si cinci de minute. Ne-am bagat toti patru in apa ca sa-l scoatem. La doisprezece fix era pe mal. Nici mie nu-mi venea sa cred. Aproape ca nu incapea in portbagajul de la masina. Da-i chef dupa aia.”

            Ca o concluzie, si pescuitul e costisitor. Pentru Bogdan Diaconu preferata ramâne acum vânatoarea. „Mai am mult de invatat. Niciodata nu ajungi la rutina. Acum mai ca as lasa iepurii si fazanii pentru un mistret. Vreau sa merg in toamna asta la prepelita. Daca natura vrea sa iti daruiasca ceva… iti daruieste. Dar nu-ti baga nimeni degeaba ceva in traista!”

            Klaus Iohannis si-a lansat candidatura la prezidentiale in Bacau

            Sala Teatrului de Vara „Radu Beligan” a fost plina, joi seara, cu membri de partid ai PNL, PDL si Fortei Civice, sositi din toate colturile judetului ca sa il intâmpine pe Klaus Iohannis, candidatul Aliantei Crestin-Liberale la alegerile prezidentiale din noiembrie.

            Vizita a fost motivata de lansarea campaniei si in Bacau, actiune primita cu mult entuziasm de cei prezenti. Pe scena au urcat primarii care provin din cele doua principale partide din ACL, precum si co-presedintii ACL Bacau, Tudorita Lungu si Ionel Palar, alaturi de oaspetii din conducerea centrala a ACL: Dan Stefan Motreanu, vicepresedinte al Camerei Deputatilor, Gheorghe Flutur, secretar general al ACL, Raducu Filipescu, presedintele CJ Calarasi si prim-vicepresedinte al ACL, si altii.

            Discursuri au tinut si bacauanii si oaspetii de la Centru: presedintele Tudorita Lungu, senatorul Dragos Luchian, deputatul Viorica Marcu, primarita de la Helegiu, Mihaela Badic, care ca de obicei a avut un discurs consistent si gustat de audienta, primarul de la Comanesti, Viorel Miron, Dan Motreanu sau Gheorghe Flutur.

            Printre ideile exprimate s-au numarat cea referitoare la puzderia de candidati care nu sunt considerati adversari de catre ACL, la fuga de o campanie electorala de mahala, „in stilul PSD”, la faptul ca si PNL si PDL s-au fript in aliante cu PSD-ul si aceasta este o experienta ce trebuie valorificata acum, „la cele mai importante alegeri de dupa 1990”, dupa cum au fost catalogate alegerile din noiembrie de catre Ionel Palar.

            Klaus Iohannis, revenit in Bacau dupa doua luni de la precedenta vizita, a spus ca isi pune mari sperante in contributia Bacaului in alegeri.

            „De bine, de rau, tara iesise din criza economica, dar dupa doi ani de guvernare, Ponta a dus-o iar in recesiune. Un presedinte trebuie sa aduca resurse si echipe, ca sa poata rezolva astfel de probleme, «pentru o Românie prospera si puternica». Sunt hotarât sa câstig. Am dovedit la Sibiu ca se poate face administratie fara coruptie, in folosul oamenilor si asa ceva se poate face in toata România.”
            Klaus Iohannis, candidat din partea ACL la prezidentiale

            La conferinta de presa de dupa incheierea discursurilor, Iohannis a spus ca nu exista nicio sansa ca Traian Basescu sa obtina functia de prim-ministru, intr-un guvern pe care l-ar putea forma, dar nici Dragnea.

            „Nu voi ataca personal pe nimeni, ci doar modul de gândire. In cazul victoriei, nu ne dorim o colaborare cu PSD-ul, dar este posibil sa existe un guvern PSD in continuare, dat fiind ca au majoritate parlamentara.

            In niciun caz nu ma voi duce la televizor sa ma cert cu prim-ministrul si nici nu voi semna un pact de colaborare, cum s-a intâmplat pâna acum”, a declarat Iohannis. El a mai spus ca in continuare il considera pe primarul Stavarache un om de baza al liberalismului bacauan si ca problemele sale nu se vor rezolva pe cale politica, ci in justitie.

            Bariera imaginara intre membrii PNL si PDL

            Membrii principalelor doua partide au fost grupati separat de organizatori, cei din PNL in jumatatea din dreapta a salii, cei din PDL pe jumatatea din stânga, iar cei din Forta Civica s-au amestecat printre ceilalti. In ansamblu, a fost vorba despre membrii Biroului Permanent Judetean, dintre care unii au venit cu autocarele, microbuzele sau masinile mici, dupa cât de numeroase au fost delegatiile si organizatiile din care au sosit. Unii au venit insotiti si de copiii mici, pe care nu au avut in grija cui sa ii lase, insa micutii si-au gasit repede ocupatie si s-au jucat prin preajma indiferent de importanta discutiilor.

            In sala si-a facut aparitia si Vasile Botomei, care a tinut mortis sa ii inmâneze lui Klaus Iohannis o diploma cu insemnele unei fundatii ce poarta numele domnitorului Stefan cel Mare. Organizatorii s-au straduit minute in sir sa il indeparteze in liniste, ca sa nu tulbure atmosfera salii si, pâna la urma, au reusit, iar Botomei a ramas cu diploma neinmânata.

            „Am intrat in invatamânt cu mare entuziasm, dar ies cu o mare dezamagire”

              35 de ani la catedra

              Profesorul Livia Liliana Sibisteanu a iesit la pensie. 35 de ani a stat la catedra, in fata elevilor. O viata de om. A fost, pe rând, si lider de sindicat, director adjunct, inspector scolar general adjunct, director de scoala. Si, cel mai important, dascal. Dascal titular pe istorie. A educat generatii intregi de elevi, a schimbat sisteme si mentalitati. Acum, preda stafeta colegilor mai tineri de la Scoala Gimnaziala „Spiru Haret”, unde, in utimii ani de cariera, intre 2007 – 2014, a fost director.

              De ce invatamântul? Ati urmat Facultatea de Istorie pentru o cariera in Arheologie. Cu toate acestea, ati ales sa fiti dascal in fata elevilor.

              Am fost eleva in Scoala „Spiru Haret”. Pe atunci era doar scoala de invatamânt primar. A fost apoi Liceul 3 (acum Liceul Sportiv), pe invatamântul gimnazial, si Liceul de fete (acum Colegiul National „Vasile Alecsandri”), pentru studiile liceale. Am pastrat traditia, pentru ca acolo a fost eleva si mama mea. Facultatea a fost la Iasi, pe care am terminat-o in 1979. Am primit prima repartitie la Liceul din Marasesti, pentru ca era cel mai apropiat post de oras. Acolo am stat 7 ani. In toata cariera mea cele mai frumoase perioade au fost doua – Marasestiul si Inspectoratul Scolar. A fost si Liceul Industrial Buhusi, apoi, din 1988, Scoala 18, acum „Spiru Haret”. Peste tot, ca profesor titular pe catedra de istorie, dar si pe cultura civica, ca a doua specialitate. Nu sunt la prima generatie de dascal in familie. Strabunicul meu, Nicolae Verdes, a modernizat scoala din Dofteana si a scris primul manual de geografie al judetului Bacau, iar o matusa de-a strabunicii mele a infiintat prima scoala de fete din Târgu Ocna. Am ales invatamântul pentru ca atunci când am terminat facultatea nu era niciun post pe Arheologie. Asa a fost sa fie. Insa Arheologia a ramas in sufletul meu si am reusit, impreuna cu elevii mei, sa organizez permanent activitati scolare care au imbinat si aceasta disciplina. Mare parte din activitatea mea a fost la Scoala „Spiru Haret”, unde intre 1991 – 1992 am fost si lider de sindicat, apoi pâna in 1997, director adjunct. Ulterior, in 2006, prin concurs, am ocupat, tot aici, functia de director, pâna acum, in 2014, când ies la pensie. Las in urma aceeasi scoala buna, asa cum am gasit-o inca de la inceput, care are si a avut elevi foarte buni. Cei mari au ajuns la renumite universitati din lume, sunt cu afaceri proprii, oameni realizati, care vin si ne multumesc pentru educatia ce au primit-o aici, in aceasta scoala, când erau elevi.

              „Cred ca mediul benefic in care poate creste si dezvolta un copil este acela al unei familii, unde dragostea pentru aproapele tau este o alta valoare, unde cartile sunt pretuite si toti membrii familiei, care citesc si discuta ceea ce au citit, unde in vacante se intra si in muzee, unde vezi ca toata agoniseala se datoreaza unei munci cinstite a mai multor generatii. Nu-i inteleg pe cei care cultiva la copiii lor doar valorile materiale si ii fac, probabil involuntar, ca acestia sa-si aprecieze colegii in functie de firmele hainelor pe care le poarta.”

              Ati amintit de Inspectoratul Scolar. Ati fost inspector scolar adjunct intre anii 2001 – 2005. Ce a insemnat aceasta perioada in cariera dumneavoastra?

              Am fost o echipa extraordinara. Conteaza foarte mult si colectivul in care muncesti. Iar acolo am gasit colegi profesionisti, pregatiti, cu dorinta de a face ceva. Inspector general era Gheorghe Iorga, adjuncti, eu cu Ana Marchis, a fost Dana Vrânceanu, inspector la invatamântul particular, Dumitru Cojocaru, inspector pe management, acum director de Palanca, Petrica Botezatu, profesor de matematica in Buhusi, inspector pe management, Ionel Ardeleanu, Constantin Nastac, Adrian Horodnic si Dan Zaharia, Angela Sterpu.Toti au fost foarte buni specialisti. A fost o perioada foarte frumoasa in care am reusit sa facem impreuna ceva. Atunci au aparut primele repartizari computerizate in licee, au fost programele de reabilitare a scolilor, in special in mediul rural, au fost schimburi de experienta intre unitatile de invatamânt, la care participau si primarii, de la care se invata foarte mult unul de la altul, erau intâlniri care nasteau competitia intre directorii de scoli, am pus bazele centrelor de documentare si informare in scoli, au fost implementate programele PIR – Proiecte pentru Invatamântul Rural, de pregatire a profesorilor, de dotare cu materiale didactice si carte scolara, dar si de asigurare a conditiilor civilizate in scolile din mediul rural. Iar acestea sunt doar câteva exemple.

