marți, 16 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1266

Și beat și fără permis

un șofer a fost depistat de polițiști în timp ce conducea cu o alcoolemie de 1,45 mg/l alcool pur în aerul expirat și cu permisul anulat

La data de 25 aprilie a.c, în jurul orei 01:00, polițiștii Biroului Rutier Bacău au depistat în trafic, un bărbat de 40 de ani, din județul Neamt, în timp ce conducea o autoutilitară pe strada Abatorului, din Mun. Bacău, sub influența alcoolului.

S-a procedat la testarea conducătorului auto cu aparatul etilotest rezultând o îmbibaţie alcoolică de 1,45 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care cel în cauză a fost condus la spital unde i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.Totodată, din verificările efectuate, s-a stabilit faptul că, bărbatul are dreptul de a conduce anulat.

În cauză s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui autovehicul sub influenţa alcoolului și fără permis de conducere.

Veșnicul nostru reînceput

Timpul vieții fiecăruia dintre noi ,,se dilată, se contractă, în funcție de neliniștile inimii” (Haruki Murakami). Pentru creștini, frumoasele neliniști ale inimii ating seducătoare profunzimi și în preajma/ în timpul sărbătorilor pascale. Această Sărbătoare ne trimite mereu către veșnicul nostru început…
Pentru omul religios, spune Mircea Eliade, timpul nu este omogen. El se împarte în ,,timp sacru” și ,,timp profan”. Timpul profan, cel al cotidianului, este ,,împănat” cu timpul sacru, cel marcat de prezența divinității (teofanic). În timpul unor sărbători precum Paștele sau Crăciunul suntem invadați de virtuțile timpului sacru. De Paște, de pildă, nu sărbătorim doar un număr de ani de la Învierea Domnului. Pentru creștin, Iisus se naște în fiecare an. Timpul vechi este anihilat, se deschide un nou orizont temporal, o regenerare fundamentală a timpului. Fiecare om devine contemporan cu evenimentele biblice, nu mai este despărțit de acestea prin mii de ani. Timpul sacru are alte ritmuri, alte semnificații și dimensiuni.
Pentru orice creștin, istoria lumii nu este doar o succesiune de momente cu egală valoare. Timpul în care a viețuit/ supraviețuit Iisus Hristos ne împarte istoria în două perioade distincte… ,,În religie”, scrie Mircea Eliade (,,Tratat de istorie a religiilor”), ,,ca și în magie, periodicitatea înseamnă înainte de toate utilizarea la infinit a unui timp mitic readus în prezent. Toate ritualurile posedă proprietatea de a se petrece acum, în această clipă. Timpul care a văzut evenimentul comentat sau repetat de un ritual oarecare este făcut prezent, «re-prezentat», dacă putem spune astfel, oricât de îndepărtat este imaginat în timp. Patimile lui Cristos, moartea și învierea sa nu sunt doar comemorate în timpul slujbelor din Săptămâna Mare, ci ele se petrec, aievea, atunci, sub ochii credincioșilor. Iar un creștin adevărat trebuie să se simtă contemporan cu acele evenimente transistorice, deoarece repetându-se, timpul teofanic îi devine prezent…” Poate că de aceea ne-a spus și Hegel (,,Prelegeri de istorie a filosofiei”) că ,,istoria universală nu este… decât înfățișarea spiritului în timp”.
Existenţa sacrului presupune convingerea în discontinuitatea realităţii, dar și în cea a existenței unei realități cu intensități diferite ale lui a fi: zone privilegiate, unde acesta se manifestă foarte intens, şi zone terne. Discontinuitatea texturilor Universului, de la spaţiu-timp până la suprafaţa obiectelor solide, este astăzi un adevăr general acceptat în ştiinţă. Universul e la fel în toate zonele şi în toate direcţiile, dar nu e continuu; are zone de gol şi de plin, iar la nivel cuantic are fisuri şi neregularități în întreaga alcătuire. Astfel, discursul despre sacru, care presupune neregularități la nivelul lui a fi, este în consonanță cu întreaga fiinţare.
Eliade ne-a dăruit acel illud tempus sau illo tempore („timpurile acelea”, în sensul de timpul lui „a fost odată ca niciodată”, timpul originilor). Participând la ritualuri de consacrare, implicându-se în activități care marchează intrarea în spațiul-timp sacru, ființa umană poate ieși din durata profană pentru a se reface prin integrarea în illo tempore. Istoricul religiilor argumentează că în culturile arhaice Cosmosul îşi împrospăta şi menținea sacralitatea prin re-creare şi reactualizarea vremurilor de origine. Sărbătorile religioase proclamau miturile colectivității, adică reactualizau vremurile de origine. Marile sărbători religioase au și funcţia de re-creare a Cosmosului. În acest context, Mircea Eliade întreprinde și o excelentă analiză a mitului, care este un fel de înregistrare a evenimentelor din timpul originilor şi are rolul de a conserva paradigmele pentru ritualuri şi activităţi umane importante. Omul religios imită comportamentul divinităților şi eroilor din mituri, pentru a fi sigur că procedează corect. El este convins că numai astfel îşi poate menține calitatea de om.
Ion Fercu

Realitatea la care merită să ții

Nu am mai văzut de mult timp atâtea magnolii în oraș, care parcă au explodat, țintuindu-ți privirea cu uluitoarea lor frumusețe. Cele mari, cu petale cărnoase, colorate în roșu și alb, sunt un adevărat spectacol, un festin de grație. În fiecare dimineață, în drum spre redacție, stau pironită locului minte în șir să le privesc, să-mi umplu ochii de frumos. Îmi iau astfel o bună doză de energie și mă încarc cu poftă de lucru, totul părându-mi-se mai ușor în ziua pe care o încep așa. Nu e deloc complicat să facem un astfel de exercițiu cât mai des, pentru că, „ am ajuns foarte înapoiați și foarte puțin știutori în a ne înfrumuseța existența”. În marea de agresivitate, de abrutizare și vulgaritate care ne înconjoară e greu să mai găsești o insulă de calm, de unde să poți contempla lucrurile, să meditezi, să-ți remontezi moralul, redescoperind plăceri uitate. Într-o epocă de confuzie generalizată, de aberații, de asalt al fake-urilor, luciditatea, echilibrul, moderația. civilitatea sunt valori din ce în ce mai greu de găsit la semenii noștri. Mie, moderația și simțul relativului mi se par calități de excepție, pe care le apreciez în mod special, asociindu-le și cu umorul, un ingredient minunat care dă o savoare aparte dialogurilor între oameni inteligenți. Mai cu seamă dacă ei dețin și arta autoironiei, neluându-se prea mult în serios. Îmi plac oamenii flexibili, maleabili, veritabile „trestii gânditoare”, fanaticii fiind, dintotdeauna, un gen nefrecventabil pentru mine. Iar în vremurile astea care se deșiră, se destramă sub ochii noștri, punând umanitatea în mare pericol, am nevoie să aud și să văd și oameni optimiști. Senini, echilibrați, cu un scepticism surâzător, în stare de abile, deștepte compromisuri, menite să salveze valorile esențiale, iată oamenii spre care gravitez. Admir oamenii care au un univers al lor, o viață interioară bogată, pasiuni, creativitate, fiind străini de sentimente josnice. Așa cum socotesc că este invidia, de pildă. Și am văzut pe mulți îngălbenindu-se de sucurile ei otrăvite, chircindu-se într-o expresie dizgrațioasă, torturați de sentimentul de ciudă neagră. Mi-e greu să-i înțeleg, fiindcă eu am crezut mereu în unicitatea ființei, în timbrul, stilul personal.
Ce lucru extraordinar, reconfortant întru totul, revigorant este să întâlnești astfel de oameni! Buni, în primul rând, cu suflet mare, generoși, empatici, cu o vie sensibilitate. Care au tact, blândețe, ferindu-se de a jigni, de a răni pe alții, în acest timp în care haterii se înmulțesc și acționează în haită. Ura este o boală devastatoare, care îți afectează toate organele vitale și, mai ales, îți zbârcește, îți usucă sufletul. În ce mă privește, totdeauna i-am considerat proști pe oamenii răi, și iată că rezultatele unor recente cercetări îmi dau dreptate, concluzionând că oamenii cu un IQ ridicat sunt cei buni, înzestrați și cu inteligență emoțională.
Recurg, în încheiere, la spusa unuia dintre autorii mei preferați, Al. Paleologu, care-mi întărește convingerile: „Realitatea cea mai de preț, repet, realitatea, este sufletul. A nu ți-l «pierde» , a ți-l salva, a ți-l mântui, e dintotdeauna marea temă a conduitei morale și a soteriologiei, fie de natură laică, fie religioasă. Nu există nenorocire mai mare decât cea de a-ți «pierde sufletul»; a nu înțelege asta, a fi indiferent la pierderea propriului suflet e pur și simplu imbecilitate; imbecilitatea nu e niciodată o scuză, ci o circumstanță agravantă”.

