Acasă Blog Pagina 17

De la demonstrațiile muncitorești la „iarba verde”: povestea zilei de 1 Mai

    Ziua de 1 Mai a traversat, în ultimul secol, transformări spectaculoase. De la o zi de protest pentru drepturile muncitorilor, la o sărbătoare ideologizată în perioada comunistă și până la o simplă zi liberă dedicată relaxării, semnificațiile acestei date s-au schimbat profund. În 1989, la Bacău, ca în întreaga România, avea loc ultimul „1 Mai muncitoresc”, marcat prin tradiționalele demonstrații organizate de regimul comunist. După evenimentele din Revoluția Română din 1989, această formă de sărbătoare avea să dispară aproape complet.

    Originea occidentală a Zilei Muncii

    Puțini își mai amintesc astăzi că 1 Mai nu s-a născut în spațiul comunist, ci în Occident, în contextul luptei muncitorilor pentru drepturi sociale. În anul 1889, Congresul Internaționalei Socialiste a declarat această zi drept Ziua Internațională a Muncii, în memoria victimelor protestelor muncitorești din Chicago, din 1886. La 1 mai 1886, sute de mii de muncitori americani au ieșit în stradă cerând reducerea programului de lucru la opt ore. Cea mai mare demonstrație a avut loc la Chicago, unde aproximativ 90.000 de oameni au participat la proteste, dintre care aproape 40.000 erau deja în grevă. Rezultatul acestor mișcări a fost semnificativ: peste 35.000 de muncitori au obținut dreptul la ziua de muncă de opt ore, fără reducerea salariului. Evenimentele aveau să devină cunoscute pe plan mondial după incidentele violente din Haymarket Square, din 3 mai 1886, când poliția a intervenit brutal împotriva protestatarilor. Mai mulți muncitori au fost împușcați, iar numeroși alții răniți. Aceste episoade au rămas în istorie ca simbol al luptei pentru drepturile muncitorilor și au consacrat definitiv data de 1 Mai ca zi a solidarității muncitorești.

    Primele manifestări din România

    În România, Ziua Muncii a fost sărbătorită pentru prima dată în anul 1890, de către mișcarea socialistă. În primele decenii, manifestările aveau caracter sindical și politic, fiind organizate de muncitori și de organizațiile socialiste. După Al Doilea Război Mondial, odată cu instaurarea regimului comunist, semnificația acestei zile s-a schimbat radical. Ziua Muncii a fost confiscată de propaganda oficială și transformată într-o demonstrație de loialitate față de partid și conducătorii statului. Coloane imense de oameni defilau pe marile bulevarde, purtând pancarte și lozinci propagandistice. În primii ani erau elogiate figurile ideologiei socialiste – Marx, Engels sau Stalin – iar mai târziu s-a dezvoltat cultul personalității lui Nicolae Ceaușescu.

    1 Mai în Bacău, în anii comunismului

    Pentru a înțelege atmosfera acelor ani, este suficient să răsfoim paginile ziarului local „Steagul Roșu”, publicația oficială a organizației de partid. În edițiile din anii ’50 și ’60, primele pagini erau dominate de rapoarte triumfaliste despre producție, realizări industriale și mobilizarea muncitorilor în cinstea marii sărbători. În 1960, de exemplu, demonstrația de la Bacău a avut loc în piața centrală a orașului, atunci numită Piața Malinovski. Coloane de muncitori, elevi și pionieri defilau cu flori și portrete ale liderilor politici, în timp ce care alegorice reprezentau marile întreprinderi industriale. De fiecare dată, atmosfera era atent regizată. Pe fundal răsunau cântece patriotice, iar fanfarele militare dădeau culoare defilării. Presa publica poezii dedicate zilei de 1 Mai și articole despre solidaritatea internațională a clasei muncitoare. În realitate, pentru mulți participanți, demonstrația era mai degrabă o obligație decât o sărbătoare. Pregătirile începeau cu două săptămâni înainte, iar muncitorii, elevii sau militarii erau chemați la repetiții pe stadioane sau în piețe.

    Ultimul 1 Mai muncitoresc

    În 1989, România sărbătorea ultimul 1 Mai din epoca regimului comunist. În același timp, propaganda oficială marca și 50 de ani de la „marea demonstrație patriotică, antifascistă și antirăzboinică de la 1 Mai 1939”. Atmosfera din orașe era aceeași ca în anii anteriori: bulevarde decorate cu steaguri, difuzoare care transmiteau muzică patriotică și coloane de demonstranți organizate pe întreprinderi și instituții. Pentru copii, spectacolul avea uneori o aură fascinantă: care alegorice, steaguri colorate, fanfare și mii de flori aruncate spre tribună. În orașe precum Onești, mulți își amintesc încă imaginea camioanelor pline cu oameni care plecau apoi spre pădurea Bogdana pentru serbările câmpenești. După defilare, familiile se adunau la iarbă verde, unde îi așteptau tarafuri, cântăreți și grătare improvizate. Cu timpul însă, aceste petreceri organizate au dispărut, iar oamenii au început să meargă pe cont propriu în parcuri sau pe malurile râurilor.

    Amintirile participanților

    Pentru unii, aceste manifestări au rămas în memorie ca momente de spectacol și comunitate. Un fost participant își amintea cum, copil fiind, tatăl l-a urcat pe umeri în timpul demonstrației și l-a îndemnat să strige „Ura!” împreună cu mulțimea. Pentru alții, însă, defilările reprezentau doar o obligație impusă de sistem. Repetițiile, prezența obligatorie și orele pierdute în pregătiri transformau o zi teoretic liberă într-un exercițiu de disciplină colectivă.

    După 1990: o sărbătoare fără ideologie

    După căderea comunismului, demonstrațiile de 1 Mai au dispărut aproape complet. În primii ani, doar unele partide sau organizații nostalgice au mai încercat să organizeze mitinguri, însă majoritatea oamenilor au preferat să transforme ziua într-o simplă ocazie de relaxare. Astăzi, 1 Mai este asociată mai ales cu ieșirile la iarbă verde, cu mici și bere, cu excursii la munte sau la mare. Pentru mulți români, semnificația originară a Zilei Internaționale a Muncii a rămas în plan secund.

    Armindeni – tradiția populară

    De fapt, în cultura românească, 1 Mai avea semnificații mult mai vechi decât cele politice. În tradiția populară, această zi este cunoscută sub numele de Armindeni, o sărbătoare a vegetației și a începutului verii. Armindenul era celebrat pentru fertilitatea pământului, pentru protejarea recoltelor și pentru sănătatea animalelor. Oamenii mergeau la câmp sau în pădure, mâncau miel și caș și beau vin roșu cu pelin, în semn de belșug și prosperitate.

    De la ideologie la loisir

    Astfel, în mai puțin de un secol, 1 Mai a trecut prin mai multe etape: protest social, instrument de propagandă politică și, în final, simplă zi liberă. Ultimul „1 Mai muncitoresc” din 1989 a rămas astăzi doar o amintire a unei epoci apuse. Pentru generațiile tinere, această zi înseamnă mai ales relaxare și evadare în natură. Dar în spatele grătarelor și al petrecerilor de primăvară se ascunde o istorie complexă, care începe cu lupta muncitorilor pentru drepturi și continuă cu decenii de propagandă și ritualuri colective. Poate că tocmai această istorie merită, din când în când, reamintită. Pentru că 1 Mai nu a fost întotdeauna doar o zi liberă în calendar.

