sâmbătă, 20 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1190

Primăriile au primit dreptul să reacționeze la atacul urșilor

Șefii instituțiilor cu atribuții în domeniu şi reprezentanții legali ai celor 20 de UAT-uri în care incidența cazurilor de apariție a urșilor este cea mai ridicată au participat, astăzi, la o ședință de diseminare a noilor prevederi legale privitoare la prevenirea şi combaterea atacurilor de urs brun în județul Bacău.

Acestea au fost consacrate de Legea 197/2022, prin care s-au introdus mai multe modificări şi clarificări la OUG 81/2021, menite a eficientiza intervențiile pe teren şi, totodată, a delimita & partaja atribuțiile, competențele şi responsabilitățile ce revin instituțiilor şi autorităților participante.

Noul text nu mai distinge între intervenția în intravilanul UAT-urilor şi extravilan, definind „intervenția imediată”, precum şi „durata maximă a intervenției”, fixată la 24 de ore.
ANEXA NR. 2 la legea sus-menționată stabileşte, fără echivoc, PROCEDURA privind modul de acțiune a instituțiilor responsabile în cazul incidentelor în care sunt implicați urşi.

Procedura are în vedere, între altele, evaluarea comportamentului animalului sălbatic, a nivelului de risc, precum şi a modului de soluționare a situației create (alungare, tranchilizare/eutanasiere, extragere prin împuşcare).

Astfel, „echipa de intervenție” este condusă de primar/viceprimar UAT, care este obligat să se deplaseze la fața locului şi să conducă din teren operațiunile echipei. Din echipă mai fac parte personalul structurilor de jandarmi, personalul tehnic de specialitate angajat al gestionarului care a încheiat contract de prestări servicii de permanență/intervenție imediată, respectiv medicul veterinar.

PRESTATORUL face analiza gradului de risc, împreună cu ceilalți membri ai echipei de intervenție, şi stabileşte natura intervenției. De asemenea, PRESTATORUL „extrage prin împuşcare exemplarul de urs, potrivit deciziei conducătorului echipei de intervenție”.
După finalizarea intervenției, se completează „raportul de eveniment”, în care se vor detalia modul de intervenție şi rezultatele obținute.

În termen de 24 de ore de la întocmire, raportul este transmis, de conducătorul echipei de intervenție, către APM şi CJSU.

Legea dispune, de asemenea, şi contravenții pentru nerespectarea măsurilor exemplificate mai sus, valoarea contravenției fiind stabilită între 7000 şi 10.000 lei.
Din raportările Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău a reieşit că în ultimele aprox. 2 luni au fost notificate 40 de incidente vizând prezența exemplarelor de urs în diferite comunități, dar doar un singur raport de eveniment redactat de către echipa de intervenție!

„Am cerut primarilor să trateze cu maximă responsabilitate atribuțiile ce le revin prin Legea 197/2022 şi să aibă în vedere faptul că siguranța cetățenilor pe care îi conduc depinde, în mod covârşitor, de determinarea cu care se implică în conducerea echipelor de intervenție şi, în egală măsură, de promptitudinea asumării deciziei!”, a declarat prefectul Lucian Bogdănel.

Portmoneu găsit și înapoiat proprietarului

    Marți, 19 iulie a.c., în jurul orelor 11.15, poliţiştii locali aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu în Piața Centrală au găsit un portmoneu de damă care conţinea mai multe acte, printre care cartea de identitate, permisul de conducere și mai multe carduri.

    În urma verificărilor efectuate polițiștii locali au constatat că portmoneul aparținea numitei B.G.D, din municipiul Bacău. Aceasta a fost invitată la sediul Poliției Locale din Piața Centrală, unde i-a fost înmânat accesoriul.

    ❗Pe aceasta cale adresăm rugămintea tuturor cetățenilor să manifeste prudență în piețe, magazine, locuri aglomerate și să-și supravegheze bunurile (portofele, genți, borsete) pentru evitarea unor incidente neplăcute.

