joi, 25 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 3695

Pagina 1

    pagina-1

    FOTO&VIDEO: Ziua Pompierilor

      Pentru prima data, pompierii de la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta „Mr. Constantin Ene” al judetului Bacau si-au sarbatorit ziua in centrul Bacaului.

      Sâmbata, 13 septembrie, s-au implinit 166 de ani de la Batalia din Dealul Spirii, iar pompierii bacauani au adus in piateta tehnica din dotare, respectiv autospecialele de interventie la incendii sau accidente. Copiii au profitat de moment si au urcat in masini, au pus intrebari si au primit raspunsuri de la cei care si-au ales una dintre cele mai riscante meserii.

      A fost un program incarcat, de circa trei ore, dar care a trecut rapid pentru zecile de oameni care au venit sa-i vada, sa petreaca alaturi de ei. Unii stiau de eveniment, altii au aflat din mers si s-au alaturat spectatorilor.

      Asa au avut ocazia sa-i cunoasca pe pompierii care s-au remarcat in ultimul an si care au fost avansati in grad inainte de termen, dar si pe cei care cândva au fost in prima linie la evenimente, iar acum se bucura de pensie.

      Toti au primit diplome sau distinctii, in semn de apreciere pentru efortul depus. Ziua a fost presarata cu surprize, unele planificate, altele nu. Unei tinere care asista la eveniment i s-a facut rau, fiind preluata de o ambulanta Smurd si dusa la spital.

      Parada militara a cadrelor si a tehnicii pe acordurile fanfarei a incheiat programul de ziua pompierilor. Salvatorii s-au retras spre unitate in aplauzele publicului, care au ales sa le multumeasca astfel pentru ceea ce fac zi de zi.

      FOTO&VIDEO: Biserica “Sfanta Cruce” din Bacau a fost sfintita

      Sarbatoare. Acesta este cuvântul pe care l-a rostit si l-a repetat episcopul Diecezei de Iasi, PS Petru Gherghel, sâmbata, 13 septembrie 2014, la celebrarea Liturghiei de sfintire a Bisericii romano-catolice “Sfânta Cruce” din Bacau.

      Cu mult inainte de ora 11, mii de credinciosi din parohia “Sfânta Cruce”, din alte localitati din judet, din tara si din strainatate s-au adunat in curtea bisericii pentru a-i intâmpina, cu pâine si sare pe oaspeti, PS Petru Gherghel, episcop al Diecezei romano-catolice din Iasi, PS Aurel Perca, episcop auxiliar de Iasi, si PS Cornel Damian, episcop auxiliar de Bucuresti, Isidor Dâsca, decan de Bacau, vicari si preoti, membri ai unor ordine ale Bisericii Romano-Catolice.

      Au fost, de asemenea, prezenti, alaturi de comunitatea catolica, Dragos Benea, presedinte al CJ, Vasile Tescaru, primar interimar al Bacaului, senatori si deputati. Preotul paroh Iosif Comorasu a rostit cuvântul de bun venit, multumind intregii asistente, credinciosilor catolici, dar si celor ortodocsi si ai altor culte care s-au jertfit moral, material si spiritual pentru zidirea acestui lacas de cult.

      A intrat Regele Maririi

      Biserica a fost inconjurata cu un brâu alb, sustinut de sute de credinciosi, care au devenit nasii bisericii, dupa care PS Petru Gherghel a rostit sacrele cuvinte pentru deschiderea portilor imparatesti ale bisericii: “Deschideti voi portile voastre si va intra Regele Maririi”. Cine este acest Rege al Maririi?, au intrebat ingerii. „Este Domnul puterilor, Domnul cel tare, Domnul cel viteaz in lupta, Domnul ostirilor, El este Regele Maririi” si, in aplauzele multimii de credinciosi, PS Petru Gherghel, impreuna cu ceilalti prelati si oficialitati locale, a taiat panglica, a batut in poarta cu toiagul sfânt, portile s-au deschis, iar enoriasii au patruns in biserica lor.

      Timp de peste doua ore au avut loc momentele esentiale ale celebrarii sfintirii bisericii, Sfânta Liturghie, solemnitatea Consacrarii Altarului, sfintirea interiorului, la care au participat, prin rugaciuni si cântari toti cei prezenti. Cu aceeasi ocazie, in altar, intr-o nisa speciala, au fost depuse moaste ale unor sfinti, zidite pentru totdeauna in Altar, care ofera sacralitate acestui lacas, devenind astfel loc de intâlnire dintre om si Dumnezeu, loc de rugaciune.

      Un moment emotionant a fost prezentarea de catre PS Aurel Perca a celor trei insemne esentiale ale bisericii si a semnificatiei lor pentru credinciosi: Crucea, Altarul si Amvonul.

      Daruiti-va pace! Recunostinta

      La indemnul PS Petru Gherghel: „Daruiti-va pace!”, credinciosii si-au strâns mâinile si s-au imbratisat ca semn al solidaritatii si uniunii sufletesti intru Domnul, dupa care s-a aprins Lumina Adevarului, a fost impartita Sfânta Impartasanie, insotita de cuvântul de incheiere al PS Petru Gherghel, care a cuprins si cele mai emotionante cuvinte: „Fericit poporul care stie sa ridice altare! Cinste celor care s-au jertfit pentru Biserica si Altarul Sau!” Preotii si vicarii, care s-au jertfit pentru ridicarea Bisericii “Sfânta Cruce”, au primit Diploma de Merit “Episcop Anton Durcovici”.

