duminică, 21 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 3643

Sa nu fie de deochi

Românul a fost un brav bautor de lichide bahice inca de dinainte de se inventa sticla si a continuat sa fie la fel de prieten cu paharul pâna in zilele contemporane. De-a lungul istoriei, cred s-a baut atât de mult in România, incât cu banii pe sprit s-a fi putut construi o retea de autostrazi pâna in China si inapoi.

De doua ori, chiar. Doar rusul si ucraineanul ce ne-ar mai putea depasi la capitolul asta. Partea proasta e ca unii dintre cei antrenati sa ruleze pe soseaua gâtului cinzeaca dupa cinzeaca accepta fara nicio emotie sa ingurgiteze tot felul de prostii fabricate in laboratoarele din pivnitele blocurilor sau in orice spatiu ferit de vederea curiosilor. Si mai grav e ca, de aproape 25 de ani, oamenii astia stricati la suflet au continuat sa-si supravegheze linistiti alambicurile fara a fi deranjati de nimeni, nici macar de cei care au fost platiti cu bani grei de stat sa faca acest lucru.

In schimb, „bietii” lefegii se lafaie acum in viloaie de prost gust, cu jde camere, de la care numai banii pe factura la gaze ar indestula o intreaga familie cu doi adulti si doi copii. De altfel, de „buni” ce au fost, comisarii cu pricina nici nu au mai incaput in noile structuri de control infiintate dupa restructurarea ANAF, in toamna trecuta.

Or, Antifrauda tocmai asta face de aproape un an, sa atraga tot mai multi tineri dornici sa faca in sfârsit treaba buna pentru România. Nu-i ridic in slavi. Inca. Cert e ca, de când a luat fiinta Antifrauda, ceva se pare ca a inceput sa se miste. In sensul ca, evazionistii obraznici care, pâna nu demult, infruntau Fiscul cu tupeu, rânjindu-le golaneste in fata, incep sa fie zdruncinati din radacini de tinerii lupi care, cel putin pâna acum, si arata asiderea.

Sa nu fie de deochi. Semn ca sefii ceva mai batrâni de la Centru inca nu au primit comenzi de la cineva sus pus (pe modelul Sârbu – Hrebe) ca sa nu-i mai deranjeze pe cei care, cândva, erau printre principalii cotizanti la partid. Sau poate ca, tocmai de aceea le fac zile fripte, fiindca nu au „scapat” si baietii rai ceva si nasului cel mare si „familiei” largite.

In plus, ma gândesc cu insistenta ca ar trebui sa intre adânc cu bocancii in toate ramurile afacerilor subterane, inclusiv (sau mai ales) in cele cu carburanti, caci si acolo e mare, dar mare de tot si urât, urât mirositoare treaba. O spun toti soferii care stau prin service-uri, incercând sa afle de ce nu le mai merg masinile. Si nu numai.

Sa vezi cand s-or apuca sa omoare muste cu tableta

Pentru Nica a lui Stefan a Petrei, ceaslovul era culmea culmilor la care putea aspira un copil de scoala primara. Dar asta nu insemna neaparat ca avea grija de el ca de ochii din cap.

In lipsa părintelui și a dascălului intram în ținterim, țineam ceaslovul deschis, și, cum erau filele cam unse, trăgeau muștele și bondarii la ele, și, când clămpăneam ceaslovul, câte zece-douăzeci de suflete prăpădeam deodată; potop era pe capul muștelor!

Ei, dragii mosului, tare-s curios ce o sa pateasca tabletele si e-book-urile care vor fi impartite in satele din jurul Bacaului, in loc de manuale scolare la elevii de clasa intai.

Eu nu zic ca e un lucru rau, ca, pana la urma, computere se gasesc si in mediul rural, Internet este, un smartphone a mai vazut omul de la tara…

Dar sa dai asa tehnologie pe mana unui copil de clasa intai, e destul de riscant. Stiu copii mai mari care au spart tabletele in prima saptamana.

Nu e rau ca intr-o tara in care peste jumatate din populatie nu are acces la apa curenta si canalizare, in care populatia rurala foloseste buda din fundul curtii iar consumul de sapun este la cote de avarie sa avem copii de clasa intai care sa invete de pe tablete.

Dar parca e prea mare contrastul…

Tradari mioritice

Catherine de Medicis ne-a spus ca ,,tradarea este abilitatea de a merge in acelasi sens cu evenimentele”. Daca e asa, atunci tradarea nu mai este o mizerie a sufletului, ci pur si simplu diplomatie, adaptare la mediul social. La celalalt pol, un intelept antic, Aeschylus, zice ca ,,nu e boala mai josnica in lume decât tradarea”. Daca e adevarat, atunci suntem o lume bolnava, bolnava, bolnava… Va invit sa rememoram câteva dintre marile tradari din istoria noastra…

Burebista, cel care a domnit in miezul secolului I i. H., a reusit sa ofere statului o maretie aparte, nu doar prin faptul ca a ajuns sa se intinda pe o suprafata cuprinsa intre Alpii nordici, muntii Balcani si Nistru, ci mai ales datorita ideii de demnitate care curgea prin venele dacilor. Zice-se ca si imparatul Cezar il privea cu respect si cu o oarecare teama. A fost tradat de apropiaţii sai, nemultumiti de autoritatea sa, speriati de prestigiul sau. Si n-a fost o tradare oarecare: pur si simplu l-au ucis. Urmarea: marele regat s-a pulverizat in patru, apoi in cinci state.