              „O colaborare foarte buna am avut-o si cu cele doua sindicate din invatamânt. Impreuna cu liderii lor am lucrat nopti de-a rândul la verificarea dosarelor colegilor, la propunerile privind sporul rural, la gasirea unor solutii pentru a rezolva problemele sociale. Poate nu am reusit sa-i multumim pe toti, pentru ca nu ne permitea cadrul legal, dar am gasit intotdeauna solutii.”

              Cum era invatamântul in anii ’80, când ati inceput activitatea didactica, si cum este acum?

              Din pacate, parasesc sistemul cu un gust amar, pentru ca valorile nu mai sunt respectate, iar persoanelor care au cultivat aceste valori nu li se mai recunosc deloc meritele. Daca am intrat in invatamânt cu un mare entuziasm, acum plec dezamagita. Si mai stiu un lucru: de pe urma mea ramâne ceva. Ma intreb ce va ramâne, de pe urma altora?

              Aveti ceva sa va reprosati?

              Am primit cândva o scrisoare anonima, pe care o pastrez cu drag, iar la expeditor scria doar „Scoala Ungureni”. Citesc câteva fragmente din ceea ce mi s-a scris: „Sunteti singura care militati pentru aplicarea legii, desi aveti de pierdut in plan personal. Chiar daca nu intotdeauna puteti rezolva problemele oamenilor, totusi ei pleaca de la dumneavoastra cu raspunsul corect si stiind ca ati aplicat legea. Nu ati facut compromisuri, nu v-ati bagat in lucruri care v-ar strica imaginea si de aceea aveti respectul nostru profund. Sunteti verticala, decenta, ferma si pentru asta va apreciem. Nimic nu e vesnic, iar acest lucru il stiti si se vede din comportamentul dumneavoastra, care nu este duplicitar ca a celorlalti. In fata valorilor dumneavoastra morale, ne inclinam cu respect.” Nestiind cine a scris aceste rânduri, nu am avut cui sa multumesc, de aceea o fac acum, prin intermediul dumneavoastra. Iar raspunsul meu la intrebare este simplu: nu.

              Acum parasiti catedra. Ce va urma in viata doamnei Livia Liliana Sibisteanu? Stiu ca nu o sa abandonati definitiv sistemul.

              Asa este, voi continua activitatea de profesor metodist si formator la Casa Corpului Didactic. Apoi, poate ca o sa am mai mult timp sa-mi public cele doua carti la care lucrez. Una este despre „Istoria românilor, pe intelesul tuturor” si una despre „Deceneu – Marele Preot, Intelept si Rege”.

              Parte din activitatea didactica si stiintifica:
              – profesor metodist, profesor formator, profesor mentor;
              – presedinta filialei Bacau a Societatii de Stiinte Istorice (ca eleva a fost vicepresedinta societatii elevilor – la acea vreme era si o sectie a elevilor, unde presedinte era Mirel Popovici – istoric si vicepresedinte Viorel Butnaru – numismat);
              – a publicat 13 studii de specialitate in reviste de istorie, numeroase articole in diferite reviste;
              – a participat la sesiuni stiintifice nationale si internationale organizate de muzee, societati stiintifice, institute, universitati, scoli;
              – coautoare a 4 cursuri de formare continua acreditate;
              – a publicat „Culte si credinte religioase ale alogenilor din spatiul getic: celti, bastarni si sarmati” (lucrarea de doctorat).

              Competitia Pinocchio din pustiul Indiferentei

              „Ce e in neregula cu moartea, domnule? De ce ne este atât de frica de moarte? De ce nu putem sa tratam moartea cu o anumita doza de umanitate, demnitate si decenta si, Doamne fereste, poate chiar cu umor? Nu moartea este inamicul, domnilor. Daca vom lupta cu o boala anume, atunci sa luptam cu cea mai teribila dintre ele, indiferenta.”

              Acestea sunt vorbele tulburatoare ale unui mare tragic, actorul Robin Williams. Indiferenta, boala noastra cea mai mare… Zilelele acestea, incercând sa iau pulsul alegerilor prezidentiale care au inceput sa dea in clocot mioritic, m-am izbit peste tot de acest zid, INDIFERENTA. I-am intrebat, amical, pe multi, daca au un candidat favorit. Cele mai multe raspunsuri n-au fost plasate in zonele DA sau NU, ci in pustiul cel devastator al Indiferentei. ,,Imi sunt toti indiferenti”, ,,Toti sunt o apa si-un pamânt”, ,,Niste guristi care incearca iar sa ne pacaleasca”, ,,Ma doare-n cot de alegerile lor”, ,,Oricare ar fi câstigatorul, eu sunt cel care va pierde, asa cum am pierdut mereu”… ,,Alegeri? Imi sunt indiferente! Este o competetie pentru stabilirea celui mai mare Pinocchio!”…

              Am alergat si catre alte spirite, ca sa aflu câte ceva despre indiferenta. George Bernard Shaw, de pilda, mi-a spus ca aceasta este esenta inumanului, in vreme ce Anton Pavlovici Cehov mi-a soptit ca indiferenta este paralizia sufletului, o moarte prematura. Asadar, interlocutorii mei ar fi in ofsaid mare cu atitudinea lor. Oare?… Dar cine i-a imbrâncit in devastatorul pustiu al indiferentei? Nu tot acesti prezidentiabili de astazi, multi dintre ei potentiali candidati pentru D.N.A., si altii aidoma lor? Mai intâi, rapacea, imunda clasa politica i-a aruncat in neincredere, in suspiciunea cea mare. Acum, cochetând cu marea lehamite, au esuat in indiferenta, boala cronica a democratiei, greu de vindecat.

              Ticaloasa noastra clasa politica nu ne-a aruncat doar in indiferenta, ci si intr-o mare singuratate. ,,Credeam ca lucrul cel mai rau in viata este sa ramâi singur, dar nu e asa. Cel mai rau lucru in viata este sa ramâi cu oamenii care te fac sa te simti singur”, imi mai spune regretatul Robin Williams. Transformându-ne in lumpenul occidental al fortei de munca, dezbinându-ne, invrâjbindu-ne, pentru a ne putea strivi cu machiavelica lor solidaritate transpartinica, politicienii ne-au oferit doar daruri otravite: neincrederea, singuratatea, indiferenta, scârba. Si n-avem incotro: chiar daca ne simtim singuri si lipsiti de speranta, trebuie sa supravietuim impreuna cu aceste scârbe care ne ofera cotidian aceste ,,daruri’’.

              Unde evadam in week-end?

              Vineri:

              „Pub S” dedica aceasta seara fanilor „Pink Floyd”. Formatia Thunder va interpreta cele mai iubite cântece ale trupei britanice. Concertul incepe la ora 20.00. Intrarea este libera.

              „The Stage” va asteapta la „Bass Class”, de la ora 21.00.

              „Luxury Club” va invita la „Insomnia Party”, de la ora 21.00. Dj Anima se va ocupa cu buna dispozitie a petrecaretilor. Un bilet costa 10 lei.

              Sâmbata:

              „Pub S” va invita la „Discoteca de alta data”, de la ora 21.00. Intrarea este libera.

              „The Stage” va asteapta la „Electric Bistro 4” sa va distrati alaturi de Threepex si qwer, de la ora 21.00.

              „Club LM” organizeaza „Glamour night”, de la ora 22.00. Intrarea costa 10 lei.

              Adi Mihaila si Dj Lucian Barbulescu vor fi gazdele unei noi petreceri marca ZU, la „Club Ponton”. Portile se deschid la ora 22.00.

              „Club Marinarul” si DJ Christian Lepah va asteapta sa va petreceti seara impreuna la petrecerea „I can’t get no satisfaction”. Simtiti-va liberi sa va imbracati ca niste staruri rock.

              Duminica:

              „Galeria Cora” Bacau va asteapta la „Indian Party”, de la ora 11.00. Copiii se pot bucura de pictura pe fata, baloane modelabile, jocuri si concursuri cu premii.
              „Pub S” si trupa „Teatru de Kartier” prezinta spectacolul „MMA” in regia lui Vali Bolat. Un bilet costa 10 lei.

              Cinefilii pot urmari in acest sfârsit de saptamâna,in premiera, la „Cinema City”, urmatoarele productii:

              Testoasele Ninja

              Regia: Jonathan Liebesman Gen: Actiune, Aventuri, Comedie, SF
              Cu: Megan Fox, Jeremy Howard, Alan Ritchson, William Fichtner
              Donatello, Rafael, Leonardo si Michelangelo de-abia asteapta sa ne arate pe marele ecran extraordinarele lor abilitati la a mânui arme cât mai diverse.

              Dansul dragostei 5: Batalia starurilor

              Regia: Trish Sie Gen: Drama, Muzical, Romantic, Dragoste
              Cu: Adam G. Sevani, Alyson Stoner, Briana Evigan
              Un concurs de dans gazduit de stralucitorul Las Vegas face ca multe dintre personajele anterioare ale filmelor Step Up sa revina pe ringul de dans.

              Sin City: Am ucis pentru ea

              Regia: Frank Miller, Robert Rodriguez Gen: Actiune, Crima, Thriller
              Cu: Joseph Gordon-Levitt, Bruce Willis, Jessica Alba, Josh Brolin, Eva Green,
              În întunecatul oras Sin City, Dwight planuieste razbunarea împotriva femeii care l-a tradat, Ava Lord.

              Love Bus: cinci povesti de dragoste din Bucuresti

              Regia: Roxana Andrei, Mihai Mincan, Constantin Radu Vasile, Andrei Georgescu, Florin Babei Gen: Drama, Romantic, Dragoste
              Cu : Ada Gales, Catalin Jugravu, Andrei Ion
              “Love Bus” este un film omnibus format din cinci episoade separate, având fiecare câte o poveste de dragoste care se petrece în câte un cartier al Bucurestiului.

              Nunta în ofsaid

              Regia: Daniel Sánchez Arévalo Gen: Comedie
              Cu: Verónica Echegui, Quim Gutiérrez, Alicia Rubio
              Ephraim, cel mai mic din cinci frati, îi cere colegei lui, Carla, în vârsta tot de zece ani, sa se marite cu el când vor împlini 18 ani. Opt ani mai târziu, cine s-ar fi gândit ca Spania va juca finala Cupei mondiale la fotbal în Africa de Sud exact în ziua nuntii lor?