      “Este una dintre cele mai importante sarbatori ale comunitatii din Parohia “Sfânta Cruce”, prin sfintirea acestui lacas, el devenind locul de legatura al omului cu Dumnezeu, un loc vesnic de rugaciune. Aducem prinosul nostru de recunostinta tuturor acelora care s-au jertfit 24 de ani pentru ridicarea acestei biserici inchinate lui Dumnezeu, preoti parohi, credinciosi, autoritati locale. Sa ne bucuram si sa ne rugam”.
      Iosif Comorasu, preot paroh

      “Poporul român este un popor credincios din nastere, a fost aici un dar al lui Dumnezeu ca au venit la noi apostolii si asa am ajuns in istorie evanghelizati chiar din primele veacuri. Cu toate greutatile, s-au zidit biserici, monumente, manastiri, pentru ca poporul sa se simta ocrotit de Dumnezeu, sa-si creasca un viitor, sa se realizeze in demnitatea sa.

      Ortodocsi, catolici sau de alte culte, românii stiu sa-si pretuiasca istoria, traditiile, de aceea autoritatile nu trebuie sa uite acest lucru si sa nu uite ca un popor fara Dumnezeu este un popor fara orientare, fara viitor.

      Cu Dumnezeu sunt solutii demne pentru vocatia pe care o are omul, aceea de a zidi. Ne bucuram astazi, ne bucuram mereu când se ridica biserici, altare, caci simtim astfel permanent prezenta lui Dumnezeu, biserica devenind un loc al sperantei. De aceea doresc tuturor credinciosilor din parohia “Sfânta Cruce”, care s-au jertfit pentru zidirea acestei biserici, dar si cititorilor ziarului dumneavoastra, sa aiba bucurii, sa intre cu inima curata in biserica lor si sa-L slujeasca pe Dumnezeu.”
      P.S. Petru Gherghel, episcop al Episcopiei Romano-Catolice Iasi

      “Evenimentul de astazi este unul extrem de important in viata municipiului Bacau, in viata comunitatii catolice, si nu numai, iar prezenta noastra aici este o dovada ca Primaria Bacau sustine comunitatea catolica, dar si celelalte culte religioase. Am participat cu inima alaturi de comunitatea din aceasta zona a orasului, ii felicit pe toti cei care si-au adus contributia la ridicarea acestui lacas, iar ziua de astazi va ramâne mereu vie in amintirea si in sufletele tuturor credinciosilor.”
      Vasile Tescaru, primar interimar al municipiului Bacau

      “Suntem bucurosi ca am participat la aceasta sfintire. Noi am asteptat mult timp acest eveniment care implineste munca si credinta noastra in Dumnezeu. Am venit cu familia, alaturi de vecini, de prieteni pentru a ne ruga cu totii pentru sanatate si o viata mai buna. Sa fie pace si bucurie!”
      Ion Bulai

      “Astazi am participat la sfintirea Bisericii «Inaltarea Sfintei Cruci» si a fost frumos pentru mine, m-am intâlnit cu multi copii, am ascultat slujba si vorbele frumoase spuse de preotii nostri. Eu am mai participat la o asemenea sarbatoare, insa aici a fost foarte emotionant, de aceea mi-a placut si o voi tine minte, mai ales ca m-am ocupat, alaturi de alte prietene, de buna desfasurare a sfintirii.
      Maria Benchea


      Sursa video

      Construirea Bisericii „Sf. Cruce” a inceput in luna octombrie 1990, fiind primul lacas de cult romano-catolic zidit in Bacau, dupa revolutie. Responsabil cu lucrarile a fost numit pr. Gheorghe Farcas, vicar de Bacau, care avea sa devina primul paroh al tinerei comunitati care a fost botezata “Sfânta Cruce”. La celebrarea primei Liturghii, la demisolul bisericii, au participat mons. Grigore Duma, pr. Decan Stefan Erdes, cel care s-a luptat pentru ridicarea bisercii, pr. paroh Gheorghe Farcas, alti preoti cât si multi credinciosi.

      Din anul 1996, este numit paroh preot Eugen Budau, care a condus lucrarile in continuare si a pastorit cu sârguinta si har comunitatea. Pe 13 septembrie 2009, este numit preot paroh Iosif Comorasu, care a finalizat lucrarile si a pregatit biserica pentru sfintire, eveniment care avut loc dupa 24 de ani de jertfa si credinta.

      Bacau: Doi barbati, loviti de tren

        La data de 13.09.2014, în jurul orei 04:40, lucrătorii Postului de Poliţie T.F.Bacău au fost sesizaţi despre faptul că un tren de marfă a accidentat două persoane de sex masculin, în zona pasajului situat pe strada Alexei Tolstoi din municipiul Bacău.

        Din cercetările efectuate, s-a stabilit faptul că cei doi bărbați de 32 și 21 de ani, după ce în cursul nopții au consumat mai multe băuturi alcoolice, în timp ce se aflau neregulamentar pe trecerea la nivel cu calea ferată, traversând liniile de tren dinspre strada Bicaz către strada Garofiței, au fost surprinși de un tren marfar care circula pe relația Bacău – Adjud.

        La fața locului s-au deplasat două echipaje din cadrul Serviciului de Ambulanță Bacău care au constatat decesul bărbatului de 32 de ani iar tânărul de 21 de ani a fost transportat la Spitalul Județean de Urgențe Bacău, unde a rămas internat în stare gravă.

        În cauza s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate de lucrătorii Postului de Poliție T.F. Bacău, pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

        Si-a cerut iubita de sotie de Ziua Pompierilor

        Un pompier din cadrul ISU Bacau a pregatit o surpriza iubitei sale chiar de 13 Septembrie, data la care in Romania se sarbatoreste Ziua Pompierilor: a invitat-o la festivitati si, in timpul unei demonstratii, a cerut-o de sotie.