De data asta spunem ”DA!”

”Trăiește clipa!”, se spune. Cine o zice? Toată lumea. Ei bine, de data asta e vremea unei schimbări, chiar a unei provocări: ”Trăiește amintirile!”, spun eu, în urma unei noi experiențe. În zilele de 14 și 15 aprilie a avut loc, la Muzeul de Artă Contemporană „George Apostu”, prima ediție ”FilmDocArt” – Zilele Filmului Documentar Artistic, un proiect inițiat de Centrul de Cultură ”George Apostu”, în parteneriat cu artistul vizual Ovidiu Ungureanu și Studioul ”Chromatique”.

O idee mai veche a Centrului, festivalul de film documentar etnografic ”Ethnos”, a fost readusă în prezent, cu un ”update”, etnograficul fiind înlocuit de ”artistic”. Prima ediție a acestei amintiri reinventate a trezit, însă, atât interesul persoanelor mai în vârstă, cât și cel al noii generații. Ce să spunem unui documentar ca la carte? Acceptăm invitația!

Cel care a făcut memorabil acest eveniment, în cea de-a doua zi, la care am fost prezentă, Ziua Eseului Cinematografic, prin filmele prezentate și prin subiectele de discuție, a fost artistul vizual Matei Bejenaru. Două documentare, două bilete pentru trenul ce ne-a purtat spre amintiri noi, pe care nu le cunoșteam. Prin creațiile sale ”Zidul lui J.O.” și ”Abis”, Matei Bejenaru a reușit să scoată în evidență aspecte profunde ale sensibilități din viața personalităților pe care le-a adus în prim-plan. Primul a fost poetul Emil Brumaru și a doua, marea balerină a anilor 50-60, Irinel Liciu.

Ambele documentare au fost ceea ce majoritatea ar înțelege prin reproducerea expresiei: ”Am rămas fără cuvinte”. Dacă nu eram eu, aș fi rămas, la rândul meu, fără replică. După ce amintirile au dispărut din forma lor de imagine, ”distracția” a continuat, iar cuvintele au curs. Matei Bejenaru a răspuns tuturor comentariilor și întrebăriilor ce au urmat, de la alegerea subiectelor, până la detalile tehnice care se află în spatele unor imagini de film documentar.

”FilmDocArt”, ediția I, a fost o experiență ce a produs o schimbare în fiecare persoană prezentă, după întâlnirea cu artiștii vizuali Ovidiu Ungureanu și Matei Bejenaru. Astfel că, după două zile în care filmul documentar a fost promovat, credem că noi ediții vor urma și în anii următori. E timpul să spunem ”Da” amintirilor! Haideți să facem ceva diferit! Dacă noi, noua generație, suntem mereu gata pentru senzații tari, haideți să fim gata și pentru experiențe noi! Amintirile sunt o nouă variantă prin care putem privi lumea. Iar documentarele sunt o nouă oportunitate de a ne cunoaște istoria! Și pe noi înșine.

Maria-Alexandra Vaman, 14 ani, clasa a VII-a
Școala Gimnazială ”Dr Alexandru Șafran”
Cercul de jurnalism al Palatului Copiilor Bacău

Duminica a II-a a Paștelui

Cred că unul dintre cele mai cunoscute episoade din Biblie este cel cuprins în evanghelia de astăzi, din cea de-a doua duminică din timpul Paștelui, și anume momentul în care apostolul Toma se arată neîncrezător la vestea că „Isus a înviat!” Sunt puțini oameni care nu au auzit niciodată de acest episod. De fapt, în limbajul nostru comun, a devenit chiar proverbială folosirea numelui „Toma” atunci când ne ciocnim cu neîncrederea, cu suspiciunea cuiva: în astfel de momente, aproape instinctiv, îi atribuim celuilalt numele de „Toma necredinciosul”, sau „ești ca Toma necredinciosul”.

Dar oare acest apostol a fost chiar atât de necredincios? De cele mai multe ori, se vorbește despre el în acest mod: se scoate în evidență doar faptul că s-a îndoit de învierea lui Isus: „ Dacă nu-mi voi pune degetul în semnul cuielor şi nu-mi voi pune mâna în coasta lui, nu voi crede” (In 20,25). Dar vă propun să ne reamintim puțin un alt text din Sfânta Scriptură: momentul în care Ioan Botezătorul își trimite doi ucenici la Isus cu această întrebare: „Tu eşti cel care trebuie să vină sau să aşteptăm un altul?” (Mt 11,3). Și în această întrebare se poate citi suspiciunea, neîncrederea, dar nimeni nu s-a gândit vreodată să-l numească pe Ioan Botezătorul „Ioan necredinciosul!” Și apoi, să ne amintim cât de frumos a vorbit însuși Isus despre el în fața altora: „Nimeni dintre cei născuţi din femeie nu este mai mare decât Ioan” (Lc 7,28).

Din acest motiv, cred că este cam nedrept să-l privim pe Toma doar ca un model de îndoială și de necredință! Ci, mai degrabă, atenția noastră ar trebui să se concentreze pe ce anume scoate el pe gură în momentul în care se întâlnește cu Isus înviat: „Domnul meu și Dumnezeu meu!” Aceste câteva cuvinte alcătuiesc cea mai formidabilă, cea mai profundă declarație de credință și de adorație rostite vreodată de vreun om!

Pornind de la aceste cuvinte – „Domnul meu și Dumnezeu”, putem recunoaște în sfântul Toma un model de credință autentică, un model al celui care a depășit criza îndoielii și-l mărturisește pe Isus înviat cu toată ființa sa! Cu toții, de-a lungul vieții, avem momente de îndoială, momente în care încrederea noastră în Dumnezeu devine fragilă! Dar sfântul Toma ne invită ca în acele clipe să ne punem cu umilință în genunchi și să ne reînnoim credința, spunându-i Domnului: „Domnul meu și Dumnezeu meu!”