    Umbrărescu redeschide o cale ferată închisă de 14 ani

      Omul de afaceri Dorinel Umbrărescu confirmă încă o dată influența majoră pe care o are în sectorul infrastructurii din România. După ce grupul UMB a preluat combinatul siderurgic din Oțelu Roșu, autoritățile feroviare au demarat proceduri rapide pentru readucerea în funcțiune a liniei feroviare 215 Caransebeș–Oțelu Roșu, abandonată de aproximativ 14 ani.

      Linia, pe care vegetația a ajuns să acopere șinele, urmează să fie reparată pentru a permite transportul materiilor prime și al produselor siderurgice. Interesul este direct: UMB intenționează să utilizeze calea ferată pentru a transporta fierul beton produs la combinat către propriile șantiere de autostrăzi și lucrări de infrastructură.

      Strategia lui Umbrărescu vizează integrarea producției de oțel în interiorul grupului său. Combinatul ar urma să furnizeze fier beton și sârmă pentru construcții – materiale utilizate pe scară largă în proiectele de infrastructură rutieră pe care compania le derulează în mai multe zone ale țării.

      În acest context, Sucursala Regională de Căi Ferate Timișoara din cadrul CFR a lansat mai multe proceduri de achiziție pentru materiale necesare reparațiilor la linie. În sistemul electronic de achiziții publice au fost publicate anunțuri pentru cumpărarea unor componente feroviare precum plăcuțe din cauciuc, plăcuțe din polietilenă și dibluri de plastic.

      Cel mai recent contract scos la licitație vizează furnizarea de tirfoane, estimat la aproximativ 270.000 de lei. Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 26 mai 2026. Potrivit documentației, materialele vor fi folosite pentru recondiționarea traverselor de beton existente și consolidarea infrastructurii feroviare pe sectorul dintre Caransebeș și Oțelu Roșu.

      Lucrările pregătitoare au început deja pe teren. „Am efectuat defrișări pe traseu, iar următoarea etapă va include consolidarea liniei. Estimăm că în două-trei luni infrastructura va fi adusă într-o stare de siguranță”, a declarat directorul SRCF Timișoara, Gheorghe Lupșan.

      Circulația trenurilor depinde însă și de progresul lucrărilor de modernizare pe tronsonul feroviar Caransebeș–Lugoj, unde contractul este executat de asocierea RailWorks. Conform datelor recente, proiectul se află la un stadiu fizic de aproximativ 7,27%.

      Potrivit reprezentanților SRCF, un interval realist pentru repunerea în funcțiune a liniei ar fi de aproximativ șase luni, ceea ce ar permite reluarea transportului de marfă în cursul toamnei.

      Pe termen mai lung, autoritățile feroviare iau în calcul și relansarea transportului de călători pe această rută. Reintroducerea trenurilor ar putea contribui la reducerea izolării feroviare a unei zone din Banat care a rămas fără legături funcționale de transport de mai bine de un deceniu.

      Tenis/ CN Under 14: Băcăuanca Ana Sofia Dănilă (ACS Moldosport), în finala pentru titlul de campioană a României la simplu!

      Joi, Sofia și colega sa de club, Anastasia Găbureanu au cucerit bronzul național la dublu fete, în timp ce Simon Andrei (SCM Bacău) a luat bronzul la dublu băieți

      Tenisul băcăuan iese din nou la rampă. Venind impetuos la fileu și lovind devastator! De data aceasta, la Campionatele Naționale Under 14 ce se desfășoară la Târgu-Mureș. Prim-planul este asigurat de Ana Sofia Dănilă. Pornită ca principală favorită a turneului de simplu feminin, sportiva antrenată de Ovidiu Ciulină la ACS Moldosport Bacău și-a respectat din plin statutul. Astfel, Sofia va disputa vineri, 1 mai, de la ora 11.00, finala pentru titlul de campioană a României în compania favoritei 2, Mara Elena Marincean (CST Mara).

      Un meci al orgoliilor între primele două favorite, dar și un meci în care Sofia Dănilă și-ar putea face un cadou splendid cu doar o zi înainte de împlinirea vârstei de 14 ani!

      Băcăuanca a avut un parcurs excelent la această ediție a Naționalelor U14, ajungând în finala de simplu fete după două victorii-blitz (6-0, 6-1 Maria Sofia Iacob și 6-1, 6-0 cu Teodora Popescu) și o super-reușită la capătul unei partide-thriller în semifinalele de joi: 6-0, 6-7(3), 5-3, cu Ryana Iancău Deac, care s-a văzut nevoită să abandoneze în decisiv. „Sofia a jucat excepțional”, a sintetizat antrenorul Ovidiu Ciulină, care, în așteptarea finalei pentru aur la simplu fete, se bucură de bronzul național la dublu feminin cucerit joi după-amiază de elevele sale, Sofia Dănilă și Anastasia Găbureanu.

      În finala mică a turneului de dublu fete, perechea Dănilă-Găbureanu s-a impus cu 6-3, 6-4 în fața cuplului Constantin / Popescu, urcând astfel pe treapta a treia a podiumului de premiere la Naționalele de la Târgu-Mureș. Bronz național U14 în contul Bacăului și la dublu masculin. Reușita aparține tenismenului antrenat de Mihai Ciuntea la SCM, Simon Andrei, care a făcut pereche cu gălățeanul de la Arcada, Nicholas Tănasă. Învinși în semifinale de perechea ce s-a laureat noua campioană a țării la dublu băieți (William Văsîi/ Victor Dobrescu), Simon Andrei și Nicholas Tănasă s-au impus în finala mică: 7-6(4), 6-3.

      Așadar, medalii de bronz atât la dublu fete, cât și dublu băieți pentru tenisul băcăuan U14, care atacă vineri, în prima zi de mai, aurul la simplu fete. Felicitări și baftă!

      Bacăul va găzdui etapa națională a Olimpiadei „Lectura ca abilitate de viață” pentru gimnaziu

        Municipiul Bacău va găzdui, în perioada 4–7 mai 2026, etapa națională a Olimpiadei „Lectura ca abilitate de viață”, competiție destinată elevilor din clasele V–VIII și inclusă în calendarul olimpiadelor și concursurilor școlare organizate de Ministerul Educației și Cercetării.

        Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Bacău, la ediția din acest an s-au calificat 106 elevi din toate județele țării, însoțiți de 42 de profesori coordonatori. Participanții își vor demonstra competențele de lectură, interpretare și comunicare într-un cadru educațional competitiv care promovează lectura ca instrument esențial pentru dezvoltarea personală și formarea gândirii critice.

        Festivitatea de deschidere va avea loc luni, 4 mai, de la ora 17:00, la Teatrul de Vară „Radu Beligan”, în prezența reprezentanților autorităților locale, ai instituțiilor de învățământ, profesorilor și elevilor participanți.

        Proba scrisă a competiției este programată marți, 5 mai, începând cu ora 10:00, iar proba orală se va desfășura miercuri, 6 mai.

        Unitatea de învățământ gazdă este Colegiul Național „Vasile Alecsandri” din Bacău, instituție cu tradiție în învățământul băcăuan, care va asigura organizarea probelor și a activităților din cadrul olimpiadei.

        Inspectorul școlar general al județului Bacău, prof. Ana-Maria Egarmin, a transmis succes tuturor participanților, subliniind că organizarea competiției la Bacău reconfirmă rolul comunității educaționale locale în promovarea excelenței școlare și a valorilor culturale.

        Bacău: Jandarmii mobili s-au clasat pe locul al II-lea la concursul național de jandarmerie montană

          Gruparea de Jandarmi Mobilă „Alexandru cel Bun” Bacău a participat la cea de-a XII-a ediție a concursului de jandarmerie montană, organizat la Centrul de Pregătire Sinaia.