              Madalina Gheta

              ,,ACASA, destinatia finala”

              Dumitru (Demetrie) Dan, profesor, geograf, glob-trotter, nascut la Buhusi, in ziua de 14 iulie 1890, este unul dintre românii celebri. In 1910, impreuna cu Paul Pârvu, Gheorghe Negreanu si Alexandru Pascu – studenti la Sorbona – a participat la concursul organizat de Touring Club France, care avea ca tinta efectuarea inconjorului lumii pe jos, prin mijloace materiale proprii. Premiul pus in joc a fost de 100 000 de franci francezi.

              Calatoria l-a purtat pe cinci continente, peste trei oceane, prin 74 de tari, prin 30 de colonii si prin peste 1 500 de orase. A rupt 497 de opinici si 28 de costume nationale. A avut 200 de concurenţi din 25 de ţări. El a fost singurul român care a terminat competiţia. Ceilalţi trei tineri au decedat în timpul călătoriei. Românii au plecat la drum pe data de 1/14 aprilie 1910, pornind din Bucureşti, pe jos, spre Braşov, apoi spre Budapesta şi mai departe până la Paris, locul de unde s-a dat startul cursei. Dumitru Dan a reuşit performanţa de a termina primul cei circa 100.000 km, pe care i-a parcurs în 6 ani de zile, între 1910 – 1916.

              Primul Război Mondial l-a silit să oprească drumul, însă visul de a reuşi în călătoria vieţii lui şi a prietenilor plecaţi între timp într-o mult mai lungă călătorie nu s-a stins. A reluat călătoria în anul 1923 şi a reuşit să o încheie cu bine, primind premiul, devalorizat între timp, de 100.000 de franci.

              În 1979, buhuşeanul Dumitru Dan, singurul român care a înconjurat lumea pe jos, a murit şi a fost înmormântat în Cimitirul Eroilor din Buzău. Rude ale sale locuiesc încă în Buhuşi, Bacău, dar si in Santa Ana (California). Performanţa sa a rămas neegalată. Dumitru (Demetre) Dan este singurul buhuşean inclus în Guinness Book of World Records (ediţia 1985, pag. 458-459), ca unică performanţă a unui sportiv şi explorator.

              Recent, dr. ing. Mihail Lupu, consilier local buhusean, a prezentat administratiei o foarte interesanta propunere sintetizata simplu: ,, ACASA, destinatia finala”. ,,In calitate de cetatean si consilier local al orasului Buhusi, spune acesta, consider prioritare respectul si recunostinta fata de personalitatile locale, care, prin eforturile personale, au facut cunoscuta natiunea româna (…) Propun pe acesta cale reinhumarea in orasul Buhusi a lui Dumitru Dan”.

              Argumentul dr. ing. Mihail Lupu este emotionant: ,,Aceasta calatorie fabuloasa a lui Dumitru Dan nu se poate sfârsi in Cimitirul Eroilor din Buzau, pe o parcela inconjurata de un gard de sârma ruginita, lânga un cos de gunoi”.

              Informatia este confirmata si de revista Historia (www.historia.ro), cea în care, la finalul articolului ,,Ocolul Pamântului in opinci –Calatoria fabuloasa a lui Dumitru Dan (1910-1923)”, citim: ,,In Cimitirul Eroilor din Buzau, lânga un cos de gunoi mereu plin, exista o parcela imprejmuita cu un gard de sârma ruginita, la capatâiul careia se afla o cruce de fier aproape cazuta; pe ea, fara nicio alta explicatie, un nume: Dumitru Dan,14. VII. 1890 – 4. XII. 1978”. Dr. ing. Mihail Lupu precizeaza: ,,Propunem ca aceasta ceremonie de comemorare si reinhumare a ramasitelor calatorului buhusean sa se faca cu acordul familiei si sa fie coordonata de un sobor de preoti, având avizele legale necesare”.

              Primarul Ionel Turcea ne-a spus: ,,Cunoastem aceste demers interesant. Il vom analiza intr-o sedinta a alesilor locali si-l vom sustine”.

              Bricolaje / O actriţă si o femeie rasata

              Chiar la o vârstă venerabilă, la peste 80 de ani, Lauren Bacall impresiona, la fiecare apariţie, printr-o prezenţă şi o ţinută de un rafinament şi o distincţie ieşite din comun. Avea clasă, ceea ce nu puteau nega nici cei mai mari răutăcioşi şi invidioşi din lumea plină de intrigi şi bârfe a Hollywood-ului.

              Lume care este mult mai săracă acum şi cu mai puţină strălucire prin dispariţia acestei mari doamne, care a impus un cod al eleganţei desăvârşite, un stil inconfundabil.

              N-am să repet aici lucruri care se ştiu, îndeobşte, despre marea actriţă care ne-a părăsit de curând: că avea şi rădăcini româneşti, că ea şi celebrul Humphrey Bogart fuseseră un cuplu mitic, că a jucat în peste 60 de producţiii cinematografice şi că nu a neglijat nici teatrul. Nu la filmografia ei am să mă refer acum, ea poate fi consultată, simplu, pe net, acolo unde sunt şi o mulţime de imagini cu Lauren Bacall la diferite vârste, începând cu poza aceea superbissimă dintr-un faimos magazin de modă, Harper’s Bazaar.

              Am să mă refer la ceea ce-am admirat, odată în plus, la o actriţă cu totul şi cu totul specială, şi anume inteligenţa ei ascuţită, spiritul caustic, unorul ei sec. De altfel, şi în multe dintre filmele sale Lauren Bacall a avut parte de personaje ale căror replici acide erau memorabile, dar nici vorbele ei de duh, din viaţa reală, nu erau cu nimic mai prejos. Nu-i plăcea, de pildă, să se vorbească despre ea ca despre o fostă divă, şi se proiecta mereu în viitor. Despre vremurile actuale avea o părere foarte proastă, socotindu-le mediocre.

              Iar în materie de bărbaţi, ea, care se pricepea, căci avusese parte de cel puţin un exemplar de excepţie, actriţa era categorică în momentul în care declara provocator: Găsiţi-mi un bărbat destul de interesant ca să pot lua cina cu el, şi voi fi fericită. Sau şi mai dur: O femeie nu este completă fără un bărbat alături. Dar unde găsiţi în zilele noastre un bărbat, unul adevărat, vreau să zic? Or fi devenit şi aceştia ceva de legendă ?

              Nu ştiu, nu sunt sigură, dar când văd, totuşi, atâtea femei care preferă să nu fie „complete” decât să aibă lângă ele un surogat de bărbat, înclin să-i dau dreptate sarcasticei doamne. Care a fost, de data asta nu am încotro cu timpul verbului, o femeie de rasă şi o actriţă talentată, de o frumuseţe aparte, expresivă, cu un timbru al vocii şi o privire inubliabile.

              Cine este de vina pentru criza din Ucraina

              John J. Mearsheimer, profesor de stiinte politice la Universitatea din Chicago, opinieaza intr-un articol, scris pentru editia americana a revistei Foreign Affairs, ca vina pentru criza din Ucraina apartine Vestului.

              El explica, in contrast evident cu opiniile mass-media si ale politicienilor occidentali, ca ocuparea Crimeei si razboiul civil din Estul Ucrainei sunt consecinta provocarilor lansate de SUA si UE la adresa Rusiei.

              Exista o intreaga istorie a avertismentelor lansate de Putin cum ca Rusia nu va accepta ca NATO sa includa Ucraina sau Georgia, avertismente care nu au fost ascultate de occident. „Sa ne imaginam, spune profesorul Mearsheimer, ca o alianta politico-militara a Chinei va incerca sa includa Canada si Mexicul. Cum credeti ca vor reactiona SUA?”

              In mod traditional, sustine autorul, nicio Putere nu va accepta instalarea unor aliati ai altor Puteri la granitele sale, cu atât mai putin Rusia, care are a avut experiente cu armatele napoleoniene si germane, iar Ucraina a fost utilizata drept o zona-tampon intre agresori si Rusia.

              Acest rol ar trebui sa-l aiba in continuare Ucraina, opineaza Mearsheimer, care considera ca SUA si UE ar trebui sa inceteze operatiunile care au produs criza.

              In ceea ce priveste Rusia, profesorul american opineaza ca asa numitele tendinte imperialiste ale lui Putin sunt o inventie a propagandei. Ideea sa este ca, daca Putin ar fi dorit sa refaca Uniunea Sovietica, ar fi trebuit ca semnele acestei intentii sa se vada si inainte de 22 februarie, data anexarii Crimeei. Or, spune el, n-a existat niciun astfel de semn iar toate masurile luate de Putin au fost in permanenta defensive si nu ofensive.

              In plus, o incercare de a cuceri militar Ucraina ar fi extrem de dificila deoarece, pe de o parte, armata rusa nu este suficient de pregatita pentru un astfel de razboi, iar, pe de alta parte, populatia ucraineana, chiar vorbitoare de limba rusa, nu isi doreste, neaparat sa faca parte din Rusia si va opune rezistenta.

              „SUA au nevoie de Rusia pentru retragerea echipamentului din Afganistan, pentru semnarea unui acord nuclear cu Iranul, pentru a stabiliza situatia din Siria”, spune profesorul Mearsheimer.

              „SUA si aliatii europeni trebuie sa aleaga: ori continua actuala politica, exacerbând ostilitatile cu Rusia si devastând Ucraina, situatie in care toata lumea pierde, ori isi vor schimba atitudinea si vor colabora la crearea uneo Ucraine prospere dar neutre, care sa nu fie o amenintare pentru Rusia, contribuind, astfel, la refacerea relatiilor cu Moscova.”

              Moinesti: Lucrarile la sonda continua cu oamenii in locuinte

                Termenul initial de 48 de ore, avansat pentru derularea lucrarilor de punere in siguranta a sondei abandonate si de unde se presupune ca provin emanatiile de gaz simtite in municipiul Moinesti, in ultimele luni, s-a dovedit a fi insuficient.