Si Vlad Tepes a patit-o. Urcând pe tron in 1456, cu sprijin maghiar, i-a nimicit pe pretendentii la tron si a refuzat plata tributului catre turci. Trimisa ca sa-l pedepseasca, armata otomana s-a pricopsit cu vreo 25.000 de morti, motiv pentru care Mahomed al II-lea a ridicat, dar fara folos, in 1462, alta oaste impotriva sa. Sultanul a apelat atunci la functia… tradarii. Cel care l-a tradat a fost chiar fratele sau bun, Radu cel Frumos, uns de sultan ca domn al Munteniei, urmat si de alti boieri speriati de firea apriga a lui Vlad Tepes. Ca Tepes va reveni pe tron, in 1476 , dupa multe peripetii ( intre care si o sedere de zece ani dupa gratii, la Buda), e adevarat, dar tradarea fratelui ramâne in istorie.

Radu de la Afumati, domnitor al Tarii Românesti intre 1522-1529 (cu mai multe intreruperi…) a fost ucis chiar de catre cei care aveau datoria sa-l apere. Constantin C. Giurescu scrie: ,,Recunoscut de turci si sprijinit de Craiovesti, Radu ar fi putut domni vreme indelungata daca nu cadea victima unui complot ticalos. Spre sfârsitul anului 1528, o suma de boieri (…) se ridica impotriva domnului. Acesta, surprins, neavând la indemâna oastea spre a li se opune, e nevoit sa fuga. Pe drum, insa, boierii il ajung la Râmnicu Valcea si, nerespectând nici lacasul dumnezeiesc in care Radu se refugiase, il ucid in bisericuta de pe dealul Cetatuii, sub ochii ingroziti ai preotului.” Ziua mizerabilei fapte: 2 ianuarie 1529.
Fiu nelegitim al lui Stefan cel Mare, Petru Rares a urcat in doua rânduri pe tronul Moldovei: 1527-1538, 1541-1546. A pierdut tronul primei domnii din cauza unui complot al boierilor, care, laloalta cu turcii, impotriva carora Petru Rares manifesta o opozitie armata ferma, l-au uns domn pe Stefan Lacusta. Revine pe tron, dupa mai multe peripetii, dupa ce ofera daruri imense otomanilor. Moare in 1546.

Ion Voda Viteazul, cel Cumplit, cum i s-a spus, stranepot al lui Stefan cel Mare, a obtinut tronul in 1572, oferind turcilor o suma uriasa. Când sultanul i-a pretins, peste doar doi ani, dublarea sumei, Ioan Voda cel Cumplit a ridicat oaste impotriva sa. Dupa o serie de victorii, a fost tradat: ,,Boierimea moldoveana, in frunte cu Ieremia Pârcalabul, pleca steagurile si, punând cusmele in vârful sulitelor si sabiilor, trecu si ea de partea dusmanului” (Constantin C. Giurescu). Ce a urmat tine de istoria ororilor: a fost injunghiat, i s-a taiat capul, in vreme ce trupul, legat de doua camile, a fost rupt in bucati.

In 1585, la doi ani dupa ce a ajuns pe tronul Munteniei, Petru Cercel a aflat ca va fi mazilit. Si-a luat averea si a pornit spre Transilvania. Escorta sa i-a furat insa bogatiile si l-a lasat de izbeliste. A fost arestat si inchis.

Si Mihai Viteazul a cunoscut gustul amar al tradarii. Dupa istoricul an 1600 era la apogeu, dar caderea a venit repede: ,,Cauzele caderii lui Mihai au fost, pe de o parte, rascoala nobililor ardeleni si intelegerea lor cu generalul imperial Basta, pe de alta parte, dusmania polonilor” (Constantin C. Giurescu). Artizanul Unirii avea sa fie ucis miseleste, in cortul sau.

Constantin Brâncoveanu a sfârsit pe esafodul sultanului, impreuna cu fiii, dupa 25 de ani de domnie, tradat de rude. Unchiul sau, Constantin Cantacuzino, a fost tradatorul cel mare.

Horea, Closca si Crisan au fost prinsi, executati, din cauza ca niste tarani au râvnit la un premiu de 300 de galbeni.

Pe Tudor Vladimirescu l-a ucis Alexandru Ipsilanti, aliatul sau… Etc. Daca doriti sa adaugati ceva pe lista acestor tradari, mai actuale.