          Competiția a inclus trei probe principale, concepute pentru a testa rezistența fizică, abilitățile tehnice și capacitatea de intervenție în mediul montan.

          Prima probă a constat într-o alergare pe teren variat, pe o distanță de 9 kilometri, desfășurată cu echipamentul complet de alpinism.

          Ulterior, participanții au parcurs o probă tehnică desfășurată în perete de stâncă, ce a presupus urcarea asigurată cu „linia vieții” până la podul indian, traversarea acestuia pe o distanță de aproximativ 50 de metri, urmată de o coborâre în rapel de la o înălțime de 40 de metri.

          Competiția s-a încheiat cu o probă medicală, în cadrul căreia echipele au avut de gestionat un scenariu complex, aplicând manevre specifice acordării primului ajutor.

          La concurs au participat 14 echipe din structurile de jandarmerie montană, precum și din structuri antiteroriste și de acțiuni speciale.

          Detașamentul 1 din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă „Alexandru cel Bun” Bacău a fost reprezentat de două echipe.

          În urma desfășurării probelor, echipa reprezentativă s-a clasat pe locul al II-lea, iar cea de-a doua echipă a obținut mențiune, confirmând nivelul ridicat de pregătire și profesionalism al jandarmilor băcăuani.

          O clasă de la o școală din Bacău a rămas fără învățătoare. Plata cu ora este sub salariul unei casierițe din supermarket

            O clasă de la Școala Gimnazială „Nicu Enea” din Bacău a rămas fără învățătoare după ce cadrul didactic titular a intrat în concediu prenatal, iar școala nu reușește să găsească un înlocuitor. Principalul motiv: remunerația pentru orele predate este atât de mică încât ar însemna un venit orar sub cel al unei casierițe dintr-un supermarket.

            Potrivit informațiilor Deșteptarea, postul a fost raportat imediat către Inspectoratul Școlar Județean Bacău ca vacant temporar și a fost scos la concurs pentru ocupare în regim de „plată cu ora”, conform metodologiei în vigoare.

            „Regimul de salarizare netractiv impus de legislația actuală pentru plata cu ora, o sumă cuprinsă între 17 și 20 de lei net pe oră, în funcție de studii și vechime, face ca ocuparea postului să fie extrem de dificilă pentru potențialii candidați”, se arată într-o informare transmisă părinților.

            În practică, chiar și în scenariul cel mai favorabil, plata ajunge la aproximativ 22 de lei net pe oră pentru un cadru didactic debutant – un nivel comparabil sau chiar mai mic decât salariul orar al unui lucrător comercial din supermarket, unde veniturile ajung frecvent la 20–25 de lei pe oră, la care se adaugă tichete de masă și alte beneficii.

            Conducerea școlii spune că a încercat să găsească soluții rapide pentru cele aproximativ șapte săptămâni rămase până la finalul anului școlar. Au fost contactați profesori pensionari, suplinitori sau studenți la Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar, însă fără rezultat.

            Pentru moment, unitatea încearcă să acopere temporar orele cu cadre didactice din școală. Pentru zilele de 4 și 5 mai, suplinirea va fi realizată în funcție de disponibilitatea profesorilor din unitate.

            Conducerea școlii spune că este în dialog permanent cu Inspectoratul Școlar Județean Bacău pentru a găsi un învățător care să preia clasa până la finalul lunii iunie și face apel inclusiv la părinți să semnaleze eventuale persoane calificate – absolvenți de liceu pedagogic sau studenți ori absolvenți ai specializării Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar – care ar putea accepta postul temporar.

            Euro trece de 5,14 lei: semnal de panică sau ajustare inevitabilă?

            Cursul euro a atins astăzi 5,14 lei, în creștere față de 5,10 lei înregistrat ieri și semnificativ peste nivelul de 4,97 lei de acum un an. La prima vedere, saltul pare abrupt și alimentează temerile privind o posibilă destabilizare a monedei naționale. O analiză mai atentă a evoluției arată însă că nu asistăm la un șoc izolat, ci la continuarea unui trend început în urmă cu aproape un an.

            Datele oficiale ale Banca Națională a României indică o schimbare clară de regim în mai 2025. După o perioadă lungă de stabilitate relativă, în jurul valorii de 4,95–4,98 lei/euro, cursul a cunoscut o creștere bruscă, depășind pragul psihologic de 5 lei. Important este faptul că ulterior nu a revenit la nivelurile anterioare, ci s-a stabilizat într-un nou interval, cu o tendință lent ascendentă. Din această perspectivă, nivelul de 5,14 lei reprezintă mai degrabă o consolidare a unei noi realități decât o deviație excepțională.

            Contextul politic joacă un rol esențial în această dinamică. Episodul din mai 2025 a coincis cu o perioadă electorală tensionată, iar evoluțiile recente au loc pe fondul unei noi incertitudini, generate de moțiunea de cenzură și fragilitatea guvernamentală. Piețele financiare reacționează rapid la astfel de semnale: investitorii devin mai precauți, fluxurile de capital se temperează, iar cererea pentru valută crește. În acest sens, cursul de schimb devine un barometru al încrederii.

            Totuși, explicațiile nu se opresc la factorul politic. În spațiul public a revenit tot mai frecvent ideea că leul ar fi „ținut artificial” la un nivel mai ridicat decât ar permite fundamentele economice. Într-adevăr, politica Banca Națională a României este una de flotare controlată, ceea ce înseamnă intervenții pentru a limita volatilitatea excesivă. Acest lucru nu implică însă un curs „fals”, ci mai degrabă o administrare atentă a ritmului de ajustare. BNR încearcă să evite șocurile bruște, care ar putea declanșa reacții în lanț în economie.

            Mult mai relevantă este însă evoluția indicatorilor macroeconomici. Economistul Radu Georgescu atrage atenția asupra deteriorării accelerate a economiei începând cu a doua parte a anului 2025. Potrivit acestuia, măsurile fiscale adoptate atunci au încetinit economia, iar impactul s-a amplificat în 2026. România se confruntă simultan cu o creștere economică slabă, inflație ridicată și costuri mari de finanțare — o combinație care, în mod tradițional, pune presiune pe moneda națională.

            Dincolo de discursul politic sau de percepțiile din spațiul public, datele indică un dezechilibru în creștere. Într-un astfel de context, deprecierea leului apare mai degrabă ca o consecință logică decât ca o anomalie.

            Cu toate acestea, nu există deocamdată indicii ale unei crize valutare. Deprecierea este graduală, iar mișcările sunt controlate. Diferența față de episoadele de panică din trecut este semnificativă: nu asistăm la salturi violente, ci la o ajustare lentă, în linie cu evoluțiile economice și politice.

            În concluzie, pragul de 5,14 lei pentru un euro nu marchează o ruptură, ci confirmă o tendință. Leul nu se prăbușește, dar se repoziționează într-un context economic mai fragil și mai incert. Direcția este dictată de fundamente, iar viteza — de intervențiile băncii centrale. Întrebarea nu este dacă cursul va crește, ci cât de rapid și în ce condiții va continua această ajustare.

            Petiție pentru relaxarea regulilor de acces în Athletic Park Bacău

              Mai mulți cetățeni au inițiat o petiție online prin care solicită Primăriei municipiului Bacău și primarului modificarea regulamentului de acces în Athletic Park, considerând că unele prevederi limitează excesiv utilizarea normală a spațiului public.

              Documentul precizează că inițiatorii nu cer eliminarea regulilor de bun-simț și nici tolerarea unor comportamente care ar putea afecta activitățile sportive. Semnatarii subliniază că susțin utilizarea pistei de alergare exclusiv pentru activități specifice, precum alergarea sau mersul alert, fără blocarea acesteia sau folosirea pentru activități improprii.