                Spargerea dopului de ciment a fost ingreunata de depistarea unei placi de metal si atunci planul a fost dat peste cap. Cei peste 160 de locatari, evacuati din patru blocuri aflate in apropiere, n-au vrut sa mai stea departe de casele lor.

                „Tocmai am avut o intâlnire cu cetateni si se desigileaza fiecare usa pentru a intra in casa. Lucrarile vor continua pentru ca forarea trebuie dusa pâna la capat. Se mentine starea de alerta si s-au montat sisteme de preventie. La ora actuala concentratia de gaz este zero”, a declarat Viorel Ilie, primarul Moinestiului.

                Specialistii ajunsi in zona vor sa foreze sonda abandonata pentru eliminarea unei eventuale acumulari de gaze si implicit a pericolului unei astfel de situatii. Lucrarile au inceput marti dimineata, la ora 7.00, dar nu se stie când vor fi incheiate. Pompierii, jandarmii si politistii au ramas in zona.

                CRAB ameninta ca lasa Onestiul fara apa

                Societatea Apa-Canal a reluat, joi, alimentarea cu apa a sediului Primariei Onesti, dupa ce trei zile acest serviciu a fost intrerupt pe motiv de neplata a facturilor. In aceeasi situatie de a fi lasate fara apa si canalizare mai sunt Spitalul, Piata, institutiile bugetare sau cele doua sute de apartamente din blocurile ANL – toate din orasul de pe Trotus.

                „Cu toate ca astazi (joi, n.r.) era scadenta si in caz de neplata ar fi trebuit aplicata sistarea, nu am facut acest lucru, ci am mai dat o pasuire de 30 de zile. Asa functionam deja de patru luni si suntem intr-o situatie foarte dificila. Cu toate acestea, am reusit sa facem zece kilometri de retea nou-nouta, in zonele critice, cu pierderile cele mai mari. Oricum, Onerstiul nu a ramas pâna acum niciodata fara apa din cauza sistarilor pe motiv de neplata. Daca nu factura, nu incasam, ori scopul nostru nu este sa sistam apa, ci sa asiguram continuitatea acestui serviciu”
                Cornel Fântâna, administratorul unic al SC Apa Canal SA Bacau

                Problemele majore cu apa la Onesti au aparut dupa majorarea pretului apei impusa de Compania Regionala de Apa, cu 300%.

                „Nu cred ca a existat produs care sa se fi scumpit atât de mult intr-o singura zi, in ultimii 24 de ani. Noi platim mai mult pe apa acum, dar ni se impune sa vindem apa la un pret de acum trei ani. Or, legea nu ne lasa sa vindem sub pretul de achizitie. Exista in Onesti si persoane care instiga la neplata facturilor, strecoara pe sub usile locatarilor biletele cu «Nu platiti!». Cu toate acestea, majoritatea locatarilor au inteles sa achite facturile”
                Ovidiu Budeanu, actionarul majoritar al SC Apa Canal SA Onesti

                De mentionat ca 30 de asociatii de proprietari din peste o suta refuza insa sa achite diferenta de la pretul vechi, de 4,99 lei/mc, la cel nou, de 6,63 lei, stabilit de CRAB si aprobat de Autoritatea Nationala de Reglementare pentru Serviciile Comunitare (ANRSC). De asemenea, doi agenti economici din peste 400 si nici bugetarii nu achita. Iar daca CRAB nu isi primeste banii, a amenintat deja intr-o adresa ca va sista apa in tot municipiul Onesti incepând cu data de 28 august.

                In opinia conducerii societatii SC Apa-Canal SA, ANRSC este principalul vinovat de situatia de la Onesti, intrucât in loc sa faca lumina in problema pretului, mai rau incurca lucrurile.

                „Ieri am facut plângere penala impotriva presedintelui ANRSC, Doru Ciocan, intrucât nu respecta legea in privinta situatiei SC Apa Canal, singura societate de apa privatizata din tara.

                Impreuna cu juristii Primariei am fost la Bucuresti, in biroul sau, dar a avut o atitudine ostila si a sugerat ca exista interes din partea unor investitori din Constanta sa preia serviciul de apa-canal de la Onesti”, a spus Ovidiu Budeanu. Patrimoniul societatii onestene nu poate fi, insa, instrainat.

                O zi cât un an din sportul bacauan

                Un an si o zi, o zi si un an. Sau, si mai precis, o zi cât un an. In numarul sau din august, suplimentul ACCENTE va propune un inedit tur al sportului bacauan.

                Acesta se materializeaza in opt pagini, 12 luni si 24 de ore. Altfel spus, un tur de 360 de grade. OK, ideea nu e noua!

                A experimentat-o, recent, prestigioasa publicatie italaiana care si-a sarbatorit in urma cu doi ani centenarul, Guerin Sportivo. Dar putem sa ne laudam ca am imbunatatit-o.

                In felul nostru, ce-i drept. In timp ce Guerin Sportivo s-a limitat la „o zi de fotbal”, inceputa cu prezenta lui Marco Fassone, directorul general al lui Inter in biroul de lucru si incheiata cu pregatirile pentru emisiunea lui Bonan si D Marzio, Calciomercato, de la ora 22.30, noi am extins aria.

                Am retinut ideea cu alimentatia si am publicat-o, la rândul nostru. Dar am preferat ca, in locul unei vizite in magazia de echipament a Sport Clubului, de pilda, sa trecem in revista un meci de liga a patra. Diferenta esentiala consta in acoperirea unui numar cât mai mare de sporturi. (Poate si pentru faptul ca fotbalul bacauan in 2014 e de dimensiuni liliputane si ne-ar fi ajuns doua paragrafe in loc de opt pagini.

                Râdeti? Foarte bine ca râdeti, râsul, ca si sportul, face bine la snatate). Noi am mizat mult pe diversitate. De la antrenamentul sectiei de tir cu arcul, la un meci de volei juniori, de la o competitie de sarituri in apa la premierea multicampioanei nationale de badminton Stiinta. Daca veti avea curiozitatea si rabdarea de a le numara, veti vedea ca am optat pentru 24 de articole; exact câte ore are o zi. Ziua a trecut . Si inca repede. Si s-a dus si anul competitional! Ramân ACCENTELE. Sa le cititi sanatosi!

                Ora 8.00

                Pofta buna la micul dejun!

                Ziua incepe intotdeauna cu… micul dejun. Iar micul dejun servit de sportivi nu difera foarte mult de cel clasic. Asta in ceea ce priveste meniul: suc de portocale, lapte cu cereale, uneori omleta, sandwich-uri cu pastrama sau salam, brânzeturi. Ora, in schimb, variaza. De la caz la caz. Iar variabilele se numesc scoala, vacanta, competitii. In timpul vacantei, fratii Alexandru si Bogdan Manole servesc micul dejun impreuna. De regula, in jurul orei 8.00, dar, uneori se intâmpla sa coboare la masa si mai târziu.

                In timpul anului scolar, insa, cei doi tenismeni legitimiati la SCM Bacau servesc masa de dimineata la ore diferite. Alexandru ia micul dejun la ora 7.15 deoarece incepe cursurile de la Colegiul National Vasile Alecsandri dimineata. Bogdan, in schimb, se aseaza la masa de dimineata ceva mai târziu, in conditiile in care el invata dupa-amiaza la Scoala Gimnaziala „Spiru Haret”. Nu doar programul scolar al celor doi difera, ci si cel de antrenament.

                Alex (16 ani, pe care ii va implini in septembrie) se antreneaza zilnic, inclusiv duminica, in timp ce Bogdan (12 ani) are cinci sedinte de pregatire pe saptamâna. Alex face parte din lotul national Under 16, iar Bogdan s-a situat in primii trei tenismeni ai tarii la Selectia Nationala U12 de anul acesta. „Sunt doi copii foarte talentati, cu stiluri si caractere diferite, dar cu un potential valoric identic. Suntem increzatori in viitorul lor sportiv”, i-a prezentat antrenorul SCM Bacau, Mihai Ciuntea.

                Ora 9.00

                Domnisoara-record se antreneaza

                ora 9.00 atletism anitei

                Se numeste Georgiana Iuliana Anitei, dar toata lumea ii spune „Domnisoara record”. Toata lumea, cu exceptia antrenorului sau de la SCM Bacau, Cristi Nemteanu, care o gratuleaza cu apelativul care l-a facut renumit si pe brazilianul Ronaldo: „Fenomenul”. Chiar daca ne referim la atletism si nu de fotbal, trebuie sa convenim ca profesorul Nemteanu are dreptate si ca Georgiana Anitei este un fenomen. In 2014, fie ca vorbim de saritura in lungime, inaltime si, mai ales, triplusalt, Geo a adunat titlu dupa titlu si record dupa record.

                Cea mai tare reusita? Aurul la triplusalt cucerit in primavara, la Balcaniada din Bulgaria, acolo unde Georgiana a stabilit si noul record national la juniori II, cu o saritura ce a masurat 6,14 metri! Pentru toate aceste titluri si recorduri, atleta bacauana in vârsta de 15 ani se antreneaza la greu. Din octombrie si pâna in decembrie, in perioada de volum, are fie noua, fie zece antrenamente pe saptamâna.

                Daca dupa-amiaza se pregateste zilnic, in schimb programul antrenamentelor de dimineata variaza. Astfel, pentru a nu pierde anumite ore de la scoala, intr-o saptamâna se antreneaza dimineata in zilele de luni, miercuri si vineri, iar in urmatoarea saptamâna doar martea si joia. Mereu de la ora 8.00 la ora 9.30. Georgiana se vede in viitor profesoara sau psiholog. Antrenorul sau, Cristi Nemteanu o da, in schimb, „medaliata certa la Olimpiada”. Iar pâna la Olimpiada de Seniori, Nemteanu o crediteaza cu sanse mari la podium la Mondialele de juniori II de anul viitor, din Statele Unite, dar si la FOTE. Cu asa antrenamente…

                Ora 10.00

                Omuletii din Atlantis

                Cu o traditie solida in natatie, Bacaul nu a putut propune, pâna anul trecut, nicio competitie de inot in aer liber. Motivul? Lipsa unei locatii adecvate, dar si a unui proiect in acest sens. In 2013, Aqua Suport in colaborare cu Aqua Club si in parteneriat cu Primaria si Consiliul Local Bacau a reusit sa acopere si acest gol competitional. Asa s-a nascut Cupa Aqua Club care, in luna iunie a acestui an, a programat editia a doua. Incepând cu ora 10.00, bazinul de competitii al celor de la Aqua Club a devenit un adevarat magnet, atragând in jur de 200 de persoane: sportivi (peste 100 de la cluburile din Bacau si PIatra Neamt, antrenori, organizatori, rude, sponsori si jurnalisti. Concursul in sine s-a dovedit o reusita, mai ales ca el a fost incununat si de performanta lui Alexandru Hriscu (LPS Bacau), care a corectat (neoficial, ce-i drept) recordul national la 50 m fluture baieti, ce data din 2002, adica exact anul de nastere al inotatorului bacauan pregatit de Dragos Furdu. La cea de-a doua editie a Aqua Club, Alex Hriscu a parcurs proba respectiva in 31″05 sec., in timp ce recordul oficial este de 31″45. Si daca tot am vorbit despre rezultate, sa trecem in revista si graficul câstigatorilor.