Pr. Laurențiu Turbuc
Parohia „Fericitul Ieremia Valahul”, Bacău

Văz şi auz

CA ORICARE ALTUL. Am auzit la radio: „Acest oengeu a ajutat…” şi m-am bucurat pentru popularitatea organizaţiilor nonguvernamentale. Vorbitorii simt nevoia de a-l acomoda cu regulile oricărui substantiv comun. Corect e totuşi: ONG, cu pluralul ONG-uri.
BUCURIE… POSTUMĂ. Pe 18 martie s-au împlinit şase ani de când jurnalistul lingvistic Şerban Iliescu ne-a părăsit. Daniela Mihai (RRA) l-a etichetat just: „cavaler al limbii române”.
FILOLOGIE LIRICĂ. Definirea incunabulelor ca „leagăn al cărţilor” (Oana-Georgiana Enăchescu, RRC) mi-a amintit de D.C. Mazilu, care găsea că editura este „maternitatea cărţilor”.
SIMPATIC ŞI RELEVANT. Aşa este numit un exerciţiu de plasare corectă a virgulei (ziarul „Lumina”, 14 febr. 2022, „Cum salvăm limba română”, p. 10), pe care noi l-am aşeza într-o întrebare: câte persoane sunt în fiecare dintre următoarele enunţuri? a) „Ion, fratele lui, Radu, şi Ana cântă”; b) „Ion, fratele lui Radu, şi Ana cântă”; c) „Ion, fratele lui, Radu şi Ana cântă”. Răspunsuri: a – 3; b – 2; c – 4. Variantă: se dau cuvintele „Ion fratele lui Radu şi Ana cântă” şi se cere alcătuirea de enunţuri în care subiectul multiplu să fie exprimat prin 2, 3 sau 4 substantive.
MAGAZIN LINGVISTIC. Învăţătorul (şi fostul inspector şcolar) Ştefan Ciobanu, din Bacău, ne-a arătat trei bibliorafturi cu articole despre limba română decupate din presă, în special din săptămânalul „Magazin”. Treabă de decenii bune…
INDUSTRIA POEZIEI. O problemă de matematică pentru clasa a III-a cere să se scrie o fracţie al cărei numărător să corespundă cu numărul de substantive dintr-o propoziţie dată şi al cărei numitor să fie dat de numărul adjectivelor dintr-o altă propoziţie. Nu e uşor nici cu literatura propriu-zisă. Scriitorul Mircea-Radu Iacoban e derutat de o cerinţă şcolară: „Dacă, prin minune, aş ajunge într-a VII-a, m-ar aştepta invitaţia să creez «un poem-diamant de şapte versuri, cu titlul Voluntarii, după următoarea structură: substantiv/adjectiv, adjectiv/gerunziu, gerunziu/gerunziu, gerunziu/substantiv, substantiv/substantiv, substantiv/gerunziu, gerunziu, gerunziu, gerunziu/adjectiv, adjectiv/substantiv». Sunt sigur că asemenea tentative de autopsiere a miracolului poeziei nu-s deloc apte să-l apropie pe şcoler de fiinţa poeziei înseşi; dimpotrivă, îl fugăresc cale de şapte poşte!” („Pro saeculum” 1-2/2022, p. 132).
UN CUVÂNT DE PATRU SECOLE… Verbul a adeveri este atestat din anul 1622, ceea ce ne face să preţuim şi mai mult forţa argumentelor dintr-un demers.
…ŞI UNUL DE ALINARE A SUFLETULUI. „Ce tainică-i și plină de credință/ Rostirea de Hristos a înviat!/Și câtă bucurie și lumină/Când spui Adevărat a înviat!//Vi le-adresez și vouă, dragii mei,/Cu vechi temei și pline de simțire./Să aveți parte de-mpliniri și pace,/Viață-n armonie și iubire” (Virgil Răzeşu, medic şi scriitor; n. 1932).
Ioan Dănilă

 

HRISTOS A ÎNVIAT! ȘI NOI VOM ÎNVIA!

Învierea Mântuitorului Iisus Hristos – sărbătoarea vieții și a nemuririi – este Bucuria care marchează într-un mod profund și definitiv timpul mântuirii noastre. Sărbătorită în anotimpul care ne dezvăluie frumusețile creației, evenimentul culminant al istoriei mântuirii ne revelează importanța credinței, evidența dragostei și devenirea prin nădejde. Dar și faptul că suntem chemați la a redescoperi ce înseamnă a fi candidați la Înviere.
Despre Taina vestitoare a Desfătării fără de sfârșit, evangheliştii sfinți ne expun faptul că s-a petrecut în miez de noapte, în zorii celei dintâi zile a săptămânii, după rânduiala iudeilor. În izvorul de lumină al Golgotei, intitulat Locul Căpățânii, treapta de unde începe urcușul spre Cer. Acolo unde pământul tresare, de bucurie, iar îngerii răstoarnă lespezile împovărătoare ale tristeților vieții. Obsedați de ticăloșia falsității, soldații romani se înspăimântă şi fug. Iar femeile mironosiţe, spre revărsatul zorilor, grăbite, obosite de tristețe și înfricoșare, urcă vibrând de singura bucurie rămasă: datoria de a fi purtătoare de mir. Au și o mare neliniște: cine le va prăvăli piatra? Dar, pe lespedea răsturnată, un Înger le surprinde cu întrebarea: De ce căutați pe Cel Viu printre cei morți? Nu este aici! Și cu ale lor buze, arse de setea așteptării, rostesc: Hristos a Înviat!  Dar nu au curajul să ducă bunăvestirea ucenicilor dezorientați, la îndemnul Îngerului Învierii, căci o spaimă li se înghemuiește în inimi. Aceea de a nu fi socotite nebune! Tac. Dar vestea izbucnește! Petru aleargă la mormânt și vede giulgiurile puse deoparte. Semn al liniștii ce însoțește Învierea. Și al vindecării de sperjur. Doar Bucurie şi Pace… darurile sfinte de după anastază.
Suntem dinaintea lecției propriei noastre deveniri. Căci, darul cel mare al Învierii, pentru fiecare dintre noi, este împărtășirea cu Domnul. De aceea, rugăciunea adresată Mântuitorului, de ucenicii care se grăbeau pe drumul Emausului este minunată: «Rămâi cu noi, căci este spre seară» (Luca 24.29). Și Domnul nu a plecat! A rămas. Cu noi, Domnul ne este Înviere!

 

Inspector scolar,
pr. prof. dr. Adrian Alexandrescu

Câștigătoarea concursului organizat de Apium Food și Deșteptarea și-a ridicat premiul

    Mihaela Danca și-a ridicat premiul oferit de Apium Food și Deșteptarea la concursul organizat pe Facebook.

    Premiul constă într-un platou clasic mare, pentru șase persoane, un cozonac și o sticlă de vin oferite de Apium Food (Calea Moinești, nr. 95, comuna Mărgineni, telefon 0742 401 401, office@apiumfood.ro) pentru masa de Paști.

    Elevi oneșteni pe podium la Olimpiada Națională de Istorie

    Doi dintre elevii Colegiului Național „Dimitrie Cantemir” din Onești, Victor Plutașu și Justin Alex Andrișca, au urcat pe podiumul Olimpiadei de Istorie – faza națională din acest an. Concursul a avut loc la Târgu Mureș. Victor Plutașu (clasa a IX-a, prof. coord. Luminița Onofrei) s-a clasat pe locul I, cu nota 9,30, iar Justin Alex Andrișca (clasa a X-a, prof. Bogdan Romandaș) a obținut o mențiune, cu nota 8,70.