    Lovitura de la Teheran

    Propaganda ineptă de pe la noi a răspândit zvonul că Putin ar fi mers la Teheran pentru a cere drone iranienilor. Este o minciună atât de tembelă încât te şi întrebi cum poate cineva normal la cap să se mai uite la cei capabili de asemenea enormităţi. În cazul în care Rusia ar avea nevoie de drone iraniene, pur şi simplu le-ar comanda şi gata. N-ar trebui să meargă Putin până la Teheran pentru asta. Însă, după cum bine ştim, prin minciună se ascund adevăratele informaţii care nu trebuie să ajungă la public. Iar minciuna cu dronele este ventilată dinspre propaganda anglo-americană, disperată de perspectiva sumbră care se deschide.

    Care-a fost scopul real al întâlnirii de la Teheran? Ei bine, am rămas surprins să constat că fiecare dintre cei trei a venit cu problemele proprii, necesar a fi rezolvate strict în întâlniri bilaterale. Atât Turcia cât şi Iranul au o problemă alimentară. În plus, Turcia are o importantă halcă industrială în morărit, astfel încât fluxul de grâu dinspre Rusia şi Ucraina îi este esenţial. În perspectiva scăderii producţiei mondiale de grâu, Rusia va fi principalul furnizor al planetei. Asta deoarece Rusia şi China sunt singurele ţări care nu şi-au auto-sabotat producţia agricolă la „sugestia” WEF.

    Înţelegând aspectele menţionate, e timpul să luăm problemele pe rând. Erdogan caută o cale de a scăpa de golăniile financiare pe care le tot îndură în ultima perioadă. De fiecare dată când americanii se supără, se trezeşte că-i prăbuşesc lira. Chestiunea e simplă atunci când deţii depozitul de bani al planetei. Aşa se face că scopul principal al lui Erdogan n-a fost grâul de pe Marea Neagră, ci … un acord bilateral cu Rusia prin intermediul căruia să achiziţioneze produsele ruseşti(hidrocarburi, grâu, etc.) cu lire, iar ruşii să achiziţioneze produsele turceşti cu ruble. Astfel Erdogan îşi va putea conserva rezervele internaţionale de euro şi dolari, putând să lupte mai bine cu golăniiile de care are parte. Mă rog, fascinantă la Erdogan este echilibristica teribilă prin intermediul căreia reuşeşte de atâta amar de vreme să stea cu fundul în două luntre. O face însă în interesul Turciei, ceea ce e remarcabil.

    Iranienii au o problemă alimentară. De aceea au nevoie de Rusia ca de aer. Problemă pe care au rezolvat-o în această întâlnire dându-le ruşilor fix ceea ce le trebuia. OK, dar ce? Ce nevoie are Rusia? Teoretic Rusia nu are nicio nevoie. Practic însă Putin are o teribilă nevoie strategică pe care şi-a îndeplinit-o la această întâlnire. Mai precis, contra hranei, Putin a pus mâna pe gazul iranian, adică a doua rezervă de gaz a lumii!

    Acordul de la Teheran, unul echivalând 40 mld. $ anual(!!!) dă Gazprom acces la gazele iraniene prin controlul câtorva puncte cheie: extracţia – printr-un proiect de 20 mld. $ în care Gazprom va finaliza lucrările la câmpurile Kish şi Pars Nord, suplimentându-se capacitatea Iranului cu  încă 100 mln. mc pe zi – dar şi lichefierea prin dezvoltarea întregii infrastructuri(conducte, staţii de lichefiere, terminale s.a.m.d.). În acest moment Putin are monopol pe gazul mondial. Iată „pohta ce-o pohtea”!

    Este o lovitură năucitoare! Ca şi dansul lui Erdogan care acum nu va mai fi legat doar de China – cu care Turcia are un contract bilateral – ci şi de Rusia. A face echilibristică între trei bărci e imposibil! Treptat, Turcia se îndreaptă inevitabil spre BRIC. Dar asta nu se va întâmpla atât de curând. Însă germenii se văd, adăugându-se succesului Rusiei la această trilaterală.

    Vă las să priviţi către lovitura năucitoare dată de Putin la Teheran. De ce e importantă? Pentru că şi după ce se vor ridica restricţiile, gazul iranian nu va merge printr-o conductă spre Europa, ci va fi lichefiat megând probabil spre alte ţări BRIC. Astfel Europa, din punct de vedere al gazului, rămâne o afacere rusească.