Bricolaje / Îmi cultiv, în continuare, visul

Carmen Mihalache
Carmen Mihalache

Pe vremuri circula o butadă: „Nu ne temem de ministrul Culturii, ci de cultura ministrului”. Zicere destul de actuală, cu acoperire chiar şi în zilele noastre. În care se întâmplă atâtea lucruri ciudate, încât nu te mai miră nimic, şi se spun atâtea gogomânii, atâtea tâmpenii epocale, că nici nu ştii ce este mai bine să faci, să râzi sau să plângi.

Şi măcar de-ar fi să întâlneşti acea uluitoare confluenţă dintre umorul involuntar, imbecilitate şi geniu, despre care vorbeşte foarte aplicat, căci se pricepe, autorul unor volume de vorbe de duh ca Des MacHale. I-am citit volumele despre care aminteam, traduse de Radu Paraschivescu în colecţia „Râsul lumii”, şi am fost cucerită de hazul antologiilor cu pricina.

Mai nou, am aflat că simpaticul traducător, autor el însuşi al unor cărţi de mare succes la public (având la bază inspiraţia de sorginte britanică) pregăteşte un al patrulea volum de perle, care se va numi „Noi vorbim, nu gândim. Sunând aşa: „Bunicul meu, care a fost preot, m-a învăţat să nu fur şi să nu mint”. Fără comentarii, căci ar fi de prisos.

Pentru că „avem în faţă o rămânere în urmă” (perlă de milioane!), cred că ne va trebui o operaţiune de detoxifiere, cât mai repede posibil. Că prea multe porcării înghiţim. România de azi e mult prea pitorească, plină de stridenţe, nereguli, abuzuri, de vulgaritate şi excese.

Ceea ce nu mă împiedică să visez la chestii normale, la lucruri decente, fireşti, făcute cu bun-simţ şi cu bun-gust. Când lucrurile îşi vor reveni, când vor intra pe un făgaş al normalităţii, atunci şi noi ne vom însănătoşi, ne vom însenina. Câteodată îmi zic că am obosit aşteptând acea vreme, dar nu renunţ la speranţă. Deşi cronica vremurilor noastre mă contrazice constant, mă încăpăţânez să-mi cultiv, în continuare, visul despre o lume mai bună, mai dreaptă.

Unde evadam in week-end 24-26 octombrie

Asteptat cu sufletul la gura de toata lumea, week-end-ul vine si de aceasta data cu o oferta variata de petrecere a timpului liber. Primele gânduri zboara spre amatorii de petreceri. Pentru acestia avem câteva repere, cel putin interesante. Cea mai interesanta seara pare cea de vineri, care aduce câteva intâlniri inedite. La Bacchus Bistro Chic e seara de muzica live cu trupa Memory, in Vanity Club este Retro Night cu degustare de vinuri si muzica aleasa, iar in Mateo Cafe concereaza semifinalistul de la Vocea României & Eurovision, Cezar Dometi. Pentru sâmbata trecem in revista petrecerea Discoteque in The Stage, iar pentru duminica seara, notam prezenta lui Vali Craciunescu in Pub S4 , cu un spectacol intitulat „De la Zavaidoc la Queen”.

Ca in fiecare duminica, actorii de la Bacovia ii invita pe bacauani la spectacol. La ora 11.00, cei mici pot viziona piesa „Fata babei si fata mosneagului” dupa Ion Creanga, in regia lui Valentin Dobrescu. Scenografia: Edi si Liliana Lasoc. In distributie: Adina Iftimie, Ion Cosa, Marian Puiu Gheorghiu, Alina Neagu, Tiberiu Gabor Bitere si Mihaela Popa. De la ora 18.00, publicul adult este invitat la spectacolul „Unchiul Vanea” de Anton Pavlovici Cehov, in regia Luminitei Ticu. In distributie: Ion Goranda, Stefan Ionescu, Matei Bogdan, Bogdan Buzdugan, Adelaida Perjoiu, Eliza Noemi Judeu, Florina Gazdaru si Daniela Vrinceanu.

Fanii filmului au parte in acest week-end de doua premiere cinematografice la Cinema City. O pelicula foarte asteptata a fost comedia româneasca „Cuscrii”, in regia lui Radu Potcoava. In rolurile principale: Paul Ipate, Ioana Blaj, Mircea Diaconu, Luminita Gheorghiu, Marian Râlea. Pe scurt, povestea aduce din nou tematica deja omniprezenta in spasiul cinematografic românesc, cea a comunismului si a ramasitelor acestuia, cu o mentiune importanta, aceea ca povestea filmului trateaza intr-o cheie dulce amara drama unui ins care a fost ciomagit la Revolutie si care are surpriza vietii lui sa-l intâlneasca pe „terorist” chiar in casa cuscrilor. Mai precis, cuscrul este nimeni altul decât teroristul violent de la Revolutie.