                Clasament general pe ani de nastere

                Masculin: 2002- Alex Hriscu (LPS Bacau); 2003- Toma Adam (Nautica); 2004- Mihnea Lupu (Arena 2011); 2005- Robert Adam (Nautica); 2006- Rares Hriscu (LPS Bacau); 2007- Flavius Cojocaru (Arena 2011); 2008- David Tudor (Nautica).

                Feminin: 2002- Ariana Dodita (SCM Bacau); 2003- Georgiana Tepes (SCM Bacau); 2004- Maria Tica (Nautica); 2005- Theea Preoteasa (LPS Bacau); 2006- Ema Grigorcea (Sporting Club Piatra Neamt ); 2007- Anastasia Horghidan (Sporting Club Piatra Neamt); 2008- Ingrid Stefura (Nautica).
                Clasament pe cluburi: 1) LPS Bacau, 2) Nautica, 3) SCM Bacau).

                Ora 11.00

                E vremea pentru matineu

                Fie ca s-a chemat Divizia B, Divizia A (pe vremea când primul esalon se numea Divizie Nationala) sau Liga a II-a, campionatul cadet a avut ora fixa in week-end: 11.00. Spunem in week-end deoarece partidele din etapele intermediare au avut un regim diferentiat in ceea ce priveste orarul de start. Asadar, daca e liga secunda, atunci e…ora 11.00. Matineul, asa cum ii spun microbistii, de cele mai multe ori in derâdere. Primul campionat petrecut de Sport Club Bacau la matineu nu a parut, nici el, o treaba prea serioasa. Motiv pentru care Viorel Tanase si jucatorii sai au fost deseori luati la tinta de spectatorii care, o data la doua sâmbete, au luat drumul stadionului „Aerostar”, gazda de un sezon a Sport Clubului. Multe evolutii modeste, rezultate contrastante si, in final, ultimul loc in play-off. Pozitie „parafata” si de seria neagra din primavara: nicio victorie pe teren propriu in play-off! Intr-o privinta, insa, Sport Club Bacau a ocupat locul 1 in editia precedenta a ligii secunde: cartonasele rosii. Fie ca a fost vorba de Burca, de Sascau, de Lozneanu sau de Dumitriu, echipa antrenata (hai, na!) de Viorel Tanase a avut mai mereu un om eliminat. Iar de cele mai multe ori, cartonasele rosii au venit aiurea. Sa fi fost, oare de vina ora (prea) matinala la care s-au desfasurat jocurile?

                Ora 11.30

                Cu bune si cu rele

                De pe podiumul de premiere, in sala de conferinte. La SCM Bacau este o constanta. La finalul fiecarei luni, Relu Auras, directorul celui mai vechi si mai galonat club bacauan face bilantul reusitelor. Si are cu ce se lauda! Chiar daca 2014 s-a dovedit unul zgârcit in privinta bugetului (doar patru miliarde de lei vechi primiti de la Ministerul de resort), SCM Bacu a continuat seria rezultatelor pozitive. In luna iunie, Auras a tinut sa prezinte presei performerii de la sectiile de sarituri in apa, inot, atletism si haltere. Cu nume si prenume, saritorii Mara Aiacoboae, Alin Rontu si Cosmin Hongu (prezenti, alaturi de antrenorii lor, Mihaela Neagu si Adrian Gavriliu), atleta Georgiana Anitei, inotatorii Edeea Ionascu si Daniel Martin (ultimii doi, insotiti de antrenorul Iulian Matei) si halterofilul Eusebiu Emandiei, elevul lui Ion Calin.
                Au absentat- motivat- vice-campionul european de juniori la lupte greco-romane, Alexandru Botez si antrenorii sai, Ioan Sarban si Sorin Tasca , luptatorii Antonio Botez, Izabela Rotaru si Georgiana Antuca si antrenorul lor, Victor Donciu, atleta Anca Burca si laureatii de la Nationalele de Navomodele: Andreea Chescu, Petrea Zaharioaia, Delia Zaharioaia si Alin Cojocaru. Ca de obicei, conferinta de presa a inceput la ora 11.30, microfonul trecând, in ordine, pe la toti laureatii. Ultimul cuvânt (ca si primul, de altfel) l-a avut Relu Aurasa. Care, dupa ce si-a felicitat sportivii, nu a uitat sa trimita sageti catre cei ce pun bete in roate. In iunie, a fost vizat managementul deficitar al Bazinului Olimpic de Inot Bacau, lui Auras adaugându-i-se un alt om de sport care nu se sfieste sa spuna lucrurilor pe nume, indiferent de ora: antrenorul Adrian Gavriliu.

                Ora 11.45

                Medaliile se dau la pauza

                ora 11.45 premiere juniori

                Pauza. Dar nu de medalii, ci pentru medalii. Este ora 11.45, iar arbitra Cristina Trandafir tocmai a fluierat finalul primei reprize a confruntarii dintre Sport Club Bacau si FC Clinceni, din ultima etapa a campionatului ligii secunde, editia 2013-2014. Asadar e pauza de meci. Si moment festiv pentru juniorii Sport Clubului. Asociatia Judeteana de Fotbal Bacau, prin presedintele Cristi Sava premiaza o parte din campioanele judetului la juniori. Este vorba de formatiile de juniori C, E si participanta la Cupa „Gheorghe Hagi- Danone”, toate acestea purtând culorile Sport Clubului si fiind antrenate de Codrin Mindirigiu. Micutii primesc diplome, medalii si cupe, la fel cum au primit, la mijlocul saptamânii, si celelalte doua campioane judetene: Aerostar (juniori A1) si CSS Onesti (junior D). Fotbalisti mici de vârsta, satisfactii mari. Satisfactii care nu trebuie sa ia pauza.

                Ora 12.00

                Aplauze pentru micutii delfini!

                ora 12.00 sarituri in apa

                SCM Bacau a sarit mereu dupa medalii. Si nu a sarit in gol. Dimpotriva. Sectia de sarituri in apa a SCM Bacau are o lunga si imbelsugata traditie nationala si internationala.Numele campionilor (sportivi si antrenori deopotriva) constituie o garantie solida: Clara Gherase (fosta Ciocan), Anisoara Sufariu (Oprea), Mihaela Neagu (Coman),Gabriel Chereches, Adrian Gavriliu, Mara Aiacoboae, Catalin Cozma, Alint Rontu. Si lista poate continua, acoperind generatii diferite, unite de stralucirea de aur a titlurilor câstigate. Mai nou, Bacaul are si o competitie de casa pe timpul verii, rezervata celor mai mici saritori: Cupa Delfin, organizata de Asociatia Delfin 2012. La cea de-a doua editie desfasurata anul acesta in luna iulie au participat 64 de sportivi nascuti intre anii 2003 si 2009, legitimati la SCM Bacau, CS Stiinta Municipal, CSM Sibiu si Olimpia Bucuresti. Nu au lipsit nici surprizele- placute, fara indoiala- cum a fost cea oferita de Alexandra Gâsca (in medalion, alaturi de antrenoara sa, Anisoara Sufariu). Astfel, Alexandra a cules aplauze la scena deschisa atât pentru calitatea sariturilor sale, dar si pentru vârsta sa frageda, la cei patru ani si jumatate fiind mezina competitiei! Atunci când a venit vorba de medalii, gazdele, pregatite de Anisoara Sufariu, Mihaela Neagu si Clara Gherase si-au taiat partea leului . Conform traditiei.

                Ora 12.30

                In plina viteza

                De 11 ani, Bacaul reprezinta un punct fix in calendarul Campionatului National de Karting al României. Si, mai nou, putem vorbi chiar de Campionatele Nationale. Nu, nu e nicio eroare, România fiind printre putinele tari (daca nu cumva chiar singura) care are doua competitii interne gratulate cu apelativul de Campionat National. Primul si cel mai puternic este organizat de Federatia Româna de Karting, in timp ce al doilea, care are meritul de a reuni la start un numar superior de piloti se desfasoara sub egida Federatiei Romne de Automobilism Sportiv. Asadar, din 2003, anul in care a fost construit la initiativa si din finantarea regretatului Dumitru Sechelariu, circuitul bacauan de karting a fost mereu o gazda primitoare pentru competitiile de profil. Denumita initial „Selena Motor Sport” si ulterior „Speed Park”, pista bacauana a lansat nume importante in kartingul si automobilismul national si international: de la Doru Sechelariu la Denis Marcu si Petrut Florescu. Noii protagonisti ai Nationalelor sunt piloti precum Andrei Vajda, Andrei Ponta, Daniel Vasile sau Stefan Mihnea. De cel putin doua ori pe an, ei se iau la intrecere pe circuitul „Speed Park”, ora prânzului fiind, de altfel, si ora de maxim interes a competitiei, indiferent ca vorbim de CN FRK sau de cel organizat de FRAS.