    Dan Diaconu

     

    Bărbat depistat de polițiști, la volan, cu o alcoolemie de 1,52 mg/l alcool pur în aerul expirat

      La data de 19 iulie a.c., un echipaj de poliție rutieră, aflându-se în serviciul de patrulare pe DN12A, pe raza comunei Agăş au depistat în flagrant delict, un bărbat de 47 de ani din comuna Brusturoasa, în timp ce conducea un autoturism, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.

      Bărbatul avea o alcoolemie de 1,52 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spital unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcolemiei.

      Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

      O șoferiță bine aghezmuită a provocat un accident

      O conducătoare auto de 42 de ani, din mun. Bacău, în timp ce conducea un autoturism pe strada Gării din localitate, ajungând la intersecţia cu strada Mioriţei a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar, provocând pagube materiale.

      Femeia de 42 de ani a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,50 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condusă la spital unde i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

      Polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului și au luat măsura reținerii permisului de conducere.

      Urmărit internațional, depistat de polițiștii de investigații criminale

        La data de 19 iulie a.c., politistii din cadrul Serviciului de Investigatii Criminale au depistat pe raza mun. Bacău, un tânăr de 29 de ani, care se sustragea de la executarea unui mandat european de arestare, emis de autoritățile din Germania, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, faptă prevăzută de Codul Penal german, comisă pe teritoriul acestei țări.

        Cel în cauză a fost condus la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, care a dispus reţinerea sa pentru o perioadă de 24 de ore.

        Persoana a fost încarcerată în Arestul I.P.J. Bacău si în continuare se efectuează demersurile necesare declanşării procedurii de predare către autorităţile germane.

        Anemia: cauze, simptome și grupe de risc

        Anemia reprezintă o importantă problemă de sănătate publică, fiind una dintre afecțiunile frecvent întâlnite în cadrul consultației de medicină internă. Conform Organizației Mondiale a Sănătății, la nivel global, mai mult de 2 miliarde de persoane suferă de anemie, ceea ce înseamnă mai mult de 25% din totalul populației. Cei mai afectați sunt preșcolarii și gravidele, bărbații fiind mult mai rar afectați. OMS estimează că aproximativ 42% dintre copiii sub 5 ani și 40% dintre femeile însărcinate suferă de anemie. 

        Anemia este o afecțiune caracterizată de scăderea numărului, volumului și conținutului de hemoglobină al globulelor roșii (hematiilor).

        Hematiile conțin o proteină bogată în fier numită hemoglobină. Aceasta este responsabilă de transportul oxigenului necesar diverselor procese metabolice și funcționării în parametri normali a diferitelor organe și sisteme. Anemia este definită ca fiind scăderea cantității totale de hemoglobină sub o anumită valoare, care variază în funcție de sex: sub 12 g/dl la femei, sub 13g/dl la bărbați și sub 11g/dl la gravide.

        Care sunt grupele de risc pentru anemie? 

        Orice persoană poate dezvolta anemie, dar există câteva grupe care au un risc mai mare de a fi afectate:

        • femeile – pierderile de sânge din timpul menstruațiilor abundente sau a nașterii, prezența fibroamelor uterine sângerânde pot conduce la anemie;
        • copiii între 1 și 2 ani – organismul are nevoie de o cantitate mai mare de fier în timpul puseelor de creștere;
        • sugarii pot primi o cantitate mai mică de fier atunci când se face tranziția de la laptele matern/formulă la mâncarea solidă deoarece fierul din alimentele solide este absorbit mai greu;
        • persoanele geriatrice (peste 65 ani) sunt mai predispuse la diete sărace în fier și la anumite afecțiuni cronice;
        • persoanele aflate în tratament cu antiagregante și anticoagulante.

         

        Anemiile: cauze și simptome 

        Există mai multe cauze care duc la scăderea numărului de hematii și hemoglobină din sânge sau chiar la distrugerea acestora, cele mai frecvente fiind: carența de fier, organismul nu produce un număr suficient de hematii, sângerările sau hemoragiile, deficitul de vitamina B12 și acid folic, existența unor afecțiuni cronice, tumorale sau parazitare.