A doua premiera, este „Boxtroli”, un film de animatie in 2D si 3D. BOXTROLI este o fabula comica amplasata intr-un oras cochet post- victorian, ai carui locuitori sunt obsedati de avere, apartenenta la clasa sociala, dar si de cea mai mirositoare dintre toate soiurile de brânza. Pe sub pietrele lustruite ale pavajului din oras salasluiesc niste monstri care se târasc afara din canalizare numai noaptea pentru a le fura orasenilor tot ce au mai scump: copii si brânza.

„Usi deschise” la Parchetul Curtii de Apel Bacau

    Vineri, 24 octombrie, cu ocazia Zilei Europene a Justitiei Civile, Parchetul de pe lânga Curtea de Apel (PCA) Bacau organizeaza manifestarea „Usi deschise”.

    „Cu aceasta ocazie, cetatenii sunt invitati la sediul unitatii noastre de parchet, în scopul asigurarii transparentei de natura sa permita cetatenilor crearea unei imagini reale asupra conditiilor de munca ale magistratilor, asupra etapelor pe care le parcurge un dosar pâna a fi solutionat precum si de a apropia Justitia de cetateni”, a declarat procuror Camelia Elisei, purtator de cuvânt la PCA Bacau.

    Astfel, cei care vor trece pragul unitatii de parchet vor putea afla mai multe despre drepturile pe care le au dar si cum functioneaza justitia de zi cu zi.

    Noutăţi… vechi

    Se numeşte de foarte multă vreme testare iniţială sau predictivă, dar de puţin timp a fost oficializată. Se aplică la fiecare clasă la început de an şcolar şi are un rost bine definit: să scoată la iveală lacunele în pregătirea elevilor, pentru a fi stabilită strategia de predare-învăţare-evaluare pe termen scurt (eliminarea imperfecţiunilor) şi lung (adoptarea unui program adecvat realităţii din clasă).

    Am cercetat – pentru limba română – revistele de specialitate, ca să găsesc, în „Limbă şi literatură“, editată de Societatea de Ştiinţe Filologice din R.S.R., pe 1987 (vol. II), un articol de mare actualitate: „Evaluarea şi autoevaluarea cunoştinţelor de limba română“, scris de Dumitru Gherghina şi Maria Gherghina, din Craiova. Profesori devotaţi unei îndeletniciri atât de dificile şi de responsabile, cei doi nu emiteau o propunere, ci făceau cunoscută o experienţă:

    „În fiecare an şcolar, la clasele a IX-a, în primele săptămâni de şcoală, am aplicat teste de evaluare iniţială“, „prin care am urmărit depistarea greşelilor de ortografie şi punctuaţie, grafia, formatul literelor etc., precum şi stabilirea măsurii în care elevii stăpânesc cunoştinţele de vocabular şi gramatică“ (p. 257). Reproducem secvenţe, adaptate, din acest test, ca posibilă ofertă didactică.

    1. Scrieţi după dictare:
    La Târgu-Jiu m-am întâlnit cu un doljean.
    Creaţiile literare înnobilează sufletele oamenilor.
    Elevilor li se creează condiţii pentru studiu.
    S-au luat măsuri severe cu propriii noştri copii.
    Eu nu mă sfiesc să-ţi arăt defectele.
    La noi în clasă, buna-cuviinţă este la loc de cinste.
    Din greşeală, se aşază pe primele scaune.
    – Ionele, fii cuviincios!
    Te-ai dus la cizmar pentru a-ţi pingeli pantofii?

    2. Scrieţi numele unităţilor de învăţământ la care ai fost/eşti preşcolar şi elev.
    Construiţi fraze care să conţină 7 subordonate diferite introduse prin conjuncţia „că“.
    Multe greşeli – notează cei doi dascăli – „se datorează unor lacune de ordin morfologic (structura cuvântului şi formele flexionare ale părţilor de vorbire): *Târgu Jiu/Târgul Jiu, *doljan, *creaţile, *înobilează, (el)*crează, *condiţi, *proprii noştrii copii, *sfiiesc, *bunacuviinţă, *greşală, *aşează, *fi *cuvincios ş.a.“ (p. 258).

    Autorii nu insistă pe răspunsurile primite la punctele 2 şi 3. Intuim noi că nu se respectă majuscula pentru a nota numărul unei instituţii (Şcoala Gimnazială Nr. 3 Râmnicul Sărat) şi că nu se pot crea atât de multe subordonate cu aceeaşi conjuncţie. Şi totuşi: Se vede că eşti atent. (subiectivă); Problema este că unii nu-l ascultă. (predicativă); Problema că unii nu-l ascultă l-a preocupat. (atributivă); Ştie că nu ştie. (directă). S-a gândit că e mai bună varianta celuilalt. (indirectă); Numai ce îl salută pe Ion, că se şi apucă de laude. (temporală inversă); Mergem la teatru, că acolo-i de noi. (cauzală). Se pot adăuga alte trei subordonate: condiţională (C-o vrea, că n-o vrea, el tot i-o spune), concesivă (Maşina, că-i de fier, şi tot se strică) şi consecutivă („Era un senin pe ceri, şi aşa de frumos şi cald afară, că-ţi venea să te scalzi pe uscat, ca găinile“ (Ion Creangă, Amintiri din copilărie).