                Ora 13.00

                Handbal la ora supei

                ora 13. Handbal feminin

                O data la doua sâmbete, 13.00 s-a dovedit o ora cu ghinion pentru jurnalistii bacauani. Motivul? La aceasta ora debutau meciurile de acasa ale echipei de handbal feminin a Stiintei. Iar la aceasta ora, jurnalistii bacauani se aflau inca la stadionul „Aerostar”, unde urmareau finalul meciurilor disputate de Sport Club in liga secunda si unde asteptau declaratiile de dupa joc. Antrenorul Stiintei, Costel Oprea a promis ca, pe viitor, va muta, cu acceptul FRH, meciurile echipei sale de la ora supei la cea a… fripturii. Daca nu s-a reusit in returul sezonului trecut, poate ca se va putea macar de la toamna incolo.

                Ora 13.30

                Ce dulce e viitorul!

                ora 13.30 gimnastica agop

                Nevoit sa renunte (din motive financiare) la traditionala „Sarb
                atoare a Gimnasticii Bacauane”, organizata anual, in preajma Craciunului, reputatul antrenor Cornel Agop a reusit sa puna pe picioare un alt show. De data aceasta, pe 1 Iunie. De Ziua Copilului si a…gimnasticii! Evenimentul, organizat de colectivul sectiei de gimnastica a SCM Bacau, format din coordonatorul Cornel Agop, Vasilica Agop si Mihaela Bucur in colaborare cu Asociatia Judeteana de profil, s-a bucurat de multiple aprecieri. In ton cu titulatura manifestarii: „Campioanele viitorului”. Timp de un ceas, cele 31 de gimnaste legitimate la SCM Bacau au oferit publicului prezent in sala ce a consacrat-o pe dubla campioana olimpica Monica Rosu executii de mare calitate. Iar recompensele au fost pe masura evolutiilor: diplome de merit, medalii, tricouri celebrative si doua torturi de sase kilograme. E dulce viitorul gimnasticii bacauane!

                Ora 14.00

                Una paella, por favor!

                Ora 14.00 masa stiinta

                Pe vremuri, era mai simplu. Chiar daca nu asa de sanatos. O friptura in sânge, cu cartofi pai. Si o salata de sezon, cu alternativa muraturilor, nu foarte indicate, dar teribil de gustoase. Toate, stropite cu câte un pahar de vin rosu sau chiar cu o bere. Pentru ca, asa cum se spunea pe atunci, joci ceea ce bei. Acum, totul e diferit in alimentatia sportivului. Vorbim de dietologie si de carbohidrati. Si scuipam in sân când auzim de E-uri. Tripla vice-campioana a României la handbal masculin, Stiinta Municipal Dedeman Bacau are tinuta si la masa, si pe teren. Gratar, peste, paste, orez, fructe pe de o parte, aparare avansata, contraatacuri, aruncari de la sold, „aeriene” si goluri pe de cealalta parte. Prin sosirea tehnicianului spaniol Mateo Garralda, meniul echipei ar putea cunoaste unele modificari. Poate ca nu neaparat o dam pe paella, dar nu ar strica unele condimente, care au lipsit in anumite momente ale gestiunii „Eliodor Voica”. Prin urmare, condimente. Macar in joc, daca nu si la masa.

                Ora 14.30

                Drept la tinta!

                Nu au rivale in tara. Ba da, au: una pe cealalta! Bacauancele Adina Mihalache si Maria Vlad isi disputa suprematia nationala la tir cu arcul la nivelul cadetelor. Componente ale CS Stiinta Municipal si, totodata, ale lotului reprezentativ de junioare 2, Adina si Maria si-au impartit in ultimiii ani trofeele. Anul acesta, insa, Adina a reusit „en-plein”-ul. A câstigat titlul national indoor, s-a impus si in campionatul outdoor, unde a invins-o in finala pe Maria si a luat „Trofeul Unirii”, de la Iasi, unde a avut din nou de luptat in ultimul act cu prietena si colega sa de club si de lot „tricolor”. Antrenoarea lor, Geanina Ivu-Vlad este mândra de elevele sale. „Sunt mereu in frunte, progreseaza de la un antrenament la altul, isi bat recordurile personale si imi intaresc convingerea ca si viitorul, nu doar prezentul e al lor”. Adina Mihalache si Maria Vlad merg drept la tinta, iar tinta ramâne Jocurile Olimpice.

                Ora 15.00

                Putini, dar buni

                ora 15.00 volei CSS juniori

                Si-au propus sa umple Sala Sporturilor. Nu au reusit, dar nici nu au dat-o in bara. Cei care au fost prezenti la meciurile turneului semifinal al CN de volei rezervat juniorilor 1 si gazduit in luna martie de CSS Bacau au avut ce vedea. Au vazut, inainte de toate, o echipa bacauana care a luptat si a obtinut calificarea la turneul final al campionatului. Invingatoare in prima zi, in tie-break, contra celor de la VCM LPS Piatra Neamt, formatia antrenata de Eusebiu Turcanu si Traian Snel a cedat al doilea meci, cu 1-3 in fata Stelei, pentru ca in ultima partida a turneului sa se impuna cu 3-0 impotriva echipei CSS1 Constanta. In formula Andrei Saracutu, Codrin Cernov, Dan Bitere, Mihai Snel, Ciprian Prajisteanu, Cosmin Pântea, Horia Alexoae, Abel Ciser, Costel Bichescu si Lucian Troinea, CSS Bacau a primit aplauze la scena deschisa din partea unui public care, desi nu a umplut Sala Sporturilor, si-a incurajat cu frenezie favoritii. Si, amanunt foarte important, un public in care nu s-a regasit niciun oficial al Primariei Bacau, institutie ce se bate cu pumnul in piept ca iubeste si sprijina sportul. Serios?

                Ora 15.30

                Run, baby, run!

                ora 15.30 maretin benchea

                Povestea lui poate fi povestea oricui. Pâna la 50 de ani nu a alergat, dupa cum singur marturiseste, „nici macar dupa autobuz”. Dar si când s-a pornit! Nimeni si nimic nu l-a mai putut opri. Si putini, foaaarte putini au reusit sa-l intreaca. Ajuns la 60 de ani, Martin Benchea Joca lasa impresia ca vrea sa recupereze tot timpul pierdut. Patriarhul atletismului bacauan câstiga pe banda cursele nationale pentru veterani, indiferent ca vorbim de 5000 de metri, 10.000 sau semi-maraton. E titular de baza in lotul reprezentativ al României, cu care a participat si la Balcaniada, si la Europene, dar si la Mondiale. Alearga pe ploaie si pe soare, pe vânt si pe ninsoare. Rimeaza? Cum sa nu rimeze când vine vorba de Martin Benchea-Joca, a carei cariera sportiva pare scrisa in versuri. „Când alerg, simt ca traiesc”, spune omul nostru. Sa ne traiesti, nene Martine!

                Ora 16.00

                Zbor deasupra Ligii a III-a

                ora 16.00 aerostar

                Indiferent ca s-a numit Divizia C sau Liga a III-a, cel de-al treilea esalon valoric al fotbalului românesc a avut profil de… navetist. S-a jucat mai intâi duminica, apoi sâmbata, iar, mai nou, meciurile de C au fost fixate vinerea, asta cu exceptia intermediarelor, fireste. Nici ora de disputare a jocurilor nu este una batuta in cuie, aceasta având un caracter variabil in functie de anotimp. In editia de campionat 2013-2014 cele mai multe jocuri de C s-au desfasurat cu incepere de la ora 16.00, asa cum va fi si in sezonul care sta sa inceapa. Si apropo de noua stagiune: in 2014-2015, judetul Bacaul va avea o singura reprezentanta la nivelul ligii a treia: Aerostar. Altadata alcatuit dintr-un contingent solid (de la Partizanul la Proletarul, de la CSM Borzesti la CSM Moinesti si de la Pambac la FC Willy, fara sa o uitam pe FCM Bacau 2), acum fotbalul bacauan de C isi pune toate sperantele in zborul „aviatorilor” condusi din teren de Ramon Gheorghe si de pe margine de Cornel Elisei.

                Ora 16.30

                Ce dulce-i argintul european!

                ora 16.30 lupte greco romane tortIn august 2013 cucerea bronzul mondial la Mondialele de lupte greco-romane rezervate juniorilor. Vara aceasta, Alexandru Botez (SCM Bacau) si-a trecut in palmares o noua reusita de top, incununându-se cu titlul de vice-campion european de juniori la categoria 50 kilograme. La Europenele la Katowice, Botez putea cuceri chiar medalia de aur, insa greselile de arbitraj l-au defavorizat in finala disputata contra azerului Nurulayev Ibrahim. „Cu un arbitraj corect, luam titlul european”, s-a destainuit Sandu Botez. Pentru a sarbatori argintul, dar si pentru a-i indeparta gustul amar lasat de erorile de arbitraj, antrenorii Ioan Sarban si Sorin Tasca l-au asteptat pe Sandu la revenirea de la Katowice cu un tort de ciocolata. Evident, desertul nu putea fi luat altundeva decât in sala de lupte a stadionului „Letea”!

                Ora 17.00

                Ceaiul din Liga Campionilor

                In fotbalul european, 21.45 reprezinta un adevarat ritual: e ora inceperii jocurilor din Liga Campionilor. Nu conteaza ca sunt grupe, „sferturi” sau finala: e Champions League. In volei, in schimb, Liga nu are orar fix. Anul trecut, voleibalistele Stiintei au readus Champions League in Bacau dupa o pauza de 13 ani. A fost un adevarat regal, de care iubitorii voleiului bacauan s-au bucurat la ora ceaiului. Astfel, toate cele trei jocuri pe care studentele le-au disputat in grupe pe teren propriu au inceput la ora 17.00. Bacauancele le-au invins pe Volero Zurich si Tauron Gornicza, cedând doar partida cu super-favorita Dinamo Kazan. Astfel, la revenirea in Champions League, echipa antrenata de Florin Grapa au facut o figura frumoasa clasându-se pe locul 3 in cea mai dificila grupa a competitiei. Din toamna, ne potrivim din nou ceasurile! Daca e ora 17.00, avem din nou Liga Campionilor, Stiinta fiind repartizata in grupa B, alaturi de detinatoarea CEV Cup, Fenerbahce Istanbul, azerele de la Azeryol Baku si vice-campioana Frantei, VB Nantes. De-abia asteptam sa servim ceaiul in fata fileului din Sala Sporturilor!

                Ora 17.30

                Se antreneaza „tuguiatii”!