        Gicu Sandu a pregatit pe indelete surpriza: a comandat doua banere cu textul „Celina te iubesc”, banere care au fost desfasurate in timpul unui exercitiu de coborare pe tiroliana.

        Pompierul a jucat rolul „ranitului” coborat cu targa si, cand a ajuns pe pamnat, chiar in fata iubitei sale, a cerut-o de sotie.

        Desi emotionata si surprinsa de acest gest, Celina Herciu a raspuns „Da” foarte repede.

        „Am pregatit cu grija aceasta surpriza, Celina nu a stiut nici o clipa ce urma sa se intample” – a declarat Gicu Sandu.

        El a mai spus ca la finele lunii august a rezervat deja restaurantul pentru nunta care a fost programata anul viitor.

        VIDEO: O masina a plonjat in Balta Albastra

          Un barbat a ajuns, vineri, in stare grava la spital dupa ce masina in care se afla a plonjat in Balta Albastra, in apropiere de Rusi-Ciutea.

          Masina a aterizat cu rotile sus in apa iar soferul nu a reusit sa iasa.

          Au intervenit cativa pescari, care – spun martorii – au spart geamul masinii si l-au scos pe sofer, dupa care l-au resuscitat pana la sosirea ambulantei.

          Se pare ca soferul in cauza facea o plimbare pe dig.

          Se relateaza ca ar mai fi existat inca o masina dar soferul acesteia nu a oprit decat cateva secinde la locul accidentului dupa care a plecat.

          Vom reveni cu amanunte.

          La Bacau, in poarta, USL nu-i moarta

          Nu e ciudat ca in judetul in care USL a avut cea mai dificila nastere, uniunea nu a murit nici acum, desi peste tot in tara este ingropata si cu parastas facut?

          Sa ne explicam. In judetul Bacau, din cauza impotrivirii liderului PNL, Romeo Stavarache, structurile Uniunii Social – Liberale au fost creat ultimele. In toata tara USL-ul functiona bine-mersi, doar in Bacau Stavarache se impotrivea argumentand intr-una ca el nu face alianta cu Hrebenciuc.

          Ca a fost teatru sau nu, nu stim. Cert este ca dupa cateva episoade de felul acesta, liderii liberali l-au luat la discutii si l-au convins sa bata palma cu Dragos Benea, cu care avea sa se inteleaga de minune in cadrul USL.

          Asa ca s-a ajuns la o intelegere: liberalii si-au pus oamenii pe primele locuri pe lista de consilieri, pentru a detine majoritatea in Consiliul local iar social-democratii au facut aceeasi miscare, la Consiliul judetean.

          Dupa destramarea aliantei, mari probleme nu au fost in judetul Bacau.

          Pana astazi, cand secretarul municipiului a anuntat ca nu a contrasemnat decizia de validare a unui nou consilier local venit de la PSD pe motiv ca nominalizarea acestuia trebuia facuta atat de ambii copresedinti ai USL, nu doar de liderul PSD.

          Legal, in momentul in care se vacanteaza un post de consilier, locul este luat de un supleant de pe lista celor care au candidat. In cazul de fata, fiindca un consilier PSD a demisionat, normal ar fi ca locul sa-i fie luat de alt consilier de la PSD.

          Problema este ca lista a fost comuna. Teoretic, trebuie aprobata de ambii lideri ai aliantei; practic, alianta nu mai exista decat in Registrul Partidelor, de unde nu a fost radiata.

          Putem sa ne asteptam ca PNL sa forteze nota si sa ceara validarea unui candidat al sau? Ar fi posibil, doar ca e putin probabil ca PSD sa accepte acest lucru. PNL poate bloca pe termen nedefinit postul de consilier local care ar trebui sa revina PSD-ului?

          O poate face, numai ca risca sa piarda postul de vicepresedinte al Consiliului Judetean, post de care tine cu dintii.

          Congresul PSD: “Hai la lupta cea mare!”. “Ne dorim un rezultat care incepe cu 5”

            Peste 2.000 de activisti de partid si simpatizati ai PSD au fost prezenti vineri, 12 septembrie, la Teatrul de Vara “Radu Beligan” din Bacau, pentru a participa la Conferinta judeteana, care a fost urmata de Congresul National al PSD, organizat on-line de Victor Ponta.

            Au fost prezenti senatori, deputati, primari, sefi de filiala si simpli membri ai PSD. Invitati speciali au fost liderii PC si UNPR. “Intre 20 august si 9 septembrie, in cele 93 de filiale din judet s-au organizat adunari generale, nu s-au bifat, chiar s-au organizat”, a declarat Dragos Benea, presedintele judetenei PSD.

            Rezultatul a fost prezentat de Sorin Brasoveanu, secretar general: 8.260 de activisti au votat pentru sustinerea candidaturii lui Victor Ponta la prezidentiale. Nu a fost nicio abtinere, niciun vot impotriva.

            MAF_4987

            “Practic, este un moment mult asteptat de toti activistii, momentul in care Victor Ponta a primit dezlegarea si votul tuturor membrilor de partid ca sa câstige batalia pentru functia de presedinte al României” a afirmat Benea.

            Pentru “analiza activitatii organizatiilor locale”, aflata pe ordinea de zi, nu era cel mai potrivit moment, a spus liderul PSD, care a adaugat, totusi, ca desi “rezultatul a fost bun spre foarte bun” la europarlamentare, au fost identificate si “câteva organizatii care trebuie refacute, remotivate.” La alegerile pentru PE, PSD Bacau a fost pe locul 11 la procente si pe locul 3 ca numar de voturi.