    Articolul din anii ’80 ridică două probleme: a normativităţii profesionale (dacă toţi ne-am face datoria în conţinut şi nu formal, altfel ar arăta societatea noastră) şi a înlăturării prejudecăţii că tot ce poartă amprenta antedecembristă trebuie măcar ignorat, dacă nu aruncat.
    Nihil novi sub sole.

    Expozitia-concurs „Cultul Sfintei Cuvioase Parascheva in Arhiepiscopia Romanului si Bacaului” si-a desemnat laureatii

      In cadrul amplelor manifestari dedicate sarbatoririi Sfintei Cuvioase Parascheva, ocrotitoarea Moldovei, Protopopiatul Bacau a demarat in aceasta saptamâna un proiect prin care elevii din scolile si colegiile bacauane au fost invitati sa se exprime prin forma si culoare asupra unei teme date.

      Organizata sub titlul „Cultul Sfintei Cuvioase Parascheva in Arhiepiscopia Romanului si Bacaului”, expozitia-concurs a adunat deja peste 120 de lucrari care au fost expuse pe simeza din holul Muzeului de Istorie de pe strada 9 Mai.

      Alaturi de icoanele realizate prin sufletul curat al copiilor, au fost expuse icoane vechi ale Sfintei Parascheva, datând din secolele XVII, XVIII si XIX, marturii ale cultului acesteia statornicit in aceasta parte a Moldovei inca din veacuri stravechi.

      Joi, 23 octombrie, de la ora 14.00, in deschiderea manifestarii, Preasfintitul episcop Ioachim Bacauanul a sustinut un simpozion prin care a evocat, in fata asistentei numeroase, momentele de istorie si spiritualitate prin care Sf. Parascheva a modelat destinele românilor din rasaritul Carpatilor.

      „Suntem datori sa amintim celor tineri istoria si spiritualitatea acestui neam daca vrem sa ne asiguram continualitatea pe aceste meleaguri” a subliniat Preasfintia Sa in cuvântul sau. In partea a doua a manifestarii moderata de preotul-protopop Costica Busuioc si Mariana Popa, directorul Complexului Muzeal „Iulian Antonescu”, PS episcop Ioachim i-a felicitat pe micii artisti care au impresionat juriul prin valoarea lucrarilor lor.

      „Am incercat s-o reprezint pe Sf. Parascheva ca pe o monahie, pastrând canoanele picturii bizantine” a marturisit Ovidiu Rusu, elev la Colegiul National de Arta „George Apostu”, unul dintre câstigatorii premiului I in cadrul acestei expozitii-concurs. Evenimentul a fost organizat de catre Arhiepiscopia Romanului si Bacaului – Protopopiatul Bacau in colaborare cu Inspectoratul Scolar Judetean, Complexul Muzeal „Iulian Antonescu”, Directia Judeteana de Cultura si Primaria Bacau.

      Un buhusean a fost ucis de tren

        In seara zilei de 23 octombrie, in jurul orei 18,30, J.V., un buhusean in vârsta de 50 de ani, a fost lovit de trenul care circula pe traseul Piatra Neamt-Bacau.

        Accidentul a avut loc in zona Poiana Morii.

        Barbatul, care a decedat imediat, locuia in cartierul din apropiere. Cei care-l cunoscusera spun ca era harnic, linistit.

        Politistii ancheteaza cazul.

        Invitatie la jocuri si concursuri pentru copii

          Sâmbata, 25 octombrie, incepând cu ora 15.00 şi până în jurul orei 19.00, va veti putea revedea cu prietenii în Galeria Cora, toţi cei prezenţi vor avea parte de un program variat, din care nu vor lipsi momente artistice susţinute de copii de la diferite cluburi de talente, unităţi şcolare, jocuri şi concursuri cu premii şi alte surprize.

          Evenimentul se adresează atât celor mici, cât şi părinţilor şi bunicilor care le vor fi alături.

          Distracţia de sâmbătă a micuţilor va fi completată, la Galeria Cora Bacău, şi cu noţiuni de prevenire şi concursuri cu tematică rutieră, reprezentanţii Serviciului de Poliţie Prevenire si Serviciul Politiei Rutier Bacău, fiind parteneri ai Caravanei şi vor oferi sfaturi atatât pentru copii cât şi pentru părinti.

          Expozitia „Trialog”, pe simeza Galeriilor „Frunzetti”

          Filiala Bacau a Uniunii Artistilor Plastici din România aduce in fata publicului o expozitie care aduna sub titlul „Trialog” trei artisti, membri UAP, cu forme diferite de exprimare.

          Graficiana Aliona Sâmburic si fotograful Marius – Constantin Gheorghiu, ambii din Iasi, vor fi completati plastic de catre pictorita Elena Pruteanu – Sâmburic din Chisinau.