                Nu e bine sa fii cap patrat; trebuie sa-si folosesti ascutimea mintii. Eventual, cu ajutorul „tuguiului”, asa cum obisnuia sa o faca personajul lui Harry Nilsson, Oblio, din desenul animat omonim. In Bacau, avem „tuguiati” care nu-si folosesc doar mintea, ci si mâinile si picioarele, aplicând eficiente si spectaculoase procedee de karate. Vorbim de micutii karateka de la CS Oblio, pregatiti de sensei Liliana Adochitei. Sportivii de la Oblio, unii dintre ei legitimati la CS Arena, si-au demonstrat din plin aptitudinile la Campionatele Nationale si la Cupa României. „Avem copii foarte talentati, dar si foarte muncitori si ambitiosi. Nu lipsesc de la niciun antrenament”, a explicat sensei Adochitei secretul reusitei. Si daca tot vorbim de antrenamente, trebuie sa stim ca ele se desfasoara in intervalul orar 17.00- 19.00, iar sportivi precum Alecsya Munteanu, Ioana Tantos, George Braescu sau Stefan Tamas, pentru a da doar câteva nume, se pregatesc asiduu, dar si cu placere. Ca niste adevarati „tuguiati”!

                Ora 18.00

                S-au batut de pomana

                Editia de campionat 2013-2014 a Ligii a IV-a la fotbal va ramâne in memoria microbistilor bacauani drept cea a duelului dintre FCM Dinamo Onesti si Sport Club 2 Bacau. Un duel acerb care, la urma urmei, nu a folosit nimanui. Pentru ca niciuna din cele doua formatii nu a ajuns sa evolueze in Liga a III-a. Nici Sport Club 2 si nici FCM Dinamo Onesti. In ciuda faptului ca a câstigat campionatul judetean si, ulterior, barajul cu Vointa Ion Creanga, „satelitul” bacauan a fost nimicit de problemele financiare care s-au abatut peste clubul patronat de Liviu Goian. Cât priveste Onestiul, desi a marcat peste 200 de goluri in campionat, echipa antrenata de Ioan Sdrobis nu a reusit sa câstige „judetul”, legându-si sperantele de o evolutie in C doar prin prisma retragerii altor grupari! Sa notam doar ca la meciul direct din retur, desfasurat in mai, cu incepere de la ora 18.00 si câstigat de Sport Club 2 gratie autogolului din min. 87 a lui Manea, in tribunele stadionului „Letea” au fost aproximativ 200 de spectatori. Cam cât la un meci de B al SC-ului.

                Ora 18.15

                Mâini si inima de aur

                ora 18.15 cabinet sdrobisE mama si tatal ranitilor. Pe bune! Dupa urcarea la cer a celui care a fost „patriarhul medicinei sportive din România”, doctorul Teofil Bora, stafeta a fost preluata de Costi Sdrobis. „In fapt, ma pot considera un discipol al regretatului doctor Teofil Bora, de la care am avut privilegiul de a lucra si de a invata enorm”, marturiseste Costi Sdrobis. La cabinetul sau vin zilnic sportivi cu diferite probleme de ordin medical. „De la simpla contuzie pâna la recuperarea post-operatorie in ligamento-plastie. Si de la ora 7.00 dimineata- desi am avut pacienti care mi-au batut la usa si la 6.00- pâna seara, dupa ora 21.00”, precizeaza omul care, pe lânga mâini sigure si pricepute, are si o inima larga cât sa incapa in ea toti cei care au avut, intr-un fel sau altul, nevoie de ajutor. In ultimii 15 ani („i-am implinit pe data de 15 iunie”) Costi Sdrobis s-a ocupat de recuperarea a sute de sportivi: fotbal, volei, handbal, box si asa mai departe. Când i-am trecut pragul era trecut de ora 18.00, iar in agenda de lucru figura numele lui George Craciun, un fundas central in vârsta de 16 ani, legitimat la LPS Bacau si care venea dupa o interventie chirurgicala la ligamentele incrucisate. „Lucram de trei luni, iar progresele se vad”, ne-a zâmbit Costi. Nici nu ne indoiam!

                Ora 18.30

                Campioana campioanelor

                Stiti care este campioana campioanelor in sportul românesc de dupa 1989? Mai mult ca sigur ca nu veti ghici, asa ca v-o spunem noi: echipa de badminton a Stiintei Bacau. Formatia antrenata de Bogdan Milon a cucerit anul acesta cel de-al 15-lea titlu consecutiv de campioana a României la echipe- seniori! In turneul final desfasurat la Galati, bacauanii, in formula Robert Ciobotaru, Daniel Cojocaru, Matei Droana, Catalin Ionascu, Adelina Marin, Alexandra Milon si Ruxandra Obreja, au câstigat toate meciurile disputate in compania gazdelor de la CSU Galati, a Timisoarei si a Sportului Studentesc. La ora 18.30, odata cu decernarea titlului, Stiinta intra in istorie. „Acest campionat a fost cel mai dificil. Am luat titlul, dar, la fel de bine puteam incheia pe locul 4 deoarece lupta a fost foarte-foarte strânsa”, a declarat antrenorul Milon, care a explicat si secretul reusitei: „Pe de o parte, e vorba de traditie. Iar pe de cealalta, de unitatea grupului. Poate ca suferim la capitolul omogenitate, ca echipa, dar suntem foarte legati sufleteste unii de ceilalti”.

                Ora 18.45

                Am câstigat finala, dar am pierdut titlul

                ora 18.45 finala handbal masculin

                Pe 25 mai 2014, la ora 18.45, in Sala Sporturilor din Bacau nu mai era loc sa arunci un ac! Tribunele fusesera luate cu asalt de cei care sperau intr-o minune: o victorie la zece goluri a Stiintei Municipal Dedeman Bacau in returul finalei Ligii Nationale la handbal masculin cu HCM Constanta. Un succes la aceasta diferenta ar fi intrerupt seria constantenilor si ar fi adus, in premiera, titlul de campioana nationala in vitrina handbalistilor bacauani. Din pacate, nu intotdeauna ce incepe bine se si termina la fel. La ultimul meci cu Eliodor Voica pe banca, Stiinta MD a inceput ca din tun, conducând cu 5-0 in minutul 9. Jumatate de minune fusese realizata! Cealalta jumatate putea fi desavârsita in final, studentii având 21-15 in minutul 54. Golul de 22-15 nu a venit insa, cu toate ca bacauanii l-au avut in mâna. Returul s-a incheiat cu un 24-19 de consolare, Stiinta MD câstigând finala, dar ratând, inca o data, titlul. Ramâne pe altadata!

                Ora 19.00

                Antrenament pentru Olimpiada

                E cel mai promitator judoka bacauan de la Costel Danculea incoace. O spune antrenorul sau, prof. Aurel Chelariu, o confirma rezultatele. Multiplu campion national, Mircea Croitoru s-a impus la Cupa Europei, a luat locul 3 la Festivalul Olimpic al Tineretului European si, in special, medalia de bronz la Campionatul European de cadeti desfasurat anul trecut, la Talinn. In vârsta de 18 ani, sportivul legitimat la SCM Bacau si component al lotului national se antreneaza zilnic cu asiduitate pentru un podium la… Jocurile Olimpice din 2020. „Acesta este telul meu: o medalie la Olimpiada”, marturiseste Mircea Croitoru. „Mircea poate urca pe podium la Olimpiada din 2020, dar imi doresc foarte mult sa-l vad concurând si la cea de la Rio, din 2016”, il completeaza antrenorul Chelariu.

                Ora 21.45

                Un cec la cina

                ora 21.45 tenis finala

                Am inceput cu tenis, incheiem la fel. Am inceput cu micul dejun, dar nu vom pune punct cu o cina. Sau cel putin, nu cu una in acceptiunea obisnuita. In seara zilei de 2 iunie, suedezul de origine etiopiana Elias Ymer a servit la cina cecul pe care l-a primit din partea organizatorilor pentru câstigarea celei de-a 13-a editii a Trofeului Municipiului Bacau la tenis. In vârsta de 18 ani, Ymer a facut spectacol pe terenurile bazei SCM Bacau, gazda turneului in valoare de 15.000 dolari plus ospitalitate. Dupa ce in semifinala jucata la ora prânzului, l-a invins cu 6-4, 6-4 pe favoritul nr. 8, spaniolul Gomez-Herrera, in finala care a durat trei ore si jumatate, Ymer a trecut de dominicanului Jose Hernandez (477 ATP) cu 3-6, 7-6 si 7-5. Având in vedere consumul fizic si nervos, dar si ora târzie (21.45) la care s-a incheiat finala, Elias Ymer nu a mai servit cina. Doar un cec. O fi dormit usor, o fi visat placut?

                Evidenta Populatiei deschide trei birouri noi

                  Directia Judeteana de Evidenta a Persoanelor (DJEP) Bacau va deschide, incepând din luna septembrie, trei puncte de lucru noi. Acestea vor functiona la Racaciuni, Secuieni si Palanca si vor deservi si populatia din comunele invecinate. Un beneficiu important al infiintarii acestor birouri va fi reducerea aglomeratiei la Serviciul de Evidenta a Persoanelor din Bacau, o parte din populatia arondata aici urmând sa fie preluata de birourile din Secuieni si Racaciuni.

                  O alta masura care ar fi necesara pentru imbunatatirea serviciilor si care este solicitata de cetateni vizeaza transcrierea unor acte: certificate de nastere, certificate de deces, de casatorie etc.

                  „Orice document de stare civila intocmit in afara granitelor statului, pentru a fi opozabil legislatiei române, se transcrie in tara, la autoritatile locale, sau la ambadasa din tara in care a fost emis. In urma transcrierii, rezulta un act de stare civila român.”
                  Natasa Crâsmaru, directorul DJEP Bacau

                  Sunt frecvente cazurile in care cetatenii cer sa le fie transcrise actele in regim de urgenta, cerere motivata de anumite probleme personale, insa, din pacate, DJEP Bacau nu le poate indeplini cererea. Pentru instituirea taxei de urgenta este necesara initierea unui proiect de hotarâre si aprobarea lui de catre Consiliul Judetean, caruia ii este subordonata DJEP Bacau.