            MAF_4956

            “La prezidentiale, rezultatul nu poate sa stea pe spatele a 25, 30 sau 40 de organizatii. In primul tur ne dorim un procent care sa inceapa cu 4, iar in turul II, unul care sa inceapa cu 5”, a declarat Dragos Benea.

            Batalia se da intre Ponta si Basescu

            Rezultatul organizatiilor PSD a fost rasplatit, a afirmat Benea, amintind de numirea Corinei Cretu in functia de comisar european pentru politici regionale. Vasile Manole, liderul UNPR, a asigurat PSD de sprijin in efortul “de a aduce in fruntea tarii un suflu tânar”, iar Laurentiu Neghina, primar de Onesti, a declarat ca UNPR este “un partener de incredere si serios”.

            Viorel Ilie, primarul municipiului Moinesti, a facut un istoric al colaborarii PC-PSD, apoi a declarat: “In ultimii sase ani am câstigat toate alegerile. Acum, insa, important este si scopul.” Referindu-se la razboiul din Ucraina si situatia României, Viorel Hrebenciuc, presedintele de onoare al PSD Bacau, a afirmat ca e nevoie de un altfel de presedinte, diferit de Traian Basescu, care “a dat câte o piatra in balta” si “care nu a reprezentat România cu cinste”.

            Si Hrebenciuc a amintit de succesul Corinei Cretu, afirmând ca Victor Ponta “a facut o demonstratie de forta”, apoi a incheiat: “Mai sunt 50 de zile pâna la alegeri. Am o rugaminte: de a ne focusa pe aceste 50 de zile!”

            In final, ca sa le fie clar tuturor, Dragos Benea a precizat: “Alegerea este intre a fi presedinte Victor Ponta si a fi premier Traian Basescu.”

            Conferinta judeteana a fost urmata de Congresul National al PSD, in care 35.000 de social-democrati au ascultat on-line mesajul lui Victor Ponta. “Cred in doua lucruri: ca România are nevoie de o schimbare, dar cea mai mare schimbare va fi ca România sa fie unita”, a afirmat premierul Victor Viorel Ponta.

            Opozitia a invinuit Puterea de falimentul CET. Thermoenergy se naste sub zodia insolventei!

              Atmosfera incinsa, vineri, la sedinta extraordinara a CL Bacau. Proiectul care i-a scos pe alesi din apatie a avut ca obiect infiintarea Thermoenergy Group SA, care va asigura, in locul CET SA furnizarea energiei termice catre bacauani.

              Vasile Tescaru, primar interimar, a explicat ca CET Bacau se afla in insolventa si exista riscul de a fi declarata falimentara.

              „In acest caz, Primaria Bacau trebuie fie pregatita sa furnizeze energie termica. Ii asigur pe cetatenii Bacaului ca vor primi apa calda si caldura, in aceasta iarna, la acelasi pret ca anul trecut”, a declarat el.

              Cristi Manolache, consilier PER, a acuzat Executivul de lipsa dialogului: „Cred ca acest punct e foarte important si mi-as fi dorit sa existe o dezbatere si cu liderii partidelor de opozitie.” El a mai cerut ca Executivul sa-si asume public gaura de la CET.

              Iulian Stoican, viceprimar, s-a referit la datoriile istorice ale CET, preluate odata cu societatea de catre primarie: „Acea datorie cu care CET a inceput activitatea era de doua ori mai mare decât pierderea actuala, iar noi am diminuat-o”, a afirmat Stoican, adaugând ca, din pacate, multi ani nu s-a investit in sistem, „dar nu e vina cuiva anume, e o vina colectiva.”

              Stoican i-a mai reprosat liderului PER ca nu a solicitat o dezbatere inainte de sedinta CL, proiectul fiind pus in discutie de trei zile. Au urmat acuzatii in termeni duri ca „minciuna” si „incompetenta”, motiv pentru care Vasile Tescaru a intervenint, cerându-le sa priveasca partea plina a paharului.

              PDL vrea holding de utilitati

              Dupa reprosuri, au urmat solicitarile: Cristi Manolache a cerut ca Adunarea Generala a Actionarilor (AGA) societatii Thermoenergy sa fie extinsa de la 3 la 5 membri pentru a fi reprezentate si PER, PSD si PP-DD. Au urmat alte replici usturatoare, sirul ironiilor fiind intrerupt de Vasile Dragusanu, PDL, fost director al CET SA.

              El a ararat ca pierderile societatii au fost de 200 de milioane de lei in perioada 2002-2014, in timp ce datoria cu care a fost preluata CET a fost de 30 de milioane. CET a ajuns in insolventa din cauza ca nu au fost valoricate terenurile si cladirile, „unele fiind transferate fara plata”, dar mai ales din cauza ca nu s-a investit in sistemul de termoficare, desi au existat bani: ajutoare din partea statului, care compensau pierderile.

              „Numai intârzierea cu patru ani a investitiilor a dus la situatia actuala a CET”, a insistat Vasile Dragusanu. Democrat-liberalul a sustinut solicitarea lui Cristi Manolache de a largi AGA la 5 membri pentru ca raspunderea asupra activitatii Thermoenergy Group sa fie a tuturor partidelor, mai ales ca noua firma e pândita din start de faliment, a afirmat Dragusanu.

              „In 2013, pierderile CET au fost de 65 de milioane de lei deci problemele nu vor fi rezolvate. Suma nu e data de management, ci de starea sistemului.”