              Prin petiție se solicită însă eliminarea unor restricții considerate excesive. Printre acestea se numără limitarea accesului pe piste pentru plimbare sau tranzit, obligativitatea înregistrării pentru utilizarea facilităților, interdicția accesului cu cărucioare sau biciclete pentru copii și restricționarea accesului pe spațiile verzi neamenajate.

              Inițiatorii atrag atenția și asupra principiilor de accesibilitate și nediscriminare, menționând că legislația prevede asigurarea accesului real al persoanelor cu dizabilități la spațiile publice. În opinia lor, reguli prea restrictive sau lipsa unor condiții adecvate pot conduce la forme de discriminare indirectă.

              Semnatarii subliniază că nu doresc transformarea parcului într-un spațiu fără reguli, ci adoptarea unui regulament „clar, echilibrat și adaptat realității”, care să permită atât desfășurarea activităților sportive, cât și accesul civilizat al tuturor cetățenilor. Petiția a fost adresată autorităților locale, care urmează să analizeze solicitările formulate.

              Peste 900 de polițiști, jandarmi și pompieri, mobilizați în județul Bacău în minivacanța de 1 Mai

                Structurile județene ale Ministerului Afacerilor Interne vor acționa zilnic, în perioada 1–3 mai, pentru siguranța cetățenilor din județul Bacău, în contextul minivacanței de 1 Mai, potrivit autorităților.

                Inspectoratul de Poliție Județean Bacău a anunțat că peste 900 de polițiști vor fi prezenți suplimentar în teren, față de dispozitivul curent, pentru menținerea ordinii și siguranței publice și prevenirea producerii unor evenimente negative.

                Polițiștii vor acționa în dispozitive mixte de ordine publică, prin patrule pedestre și auto, fiind stabilite activități specifice pentru menținerea siguranței în zonele aglomerate. De asemenea, vor fi organizate acțiuni pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor cu violență, a evaziunii fiscale și a altor fapte care aduc prejudicii patrimoniului public și privat.

                La misiuni participă polițiști din structurile operative – ordine publică, rutieră, transporturi, investigații criminale, investigarea fraudelor, arme, explozivi și substanțe periculoase, precum și luptători ai structurilor de intervenție rapidă. Totodată, au fost constituite rezerve de personal pregătite să intervină dacă situația o va impune.

                Pentru prevenirea accidentelor, polițiștii rutieri vor monitoriza valorile de trafic pe principalele drumuri naționale și europene din județ, iar pe toată durata minivacanței vor acționa cu autospeciale dotate cu aparate radar și DrugTest, pentru depistarea șoferilor care conduc sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise.

                La rândul lor, Inspectoratul de Jandarmi Județean „Ștefan cel Mare” Bacău și Gruparea de Jandarmi Mobilă „Alexandru cel Bun” Bacău vor asigura măsurile de ordine publică la evenimentele organizate în această perioadă.

                Jandarmii vor acționa zilnic în județ pentru pază și protecție instituțională, prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii publice, acordând o atenție deosebită zonei montane, unde se așteaptă un număr mare de turiști. Aceștia vor fi prezenți în special în stațiunea Slănic Moldova și zona Târgu Ocna, în zonele de agrement și pe traseele turistice.

                Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău va desfășura misiuni și în județele Bacău, Iași și Neamț, în cooperare cu celelalte structuri ale MAI, pentru prevenirea incidentelor și menținerea unui climat de siguranță. De asemenea, sâmbătă, 2 mai, jandarmii vor asigura măsurile de ordine publică la meciul de fotbal dintre Oțelul Galați și Metaloglobus București, care va avea loc în municipiul Galați.

                În același timp, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mr. Constantin Ene” Bacău a anunțat că peste 100 de pompieri militari vor fi zilnic la datorie, pregătiți să intervină pentru gestionarea situațiilor de urgență, iar echipajele SMURD vor asigura acordarea primului ajutor medical calificat.

                Autoritățile le recomandă cetățenilor să respecte câteva măsuri de prevenție pentru a evita incidentele: să fie atenți la bunurile personale în zonele aglomerate, să evite conflictele, să nu conducă sub influența alcoolului, să aprindă focul doar în locuri special amenajate și să nu parcheze autoturismele pe căile de acces pentru intervenții.

                În cazul producerii unor evenimente de urgență, cetățenii sunt îndemnați să apeleze numărul unic 112 și să consulte platforma fiipregatit.ro sau aplicația mobilă a Departamentului pentru Situații de Urgență pentru informații despre comportamentul în situații de risc.

                Bacău-born swimmer wins bronze at Romania’s National Swimming Championships

                Sixteen-year-old swimmer Pamfil Radu-Andrei, originally from Bacău and currently living in Dublin, won the bronze medal in the 100-meter butterfly at the 2026 National Swimming Championships for Seniors, Youth and Juniors I and II.

                The athlete, who holds dual Romanian-Irish citizenship, is the son of Bacău natives Irinel and Gabi Pamfil. Although he now lives in Ireland, where he is a national champion, Radu-Andrei chose to compete in Romania’s national competition as well.

                His participation in this year’s championship proved successful, as the young swimmer secured a place on the podium in the 100-meter butterfly event, earning the bronze medal.

                The result confirms the promising sporting trajectory of the young athlete, who has already begun to stand out in international junior competitions. For Radu-Andrei, taking part in Romania’s National Championships was also an opportunity to compete in the country of origin of his family.

                The competition brought together some of the best swimmers in Romania in the senior, youth and junior categories and is considered one of the most important domestic swimming events of the season.

                Incendiu într-un apartament din Bacău; șapte persoane s-au autoevacuat

                  Pompierii militari au intervenit, miercuri, în municipiul Bacău, pe strada Banca Națională, după ce a fost semnalată degajare de fum dintr-un apartament, potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență.

                  La fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare, autoplatforma pentru intervenții la înălțime și o autospecială de primă intervenție și comandă, încadrate cu echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Bacău.

                  De asemenea, a fost notificat operatorul de distribuție a gazelor naturale, DelGaz Grid, pentru luarea măsurilor specifice de siguranță.

                  Incendiul a fost lichidat în limitele găsite, fiind afectate bunuri dintr-o cameră a apartamentului. În timpul intervenției, șapte persoane s-au autoevacuat, fără a fi înregistrate victime.

                  Pompierii continuă verificările pentru stabilirea cauzei probabile de izbucnire a incendiului.

                  Fotbalul băcăuan la 360 grade

                  Primul weekend din mai aduce ultimul meci acasă al sezonului pentru divizionara secundă FC Bacău. „Alb-roșii” vor primi vizita Dumbrăviței, sâmbătă, 2 mai, în penultima etapă din play-out.

                  Învinsă cu 0-2 runda trecută, la Chiajna, echipa băcăuană continue să fie în contact cu primul loc al Grupei B, de care o desparte un singur punct. În eșalonul al treilea, continuă lupta la vârf între Cetatea Suceava și Șoimii Gura Humorului, dar și bătălia pentru evitarea retrogradării.

                  Învingătoare sâmbăta trecută, cu 3-2, pe terenul Adjudului, grație unui gol marcate în minutul 90 de Teo Roman, Aerostarul a luat o serioasă gură de oxigen în ceea ce privește permanența în Liga 3, însă este important ca vineri, 1 mai, în uvertura etapei a cincea, „aviatorii” să facă o figură frumoasă și acasă, contra liderei din play-out, CSM Vaslui.