    Victor Plutașu

    Din lotul județului Bacău la Olimpiada Națională de Istorie au mai făcut parte Roxana Neguriță (clasa a XI-a), Ionuț Andrei Dârlea (clasa a XII-a) și Vlad Popescu (clasa a VIII-a). Ionuț Andrei Dârlea este elev la Colegiul „N. V. Karpen”, din Bacău și a fost distins tot cu mențiune, pentru nota 7,70 (prof. Corina Săvuc).
    Evenimentul a fost organizat de Ministrul Educației și Inspectoratul Școlar Județean Mureș, în parteneriat cu Instituția Prefectului a județului Mureș, Consiliul Județean Mureș și Primăria Municipiului Târgu Mureș.

    Justin Alex Andrișcă

    „Rezultatele frumoase – a scris pe pagina sa de Facebook profesorul Bogdan Romandaș – au o particularitate specială: Colegiul Național Dimitrie Cantemir este singura instituție de învățământ din țară care a obținut două distincții la această olimpiadă”.
    Se cuvine menționat că Victor Plutașu a obținut, la începutul acestei luni, locul al 6-lea la concursul internațional „The International History Bee and Bowl”. Iar la concursul ,,Adevăr și Memorie. Antisemitism și Holocaust în România”, organizat în februarie de Complexul Educațional LAUDE-REUT, cu sprijinul Ambasadei Germaniei la București, Ambasadei Statului Israel la București, Ambasadei SUA la București, Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, Fundației Reut (fostă Fundația Ronald S. Lauder), Fundației Magna Cum Laude Reut și Fundației Jean Waldman, lucrarea sa ,,Antisemitismul. Catastrofă a lumii românești din secolul al XX-le-a” să fie, de asemenea, câștigătoare. Lucrare va fi inclusă în amplul volum dedicat aniversării a 1700 de ani de istorie și cultură evreiască în Germania, care va fi lansat pe 20 mai. De asemenea, Victor Plutașu a primit și o vacanță în Israel.
    Elevul Victor Plutașu scria pe Facebook că dascălii care i-au insuflat pasiunea pentru istorie sunt profesorii Victor Ciochină, Mihaela Ionaș, Elvira-Bianca Miron, Luminița Onofrei și prof. dr. Bogdan Romandaș.

    În acest an, elevii de la Colegiul Cantemir au avut 21 de calificări la olimpiadele naționale.

    „La mulți ani, Planetă Albastră – Ziua Pământului”

      Cu mic cu mare, preșcolarii și cadrele didactice – nivel preșcolar a Școlii Gimnaziale „Octavian Voicu”, Grădinița cu Program Prelungit „Dumbrava Minunată” Bacău, au sărbătorit Ziua Pământul .

      Întrucât școala este implicată în proiectul Erasmus- „Clean Nature, Long Life”, aceștia au defilat în cartierul Narcisa, transmițând mesajul: „Salavați Planeta!”.

      Copiii, parinții, profesorii și bunicii sunt cei care pot oferi un viitor mai bun generațiilor următoare acționând prin reciclare, plantare, donarea hainelor care nu le mai sunt necesare, aparatură, protejare faună și flori, economie la energia electrică, fără risipă de apă și risipă de mâncare.

      Cadrele didactice și copiii au răspândit în jurul lor voie bună și culoare împărțind flyere cu informații legate de cum să ajutăm Planeta să fie mai curată.

      *Scrisoare pastorală la Sărbătoarea Învierii Domnului nostru Iisus Hristos*

      *Scrisoare pastorală la Sărbătoarea Învierii Domnului nostru Iisus Hristos*
      Iubitului nostru cler, cinului monahal
      şi tuturor dreptmăritorilor creştini din această
      de Dumnezeu păzită şi binecuvântată eparhie,
      har, milă şi pace de la Îndurătorul Dumnezeu,
      iar de la noi părintească dragoste!

      Iubiţi fii duhovniceşti,
      Hristos a înviat!
      Învierea este piatra fundamentală așezată de Hristos la edificiul învățăturii de credință creștine, pe care sunt zidite viețile sfinților martirizați de-a lungul istoriei nevoințele cuvioșilor, lacrimile pustnicilor, scrierile teologilor care și-au închinat existența lui Dumnezeu, gândind cu speranță la propria lor înviere. Este sensul oricărui efort duhovnicesc împlinit, dar și garanția învierii tuturor oamenilor la sfârșitul veacurilor, când Fiul lui Dumnezeu, îmbrăcat în slavă, va veni să judece viii și morții.
      Această minune a dat naștere celei mai importante sărbători din calendarul creștin, care mijlocește întâlnirea noastră cu Hristos în lumina pascală și care ne conduce cu mintea la înțelesuri de o mare profunzime teologică. Sărbătoare a Sărbătorilor, îmbrăcată în taină, ocupă locul central în spiritualitatea ortodoxă, vorbindu-ne despre eliberarea ființei umane din robia morții, despre împlinirea profețiilor în lucrarea lui Mesia Cel ce aduce pacea și reașază în comuniune pe om cu Dumnezeu, dar și despre trecerea de la păcat la virtute și de la întuneric la lumină.

      Iubiți credincioși,
      Ne regăsim la capătul unei călătorii spirituale de șapte săptămâni în care ne-am pregătit împlinind postul cu dragoste, asumându-ne încercările și greutatea lui, pentru a câștiga, prin nevoință, darul Duhului Sfânt.
      Acum, la ceasul Marii Sărbători a Creștinătății, cu inimile curate și pline de speranță ne-am îmbrăcat în lumina acestei zile, ieșind în întâmpinarea lui Hristos Cel Înviat îmbrăcați în armele luminii pe care le-am câștigat prin postul cel adevărat și bineplăcut lui Dumnezeu, după cum ne învață Sfântul Paisie de la Neamț în lucrarea sa „Scrieri și cuvinte duhovnicești”.
      De mai bine de 2000 de ani purtăm în suflet lumina Învierii lui Hristos, pe care o cântăm la ceas de vecernie și care, anual, luminează în chip tainic Sfântul Mormânt și, totodată, inimile noastre pregătite ca o candelă.
      Nimic nu a însuflețit mai mult trăirea creștină în istorie decât Lumina Învierii lui Hristos din mormânt. Prin Învierea Sa Hristos a abolit civilizația morții și a deschis omului ușa veșniciei, a răsturnat piatra ignoranței și a necredinței din sufletul omului absorbit de propria iubire egoistă, curățindu-i inima și ochii minții pentru a putea contempla Adevărul.
      Lumina izvorâtă din ființa lui Dumnezeu și pregustată de apostoli pe Muntele Tabor, este descrisă de Sfântul Simeon Noul Teolog ca fiind necreată, imaterială și fără sfârșit. Ea este o realitate înălțătoare, care înveșmântează prezența lui Hristos și poate fi contemplată în strălucirea chipului Său; îndepărtează tristețea și deznădejdea, alină sufletele aflate în suferință, împărtășește bucuria, împrăștie întunericul neștiinței și îmbracă ființa lui Dumnezeu care El Însuși este Lumina lumii (Ioan 8, 12) și locuiește în lumină neapropiată (I Timotei 6, 16).
      Deși imaterială și dumnezeiască, lumina Învierii poate fi simțită de om, așa cum sfinții apostoli pe Tabor, Sfântul Pavel pe drumul Damascului, arhidiaconul Ștefan înainte de supliciu sau sfinții isihaști s-au împărtășit de vederea ei. Ea inundă sufletele celor care îi contemplă frumusețea, transformă în lumină pe cei care se nevoiesc pregătindu-se pentru a-L vedea pe Dumnezeu, este „izvor al cunoștinței pentru cei ce urcă din lumină în lumină și devine hrană spirituală pentru cei ce gustă din ea cu gura minții și a sufletului”, după cum spune Sfântul Simeon Noul Teolog.
      Această lumină este simbol al prezenței binefăcătoare a lui Dumnezeu în viața noastră și se regăsește exprimată liturgic în lumina care se consumă în lumânarea aprinsă din candela Sfântului Altar în noaptea Învierii și în fiecare rugăciune înălțată în Biserică, mijlocind prezența nevăzută a lui Hristos, Care devine martorul încorporării noastre în Trupul Său ecleziastic prin împărtășirea din Sfintele Taine. Lumina rugăciunii, alături de lumina cunoștinței, de lumina postului și de lumina faptelor bune, sunt punctele cardinale care călăuzesc pașii rugătorului și generează pacea în sufletul pelerinului spre Înviere.