          Vernisajul expozitiei va avea loc vineri, 24 octombrie, de la ora 17.00, la Galeriile de arta „Frunzetti” de pe Blvd. Nicolae Balcescu, prezentarea evenimentului fiind asigurata de catre pictorii Ilie Boca si Ioan Vasâi.

          FOTO: Accident la „Ciupercutie”

            Doua masini s-au ciocnit, in aceasta dupa-amiaza, in intersectie in zona Policlinicii Vechi, din Bacau.

            Nu au fost inregistrate victime.

            Politia Rutiera a deschis o ancheta in acest caz.

            Vom reveni cu amanunte.

            [wonderplugin_gallery id=”34″]

            Arme, decoratii, brevete si documente in expozitia „Armata româna în cel de-al Doilea Razboi Mondial”

            Printre manifestarile organizate cu ocazia sarbatoririi Zilei Armatei Române, la Complexul Muzeal “Iulian Antonescu” Bacau s-a deschis o interesanta expozitie de arme, folosite in cel de-al Doilea Razboi Mondial, medalii, distinctii, brevete, drapele, fotografii, cât si documente care atesta faptele de arme ale militarilor si comandantilor români pe toate fronturile de lupta, de la Est la Vest.

            De asemenea, sunt expuse documente care vorbesc de ostasi bacauani pe frontul de lupta pentru eliberarea tarii, un loc aparte fiind alocat unor realizari ale inventatorilor români, cum este pistolul mitraliera Orita, arma de mare eficacitate si siguranta, intrata in dotare in 1941.

            Expozitia a fost realizata cu sprijinul nemijlocit al Muzeului Militar National „Regele Ferdinand I” – Filiala Bacau si Asociatia de Traditii Militare Românesti „Regimentul 3 Artilerie 1877”.

            La vernisaj au fost prezenti si elevi din clasa a VII-a, de la Scoala Gimnaziala din Magiresti, care, dupa ce au participat la amenajarea unei expozitii dedicata Armatei Române in localitate, au dorit sa vada si expozitia de la Muzeul de Istorie din Bacau, printr-un proiect coordoant de prof. Gabriela Coman.

            In incheiere, Fanfara Militara a Garnizoanei Bacau a interptretat o suita de melodii din repertoriul Muzicii Militare. Expozitia este deschisa pâna pe 30 noiembrie 2014.

            [wonderplugin_gallery id=”33″]

            Au fost desemnati preşedinţii şi locţiitorii sectiilor de votare

              Tribunalul Bacău a desemnat, azi, prin tragere la sorţi, preşedinţii şi locţiitorii birourilor electorale ale celor 632 secţii de votare din judeţul Bacău (124 in municipiul Bacau) pentru alegerile prezidenţiale ce vor avea loc în data de 2 noiembrie 2014.

              Tragerea la sorti a fost efectuata din lista cu magistraţi, jurişti şi alte persoane cu o reputaţie bună în localitate, care nu fac parte din niciun partid politic, inaintata de Institutia Prefectului Bacau.

              Procesul-verbal cu preşedinţii şi locţiitorii sectiilor de votare va fi trimis Biroului Electoral Judetean Bacau, care urmeaza sa completeze birourile electorale cu reprezentanti ai formatiunilor politice care au propus candidati.

              I-a furat bateria de la masina ca s-o vanda la fier vechi

                La data de 22 octombrie a.c., în jurul orei 09.00, poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Bacău au fost sesizaţi de către un bărbat de 51 de ani, din municipiu, despre faptul că, în cursul nopţii, persoane necunoscute i-au sustras bateria acumulator de la un autoturism parcat pe strada Republicii.

                În urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii au identificat un tânăr de 21 de ani, din Bacău, care avea asupra sa acumulatorul sustras de la autovehiculul în cauză.

                Astfel, poliţiştii au stabilit că tânărul, după ce a sustras acumulatorul, în cursul dimineţii a plecat de la domiciliul său către un punct de colectare a fierului vechi din Bacău, având intenţia de a-l valorifica, moment în care a fost depistat de poliţişti.

                Valoarea prejudiciului de aproximativ 1000 de lei a fost recuperat şi restituit părţii vătămate.

                În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru furt calificat şi continuând cercetările în vederea probării întregii activităţi infracţionale a tânărului, au probat în fapta acestuia alte patru infracţiuni de furt calificat.

                Acesta a fost reţinut pentru o perioadă de 24 de ore şi urmează a fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.

                Posesor de mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, depistat

                  Un barbat care poseda mandat de executare a unei pedepse cu închisoarea au fost depistată de către poliţişti şi încarcerată în Penitenciarul Bacău.

                  La data de 22.10.2014, poliţiştii de investigaţii criminale au depistat un bărbat de 32 de ani, din Bacău, care poseda mandat de executare a unei pedepse cu închisoarea, emis de Tribunalul Bacău, pentru săvârşirea de infracţiuni informatice şi privind comerţul electronic.

                  Cel în cauză are de executat o pedeapsă privativă de libertate de un an şi 10 luni şi a fost încarcerat în Penitenciarul Bacău.