                  Celelalte două divizionare C băcăuane, Viitorul Onești și FC Bacău 2, ambele învingătoare runda precedentă, sunt scutite de emoții particulare pe final de sezon la nivel de obiectiv, cel puțin. În fine, în Liga 4, AS Negri a luat o opțiune importantă pentru titlul de campioană județeană ca urmare a victoriei externe cu 6-3 contra Bârsăneștiului. 

                  Liga 2/ Play-off

                  Rezultatele etapei a șasea: FC Bihor- Sepsi Sfântu-Gheorghe 3-2, Chindia Târgoviște- FC Voluntari 1-2, Steaua- Corvinul Hunedoara 1-3.

                  Programul etapei viitoare/ joi, 30 aprilie, ora 19.00: FC Voluntari- FC Bihor. Vineri, 1 mai, ora 17.30: Chindia- Steaua. Sâmbătă, 2 mai, ora 12.30: Sepsi- Corvinul.

                  Clasament: 1) Corvinul 65p., 2) Sepsi 57p., 3) FC Voluntari 55p., 4) Steaua 45p. (golaveraj 6-9), 5) FC Bihor 45p. (8-14), 6) Chindia 39p.

                  Liga 2/ Play-out, Grupa A

                  Rezultatele etapei a cincea: Ceahlăul- CS Dinamo București 0-2, CSM Slatina- ASA Târgu-Mureș 0-0, Gloria Bistrița- Metalul Buzău 0-1, Politehnica Iași- AFC Câmpulung Muscel 1-0.

                  Programul etapei viitoare/ sâmbătă, 2 mai, ora 11.00: Politehnica Iași- Gloria Bistrița, Metalul Buzău- CSM Slatina, ASA Târgu-Mureș- Ceahlăul Piatra Neamț, AFC Câ,mpulung Muscel- CS Dinamo București.

                  Clasament: 1) Metalul Buzău 47p., 2) ASA Târgu-Mureș 45p., 3) Politehnica Iași 40p., 4) CSM Slatina 37p., 5) Gloria Bistrița 30p., 6) CS Dinamo București 22p., 7) Ceahlăul Piatra Neamț 20p., 8) AFC Câmpulung Muscel 11p.

                  Liga 2/ Play-out, Grupa B

                  Rezultatele etapei a cincea: CSC Șelimbăr- CS Tunari 1-2, CSC Dumbrăvița- CSM Reșița 2-0, Concordia Chiajna- FC Bacău 2-0, CS Afumați- Olimpia Satu Mare 1-3.

                  Programul etapei viitoare/ sâmbătă, 2mai, ora 11.00: CS Afumați- Concordia Chiajna, FC Bacău- CSC Dumbrăvița, CSM Reșița- CSC Șelimbăr, Oimpia Satu- Mare- CS Tunari.

                  Clasament: 1) Concordia Chiajna 40p., (golaveraj 8-2), 2) CSM Reșița 40p. (5-5), 3) FC Bacău 39p., 4) CS Afumați 34p., 5) CSC Dumbrăvița 29p., 6) Olimpia Satu Mare 26p., 7) CSC Șelimbăr 24p., 8) CS Tunari 23p.

                   

                  Liga 3, Seria 1/ Play-off

                  Rezultatele etapei a patra: Sepsi Sfântu-Gheorghe 2- Cetatea Suceava 2-3, CS Blejoi- Viitorul Onești 0-2, Sporting Liești- Știința Miroslava 4-0, KSE Târgu-Secuiesc- Șoimii Gura Humorului 2-2.

                  Programul etapei viitoare/ vineri, 1 mai, ora 18.00: Sepsi Sfântu-Gheorghe 2- Viitorul Onești, CS Blejoi- Știința Miroslava. Sâmbătă, 2 mai, ora 18.00: Sporting Liești- Șoimii Gura Humorului, KSE Târgu-Secuiesc- Cetatea Suceava.

                  Clasament: 1) Cetatea Suceava 22p., 2) Șoimii Gura Humorului 21p., 3) Sporting Liești 19p., 4) Viitorul Onești 17p., 5) KSE Târgu-Secuiesc 16p., 6) Știința Miroslava 10p., 7) Sepsi 2 5p., 8) CS Blejoi 2p.

                  Liga 3, Seria 1/ Play-out

                  Rezultatele etapei a patra: AFC Odorheiu-Secuiesc- CSM Bucovina Rădăuți 2-2, FC Bacău 2- CS Gheorgheni 3-1, CSM Vaslui- ACS USV Iași 2-2, CSM Adjud 1946- Aerostar Bacău 2-3.

                  Programul etapei viitoare/ vineri, 1 mai, ora 18.00: Aerostar Bacău- CSM Vaslui, ACS USV Iași. Sâmbătă, 2 mai, ora 18.00: CS Gheorgheni- CSM Adjud, Bucovina Rădăuți- FC Bacău 2.

                  Clasament: 1) CSM Vaslui 38 p., 2) AFC Odorheiu Secuiesc 36p., 3) ACS USV Iași 33p., 4) CS Gheorgheni 31p., 5) Bucovina Rădăuți 30p., 6) Aerostar Bacău 29p., 7) CSM Adjud 26p., 8) FC Bacău 2 18p.

                   

                  Liga 4, Play-off

                  Rezultatele etapei a doua: Vulturul Măgirești- AFC Bubu 1-0, CS Bârsănești- AS Negri 3-6.

                  Programul etapei viitoare/ sâmbătă, 2 mai, ora 11.00: Vulturul Măgirești- CS Bârsănești, AS Negri- AFC Bubu.

                  Clasament: 1) AS Negri 59p., 2) AFC Bubu 53p. (golaveraj 104-11), 3) CS Bârsănești 53p. (81-27), 4) Vulturul Măgirești 47p.

                  Liga 4, Play-out/ Grupa A

                  Rezultatele etapei a doua: Recolta Urechești- Viitorul Nicolae Bălcescu 1-2, CS Faraoani- Voința Bacău 0-2. Partida AS Măgura Cașin- Gloria Zemeș a fost amânată, iar CSM Moinești a stat.

                  Programul etapei viitoare/ sâmbătă, 2 mai, ora 14.00: Voința Bacău- AS Măgura Cașin. Ora 18.00: Viitorul Nicolae Bălcescu- CS Faraoani. Duminică, 3 mai, ora 11.00: Gloria Zemeș- CSM Moinești. Recolta Urechești stă.

                  Clasament: 1) Voința Bacău 47p. (golaveraj 52-23), 2) Viitorul Nicolae Bălcescu 47p. (62-29), 3) Gloria Zemeș 39p., 4) CSM Moinești 34p., 5) AS Măgura Cașin 27p., 6) CS Faraoani 23p., 7) Recolta Urechești 12p.

                  Liga 4, Play-out/ Grupa B

                  Rezultatele etapei a doua: Măgura Târgu-Ocna – ACS Gauss Bacău 4-2, Bradul Mânăstirea Cașin- Sportul Horgești 2-2, Viitorul Dămienești- CS Dofteana 1-5. UZU Dărmănești a stat.

                  Programul etapei viitoare/ sâmbătă, 2 mai, ora 18.00: Măgura Târgu-Ocna- Viitorul Dămienești, Sportul Horgești- UZU Dărmănești. Duminică, 3 mai, ora 11.00: CS Dofteana- Bradul Mânăstirea Cașin. ACS Gauss Bacău stă.

                  Clasament: 1) CS Dofteana 39p., 2) Măgura Târgu-Ocna 36p., 3) UZU Dărmănești 27p., 4) Sportul Horgești 26p., 5) Bradul Mânăstirea Cașin 19p., 6) Viitorul Dămienești 8p., 7) ACS Gauss Bacău 4p. 