              Solutiile ar fi sa se reia distributia pe orizontala, sa se modernizeze sistemul, sa participe si CL Bacau la acoperirea cheltuielilor si sa se faca un holding de servicii publice. Proiectul privind infiintarea Thermoenergy Group a trecut, nu si extinderea AGA la 5 membri.

              Zvetlana Zaharia nu a fost validata consilier local. Motivul: USL nu s-a desfiintat oficial

                Ovidiu Popovici, secretarul municipiului Bacau, a declarat, vineri, ca nu a contrasemnat hotarârea care aproba desemnarea Zvetlanei Zaharia, PSD, in functia de consilier local in locul Irinei Florea, care a demisionat luna trecuta.

                El a mai precizat ca l-a anuntat pe prefectul judetului, Dorian Pocovnicu, de acest lucru. Ovidiu Popovici a explicat ca desi Zvetlana Zaharia a fost supleant pe listele USL, cererea de validare a fost semnata doar de reprezentantii PSD.

                „Nu exista o sentinta definitiva de desfiintare a USL, prin urmare cererea de validare nu indeplineste cerintele legale intrucât nu este semnata de toti membrii aliantei”, a afirmat secretarul municipiului. In continuare, decizia apartine Prefecturii, a mai spus Ovidiu Popovici.

                La acea ora, Dorian Pocovnicu, prefectul judetului, nu primise inca nicio instiintare din partea Primariei Bacau.

                Celebra marcă poștală „Cap de bour” va fi expusă în premieră națională la Muzeul Literaturii Române Iași

                În perioada 12-14 septembrie, Muzeul Literaturii Române Iași va organiza și va găzdui evenimente culturale de excepție, cu intrare gratuită: Toamna filatelică ieșeană și Târgul de carte și bucate.
                Sâmbătă, 13 septembrie, între orele 10:00 – 18:00, la muzeul „Vasile Pogor” vor fi expuse mărci poștale celebre în toată lumea, mai precis două mărci Cap de Bour de 54 Parale neuzate și o marcă de 108 Parale ștampilată. Potrivit doamnei Laura Limbău, director operational al Poștei Române Iași, „proiectul aduce la Iași în premieră națională vestitul timbru Cap de Bour”.

                Proiectul face parte dintr-un eveniment mai amplu, aflat la cea de a doua ediție, Toamna filatelică ieșeană, organizat de Asociația pentru Dezvoltare Personală din Iași, care se va desfășura în curtea și în incinta muzeului „Vasile Pogor” în perioada 13 – 14 septembrie 2014, în intervalul orar 10-18:00. Anul acesta, tema evenimentului este Clasoarele copilăriei, iar participanții de toate vârstele vor avea posibilitatea să-și expună timbrele adunate încă din copilărie, iar filateliștii profesioniști le vor acorda sprijin și îndrumare în evaluarea propriilor colecții. Participanții și invitații vor avea ocazia să ia parte la un târg al colecționarilor si la o lansare de ștampilă omagială „Toamna filatelică ieșeană – Ediția a doua – Clasoarele Copilăriei” dedicata comemorării a 125 de ani de la moartea marelui povestitor Ion Creangă. Copiii și tinerii de vârstă școlară vor fi implicați în activități adaptate special pentru ei, vor participa la un workshop cu tema „Timbrul românesc ” și la o vizionare de film cu tema „Istoria Poștei Române”.

                Un alt eveniment găzduit în curtea muzeului „Vasile Pogor” în perioada 12-14 septembrie este Târgul de carte și bucate, care are două componente: CARTFEST și Târgul de Bucate Boierești, organizat de către Asociația pentru Promovarea și Sprijinirea Inițiativelor de Dezvoltare Economică și Socială în colaborare cu Camera Agricolă Iași și și Asociația Târgoveților Iași.

                În cadrul Târgului de carte CARTFEST se vor reuni edituri locale și naționale și vor avea loc o serie de programe artistice susținute de către artiști locali, precum și prezentări de reviste culturale. De asemenea, va fi amenajat un loc special pentru donații de cărți în vederea îmbogățirii Bibliotecii din Parcul Lecturii.

                A doua componentă a Târgului de carte și bucate este constituită de Târgul de Bucate Boierești, unde se vor putea încerca mâncăruri cu specific românesc și se vor putea degusta vinuri, produsele fiind prezentate de către producători locali. „Prin astfel de initiative încurajăm producătorii locali să expună în cadre alternative și credem că rețeta carte și bucate va fi de mare succes, mai ales având în vedere proiectele anterioare pe care le-am avut cu Muzeul Literaturii Române Iași”, a declarat Monica Ionela Pandelea, director executiv al Camerei Agricole Judetene Iași.

                Mai multe detalii despre expunerea în premieră națională a mărcii poștale „Cap de bour”la Muzeul Literaturii Române Iași, Toamna filatelică ieșeană, precum și Târgul de carte și bucate se regăsesc pe site-ul www.muzeulliteraturiiasi.ro, precum și pe pagina de Facebook a MLR Iași.

                Ziua Internaţională pentru Protecţia Stratului de Ozon

                  În data de 16 septembrie 2014 Agenţia pentru Protecţia Mediului Bacău celebrează Ziua Internaţională pentru Protecţia Stratului de Ozon printr-o serie de acţiuni menite să atragă atenţia asupra necesităţii de a lua atitudine şi de a acţiona în folosul mediului şi pentru sănătatea noastră.

                  Pentru a celebra această zi, APM Bacău va desfăşura în perioada 16 – 19 septembrie, o campanie de informare în şcoli din municipiul Bacău. Vor fi prezentate şi diseminate materiale educative la temă (pliant, prezentare ppt, chestionar).