                  Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir

                  Sfânta noastră Biserică Ortodoxă prăznuieşte în fiecare an pe 26 octombrie pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, unul dintre cei mai cunoscuţi şi iubiţi dintre mucenicii creştini care, urmând lui Hristos şi slujind oamenilor, şi-a dat viaţa pentru învăţătura creştină. Sfântul Dimitrie a trăit la sfârşitul veacului al III-lea şi începutul celui de-al IV-lea al erei noastre creştine. El s-a născut în partea de răsărit a Imperiului Roman, în provincia Iliria, în casa voievodului din cetatea Solunului – Salonicul de astăzi – oraş situat în partea de nord a Greciei.
                  Sfântul Dimitrie a primit o educaţie aleasă, crescând în virtute şi în cunoaşterea legii lui Dumnezeu, fiind drept şi curat cu inima, dar şi un foarte bun ostaş. Împăratul Maximian, auzind de înţelepciunea şi virtuţile ostăşeşti ale lui Dimitrie, l-a ridicat după moartea tatălui său, care fusese de asemenea mare dregător al cetăţii, la rangul de dregător sau voievod al Salonicului. La solemnitatea înscăunării sale, împăratul i-a dat următoarea poruncă:” Să-ţi păzeşti ţara şi să o cureţi de creştini, ucigând pe toţi cei care nu mi se închină mie şi cheamă numele lui Hristos”.
                  Ajuns conducător al cetăţii, Sfântul Dimitrie a început însă să protejeze pe creştini şi să înveţe el însuşi cuvântul lui Dumnezeu, fără să se teamă de împărat. Vieţile Sfinţilor ne spun că mulţi închinători la zeii păgâni au fost aduşi la credinţa adevărată prin ostenelile Sfântului Dimitrie. Vestea despre apărarea creştinilor şi despre faptul că însuşi Dimitrie este creştin, a ajuns la urechile împăratului. Ca să se convingă dacă cele auzite sunt adevărate, împăratul Maximian trece prin cetatea Solunului şi chemându-l pe Dimitrie la el, îl întreabă dacă este creştin. La răspunsul său afirmativ, împăratul îl sfătuieşte să se lepede de Hristos şi să aducă jertfe idolilor şi zeilor păgâni, căci în caz contrar îl va ucide.
                  În speranţa că Dimitrie va renunţa la Hristos de teamă, împăratul îl aruncă în închisoare şi rămâne în oraş, organizând jocuri de circ prin care îi persecuta pe creştini, punând să fie ucişi în arenă, în luptă cu un atlet uriaş pe nume Lie. Un creştin evlavios, anume Nestor, prieten cu Sfântul Dimitrie, văzând cum uriaşul ucide atâţia oameni şi cum se veseleşte împăratul la vederea acestui spectacol sălbatic, a mers la închisoarea unde se afla sfântul Dimitrie şi l-a rugat să-l binecuvânteze pentru a lupta cu Lie. Sfântul, făcându-i semnul Sfintei Cruci pe frunte, i-a zis:” Du-te, pe Lie îl vei birui şi pe Hristos îl vei mărturisi”. Plecând de la închisoare, Nestor s-a dus în arenă, exprimându-şi dorinţa de a lupta cu uriaşul păgân şi, ca în lupta de odinioară dintre David şi Goliat, Nestor reuşeşte să-l arunce în suliţi pe uriaşul păgân, în felul acesta luând sfârşit spectacolul sângeros iubit de împărat.
                  Aflând că Nestor, pe care l-a executat, a fost îmbărbătat de Dimitrie, împăratul porunceşte ca şi acesta să fie omorât, trimiţând soldaţii la închisoare să-l străpungă cu suliţele. Astfel, în ziua de 26 octombrie 304, Sfântul Dimitrie a luat cununa muceniciei, mărturisindu-l în clipa morţii pe Hristos prin cuvintele: ” Hristos a murit pentru păcatele noastre, eu mor pentru adevăr şi credinţa adevărată.” Slujitorul său credincios, Lupu, a luat toga sa de purpura, plină de sânge şi inelul său de general şi a înmormântat rămăşiţele pământeşti în oraşul Tesalonic.
                  Mai târziu, după ce au încetat prigoanele împotriva Bisericii creştine, un creştin evlavios, pe nume Leontin, a zidit pe locul unde a murit Sfântul Dimitrie, o biserica mare şi frumoasă. Când s-a săpat la temelia bisericii, s-au găsit sfintele moaşte, din care a izvorât mir şi mulţi credincioşi, închinându-se sfintelor moaşte ale Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, s-au vindecat de multe boli. Creştinii evlavioşi din Tesalonic au aşezat sfintele moaşte într-un sicriu ferecat în aur şi argint, în Biserica cu hramul Sfântul Dimitrie din Tesalonic, unde se află şi astăzi, protejând în continuare cetatea şi ajutând pe toţi cei care se roagă cu credinţă şi îl mărturisesc pe Hristos.