                  Bolojan și Umbrărescu discută despre A7; tronsoanele Bacău–Pașcani trec din grant PNRR pe împrumut

                    Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruță, a anunțat că a avut miercuri o întâlnire de lucru cu premierul Ilie Bolojan, cu antreprenorul Dorinel Umbrărescu și cu ministrul Investițiilor și Fondurilor Europene, Dragoș Pîslaru, pentru a discuta situația proiectelor majore de infrastructură finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

                    Potrivit lui Miruță, autoritățile lucrează „intens” pentru a evita pierderea fondurilor europene destinate infrastructurii rutiere. Oficialul a subliniat că, indiferent de contextul politic, prioritatea rămâne implementarea proiectelor concrete. „Important este ca România să nu piardă finanțarea europeană și să ducă mai departe proiectele de infrastructură începute”, a transmis ministrul.

                    Discuțiile au vizat în special evoluția lucrărilor la Autostrada A7, unul dintre cele mai importante proiecte rutiere finanțate prin PNRR.

                    În același timp, în spațiul public au apărut speculații privind modul în care este gestionată finanțarea unor tronsoane ale autostrăzii. Ministrul Miruță a anunțat că segmentele A7 dintre Bacău și Pașcani nu vor mai fi finanțate din componenta de grant a PNRR, urmând să fie trecute pe componenta de împrumut.

                    Motivul invocat este diferența dintre termenele programului european și calendarul lucrărilor: PNRR impune finalizarea proiectelor până în iunie 2026, în timp ce termenul contractual acordat constructorului este luna decembrie a aceluiași an.

                    Decizia a alimentat însă discuții privind impactul bugetar al schimbării mecanismului de finanțare. În 2024, transferul acestor proiecte de pe componenta de împrumut pe cea de grant a fost prezentat drept un succes al guvernului, întrucât granturile europene nu sunt contabilizate în deficitul bugetar, spre deosebire de împrumuturi.

                    Prin acea modificare, deficitul ar fi fost redus contabil cu o suma de ordinul miliardelor de euro. Revenirea la finanțarea prin împrumut ar urma să readucă suma respectivă în calculul deficitului bugetar, ceea ce ar putea majora indicatorul fiscal în perioada următoare.

                    În practică, statul trebuia să achite constructorilor lucrările realizate în 2025, când era estimat un vârf al plăților pentru proiectele de infrastructură. Dacă aceste cheltuieli erau recuperate ulterior prin granturi europene, ele nu mai erau incluse în deficit. În schimb, dacă finanțarea provenea din componenta de împrumut a PNRR, sumele intrau automat în calculul deficitului, chiar dacă rambursarea creditului se făcea ulterior.

                    Guvernul nu a comentat deocamdată oficial speculațiile privind impactul contabil al modificării schemei de finanțare. Miruță a reiterat însă că prioritatea rămâne finalizarea proiectelor de infrastructură și menținerea accesului la fondurile europene.

                    Programul casieriilor RAJA de 1 Mai 2026!

                      Vineri – 01 mai 2026, casieriile RAJA și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul vor fi închise.

                      Pentru efectuarea plăților, abonații pot folosi serviciile online, precum contul de client RAJA (accesibil pe pagina web www.rajac.ro sau prin aplicația de mobil), virament bancar sau direct debit. Clienții care nu au acces la soluțiile de plată la distanță pot achita facturile la punctele de plată PayPoint, Westaco și în incinta magazinelor „La doi Pași”.

                      Activitatea structurilor RAJA SA care asigură continuitatea serviciilor de alimentare cu apă și de preluare/tratare a apelor uzate se desfășoară fără întrerupere.

                      Documentele, înscrisurile sau actele specifice pentru diferite servicii pot fi transmise prin intermediul secțiunilor dedicate de pe site-ul RAJA și al platformelor online specifice (contul de client, portalul de avize, formularul de sesizări) sau pe adresele de e-mail comunicate pe pagina web a societății https://rajac.ro/contact/.

                      Pentru eventuale disfuncționalități survenite la nivelul infrastructurii de apă și canalizare, clienții societății pot apela numărul de telefon al Dispeceratului – 0241/924, accesibil 24 de ore din 24. Echipele de intervenție sunt pregătite să acționeze cu promptitudine pentru remedierea în timp util a tuturor avariilor sau a problemelor apărute în sistem, astfel încât utilizatorii să poată beneficia de serviciile noastre la parametri optimi.

                       

                       

                      Biroul de Comunicare RAJA SA

                      Cu cât se poate trăi decent?

                      Am citit zilele trecute o discuție pe un grup de Facebook care mi-a atras atenția și care, cred eu, spune multe despre felul în care românii din diaspora privesc întoarcerea acasă. Un băcăuan plecat de 12 ani în Londra scria că urmează să devină tată și că ar vrea să se întoarcă în Bacău pentru a-și crește copilul aproape de familie și de locurile natale.

                      Spunea că și-a asigurat un job remote pentru o companie din SUA, cu un venit de 10.000 de lei net pe lună, și întreba dacă se poate trăi decent în oraș cu acești bani, pentru o familie cu un copil. Întrebarea lui mi se pare foarte legitimă. Mulți români plecați în străinătate ajung, după ani de muncă, la același moment de reflecție: merită să rămâi acolo pentru bani sau merită să revii acasă pentru familie și pentru sentimentul de apartenență? Omul nu vorbea despre lux sau opulență, ci despre o viață normală: întreținerea unei mașini de familie, cheltuieli pentru un nou-născut, un coș zilnic de alimente de calitate și, mai ales, liniștea că nu trăiești de la o lună la alta.

                      De aici vine și întrebarea mea, pe care o adresez cititorilor: care ar fi, în realitate, venitul minim necesar pentru a trăi decent într-un oraș precum Bacăul? Nu pentru extravagante, ci pentru un trai echilibrat, cu chirie sau rată plătită, cu cheltuielile unei familii tinere și cu un mic spațiu de siguranță financiară. Este o întrebare care cred că îi preocupă nu doar pe cei din diaspora, ci și pe cei care trăiesc deja aici.

                      Pentru cei care compară imediat salariile din România cu cele din Occident, cred că trebuie spus un lucru important: nivelul câștigului nu este singurul criteriu. Contează și nivelul cheltuielilor, prețurile la servicii, accesul la produse alimentare de calitate și, nu în ultimul rând, calitatea vieții. Mulți români descoperă că, deși în Occident salariile sunt mai mari, costurile sunt pe măsură, iar viața printre străini nu compensează întotdeauna lipsa familiei și a comunității.

                      Și mai există un aspect pe care îl uităm uneori în aceste comparații: siguranța personală și liniștea cotidiană. Pentru mulți, faptul că își pot crește copilul aproape de bunici, într-un oraș mai liniștit și într-o cultură pe care o cunosc, cântărește la fel de mult ca diferența de salariu. De aceea, cred că întrebarea băcăuanului din Londra merită discutată serios: cât costă, de fapt, un trai decent acasă?

                      Cu stimă,
                      Un cititor

                      Cea de-a VIII-a ediție a Concursului regional pe teme economice „Ion Ionescu de la Brad”

                         – organizată la Facultatea de Științe Economice a Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău – 25 aprilie 2026 

                        La data de 25 aprilie 2026, Facultatea de Științe Economice din cadrul Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău a fost gazda unei noi ediții a Concursului regional pe teme economice „Ion Ionescu de la Brad”, eveniment adresat elevilor din liceele tehnologice, profil servicii, interesați de domeniul științelor economice.