        Simptomele variază în funcție de tipul de anemie. În stadiile ușoare, anemia poate fi descoperită întâmplător la examenele de rutină, fără a cauza simptome. De obicei, simptomele se manifestă atunci când afecțiunea ajunge într-un stadiu avansat.

        Printre cele mai comune semne și simptome ale anemiei se numără: oboseala, slăbiciunea, senzația de leșin, amețeala, letargia, greața, tegumentele palide și extremitățile reci, bătăile neregulate ale inimii, dificultățile în respirație, durerile în piept sau de cap, tulburările de vedere tranzitorii, scăderea în greutate.

        Tratamentul anemiei este diferit în funcție de tipul de anemie. În urma evaluării medicale se poate stabili dacă anemia este cauzată de o dietă inadecvată sau există probleme mai grave de sănătate, iar tratamentul este individualizat pentru fiecare caz. Pentru programare unei consultații, aveți la dispoziție numărul 0232 920, Call Center Arcadia.

        Dr. Gabriela Grigoraș, medic specialist Medicină internă, Arcadia

        www.arcadiamedical.ro

         

        UMB Spedition a reluat lucrul pe șantiere

          Compania UMB Spedition, patronată de omul de afaceri băcăuan Dorinel Umbrărescu a reluat activitatea pe tronsoanele de drum pe care le avea în execuție. Informația a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al CNAIR, Alin Șerbănescu.

          Conform EvZ, lucrătorii și utilajele companiei au revenit la lucru. Potrivit purtătorului de cuvânt al CNAIR, a fost reluată activitatea pe secțiunile Nădășelu – Mihăiești, în lungime de 16,80 km și pe Mihăești – Zimbor, în lungime de 13,26 km.

          Alin Șerbănescu a precizat că UMB Spedition nu a oprit lucrările și pe alte tronsoane de drum pe care le are în execuție. El a enumerat lucrările pe care firma lui Dorinel Umbrărescu le execută la acest moment, dar și pe cele pe care le are în proiectare.

          UMB Spedițion desfășoară lucrări pe drumurile expres DX Craiova – Pitești, pe tronsonul Piatra Olt – Valea Mare, în lungime de 21,35 km; pe tronsonul 3 Valea Mare – Colonești în lungime de 31,75 km și pe DX Brăila – Galați, în lungime de 10,77 km.

          De asemenea, UMB Spedition, a mai precizat purtătorul de cuvânt Alin Șerbănescu, are în derulare mai multe contracte de proiectare. Acestea sunt pentru tronsonul Zimbor – Poarta Sălajului de 13,26 km; A0 Nord, loturile 2 (19 km) și 4 (4,47 km); DX Craiova –Pitești, tronsonul 4 (Colonești – Oarja – Pitești) – 31,82 km; VO Galați în lungime de 33,6 km.

          VIDEO: Un lan de grâu a luat foc la Dămienești. Care a fost cauza

          Ieri, 19 iulie a.c., salvatorii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mr. CONSTANTIN ENE” al Județului Bacău au acționat pentru lichidarea a patru incendii de vegetație uscată.

          Printre intervențiile de amploare gestionate în intervalul menționat, amintim incendiul produs la un lan de grâu din localitatea Dămienești. În urma apelului care anunța evenimentul, la locul indicat s-au deplasat de urgență două autospeciale de stingere cu apă și spumă de la Detașamentul de Pompieri Bacău.
          Intervenția a fost una dificilă. Solul uscat și schimbarea frecventă a direcției vântului au făcut ca flăcările să se extindă cu repeziciune, acestea fiind lichidate după aproximativ patru ore, din momentul anunțării.

          În urma incendiului ce a avut drept cauză probabilă scanteile mecanice de la utilajul agricol (combină), a ars o suprafață de aproximativ 15 hectare cultură de grâu și aproximativ 60 hectare de miriște.