      Iubiți credincioși,
      Realitatea din ultimii ani ne arată că omul contemporan este o persoană stăpânită de un complex de frici și de crize de natură morală, socială, politică, financiară, existențială, realitate care descoperă slăbiciunea unei ființe dezrădăcinate, care a pierdut siguranța firească simțită în proximitatea lui Dumnezeu și a lepădat veșmântul de lumină pe care Hristos îl așază pe umerii celui botezat. Această stare sufletească marcată de teamă se naște din necredință, din sincretism, secularism și identitate spirituală ambiguă, specifice omului care L-a uitat pe Dumnezeu, și ne face să înțelegem că doar întâlnirea cu Hristos poate reda omului demnitatea regăsirii de sine. Bucuria trăirii plenare a iubirii dumnezeiești aduce pacea în inimile celor care-L cunosc pe Dumnezeu și se știu frați mai mici ai lui Hristos. Pacea adusă de Hristos este mai mult decât accepțiunea umană a păcii, mai mult decât sentimentul concordiei împărtășit reciproc de oameni, născut din rațiuni etice sau sociale, mai presus decât înțelegerea amiabilă între oameni sau națiuni.
      Înțelesul cuvintelor „Pace vouă!”, primele pe care Hristos Înviat le adresează apostolilor ascunși de frica iudeilor în foișorul Cinei, este dincolo de orice înțeles strict omenesc și arată tocmai necesitatea întâlnirii în comuniune de iubire a omului cu Dumnezeu. Cuvintele „Pace vouă!” reprezintă împăcarea dintre om și Dumnezeu realizată în persoana Fiului lui Dumnezeu întrupat. Pacea hristică este un sentiment copleșitor generat de prezența lăuntrică a lui Hristos în inima smerită a omului, care îl reașază în relație de iubire filială cu Creatorul său, este dar al Duhului Sfânt și risipește întunericul, întristarea, teama, nesiguranța, angoasa, anxietatea, depresia și orice tulburare care amenință firescul existenței persoanei umane în relația ei de comuniune cu semenii, cu natura sau Dumnezeu.
      Iubiți credincioși,
      Contextul socio-politic și sanitar din ultimii doi ani și în special din ultimele două luni, ne-a arătat că omul este o ființă firavă și supusă greșelii, ale cărui decizii nu sunt întotdeauna cele mai bune, mai ales când își închipuie că poate lua locul lui Dumnezeu, dând și luând viața după bunul plac. Am văzut de-a lungul istoriei cum ambițiile umane conduc la distrugere și lupte fratricide, cu precădere atunci când omul se îndepărtează de Dumnezeu. Pentru a nu participa noi înșine la distrugerea lumii, este necesar să privim în noi și să aprindem scânteia de dumnezeire pe care Dumnezeu a așezat-o în inima noastră, ca, înțelegând sensul existenței, să reașezăm lumea în ordinea firească.
      Lupta pentru supraviețuire a fost poate gândul cel mai prezent între preocupările noastre în această perioadă și nicicând nu am conștientizat valoarea și fragilitatea vieții mai mult ca în zilele ultimilor doi ani. Nicicând cuvântul „pace” nu a fost pentru generația noastră mai încărcat de semnificații, iar frica izbucnirii unei noi conflagrații mondiale nu a fost mai profund simțită, ca în această perioadă. În mod providențial, gândul la isihia sfinților, pe care în anul acesta o aducem în actualitatea vieții ecleziastice, ne face să înțelegem mai bine și să ne dorim mai mult încetarea oricărui conflict între oameni sau națiuni, valoarea toleranței, a concordiei și armoniei între oameni, dincolo de diferențele de orice natură, pentru împreună viețuirea în această lume pe care Dumnezeu a oferit-o omului binecuvântându-i existența cu darul vieții. Să nu uităm că fără Dumnezeu omul nu poate face nimic (Ioan 15, 5). Oricât ar căuta să găsească soluții pentru a rezolva fricile și crizele actuale ocolind prezența lui Dumnezeu, omul va ajunge la aceeași concluzie: pacea interioară și înțelegerea între oameni pot fi câștigate numai pregătindu-ți ființa pentru a deveni casă a lui Dumnezeu! Când Dumnezeu locuiește în inima omului, atunci acesta gândește și simte dumnezeiește, gândurile sale sunt pline de lumină, cuvintele sale izvorăsc binecuvântare, iar faptele îi sunt mărturia prezenței lăuntrice a Duhului Sfânt.
      În această zi de mare sărbătoare să nu ne lăsăm copleșiți de frică și îndoială, ci să privim cu speranță spre Hristos, Care a învins puterea morții prin propria Sa moarte și înviere, Care a împăcat pe om cu Dumnezeu, a adus bucurie în inimile tuturor și așază lumină în sufletele celor ce, prin rugăciune curată caută, liniștea binecuvântată pe care nicio instanță omenească nu o poate oferi sau garanta în lumea aceasta.

      Hristos a înviat!
      Adevărat a înviat!

      † IOACHIM,
      Arhiepiscopul Romanului și Bacăului

      *dată în reședința arhiepiscopală din Roman, astăzi, 24 aprilie 2022

      EXPOZIȚIA „DRUMUL CRUCII. POPASURI ÎN GRĂDINA MAICII DOMNULUI”

      În contextul Sfintelor Slujbe din Săptămâna Patimilor și a pregătirii duhovnicești pentru a primi Lumina Învierii, cu mila lui Dumnezeu și binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscop al Romanului și Bacăului, la biserica parohială  „Intrarea Maicii Domnului în Biserică” din Luncani, comuna Mărgineni, joi 21 aprilie orele 10.00, în colaborare cu Uniunea Artiștilor Plastici din România, Consiliul Local și Primăria Comunei Mărgineni, Școala Populară de Arte Bacău și Școala Gimnazială Luncani a avut loc expoziția de pictură „Drumul Crucii. Popasuri în grădina Maicii Domnului” a Bădiței Ioan Măric, pictor de artă naivă contemporană, la sfârșitul căreia i-a fost oferită acestuia distincția de „Ambasador cultural al tradițiilor și obiceiurilor străbune de pe meleagurile Luncanilor.