                  Pr. dr. Marius Popescu,

                  Parohia „Sfântul Ioan” Bacău

                  Porunca iubirii

                  În Evanghelia duminicii a XXX-a de peste an, Isus este întrebat cu privire la „cea mai mare poruncă din Lege”. Iar Isus răspunde prin cuvinte atât de simple, încât îi lasă descumpăniţi pe cei care se aşteptau la un răspuns elaborat cu multe distincţii, precizări, referiri etc. Pentru un popor care îşi punea în respectarea Legii idealul suprem şi valoarea cea mai înaltă a vieţii, această întrebare echivala cu a cere să i se spună care este lucrul cel mai important în viaţa unui om.
                  Am putea adresa această întrebare personajelor mai mult sau mai puţin renumite, care apar la televiziune sau scriu în ziare. Am putea să încercăm să ne întrebăm pe noi înşine: pentru mine, care este lucrul cel mai important din toată viaţa mea? Dacă-l vom întreba pe Cristos, răspunsul său nu se schimbă: lucrul cel mai important din viaţa unui om este de a-l iubi pe Dumnezeu din toată inima şi a-l iubi pe aproapele ca pe noi înşine.
                  Ar putea să ni se pară nişte cuvinte de o naivitate descurajatoare în contextul societăţii moderne. „A-l iubi pe Dumnezeu”: ce înseamnă? Şi cum se face? Ajunge oare să reciţi: „Te ador, Dumnezeul meu, te iubesc din toată inima?”. „Să-l iubeşti pe aproapele”: frumos cuvânt! Ni se poate cere să iubim soţia, copiii, prietenii… Dar dacă „aproapele” înseamnă toţi cei pe care-i întâlneşti, nu se poate! În ceea ce priveşte aproapele trebuie să fim atenţi să nu fim traşi pe sfoară, sau alte istorii, minunăţii. Sau cel mult, putem încerca să nu facem intenţionat rău nimănui… şi aceasta ar fi deja mult de tot!
                  Şi totuşi… Oare cine ştie dacă Isus este mai naiv prin simplicitatea paradoxală a regulii sale de bază pentru viaţă, sau nu cumva noi suntem mai naivi, cu toate calculele, abilităţile şi cu toate îngâmfatele noastre dezamăgiri din lupta zilnică a existenţei noastre. Dar are sens să spunem „Dumnezeu”, iar dacă acest Dumnezeu este „Tatăl Domnului nostru Isus Cristos”, atunci Isus are dreptate, în ciuda oricărei aparenţe contrarii, întrucât deplina realizare a vieţii umane nu se poate îndeplini în altă parte decât în Dumnezeu.
                  Iubirea de Dumnezeu nu este o problematică de suspine sau de evadare imaginară din realitate. A-l iubi pe Dumnezeu înseamnă a ţine vie în noi o dorinţă mai mare şi mai profundă decât toate celelalte, înseamnă un fel de nostalgie proiectată spre viitor. Dumnezeu este iubit cu adevărat atunci când este căutat cu o inimă umilă şi sinceră, fără a avansa pretenţii în faţa lui. Învăţăm să-l iubim pe Dumnezeu atunci când redescoperim minunăţia universului şi uimirea că existăm.
                  „Să-l iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima”; nu este o frază formată dintr-un anumit limbaj pios din alte timpuri; în realitate este lucrul cel mai mare pe care omul poate să-l facă pe pământ. Dar Dumnezeu nu poate fi iubit fără a-l iubi pe aproapele, adică fără respect, atenţie, solidaritate, simţ de dreptate, simpatie faţă de ceilalţi. A doua poruncă, pe care Isus o adaugă din proprie iniţiativă la prima, îi reprezintă sigiliul de garanţie, dovada indispensabilă a autenticităţii.

                  Pr. Gabriel-Iulian Robu, vicar la Parohia Romano-Catolică „Sf. Nicolae” Bacău

                  Circula cu un permis de conducere fals

                    Un bărbat de 41 de ani, din comuna Parincea, a fost depistat de către poiţiştii rutieri, la data de 22.10.2014, în jurul orei 14.30, în timp ce conducea un autoturism fără a poseda permis.

                    Astfel, în momentul controlului, bărbatul a prezentat un permis fals de conducere, fapt confirmat de verificările efectuate de poliţişti în baza de date, care au constatat că acesta nu deţine permis pentru nicio categorie de vehicule.

                    În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere fără permis, fals şi uz de fals.

                    Depistat cu o alcoolemie de 1,18 mg/l alcool pur în aerul expirat

                      Poliţiştii Postului de Poliţie Sascut au depistat pe DJ 119 A. din comună, o persoană de sex masculin, de 50 de ani, din localitate, în timp ce conducea o combină agricolă aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.

                      În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a fost de 1,18 mg/l alcool pur în aerul expirat.

                      Acesta a fost condus la Spitalul Judeţean de Urgenţe Bacău unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei iar poliţiştii i-au întocmit dosar penal.