          În acest context, recomandăm persoanelor fizice și juridice care în această perioadă recoltează culturile agricole, să manifeste multă prudență și să respecte cu strictețe toate măsurile de prevenire și stingere a incendiilor. Aducem la cunoștință faptul că este important ca în zona recoltată să se asigure prezența personalului care să supravegheze, precum și mijloacele necesare pentru stingerea incendiilor (pluguri, stingătoare, cisterne cu apă etc), pentru a interveni prompt în cazul unei situații de urgență.

          De asemnea, reamintim faptul că, inspectorii de prevenire din cadrul I.S.U Bacău au desfășurat și vor contina să desfășoare activități de informare preventivă și control, pentru a verifica modul în care sunt respectate măsurile specifice de apărare împotriva incendiilor.

          Încă o serie de bilete la tratament balnear

          La sfârșitul lunii iulie, mai mulți pensionari vor avea șansa să plece la tratament balnear subvenționat, într-o stațiune. Mai exact, pentru această serie, a X-a din anul în curs, Casa Județeană de Pensii (CJP) Bacău a primit 153 bilete în stațiunile 1 Mai, Amara, Buziaș, Căciulata, Covasna, Eforie Nord, Felix, Herculane, Lacu Sărat, Moneasa, Neptun, Nicolina, Pucioasa, Sîngeorz, Sarata Monteoru, Slănic Moldova, Tîrgu Ocna, Tușnad și Vatra Dornei.

          Din cele 153 locuri repartizate județului Bacău, 150 le sunt alocate unor pensionari și asigurați în sistemul public de pensii care au depus cerere din timp și au întrunit punctajul necesar. Celelalte 3 locuri disponibile sunt în stațiunile Buziaș și Sîngeorz. Persoanele cărora le este rezervat un bilet se vor prezenta la CJP Bacău, pentru a-l ridica, până în data de 25 iulie. Ele vor avea asupra lor recomandarea de la medicul de familie sau de la cel de specialitate, pentru tratamentul balnear pe care îl vor urma.

          Cele cu dizabilități, pentru a beneficia de un bilet gratuit, vor prezenta la CJP Bacău, pe lângă recomandarea medicală, certificatul de încadrare în grad de handicap și ”Programul individual de reabilitare și integrare socială” (original și copie). Acesta este eliberat de Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap Adulte.

          Beneficiarii unui bilet vor pleca la tratament balnear în 29, 30 sau 31 iulie ori în ziua de 1 sau 2 august, data fiind diferită, în funcție de fiecare stațiune și hotel. Să mai notăm că următoarea serie va debuta în 14 august.

          Grup Șerban a cumpărat patru baze de depozitare a cerealelor

          • investiția s-a ridicat la aproape 18milioane de lei, fără TVA, și a extins capacitatea de depozitare cu 40%

           

          Grup Șerban Holding (GȘH), companie cu sediul central în Filipești (comuna Bogdănești), a încheiat un contract de achiziție a patru baze de depozitare a cerealelor, situate în Sascut, Răcăciuni, Parincea și Secuieni. Acestea au o capacitate totală de depozitare de 48.530 de tone, ceea ce reprezintă o creștere globală de aproximativ 40% din totalul capacității de stocare a companiei, care mai are un depozit important și la Orbeni.

          „În urma achiziției – a informat Bursa de Valori București (BVB) directorul general al GȘH, Lucian Nicolae Șerban -, compania poate stoca până la 167.000 de tone de cereale și semințe oleaginoase în depozitele sale. Suprafața totală a terenului pe care sunt construite bazele de depozitare este de aproximativ 12,5 ha, ceea ce permite dezvoltări ulterioare, și include o cale ferată industrială funcțională de 764 de metri (baza Sascut) și un uscător de cereale cu o capacitate de 1.000 de tone pe zi.” Compania ajunge astfel la o capacitate totală de uscare de 3.500 t/zi. Bazele de depozitare au fost achiziționate pentru un preț total de 17,7 milioane de lei (fără TVA), fiind complet funcționale. Iar GȘH estimează cheltuielile de capital pentru cele patru baze la aproximativ 0,5 milioane de lei, până la sfârșitul anului.