      Astfel, pe apa veșnic curgătoare a timpului, în anul Domnului 1945, luna 10, ziua a 12-a, atunci când întreaga umanitate era la moment de răscruce din pricina celui de-al doilea război mondial, pe meleagurileluncanilor a luat ființă Ioan din familia Măric, cel care avea să devină Bădița Ioan Măric, pictor de artă naivă contemporană și ambasador cultural al tradițiilor și obiceiurilor acestor ținuturi prin arta sa.

      Pe 21 aprilie 2022, în Joia Mare, am avut binecuvântarea și darul lui Dumnezeu de a-l avea printre noi pe acest fiu al satului Luncani, care după ce a colindat întreaga Europa cu lucrările sale iar arta sa a răsunat ca un ecou, ajuns să fie premiat și menționat în Cartea Recordurilor pentru cea mai mare pictură acrilică și temperă, a decis astăzi să se întoarcă încă o dată pe meleagurile natale ale copilăriei și unde altundeva decât în Sfânta Biserică. Dealtfel preponderant în lucrările sale Biserica, cimitirul, ulițele satului Luncani, dealurile Pleșei, ale Roșcei și al Stanei și în mod particular figura preotului sunt nelipsite din reprezentațiile sale.

      Adresându-ne celor prezenți, învitația de a participa la această extraordinară expoziție pe tematica Săptămânii Sfintelor Patimiri, se dorește a fi o reacție activă și naturală, de admirație și plină de recunoștință a credincioșilor satului Luncani pentru pictorul nostru Ioan Măric pentru a contracara parodoxurile vremii conform cărora „nici un prooroc nu este iubit în patria sa”.

      Invitați se seamă și prieteni de suflet a Bădiței Ioan Măric i-au fost alături în acest moment festiv și amintim în acest sens pe părintele Gânju Vasile, pe domnul prof. Dr. Stanciu Aurel, membru al Uniunii Artiștilor Plastici, pe domnul prof. Dr. Dănilă Ioan din cadrul Universității din Bacău, pe doamna Voisei Carmen, directoare a Școlii Populare de Arte Bacău, pe domnul Savin Viorel, scriitor și dramaturg, pe doamnele profesoare Kincses Irina-Vasilica, Doroftei Elena și Vpcaru Elena, din cadrul Școlii Gimnaziale Luncani și nu în ultimul rând pe părintele Grigoraș Adrian, gazda evenimentului și paroh al Bisericii Ovidenia din Luncani.

      Tot în acestă zi mirifică și în continuarea expoziției de pictură părintele Adrian a întâmpinat, mărturisit și împărtășit cu trupul și sângele Mântuitorului Hristos pe toți copii satului nostru făcându-le cu această ocazie și o scurtă lecție de catehizare vizavi de săptămâna în care ne aflăm și de Sfintele Pătimiri ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

      La finalul evenimentului părintele Adrian a mulțumit Înaltpreasfințitului părinte Ioachim pentru binecuvântare, stimaților invitați pentru bucuria a ne fi vizitat și tuturor celor prezenți pentru participare.

      Pr. Adrian Grigoraș

      Continuă campania de curățenie în municipiul Bacău

        În primele luni ale anului, echipele specializate de la Secția Parcuri, Spații Verzi din cadrul Structurii Baze Sportive și de Agrement, Parcuri, au demarat activități de curățenie și înfrumusețare a municipiului Bacău.
        S-a tuns gardul viu, s-a scos gardul metalic și s-au igienizat spațiile verzi din zonele:
        Nord: str. 22 Decembrie, Ștefan cel Mare, Logofăt Tăutu, Prieteniei, Primăverii, Bucium, Iosif Cocea, Costache Negri și Mioriței (parțial)
        Cornișa: integral.
        Bistrița Lac: str. Valea Albă, I.L. Caragiale, Nufărului și Livezilor.
        S-au toaletat 320 de arbori și au fost tăiați 20 de arbori uscați (în baza solicitărilor primite de la asociațiile de proprietari, cetățeni și instituții)
        Au fost reamenajate spațiile verzi: str. Republicii – nr. 56, Parcul Cancicov, str. Aviatori, str. Ion Luca/Mioriței.
        Au fost curățați și dezmușuroiți trandafirii în Parcul Cancicov, Parcul Trandafirilor
        200 de puieți de tei au fost plantați: str. Republicii, Aviatori, Ion Luca, Ștefan cel Mare.
        În perioada imediat următoare vor fi desfășurate activități de reamenajare spații verzi/gazonare: str. Republicii și Parcul ”Spicul”, cosit vegetație spontană, tuns gazon, plantat specii floricole de sezon și igienizare spații verzi.

        Băcăuanul Mihai Lungu a câștigat premiul I la Olimpiada Națională de Latină. Se pregătește pentru Olimpiada de Limba Română

        Mihai Adelin Lungu este merituosul câștigător al premiului I la Olimpiada Națională de Limbi clasice – Limba latină de anul acesta, respectiv al Medaliei de aur și al unei serii de 4 premii speciale, oferite de Societatea de Studii Clasice și de Muzeul Național al Literaturii Române.

        Elev în clasa a XII-a la Colegiul Național ,,Gheorghe Vrănceanu” Bacău, pregătit de distinsa doamnă profesoară Florentina Neculau, Mihai a obținut 100 puncte din 100 la competiția desfășurată la Târgu Jiu, între 18 și 21 aprilie – reușită care se pare că nu a mai fost atinsă până acum de vreun elev, cel puțin din ceea ce știu profesorii băcăuani care au însoțit loturile de elevi în anii din urmă.

        Prin munca unor asemenea elevi, Bacăul a câștigat și alte premii la această olimpiadă: Cojocaru Adelina, de la Liceul cu Program Sportiv ,,Nadia Comăneci” Onești, pregătită de doamna prof. Maria Cercel, a fost premiată cu mențiune MEN și cu Medalie de argint, iar Bianca Dabija de la Colegiul Național ,,Gheorghe Vrănceanu ” Bacău (prof. Florentina Neculau) a obținut premiul al II-lea, respectiv Medalia de aur.

        𝑳𝒂𝒃𝒐𝒓 𝒐𝒎𝒏𝒊𝒂 𝒗𝒊𝒏𝒄𝒊𝒕 𝒊𝒎𝒑𝒓𝒐𝒃𝒖𝒔!

        Mihai Lungu va reprezenta județul Bacău și la Olimpiada Națională de Limba și Literatura Română, săptămâna viitoare.

        Efectul „spectatorul” și difuzarea responsabilității

        Când cineva este jefuit sau este supus unei hărțuirii pe stradă, cei mai mulți oameni trec pe lângă acea persoană ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Uneori, nimeni nu se oprește să ajute. De fapt, cu cât sunt mai mulți oameni prezenți, cu atât este mai puțin probabil ca vreo persoană să intervină. Acest fenomen este cunoscut sub numele de efectul spectatorului (Bystander). Deși tuturor ne-ar plăcea să credem că acest lucru este adevărat, psihologii sugerează că dacă interveniți sau nu ar putea depinde de numărul celorlalți martori prezenți.