                  Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu – UNEP, a declarat ziua de 16 septembrie 1991, „ZIUA INTERNAŢIONALĂ PENTRU PROTECŢIA STRATULUI DE OZON”, luând în considerare ziua de 16 septembrie 1987 când s-a adoptat Protocolul de la Montreal privind substanţele care epuizează stratul de ozon. România a aderat la acest protocol în anul 1993, asumându-şi obligaţia de a se conforma prevederilor acestuia. În anul 2014 se sărbătoreşte a 23 – a aniversare sub deviza: „Misiunea continuă ! (The Mission Goes On !)”

                  Substanţele şi produsele responsabile de distrugerea stratului de ozon sunt utilizate la fabricarea: spray-urilor, agregatelor frigorifice, extinctoarelor cu spumă chimică, pesticidelor, solvenţilor, spumelor poliuretanice. Consecinţele ireversibile ale acestui fenomen au impus statelor semnatare ale Protocolului de la Montreal renunţarea treptată la utilizarea substanţelor care distrug stratul de ozon, impunându-se găsirea unor soluţii acceptabile pentru înlocuirea tehnologiilor vechi, poluatoare, cu altele noi, în deplină siguranţă pentru sănătatea omului şi a mediului. Prin politica sa de mediu, România s-a aliniat efortului mondial de cooperare pentru un mediu sănătos, adoptând acte legislative în domeniu începand cu anul 1999.

                  În 27 de ani, lupta împotriva distrugerii stratului de ozon a făcut progrese importante. Daca, în 1987, nu erau decât 24 de ţări semnatare ale protocolului, astăzi numărul lor se ridică la 197, în condiţiile în care ameninţările asupra mediului înconjurător depăşesc orice frontieră.
                  Efortul umanităţii pentru refacerea stratului de ozon este exemplul fascinant de acţiune comună împotriva dezastrelor, arătând cum poate fiecare individ de pe planetă să contribuie la bunăstarea omenirii şi mediului.

                  Crucea Rosie a impartit 300 de seturi de rechizite copiilor din judet

                    300 de copii săraci din județul Bacău au primit ajutor la început de an școlar. Aceștia au primit uniforme școlare, rechizite, ghiozdane, echipamente pentru orele de sport, lenjerie si altele, dar și o bursă școlară în valoare de 100 de lei. Produsele au fost diferențiate în funcție de vârstele copiilor și de necesitățile acestora.

                    Banii au fost strânși în cadrul proiectului campaniei “Luna Cora – Luna inimilor deschise”, desfășurată sub sloganul “Și tu poți dona din toată inima”, prin care clienții magazinului CORA au fost rugați să doneze în sprijinul beneficiarilor Crucii Roșii Bacău.

                    Astfel, CORA Bacau si clientii sai au donat 44.350,23 lei Crucii Rosii din Bacau. Clientii au putut dona o parte din restul primit la casa de marcat dupa ce si-au achitat cumparaturile. Astfel, la CORA Bacau s-au strans aproape 31.900 de lei care, impreuna cu donatia din partea magazinului, in valoare de 12.500 de lei, au ajuns la beneficiarii Crucii Rosii Bacau – copii de vârste școlare proveniți din familii lipsite de posibilități financiare din mun. Bacău, orașele Moinești, Comănești, Onești, și comunele Colonești, Traian, Secuieni, Oituz, Motoșeni, Răchitoasa.

                    „Mulțumim partenerului CORA Bacău că a selectat proiectul AJUTĂ-I SĂ MEARGĂ LA ȘCOALĂ, prezentat de Crucea Roșie și mulțumim cumpărătorilor care au fost de acord să doneze. În cadrul proiectului prezentat inițial, ne-am propus să ajutăm 150 de copii. Ne bucurăm că suma strânsă ne-a depășit așteptările, astfel încât am putut să ajutăm la început de an școlar mai mulți copii”
                    comunicat de presa Crucea Rosie

                    Accident la Narcisa

                      Teribilismul unui șofer era să-l coste viața pe pasagerul unui autoturism marca Audi, cu volan pe dreapta.

                      Se pare că șoferul autoturismului a vrut să-i taie calea unui camion care aștepta la semafor, însă, acesta nu a calculat corespunzător spațiul rămas între trotuar și camion, iar Audi-ul a fost șifonat serios.

                      Zgomotul de tablă îndoită a atras imediat privirile trecătorilor, iar camionagiul a oprit brusc mașina. Incidentul a rămas să fie soluționat pe cale amiabilă.

                      DSCN1604

                      Romeo Stavarache a cerut instantei permisiunea de a merge la spital

                      FOTO: fermapolitica.ro

                      Primarul suspendat al Bacaului, Romeo Stavarache, s-a prezentat, vineri, in instanta, pentru a cere permisiunea de a parasi domiciliul pe o perioada determinata.

                      Sedinta de la Curtea de Apel a fost secreta. „Este vorba de o cerere de acordare a permisului de parasire a imobilului pentru a se prezenta la Spitalul Judetean de Urgenta – Sectia Cardiologie in vederea unei consultatii medicale de specialitate a carei necesitate rezulta din continutul unui bilet de trimitere emis de medicul de familie.

                      Permisiunea de a parasi domiciliul s-a cerut pe o perioada determinata, intr-o zi lucratoare, in intervalul orar 9-12. Nici procurorul nu s-a opus acestei cereri”, ne-a declarat Doinita Boana, avocata lui Stavarache.