          „În contextul conflictului din Ucraina, care perturbă fluxurile de aprovizionare cu cereale, inclusiv prin blocarea portului Constanța– a declarat pentru Ziarul Financiar Ovidiu Bucătaru, director financiar al GȘH -, activarea unor capacități de depozitare suplimentare pe frontiera de est a Uniunii Europene devine un diferențiator semnificativ în domeniul afacerilor din agricultură.”

          Grup Șerban Holding este o companie antreprenorială activă în mai multe domenii din agricultură. Este cel mai mare producător din zona Moldovei, unde exploatează peste 12.000 ha de culturi agricole în județele Bacău și Vaslui. Beneficiarii produselor GȘH sun, între alții, companiile PepsiCo și Cargill.

           

          Sprijin total pentru sportul băcăuan, acordat de Consiliul Județean

          Consilierii județeni, convocați ieri, 19 iulie, în ședință ordinară, au aprobat, printre altele, toate proiectele aflate pe ordinea de zi referitoare la domeniul sportului. Vor fi sprijite financiar „Raliul Moldovei” și „Turul Colinelor”, dar și competiții de mai mică anvergură, mai „tinere” sau aflate la debut. Aleșii județeni au ținut un moment de reculegere în memoria fostului sportiv Adrian Răspopa, decedat, anul trecut, în urma unui grav accident înregistrat la „Raliul Iașiului”. 

          Orizonturi bune pentru „Raliul Moldovei”

          Astfel, prin votul consilierilor județeni, cea de-a 11 ediție a  manifestării sportive „Raliul Moldovei Bacău”, devenită tradiție la nivel zonal, va primi un sprijin financiar de 550.000 de lei. Programat să aibă loc în perioada 5-7 august 2022, „Raliul Moldovei” s-a bucurat de un real succes, fapt ce au determinat Federația Română de Automobilism Sportiv și Federația lnternațională de Automobilism să o nominalizeze pentru a deveni o etapă în European Rally Trophy și Balkan Rally Trophy. „Obiectivul programului sportiv îl reprezintă organizarea, în cele mai mici detalii, a Raliului Moldovei, iar printre acțiunile prezentate amintim atragerea comunității de raliuri și a fanilor de motorsport către județul Bacău, promovarea județului în mass-media națională și internațională, atragerea pe probele speciale ale competiției a unui număr cât mai mare de spectatori, organizarea Super-Specialei în Bacău, pe circuitul de karting, duminică, 7 august, această probă fiind transmisă, în direct, pe Prima Sport, și online, pe site-ul FRAS”, se arată în referatul de aprobare a proiectului. În memoria sportivului oneștean Adrian Răspopa, cel care s-a ocupat de organizarea edițiilor trecute ale competiției auto, decedat în urma unui grav accident înregistrat la „Raliul Iașiului”, de anul trecut, aleșii județeni au ținut un moment de reculegere. „Cea care va duce mai departe acest stindard este soția fostului sportiv Adrian Răspopa. Este primul an în care nu-l mai avem alături de noi și știți foarte bine cu cât entuziasm promova autostrada A 13, județul și valorile de aici. Și, în plus, realiza și performanțe”, a subliniat Valentin Ivancea, președintele Consiliul Județean (CJ) Bacău. Consilierul PMP Valerian Vreme a propus ca, în viitor, numele competiției să-i poarte numele fostului sportiv, Adrian Răspopa. În plus, șeful grupului PNL din Consiliul Județean, Cezar Olteanu, a anunțat că, la inițiativa colegilor de partid oneșteni, s-a propus acordarea post-mortem, în proxima ședință a CL Onești, a titlului de „Cetățean de onoare” prematur dispărutului Adrian Răspopa.