        “Cu toții ne-am trezit în situații similare: când trecem pe lângă o mașină blocată pe marginea drumului, presupunând că un alt șofer ar opri să ajute; chiar și atunci când am observat gunoi pe trotuar și l-am lăsat să-l ridice altcineva. Asistăm la o problemă, luăm în considerare un fel de acțiune pozitivă, apoi răspundem făcând… nimic. Ceva ne reține. Rămânem spectatori. De ce nu ajutăm în aceste situații? De ce uneori ne punem în cătușe instinctele morale? Acestea sunt întrebări care apar în mintea noastră și se aplică cu mult dincolo de scenariile trecătoare descrise mai sus. În fiecare zi, servim ca spectatori ai lumii din jurul nostru – nu doar persoanelor care au nevoie de noi, ci și problemelor sociale, politice și de mediu mai mari care ne preocupă, dar pe care ne simțim neputincioși să le soluționăm singuri”, explică psihologul Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI).

         

        Din ce motiv efectul spectatorului ne zdrobește curajul?

        În opinia cunoscutului psiholog Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), nu există niciun motiv logic pentru care oamenii privesc în altă parte atunci când cineva este atacat, hărțuit sau suferă un accident. În mod critic, indivizii se simt mai puțin responsabili să intervină atunci când alți oameni sunt în preajmă. Ei presupun că altcineva se va ocupa de asta. Dar pentru că fiecare martor experimentează această răspândire a răspunderii, uneori nimeni nu acționează, iar victima nu primește niciun ajutor. În mod similar, dacă un privitor vede că nimeni altcineva nu ajută pe cineva care are nevoie, poate presupune că acea persoană nu are nevoie de ajutor. Din punct de vedere psihologic, ceea ce se întâmplă în efectul spectatorului este că oamenii simt mai puțin nevoia să intervină, cu cât sunt mai mulți oameni prezenți. Această difuzare a responsabilității are loc pentru că sunt mai mulți oameni care ar putea ajuta. Fiecare persoană crede că altcineva va face ceva în privința asta. Apoi, când nici ceilalți trecători nu reacționează, oamenii iau asta ca pe un semn că nu este nevoie să ajute”, explică psihologul.

         

        Pregătiți-vă în avans pentru a fi un ”spectator” mai implicat

        Nu putem prezice cum vom reacționa când cineva jefuiește pe altcineva în fața noastră, dar ne putem antrena pentru a fi un spectator activ. Dacă nu te simți confortabil să te implici direct, poți totuși să ajuți. Înregistrarea incidentului poate salva informații esențiale pentru a ajuta victima mai târziu, dacă merge la poliție. De asemenea, puteți suna singuri poliția, dar fiți conștienți de faptul că aceștia pot interpreta greșit situația și pot provoca și mai mult rău. Dacă este posibil, întrebați victima dacă vrea să sunați la poliție înainte de a o face. Alternativ, atrageți atenția celorlalți trecători și rugați-i să ajute victima. Semnalizarea indivizilor este deosebit de utilă”, conchide psihologul Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI).

        Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI) și președinte și fondator al Asociației ”Generația Iubire” este Psihoterapeut şi Trainer în Programare Neuro-Lingvistică. A studiat natura minţii umane urmând 9 formări profesionale cu abordări diferite – psihoterapie integrativă, hipnoză clinică, relaxare și psihoterapie ericksoniană, psihoterapie de cuplu și familie, psihologie clinică, neuro-programare lingvistică, terapii florale Bach, consultant Panorama Socială, instructor internațional yoga, formator acreditat CNFPA. De peste 13 ani ghidează oamenii atât în ședințe individuale cât și de grup și organizează cursuri şi traininguri în România, cu scopul de a-i face pe oameni să-și acceseze și utilizeze la potențial maxim resursele interioare.

        Protopopiatul Onești a încălțat picioarele sărmanilor

        Vestea am aflat-o chiar de la protopopul Ioan Bărgăoanu, care vorbește de o acțiune ce face parte dintr-un Proiect desfășurat de cinci ani la Onești, cu binecuvântarea Părintelui Arhiepiscop Ioachim Giosanu, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului și cu ajutorul unor sponsori generoși, firme și persoane fizice.

        Din sumele primite au fost cumpărate peste 250 de perechi de încălțăminte, tricouri, haine, șosete și lenjerie intimă la peste 400 de beneficiari, dar și 500 de cozonaci, 1.000 de pâini și sute de ouă roșii. S-au adăugat pachete de hrană, carne de pui și alimente neperisabile distribuite familiilor care vin zilnic la Fereastra Bucuriei”.

        „Atâta bătaie de cap ne-a dat factura la gazul metan lunile acestea, știind că prioritatea noastră este să îi hrănim pe cei mulți și flămânzi prin inițiativa «Masa Bucuriei» – a scris părintele dr. Ioan Bârgăoanu pe pagina sa de Facebook -, încât aproape renunțaserăm la încetățenitul obicei al „spălării picioarelor” (ritual specific tradiției creștine în zilele premergătoare Paștelui – n.n.) și încălțatul copilașilor din centrele rezidențiale în Sfânta zi de Joi Mari. Dar, sunt oameni de suflet printre noi, care au sărit și ne-au adus pâine multă, cozonaci, papucei, îmbrăcăminte și cuvinte bune. Fără să strigăm după ei, au zis: Părinte, nu se poate, ștergarul milosteniei trebuie să aline tălpile celor născuți în jertfelnicie! Cinste tuturor celor ce purtați ștergarul jertfei și smereniei, căci prin ei și prin Domnul nostru Iisus Hristos și cu ajutorul Maicii Domnului toate se înfăptuiesc! Mulțumim Bogdan și Ionela, Maura și Mihai, Mihai și Eugenia, Victor- Laurențiu și Mihaela, Irina și Nicu, Ilie și Gianina, Costică și Cristina, Simeon și Otilia, Adrian și Viorica, Ciprian și Mioara, Nicu și Ana, George, tuturor celor care sunteți în inimile sărmanilor din zonă prin milă și bucurie”.

        Moinești: câștigătorii campaniei „Zilele reciclării deșeurilor electrice”

          Câștigătorii tombolei organizată la finalul campaniei „Zilele reciclării deșeurilor electrice la Moinești” își vor putea primi premiile cu începere de marți, 26 aprilie. Ei trebuie să se prezinte la camera 6 – parter a Primăriei municipiului.

          Premiile și taloanele câștigătoare sunt:

          1. Fier de călcat – talon câștigător seria și numărul EPSA nr. 06206;

          2. Fier de călcat – EPSA nr. 06212;

          3. Cafetieră – EPSA nr. 06241;

          4. Cafetieră – EPSA nr. 06208;

          5. Prăjitor de pâine – EPSA nr. 06204;

          6. Prăjitor de pâine – EPSA nr. 06220;

          7. Sandwich Maker – EPSA nr. 06203;

          8. Sandwich Maker – EPSA nr. 06214;

          9. Coasă electrică – EPSA nr. 06216;

          10. Coasă electrică – EPSA nr. 06224;

          11. Șurubelniță electrică – EPSA nr. 06201;

          12. Șurubelniță electrică – EPSA nr. 06209;

          13. Aspirator – EPSA nr. 06211;

          14. Aspirator – EPSA nr. 06215.

          Campania a fost organizată timp de peste două săptămâni. „O reală implicare a tuturor cetățenilor moineșteni – a spus Valentin Vieru, primarul municipiului Moinești – mă determină să cred că suntem pe un făgaș bun și că reciclarea și gestionarea oricăror tipuri de deșeuri devine obișnuință în municipiul nostru. Dovada constă în cele peste 9.000 kg de deșeuri de echipamente electrice și electronice colectate pe parcursul campaniei. Mulțumim tuturor, mulțumim partenerilor noștri, Agenția pentru Protecția Mediului Bacău, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubritate Bacău, tuturor instituțiilor de învățământ moineștene pentru promovare și în mod special celor care au asigurat premiile, societățile Octogreen și Ecopositive Bacău.”