                  Pompierii ajuta la construirea unei case la Valea Seaca

                    Petre Biur (61 de ani), din satul Valea Seaca, comuna Nicolae Balcescu, nu se mai satura sa priveasca cum muncitorii roiesc ca furnicile in ograda sa. Imobilizat in scaunul cu rotile de circa 20 de ani, din cauza unor accidente repetate la coloana, voluntarii i-au sarit in sprijin sa-i construiasca locuinta mult visata. Din putinii bani pe care-i primesc lunar din pensie, nea Petre si sotia lui, Varvara, au cumparat treptat materiale de constructii, insa nu-si mai permiteau sa plateasca si muncitori pentru a se apuca de treaba.

                    Aproape ca-si pierdusera speranta ca se vor mai muta in casa noua când de dorinta lor au aflat cei de la Habitat for Humanity Comanesti care s-au oferit sa faca ei rost de forta de munca. Si asa, din luna mai si pâna acum, s-a turnat fundatia, de catre voluntari americani, dupa care au intrat in scena voluntari din centrele rezidentiale, dar si angajati ai Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC) Bacau.

                    S-a ajuns la faza de acoperis si pentru aceasta etapa au fost provocati pompierii de la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta al judetului (ISUJ) Bacau care n-au stat prea mult pe gânduri si imediat s-a format o echipa de 28 de voluntari care au acceptat ca din timpul liber sa ajute acesti oameni. Joi dimineata, militarii munceau de zor la constructie, sub indrumarea specialistilor de la Habitat. Unii carau lemnele, altii bateau cuiele.

                    „Suntem bucurosi”

                    De la sol, tanti Varvara ii privea cu ochii in lacrimi. „Plâng de bucurie si de emotie. Am avut noroc ca au venit sa ne ajute. Nu aveam bani sa pornim constructia. Dar au venit ei si au vrut sa ne sprijine. Au fost si americani aici, acum sunt pompierii. Chiar s-au speriat si vecinii mai de la deal ca nu stiau ce se intâmpla când au vazut masinile de pompieri. Credeau ca a luat foc vreo casa. Dar sunt aici la noi, ne ajuta la casa”, spune cu bucurie femeia. Nea Petre spera ca pâna la toamna treaba sa fie terminata si sa se mute in casa cea noua.

                    „Suntem bucurosi ca ni se face acest favor. Acum pun acoperisul si apoi trec la finisaje. Au promis ca pâna la toamna termina. Mi-au facut si rampa de acces, ca era dificil sa intru in casa in caruciorul cu rotile. Eu nu pot sa-i ajut, ca sunt in situatia in care sunt, dar ei stiu ce au de facut. Au venit si pompierii. Ce sa mai, fac treaba buna!”, spune barbatul. La final, locuinta va avea trei camere, o baie, un hol si doi proprietari fericiti.
                    Casa din Valea Seaca este ridicata in baza proiectului „Niciodata nu e prea târziu” derulat de Habitat for Humanity in parteneriat cu DGASPC Bacau.

                    „Am primit propunerea de a ajuta aceasta familie si am acceptat-o. Asta este meseria noastra, de a-i ajuta pe oameni si facem acest lucru si in timpul liber. Suntem 15 colegi numai astazi si speram sa facem tot ce ne-am propus”,
                    -Valerian Guzga – pompier la ISUJ Bacau.

                    „Timp de trei zile, 28 de pompieri militari din cadrul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta „Maior Constantin Ene” al judetului Bacau, de la subunitatile din Bacau, Onesti si Moinesti vor da o mâna de ajutor pentru realizarea proiectului pe care Fundatia Habitat for Humanity Comanesti îl desfasoara în comuna Nicolae Balcescu. Cu toate ca se afla în timpul lor liber, pompierii bacauani nu pot sta deoparte atunci când persoane aflate în dificultate au nevoie de ajutor. Participarea la un asemenea proiect este o noutate pentru noi”
                    – lt. Andrei Grecu – ofiter relatii publice la ISUJ Bacau

                    15 din 100 de locuinte din judet sunt asigurate obligatoriu

                    De ani de zile, zona judetului Bacau a fost atinsa de inundatiile provocate de ploile torentiale. Cel mai des, nedoritele fenomene s-au manifestat in zona Comanesti, dar si aproape de municipiul Bacau, pe lunca cursurilor Trebes si Negel. Efectele au fost, de fiecare data, dezastruoase, sute de gospodarii fiind, practic, luate de apa, lasând pe drumuri tot atâtea familii.

                    Din pacate, aceste dezastre naturale si-au luat si in acest an tributul. In conditii normale, riscul inundatiilor, alaturi de cele ale cutremurelui si alunecarilor de teren, este acoperit de politele obligatorii PAD. Obligativitatea asigurarii locuintelor a fost legalizata in urma cu mai bine de 6 ani, insa, doar o parte dintre proprietarii de locuinte au facut acest demers. Astfel, potrivit Pool-ului de Asigurare Impotriva Dezastrelor Naturale (PAID), la sfârsitul lunii iunie a acestui an, doar 15,32 la suta dintre proprietarii de locuinte din judetul Bacau aveau incheiata o astfel de polita de asigurare, aproape de media nationala. Pe tara, din totalul de 8,5 milioane de locuinte, gradul de acoperire a asigurarii obligatorii a locuintelor a fost de 15 la suta.

                    Intr-un clasament pe tara, judetul Bacau se plaseaza pe locul 6, cu un total 41.174 de polite PAD incheiate. Din acest total, 24.529 polite PAD au fost inregistrate la locuitorii oraselor, in vreme ce doar 16.645 asigurari au fost incheiate in mediul rural. Interesant este ca, in total, bacauanii au platit 657.030 euro (circa 2,9 milioane de lei). In schimb, daunele platite pâna acum asiguratilor din judet au fost de doar 2.266,21 de lei.

                    Politele obligatorii PAD acopera cele trei dezastre naturale – cutremur, inundatii si alunecari de teren – cu o suma asigurata de maximum 20.000 euro. Primele de asigurare pentru PAD sunt de 20 de euro, pentru o suma asigurata de 20.000 de euro, si de 10 euro, pentru o suma asigurata de 10.000 euro. Cei care nu incheie astfel de polite risca amenzi între 100 si 500 de lei. Pâna acum, insa, nicio autoritate locala nu a recurs la aceasta masura.

                    Studenţia care contează

                    S-a spus că una dintre ultimele obsesii lexicale – născută, să zicem, după anul 2000– este forma verbală „contează“, singură sau în context atributiv devenit ironic, „care contează“. Am avut surpriza să întâlnesc actualul clişeu lingvistic într-o publicaţie mai veche, mărturisind despre sensul adevărat al verbului. Se numeşte „Gaudeamus“ şi era editată de Institutul Pedagogic de 3 Ani din Bacău. Într-un interviu (nesemnat!) cu Iulian Antonescu, popularul istoric moldovean s-a raportat, desigur, la viaţa universitară din oraşul de pe Bistriţa: „Cât despre studenţi (mă refer la cei din Bacău, în special), i-aş dori mai entuziaşti şi mult mai prezenţi în viaţa spirituală a oraşului, capabili să creeze un curent de opinii; existenţa unui focar de viaţă studenţească contează sau ar trebui să conteze în atmosfera culturală a oraşului“ (anul III, nr. 4(6), ian. 1971).

                    În mai multe chipuri se poate exprima prezenţa studenţilor, deşi fostul director al muzeului băcăuan şi creatorul mai multor nuclee muzeistice în Moldova se referea chiar la manifestarea vocală a învăţăceilor. (El însuşi a rămas o legendă a locului, prin fulminantele discursuri pe care le ţinea în faţa a sute de auditori.) Una dintre aceste pârghii este cercetarea ştiinţifică aplicată. Fie că derulează un experiment pedagogic într-o şcoală, fie că întreprinde o anchetă etnografică într-un sat, studentul şi implicit facultatea pe care o reprezintă devin dintr-odată vizibili.

                    În prima sesiune a examenului de licenţă 2014, patru studenţi de la programul de studii Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar, din cadrul Facultăţii de Ştiinţe, au ales o temă relativ comună, dar cu finalizări originale. Mai precis: pe baza unui chestionar elaborat de Academia Română, s-a explorat spiritualitatea locală din zone rurale populate de romano-catolici, ştiut fiind că judeţul Bacău deţine cea mai mare pondere a ceangăilor moldoveni. Georgiana Pascu a radiografiat satul Gheorghe Doja, din comuna Răcăciuni, Andreea Antoce a mers în satul Buhoci, Silvia Strătilă a investigat satul Gioseni, iar Magda Jitaru şi-a cercetat localitatea natală: Faraoani. În ordine, cele patru studente au mărturisit plăcerea de a se ocupa de un subiect inedit: „Satul (Gh. Doja) are comori imense“, între care şi cele lexicale, cum ar fi boroană sau veşcă; mai puţin studiată, localitatea Buhoci propune o simbolistică a ritualurilor păstrată doar în memoria generaţiilor vârstnice; obiceiurile calendaristice şi practicile magice din Gioseni sunt în bună parte comune cu cele din comunităţi ortodoxe; graiul bilingv din Faraoani are uşoare particularităţi în raport cu cel din localităţi asemănătoare. Pentru a ajunge la anumite concluzii, studentele, ipostaziate în cercetători ştiinţifici, au avut sprijinul localnicilor, erijaţi şi ei în subiecţi ai cercetării aplicate. Cele circa 2000 de întrebări au fost adresate unei categorii diverse de informatori: preoţi, cadre didactice, dar mai ales persoanele liber-profesioniste, cu pregătire şcolară minimă.

                    Odată parcursă etapa ştiinţifică, s-a trecut la cea didactică, mai redusă, prin care se făceau cunoscute particularităţile predării-învăţării-evaluării la limba şi literatura română în ciclul preşcolar sau în clasele primare. În localităţi precum Faraoaniul, de pildă, dificultăţile sunt mai vizibile decât în localităţile catolice monolingve.

                    Interesant este că deşi graiul ceangăiesc este pe cale de dispariţie, anumite reflexe ale contaminării limbii române cu limba maghiară rămân în subconştientul vorbitorilor şi se manifestă în „culoarea“ locală, dar şi în exprimarea orală ori scrisă a (pre)şcolarilor.