          Cicliștii vor pedala, mai departe, în circuitul „Turul Colinelor”

          Și ediția a IV-a a „Turul Colinelor”, o altă manifestare sportivă de succes, va primi sprijinul județului în vederea unei bune desfășurări. Astfel, consilierii județeni au votat favorabil alocarea a 166.000 de lei în scopul finanțării acestui program sportiv, devenit notoriu în urma precedentelor ediții. „Aflându-se deja la ediția cu numărul 4, ,,Turul Colinelor” asociază imaginea Bacăului cu o competiție ciclistă națională de top, atrăgând astfel comunitățile ciclistice și fanii ciclismului către județul Bacău. Obiectivul programului sportiv îl reprezintă organizarea, în cele mai mici detalii, a „Turului Colinelor”, promovarea ciclismului în rândul tinerilor și a populației județului, respectiv promovarea turismului și a imaginii județului Bacău la nivel național”, arată inițiatorul proiectului. Demn de reținut și faptul că această cursă a readus, în Moldova și în județul Bacău, competițiile ciclistice de șosea, după o pauză de mai bine de 10 ani. Astfel, încă de la prima etapă, „Turul Colinelor” s-a bucurat de un succes și de o popularitate peste așteptări, înregistrând, la start, nu mai puțin de 320 de sportivi. „Cel care va conduce competiția este Bogdan Duca, un reputat campion de ciclism, la nivel național, dar și internațional, fie că vorbim de competițiile MTB (pe teren accidentat – mountain bike n.r ), fie de cele rutiere. Face parte și din echipa națională de ciclism și a adus cinste județului nostru”, a subliniat președintele CJ.

          Teren de fotbal, la Letea Veche, pentru angajații Spitalului Județean de Urgență Bacău

          Consilierii județeni au acordat vot favorabil și finanțării programului sportiv „Mens sana in copore sana”, inițiat de Asociația Clubul Sportiv „Fotbal Club Bacău”, condusă de fostul sportiv Cristi Ciocoiu. Prin acest proiect, în comuna Letea Veche, ar urma să se construiască un teren acoperit de fotbal. Investiția în acest obiectiv se ridică la 1,5 milioane de lei, din care 1,2 milioane de lei ar urma să vină din fondurile județului. „Consiliul Județean investește în infrastructura sportivă, acesta fiind al doilea teren de fotbal acoperit care se construiește în zona Letea Veche. Primul proiect a fost finalizat în primăvara acestui an, un proiect foarte bun, realizat în condiții extrem de bune în privința calității. Vreau să precizez că tot ce se realizează va rămâne în domeniul public al UAT-ului unde se află acel obiectiv”, a declarat Valentin Ivancea, președintele CJ Bacău. Terenul va fi utilizat pentru pregătirea sportivilor legitimați în cadrul clubului, dar și pentru personalul medical din cadrul Spitalului Județean de Urgență Bacău, în scopul desfășurării de activități sportive de recreere. „Se vor pune în aplicare, în parteneriat cu Spitalul Județean de Urgență Bacău, și programe de promovare a sportului în rândul personalului medical, personal supus unui puternic sindrom de epuizare provocat de pandemia de COVID-19. Studiile internaționale vorbesc despre o «epidemie» a burnout-ului în rândul personalului medical, dublată de una de sindrom post-traumatic, aceștia resimțind stresul, anxietatea, uneori depresia, chiar și pentru perioade de până la 2 ani”, se arată în referatul de aprobare a proiectului.

          Fotbalul, judo-ul, ciclismul și alergarea în aer liber, pe lista sporturilor finanțate de CJ

          În urma votului favorabil acordat de consilierii județeni, 139.500 lei vor ajunge la Asociația Club Sportiv Atletico Junior Bacău, în vederea finanțării programului sportiv „Player first – pregătim fundația pentru dezvoltarea jucătorilor de fotbal”, un proiect care vizează, printre altele, formarea caracterului și a personalității copiilor care aleg să practice acest sport, prin pregătirea lor și participarea la diverse competiții de gen, care să asigure autodepășirea continuă și obținerea victoriei. Un alt proiect care vizează sportul, respectiv ediția a II-a a competiției internaționale ,,Judo fără bariere”, organizată de Asociația Club Sportiv Bronx Powerlifting Bacău, va beneficia, în urma aprobării de către aleșii județeni, de o finanțare de 50.000 lei de la bugetul județului. Banii vor fi folosiți pentru organizarea acestei competiții sportive de talie internațională care, la prima ediție, a reușit să convoace sute de competitori din diferite țări. Totodată, în ședința de ieri, s-a aprobat și o finanțare de 149.327 de lei, sumă care va ajunge la Clubul Sportiv Municipal Moinești în scopul pregătirii copiilor, tinerilor și adulților care au ales să performeze în ciclism. Nu în ultimul rând, consilierii județeni au fost de acord să fie susținut financiar, cu 79.200.00 lei, și concursul de alergare de semimaraton și cros „Via Bacovia Trail 2022” care se va desfășura în data de 3 septembrie. Competiția va cuprinde două întreceri sportive, organizate pe distanțe de 21 kilometri, respectiv 12 kilometri, la concurs fiind invitați să participe 350 de concurenți. Traseul alergării va porni de la biserica „Înălțarea Sfintei Cruci” din Luizi Călugăra, trecând pe drumurile forestiere, cărările și potecile prin pădure din zona dealurilor Sinislau – Hedesca, Calvar, Gherț și Măgura.