                        Manifestarea a fost organizată în parteneriat cu Colegiul Economic „Ion Ghica” Bacău, Colegiul Economic „Mihail Kogălniceanu” Focșani, Colegiul Economic „Anghel Rugină” Vaslui, Liceul „Carol I” Bicaz, Liceul Tehnologic „Joannes Kajoni” Miercurea Ciuc și Colegiul Național de Agricultură și Economie Tecuci.

                        Concursul a ajuns la cea de-a VIII-a ediție și are ca obiectiv promovarea excelenței în educație, precum și consolidarea parteneriatelor educaționale, prin intensificarea colaborării dintre instituțiile implicate.

                        Evenimentul a reunit participanți din județele Bacău, Galați, Neamț, Vaslui și Vrancea, care și-au demonstrat cunoștințele dobândite la disciplinele Contabilitate, Marketing și Administrarea firmei, corespunzătoare celor trei secțiuni la nivelul cărora s-a desfășurat competiția.

                        Primele locuri, la fiecare dintre cele trei secțiuni, au fost obținute de următorii elevi: 

                        • Secțiunea Contabilitate: Ciocoi Alin – Liceul Tehnologic „Dumitru Mangeron” Bacău (Premiul I), Matei Tudor-Ioan – Colegiul Economic „Mihail Kogălniceanu” Focșani (Premiul II), Enache Andrei-Emanuel – Colegiul Economic „Mihail Kogălniceanu” Focșani (Premiul III), Dinga Teodora – Colegiul Economic „Mihail Kogălniceanu” Focșani (Mențiune);
                        • Secțiunea Marketing: Mircia Andrei Dănuț – Colegiul Economic „Anghel Rugină” Vaslui (Premiul I), Ranghilovici Andreea – Colegiul Economic „Mihail Kogălniceanu” Focșani (Premiul II), Bușilă Denise-Ștefania – Colegiul Economic „Mihail Kogălniceanu” Focșani (Premiul III), Saragea Loredana – Colegiul Economic „Mihail Kogălniceanu” Focșani (Mențiune), Manea Ionela-Ștefania – Colegiul Economic „Anghel Rugină” Vaslui (Mențiune) și Tulan Denisa-Andreea – Liceul Economic „Alexandru Ioan Cuza” Piatra Neamț (Mențiune);
                        • Secțiunea Administrarea firmei: Țurcanu Licia Ionela – Liceul Economic „Alexandru Ioan Cuza” Piatra Neamț (Premiul I), Sîrbu Denis Constantin – Colegiul Economic „Anghel Rugină” Vaslui (Premiul II), Rotaru Mihaela Raluca – Colegiul Național de Agricultură și Economie Tecuci (Premiul III), Benchea Lăcrămioara – Colegiul „N. V. Karpen” Bacău (Mențiune), Badic Raluca-Julia – Colegiul Economic „Mihail Kogălniceanu” Focșani (Mențiune) și Radu Ionel Adelin – Colegiul Economic „Mihail Kogălniceanu” Focșani (Mențiune).

                        În semn de apreciere a eforturilor depuse și a performanțelor obținute, elevii clasați pe primele locuri au fost recompensați cu premii în bani.

                        Evenimentul s-a desfășurat în asociere cu Consiliul Județean Bacău și a fost sponsorizat de Aerostar SA Bacău și Electric Plus SRL Bacău.

                        Centrul de Transfuzii Bacău, pe plus din toate punctele de vedere

                          Zilele în care subiectele pe bază de stocuri reduse de sânge în centrele de transfuzii par apuse demult. Mai ales la Centrul de Transfuzii Bacău, care așa cum ne-a obișnuit, stabilește noi și noi recorduri.

                          Așa este și startul în anul 2026, iar în primul trimestru se constată un număr foarte mare de donatori. Mai exact, în primele trei luni s-a înregistrat un număr de 2.795 de donări, o medie de peste 40 de donări pe zi, în condițiile în care în cele trei luni de la începutul anului au fost doar 60 de zile lucrătoare. De menționat că, o parte din donatorii fidelizați au donat chiar și de două ori în cele trei luni.

                          Această situație a condus la cazul fericit în care stocurile de sânge sunt foarte bune, poziție din care centrul băcăuan ajută și alte centre din țară aflate în nevoie. „Cel mai bine, în momentul de față, stăm la grupele 0 și B, dar și la celelelate. Nu este o regulă. Situația fluctuează. Am avut situații când am stat mai bine pe celelalte grupe. Cerințe sunt dar putem face față liniștiți”, a precizat dr. Adriana Ghindă, directoare Centrului de Transfuzii Bacău.

                          Interesant este că, în conformitate cu legislația în vigoare, care spune că se poate dona oriunde pe teritoriul țării, la Centrul de Transfuzii Bacău s-au prezentat și donatori din alte județe. În acestă situație se află și mulți studenți, unii chiar din București, care au donat în Bacău, aceștia spunând că timpii de așteptare sunt foarte mari în Capitală. În acest caz, programările se fac online, pe o platformă specializată, dar trebuie știut că la Centrul de Transfuzii Bacău orice donator este primit și fără programare. De altfel, pe acea platformă sunt conectate și spitalele din țară, care pot verifica în permanență stocurile de sânge de la centrele din toată țara.

                          Foarte important este și faptul că toate beneficiile pentru donatori se respectă și sunt la zi. Reamintim că donatorii primesc bonuri de masă în valoare de 280 de lei, ceea ce a dus la situația în care toți membrii unei familii să doneze, astfel reușind să rotunjeazscă veniturile casei.

                          Ar mai trebui spus doar faptul că urmează sezonul cald și există pericolul virusului West Nile. Acesta este transmis de țânțari, iar perioada periculoasă este între lunile iunie și septembrie, chiar octombrie. Din fericire, anul trecut nu au fost cazuri în județul nostru, iar cei de la Centrul de Transfuzii Bacău speră ca și în acest an să fie bine din acest punct de vedere.

                          Athletic Park va avea un muzeu dedicat marilor performeri ai sportului băcăuan

                            Sâmbătă, 2 mai, cu ocazia conferinței de lansare a proiectului va fi prezentată și Sala Campionilor, ce propune nume de rezonanță, de la Doina Melinte la Monica Roșu, de la Relu Auraș la Eusebiu Diaconu, de la Mihaela Melinte la Constantin Popovici. Galeria include și performanțele de echipă, începând cu cea a Liceului de Fotbal Bacău, campioană mondială școlară în 1973

                            Dat în funcțiune la finalul anului trecut, Athletic Park a devenit în scurt timp o țintă predilectă atât pentru sportivii de performanță, căt și pentru amatorii de mișcare, indiferent de vârstă. Lucru firesc având în vedere întreaga gamă de facilități și condiții oferite de primul parc atletic din România proiectat de arhitectul danez Flemming Overgaard și care se întinde pe o suprafață de 4,4 hectare.

                            Accesul, care se face în baza scanării unui cod QR, este gratuit, parcul urban fiind deschis publicului pe tot parcursul anului, în intervalul orar 7.00- 22.00. Structura finanțată de Consiliul Județean Bacău (95%) și Consiliul Local Bacău (5 %) și al cărei cost total este de aproape 80 milioane lei (mai exact, 79.731.104,55 lei, sumă ce va fi recuperată în proporție de 98 la sută de la ADR Nord-Est) vine în întâmpinarea tuturor pasionaților de sport și mișcare.