                      Curtea de Apel a admis, vineri, cererea primarului si a acordat permisiunea părăsirii imobilului, dar numai dupa ce decizia ramâne definitivă. DNA poate face contestaţie in 48 de ore de la pronuntare.

                      Romeo Stavarache, cercetat alaturi de oamenii de afaceri Liviu Goian si Liviu Cenusa intr-un dosar de luare de mita, se afla de la inceputul acestei luni in arest la domiciliu, decizie luata de magistrati dupa doua luni de arest preventiv. (Catalina Chifu)

                      Romeo Stavarache ramâne suspendat

                      Consilierii municipali au aprobat vineri, in sedinta extraordinara a CL Bacau, un proiect care il vizeaza pe Romeo Stavarache.

                      Prin hotarârea respectiva, alesii iau act de Ordinul Prefectului Judetului Bacau privind „constatarea suspendarii drept a mandatului domnului Romeo Stavarache din functia de primar al municipiului Bacau, judetul Bacau, pe perioada aplicarii masurii preventive a arestului la domiciliu”.

                      A fost o simpla formalitate intrucât asa prevede legea, prin urmare proiectul a fost aprobat de toti cei 21 de consilieri prezenti. (Silvia P.)

                      Piata imobiliara bacauana, dupa sase ani de criza economica

                      Analistii pietei imobiliare de la noi au emis, inca de la inceputul acestui an, ipoteza ca 2014 va insemna dezmortirea pietei si au vorbit de intereseul in crestere al investitorilor. Totul, dupa nu mai putin de sase ani de efecte vizibile ale crizei economice.

                      Liderul pietei imobiliare bacauane, Compania Apollon, a intocmit in acest sens o radiografie a evolutiei pietei locale in cei sase ani de criza, pe categorii de locuinte si zone rezidentiale.

                      Pretul garsonierelor a scazut pâna la jumatate

                      „In primul semestru al anului 2014, comparativ cu perioada inceputului de criza economica (anul 2008) – spune presedintele Companiei Apollon, Florin Popovici (foto) -, preturile garsonierelor situate in zona SUD a orasului au scazut, in medie, cu aproximativ 31,9%.

                      Scaderea s-a moderat in perioada 2013 – semestrul I al anului 2014, fiind de aproximativ 8,4%. Daca analizam, de exemplu, cartierul Aeroport (URA) – Narcisa, preturile garsonierelor confort 1, cu suprafata utila medie de aproximativ 41mp, se situeaza in semestrul I 2014 in jurul valorilor de 18.000 – 18.500 de euro (439 euro/mp util), preturi cu aproximativ 25,8% mai mici fata de anul 2008, când o garsoniera in aceeasi zona se vindea si cu 24.000 Euro.

                      Tot cu valoare de exemplu, comparativ cu anul 2013 in cartierul Cornisa preturile garsonierelor confort 1 cu suprafete de 34 mp s-au mentinut la un nivel relativ stabil pâna in semestrul I al acestui an, pretul inregistrând doar o mica scadere, de 2,4%.”
                      Pe pagina web a companiei Apollon pot fi comparate preturile medii ale locuitelor din diferite zone ale orasului, in grafice sugestive (http://www.apollon.ro/indicele-imobiliar.html).

                      In editiile urmatoare vom veni cu date despre preturile apartamentelor cu doua camere.

                      Premiera pe piata imobiliara bacauana

                      Compania imobiliara Apollon a lansat, in premiera pe piata imobiliara bacauana, indicele Apollon.ro, singura sursa din care se poate afla pretul mediu de tranzactionare pe metrul patrat al imobilelor. Studiul pe baza caruia s-a calculat indicele Apollon.ro are ca punct de plecare baza de date proprie a companiei, ale carei surse sunt atât tranzactiile efectuate de compania Apollon pe tipuri de proprietati, cât si tranzactiile efectuate direct de proprietari.

                      In metodologia de calcul a pretului mediu de tranzactionare s-au luat in considerare doar proprietatile de tipul apartamentelor decomandate, cu finisaje medii, situate la etaj intermediar, iar pentru acestea s-a tinut cont de suprafetele utile.Cu o experienta de 13 ani in imobiliare, Compania Apollon a devenit un adevarat lider de piata si, totodata, un punct de reper pentru orice consumator de servicii imobiliare de pe piata bacauana.

                      imobiliare tabel_Page_1

                      Abonamente de transport subventionate pentru elevi

                        Primaria municipiului Bacau va subventiona 50 la suta din valoarea abonamentelor pentru elevii care folosesc transportul public urban.

                        Pretul abonamentelor pentru trimestrul I al anului scolar 2014-2015 este de 90 de lei pentru clasele I-IV, respectiv 102 lei pentru clasele V-XII.

                        Elevii din invatamântul obligatoriu si liceal acreditat/autorizat vor plati 45 de lei, respectiv 51 de lei.

                        Elevii isi vor putea ridica abonamentele incepând de luni, 15 septembrie, de la secretariatul unitatilor scolare.

                        Strainatatea fura copii si nepoti

                        Anul acesta, mai des ca niciodata, am vazut femei ajunse la depresie pentru ca nu si-au vazut copiii si nepotii, plecati de prea multa vreme in strainatate.

                        Mi-a ramas in minte imaginea unei bunici, intâlnita intr-o asociatie de proprietari. Femeia venise sa plateasca intretinerea si era devastata ca a ramas singura dupa ce fiica ei, plecata la munca in strainatate, a venit in tara si i-a luat nepotii.

                        Bunica a izbucnit in lacrimi si ii spunea administratorului de asociatie ca nu mai poate sa traiasca fara nepotii pe care ii crescuse singura sase ani.