           

          Curierii GLOVO protestează

          Curierii GLOVO din Bacău sunt nemulțumiti de nivelul veniturilor care – spun ei – nu acoperă cheltuielile si sunt nevoiți să facă muncă voluntară.

          Mai mulți curieri ai companiei au semnat un protest în care spun că nici măcar combustibilul nu și-l pot plăti din sumele primite.

          «Din păcate în ultimele zile (poate chiar săptămâni), ieșim la muncă cu bani din buzunarul nostru, alte ori nici combustibilul nu ni-l putem asigura din ceea ce câștigam prin curierat la Glovo.

          Întâmpinăm multe probleme în cadrul Glovo, și chiar ne-am dori să se rezolve, astfel încât să ne putem desfășura activitatea în continuare. Din nefericire pana acum nu am văzut aceeași dorință și din partea celor “de la butoane” . Din aceasta cauză am simțit dorința și nevoia de a ne exprima și pe rețelele de socializare.Din păcate, în situația actuală, cheltuielile noastre (combustibil, reparații si mentenanța vehiculului, taxe, comisioane si mai ales timpul nostru) sunt mai mari decât încasările.

          Dorința noastră, a tuturor, este să fim respectați si recompensați corect (așa cum A FOST acum ceva timp și raportat la SITUAȚIA ACTUALA) pentru serviciile și riscurile pe care ni le asumam zi de zi în trafic», se arată într-un comunicat primit la redacție.

          Echipa de junior 2 a CSM Bacău s-a calificat la Turneul Național

          Cu un parcurs impecabi și cu maxim de puncte, echipa de handbal masculine junior 2, categorie de vârstă 14-15 ani, pregătită de prof. George Călin de la CSM Bacău a reușit o calificare spectaculoasă la Turneul Final ce va avea loc în perioada 4-8 mai într-o locație care urmează să fie hotărâtă de Federația Română de Handbal. În ultima etapă de campionat, disputată pe 20 aprilie, juniorii băcăuani s-au impus pe teren propriu în fața celor de la CSS Galați cu scorul de 44-21.

          „Jucătorii mei au fost mult mai receptivi la tot ce le-am zis, au fost mulți mai exacți în meci, ceea ce s-a văzut pe tabela de marcaj. Mă declar mulțumit de prestația jucătorilor mei iar acum așteptăm cu nerăbdare programarea Turneului Final”, ne-a spus antrenorul George Călin care a precizat că performanța este deja realizată CSS fiind în primele opt echipe din România, la startul competiției aliniindu-se 56 de echipe.

          La Turneul Final s-au calificat 8 echipe iar pe lângă CSS Bacău se vor mai lupta pentru medalii echipele din Baia Mare, Ghimbav, Ploiești, Timișoara, Chiajna, Oradea și Focșani. Cu toate că nu are niciun fel de informații despre adversari, George Călin speră într-o evoluție bună a elevilor săi care să îi conducă pe podium și să se întoarcă medaliați acasă.

          Lotul de Juniori 2 CSM Bacău:

          Chiticeanu Mihail-portar, Ciochina Robert-portar, Doboșeru Bogdan, Cantar Dragoș, Manole Robert, Cadar Rareș, Moisa Cosmin, Todea Ștefan, Haidău Cristian, Nazaret Daniel, Drelea Eduard, Șerban Tudor, Ionescu Mircea, Arhip Rareș, Ivancea Mihnea, Bobârnac Alexandru. Antrenor: prof.George Călin.

          „Sunt fericit că vom participa la turneul final. Munca în echipă a adus această calificare și sunt bucuros că am avut și eu o contribuție.”

          Doboșeru Bogdan

           

          „Sunt mândru de echipă pentru calificarea la Turneul Final. Munca depusă până acum a dat roade și ne-a adus în ultimul act al competiției unde sper că o să dăm totul cum am făcut-o și până acum și o să ne întoarcem acasă cu o medalie.”

          Ciochină Robert

           

           

          „În primul rând aș dori să imi felicit echipa pentru performanțele reușite și pentru efortul depus. Sunt foarte mândru că am terminat pe locul 1 și că am ajuns la turneul final. Sperăm să venim acasă cu medalia de aur.”

          Nazaret Daniel

          Lumina noii străluciri

          Mi-e greu să știu că, acum, în prag de sărbători creștine, peste granițe mor oameni. M-am rugat mult ca războiul nedrept să se sfârșească, gândindu-mă la miile de nevinovați care-au pierit în lupta surdă pentru…habar n-am ce. Și la milioanele de suflete care, iată!, nici măcar nu se pot griji ca, pe masa de Paște, să aibă ceea ce, de mii de ani, puneau strămoșii lor creștini.

          Din păcate, nu se pot bucura de „acest praznic frumos și luminos” cum zisa Ioan Gură de Aur despre momentul unic al Învierii Domnului Iisus Hristos. Din păcate, nu s-au liniștit barbarii nici în săptămâna Floriilor, când lumea aștepta intrarea Mântuitorului, în Ierusalim. Dimpotrivă, au împrăștiat moarte printre ruine. Nici mesajul blând al Papei Francisc nu le-a înmuiat inimile celor care pretind că-l slăvesc pe Dumnezeu, în țara lor de departe, dar al căror patriarh s-a transformat, de frică, în portavocea cotropitorului de la Kremlin. Altfel, e de neînțeles binecuvântarea dată de Întâistătătorul de la Moscova, fără menajamente, invaziei rusești din Ucraina, clamând, alături de călăul de la Kremlin, „Russkiy Mir” sau „lumea rusească”.

          În mintea lor întunecată de gândul absurd al refacerii URSS, războiul este fluturat ca un parapet de apărare în fața Occidentului decadent. Patriarhul de la Moscova, cel care a reușit să divizeze însăși biserica pe care cu trufie o conduce, nu pune preț pe viețile creștinilor. Nici pe ale civililor sfârtecați de bombele aruncate în cel mai josnic mod, de la distanță, nici pe ale militarilor ruși trimiși în lupta fratricidă fără să-și fi dorit măcar asta. Ar fi putut să-i înmoaie ambițiile absurde ale palidului „țar”, printr-o simplă discuție purtată chiar de la începutul invaziei, fiind, în mod cert, singura autoritate care avea puterea de a-l opri. Nutresc speranța ca, măcar de Paștele ortodox, lumina noii străluciri să nu se mai stingă, menținând aprinse candelele sufletelor creștinilor, iar peste întregul Răsărit să se aștearnă pacea deplină.

          Căci e loc în lumea asta pentru toate ființele, și pentru săraci, și pentru bogați, și pentru leneși, și pentru cei ce s-au înfrânat, și pentru cei ce au postit, şi pentru cei ce n-au făcut-o. „Masa este plină, ospătaţi-vă toţi. Viţelul este mult, nimeni să nu iasă flămând. Gustaţi toţi din ospăţul credinţei; împărtăşiţi-vă toţi din bogăţia bunătăţii. Să nu se plângă nimeni de lipsă, că s-a arătat împărăţia cea de obşte”. Sărbători luminate!