                            Baza o consitituie, evident, infrastructura atletică (pistă de alergare de 400 metri, pistă de alergare pe deal, bol centrifugal, zone de aruncări și de sărituri), însă în cadrul parcului urban se regăsesc, printre altele, un teren multi-funcțional (pentru handbal, baschet și minifotbal), un teren de volei pe nisip, o pistă de pump-track și un traseu cu obstacole. La toate acestea se adaugă clădirea administrativă (cu birouri, spații de socializare, dușuri, vestiare și toalete, inclusiv pentru persoanele cu dizabilități), locuri de joacă pentru copii, o zonă în aer liber cu aparate de fitness, dar și un lac de agrement de 845 metri patrați.

                            Ca elemente de unicitate figurează sistemul wave-light (prin care pasionații de alergare, odată conectați la o aplicație, își pot monitoriza și regla viteza de deplasare), pista de alergare pe teren variat și bolul centrifugal, care a fost realizat în baza unei consultări cu un specialist de la Universitatea din Bologna. Iar începând din acest weekend, un alt punct de mare atracție al Athletic Park îl va constitui un muzeu dedicat marilor performeri ai sportului băcăuan. Denumit sugestiv, Sala Campionilor, muzeul va fi inaugurat sâmbătă, 2 mai, odată cu conferința de lansare a proiectului și la care vor participa oficialități locale și invitați de marcă din lumea sportului băcăuan. La eveniment și-a anunțat prezența și fosta campioană olimpică la maraton, Constantina Diță, actuala președintă a Federației Române de Atletism.

                            Sala Campionilor, care va propune în viitor și o bază de date computerizată, reunește diferite exponate (medalii, cupe, diplome, echipament etc), donate de oameni care, în calitate de sportivi sau antrenori, au cucerit titluri olimpice, mondiale și europene.

                            De la Doina Melinte la Monica Roșu, de la Relu Auraș la Eusebiu Diaconu, de la Mihaela Melinte la Constantin Popovici, iar lista, pe care figurează inclusiv performanțe ale sporturilor de echipă (titlul de campioană mondială școlară cucerit de de Liceul de Fotbal din Bacău, Cupa Cupelor la handbal feminin adjudecată de Știința Bacău, Cupa Ligii obținută de FCM Bacău și reușitele interne și internaționale atât ale echipei de volei feminin a Științei, cât și ale Universității „Vasile Alecsandri”), este una lungă și în permanentă actualizare.

                            În acest sens, există toate premizele ca în viitorul apropiat galeria să fie completată cu alte nume de mare rezonanță. Iar cel mai așteptat nume în Anul Nadia Comăneci este, natural, cel al „Zeiței de la Montreal”! Totodată, este clar că fiecare viitoare performanță băcăuană majoră la nivel sportiv își va putea găsi locul în Sala Campionilor. Și, la drept vorbind, o dată cu darea în funcțiune a Athletic Park, șansele sportului băcăuan de a fi „citius, altius, fortius” sunt, la rândul lor, mai mari.

                            Evenimentul de inaugurare a bazei sportive Athletic Park va avea loc sâmbătă, 2 mai, de la ora 10:30.

                            Lake House sărbătorește 7 ani și deschide pe 1 mai noul sezon de terasă, în Parcul Cancicov și la Insula de Agrement

                            -7 ani de Lake și Prosecco din partea casei

                            Lake House, un reper în HoReCa din Bacău, aniversează 7 ani de experiențe de neuitat, prilej cu care deschide oficial sezonul de terasă pentru 2026. Și pentru că e aniversare, toți cei care vor trece pragul celor două locații Lake House, din Parcul Cancicov și de la Insula de Agrement, vor fi serviți cu un pahar de Prosecco din partea casei, pentru a marca acest nou început.

                            Nu mai este niciun secret, terasele Lake House au devenit, în ultimii ani, unele dintre cele mai populare locuri de relaxare pentru băcăuani, pentru că Lake House este locul în care se îmbină perfect natura, gastronomia, atmosfera, voia bună și prietenia.

                            Pe lângă mâncare – preparate fresh, pizza, paste, burgeri, seafood și deserturi, terasele Lake House sunt apreciate și pentru atmosfera socială. Este un loc frecventat atât de familii, cât și de grupuri de prieteni sau cupluri, fiind potrivit pentru prânzuri relaxate, cine romantice sau ieșiri de weekend, sau pur și simplu pentru o cafea de dimineață.

                            Terasele de la Lake House – o oază de vară în inima orașului

                            Un element definitoriu este integrarea în natură. Conceptul teraselor Lake House pune accent pe ideea de „refugiu urban”, unde clienții se pot bucura de peisaj și de o atmosferă liniștită, fără să părăsească orașul. Lake House nu este doar un loc unde iei masa, ci o experiență în sine, în care timpul pare să curgă mai lent.

                            Programul, atât la locația din Parcul Cancicov cât și la Insula de Agrement este zilnic între 11.00 și 23.30.

                            Restaurantul din parc este deschis permanent, chiar dacă lucrările continuă în zonă. Accesul este simplu, intrare pe la Teatrul de Vară, apoi 3 minute pe aleea principală.

                            Rezervări

                            0759 466 542 Parc

                            0744 591 591 Insula

                            Lake House te așteaptă la terasă!

                            Sprijin financiar pentru pensionarii cu venituri mici: prima tranșă va fi plătită în luna mai

                              Image by freepik

                              Plata sprijinului financiar destinat pensionarilor cu venituri mici va începe în luna mai, când prima tranșă va ajunge la aproximativ 2,9 milioane de beneficiari, în cadrul „Pachetului de solidaritate” adoptat de Guvern.

                              Ajutorul financiar va fi acordat în două tranșe – în lunile mai și decembrie 2026 – fără a fi necesară depunerea unor cereri, plățile urmând să fie efectuate automat prin casele teritoriale și sectoriale de pensii. Sumele acordate diferă în funcție de nivelul pensiei. Pensionarii cu venituri de până la 1.500 de lei vor primi un sprijin total de 1.000 de lei, în două tranșe de câte 500 de lei.

                              Cei cu pensii între 1.501 și 2.000 de lei vor primi 800 de lei, câte 400 de lei în fiecare etapă, iar pensionarii cu pensii cuprinse între 2.001 și 3.000 de lei vor beneficia de 600 de lei, respectiv câte 300 de lei în luna mai și în decembrie. Potrivit autorităților, măsura nu reprezintă o majorare permanentă a pensiilor, ci un sprijin punctual destinat persoanelor cu venituri reduse, în contextul presiunilor generate de creșterea prețurilor.

                              În ceea ce privește plata pensiilor, Casa Națională de Pensii Publice precizează că beneficiarii care primesc banii în cont bancar sau pe card primesc, de regulă, sumele în data de 12 a fiecărei luni, cel târziu până pe 13. Pentru pensionarii care primesc banii prin poștă, distribuirea se face la domiciliu în intervalul 1–15 ale lunii.

                              În paralel, pentru pensiile care depășesc 3.000 de lei se aplică, începând cu 1 august 2025, o contribuție de asigurări sociale de sănătate (CASS) de 10% pentru partea care depășește acest prag.

                              Contribuția este valabilă până la 31 decembrie 2027, iar autoritățile estimează că, după această perioadă, eliminarea taxei ar putea duce la creșterea sumelor încasate lunar de pensionari. Pachetul de măsuri include și sprijin suplimentar pentru familiile vulnerabile, prin majorarea venitului minim de incluziune, dublarea stimulentului educațional pentru copiii din medii defavorizate și creșterea prestațiilor sociale acordate copiilor cu dizabilități.

                              Autoritățile susțin că aceste măsuri urmăresc protejarea veniturilor categoriilor vulnerabile și îmbunătățirea nivelului de trai pentru pensionari și familiile cu venituri reduse.

                              ULTIMELE ȘTIRI