                        Cu vocea tremurata si cu lacrimile siroindu-i pe obraji, bunica povestea ca dupa ce i-a murit sotul, nepotii erau cei care o mai tineau in viata. Peste tot unde mergea, ii lua cu ea. La magazin, la biserica, in parcul de joaca sau in vizita.

                        Acum, spune ca toate aceste lucruri ii lipsesc si parca ii vede si le aude glasurile zglobii peste tot. Casa este pustie, toboganele nu mai au acelasi farmec, iar la biserica locul de lânga ea a ramas gol. Nici numarul de persoane de la asociatie nu mai este acelasi pentru ca, odata cu plecarea celor mici, la apartament figureaza o singura persoana.

                        Doua perechi de ochi o urmaresc dincolo de ghiseul asociatiei de proprietari si par ca ii inteleg durerea. Administratorul, care e tot femeie, trece printr-o experienta similara. Ambele fete luasera calea strainatatii, insa fiica cea mica s-a intors pe pamânt românesc pentru ca nu a reusit sa se acomodeze in tara respectiva.

                        Durerea “pierderii” celor doua fiice a fost alinata partial pentru ca intre timp fata cea mica a nascut acasa. “Urasc Italia desi nu mi-a facut nimic. O urasc pentru simplul fapt ca mi-a rapit copii. Sunt ani de zile de când nu mi-am vazut nepotii ceilalti si nu ma pot duce la ei pentru ca nu-mi permit financiar”, marturisea femeia. Faptul ca are un nepot abia nascut, o tine in priza.

                        Telefonul suna la fiecare cinci minute pentru ca cel mic are colici, iar tânara mamica are nevoie de ajutorul mamei ei, dar si de o vorba buna. Cu gândul la copii si la nepoti, bunicile se consoleaza una pe cealalta. Când aud de strainatate figura li se schimba si li se umezesc ochii… de dor.

                        Doua lumi inedite

                          Stefan Popa : „Daca vorbesc despre peste inseamna ca mint”

                          Nerabdatori sa mearga la scoala. Emotii pentru un nou inceput

                            – o familie din Dofteana, la fel ca poate multe altele, a facut eforturi considerabile pentru a-si trimite cei patru copii, din sase, la scoala – toti sunt premianti si abia asteapta sa-si revada profesorii si colegii

                            Luni, 15 septembrie 2014, va suna clopotelul in scolile din judetul Bacau. Daca in mediul urban, majoritatea familiilor le-au cumparat copiilor cele necesare pentru scoala, in mediul rural, pregatirile s-au facut mai timid.

                            In familia Boboc din comuna Dofteana, din cei sase copii, patru merg la scoala. Pentru pregatirile de an scolar, mama copiilor a cheltuit pâna acum aproximativ 500 de lei. „Anul acesta am patru copii care merg la scoala. Abel intra in clasa zero, Valentin trece in clasa a IV-a, Carmen este in clasa a VI-a, iar Stefan in clasa a VIII-a. Am incercat sa-i asiguram fiecarui copil minimul necesar pentru a putea incepe scoala in conditii normale”, spune Simona Boboc. Parintii mizeaza si anul acesta ca elevii vor primi un pachet de rechizite gratuite.

                            „Elevii din comuna Dofteana, ca toti elevii din mediul rural, vor beneficia si in acest an de programul «Ghiozdanul elevului» sustinut de Consiliul Judetean, respectiv, de un pachet de rechizite gratuite distribut prin program guvernamental. De regula, in mediul rural, 75 – 80 la suta dintre elevi vor beneficia de rechizite scolare gratuite in baza unor cereri facute de parinti.”
                            Dana Camara, viceprimarul comunei Dofteana

                            Entuziasmul inceputului de an scolar

                            Fiecare copil din familia Boboc porneste in noul an scolar cu emotiile specifice vârstei. Pe cei mici i-am gasit lânga sertarul cu rechizite scolare, pregatindu-si ghiozdanele. Abel este cel mai nerabdator sa mearga la scoala.

                            Paseste timid in clasa zero, insa, stie ca va fi ajutat pe parcurs de fratii sai mai mari. Valentin este increzator si spune ca desi trece in clasa a IV-a nu mai are emotii. „Am aceeasi colegi si aceeasi invatatoare asa ca stiu ce ma asteapta. Nu pot sa spun ca mi-e dor de colegi pentru ca ne-am tot intâlnit in vacanta.

                            Acum sunt mai mare si i-am promis mamei ca la sfârsitul anului scolar voi lua macar acelasi premiu III pe care l-am primit când am terminat clasa a III-a”, spune Valentin. Pe Carmen am gasit-o in fata calculatorului, tinând-o in brate pe sora cea mica Daria. Se uitau impreuna la un film animat. Mama se declara multumita de toti copiii, pentru ca fiecare dintre ei au primit la terminarea clasei premii sau mentiuni.

                            scoala Dofteana 3

                            „Nu suntem o familie instarita, insa am cautat sa gestionam in asa fel veniturile familiei incât sa le oferim copiiilor conditii optime de invatare. Sa-i asiguri copilului acces la internet, la informatie, este un lucru elementar in ziua de astazi atât timp cât nu abuzeaza prea mult de calculator”
                            Simona Boboc, mama

                            scoala Dofteana 1

                            Pe Stefan, elev in clasa a VIII-a il asteapta un an greu. Este constient de lucrul acesta si tocmai din aceasta cauza profita din plin de ultimele zile de vacanta. Intr-un moment de relaxare, baiatul a ales sa lustruiasca o pereche de schiuri primite in dar, fiind deja cu gândul la viitoarea vacanta, cea de iarna.