           

          Liviu Miroșeanu: Lucrăm la regenerarea urbană

            Viceprimarul Liviu Miroșeanu spune că municipalitatea încearcă să profite cât mai mult de vremea de afară și lucrează la regenerarea urbană, regenerare care presupune amenajare locuri de parcare, alei de acces, borduri, spații verzi.

            Municipalitatea este prezentă în zonele Neagoe Vodă, intrarea Martir Horia, Slănicului și Digu Bârnat.

            În scurt timp, va începe lucrul și în Valea Albă, nr. 4 și Martir Crișan.

            „Sincer, mi-aș dori ca ritmul să fie mai alert, dar trebuie să ținem cont de toate cutumele birocratice, de hârtii, avize etc. „, a declarat viceprimarul Liviu Miroșeanu.

            Primăria Bacău a început distribuirea tabletelor și laptopurilor către școli

              Primăria municipiului Bacău a început distribuirea către şcoli a echipamentelor electronice achiziţionate cu fonduri europene, în cadrul proiectului „Educaţie digitală în învăţământul preuniversitar din municipiul Bacău”.

              Primarul Lucian Daniel Stanciu Viziteu a declarat că în unităţile de învăţământ au ajuns deja tabletele pentru elevi, în această săptămână fiind repartizate cele 734 de laptopuri pentru cadrele didactice.

              Laptopurile vin cu sisteme de operare preinstalate şi programe cu licenţă.

              „Totul pentru un învăţământ modern, pregătit şi pentru un scenariu în care cursurile ar putea şi online. Am asigurat prin acest proiect generos, cu fonduri europene, dispozitive electronice pentru elevi, pentru cadre didactice şi dotări pentru sălile de clasă”, a declarat primarul Lucian Daniel Stanciu Viziteu.

              Edilul a adăugat că, în luna august, urmează să fie recepţionate şi tablele interactive.

              Proiectul „Educaţie digitală în învăţământul preuniversitar din municipiul Bacău” are o valoare de 3,8 milioane de euro fără TVA şi include achiziţia a 734 de laptopuri, 4.267 tablete, 734 de table electronice, 734 de videoproiectoare, 734 de camere web şi tot atâtea routere de reţea.

              Totodată, Primăria Bacău a început expertizarea şi auditarea energetică a unităţilor de învăţământ, cu scopul de a reabilita si moderniza toată infrastructura şcolară din oraş.

              Slănic-Moldova în topul localităților Smart City

              Suntem printre primele șapte localități din România la SMART CITY – ne atrage atenția primarul orașului stațiune Slănic-Moldova, Gheorghe Baciu. Dar suntem, detașat pe primul loc, raportat la numărul de locuitori. Slănic-Moldova are 5.169 de locuitori, iar ceilalți au peste 200.000. Este o muncă nevăzută, dar Slănic-Moldova are Strategie SMART, care se află în topul național!”. Topul a fost dat publicității și realizat conform datelor prezentate într-o analiză realizată de integratorul de soluții Vegacomp Consulting.

              Conform clasamentului, Slănic-Moldova are 25 de proiecte de acest fel, ca și Aradul (din totalul de 1001), dintre care 6 de Smart economy (Economie inteligentă), 5 de Smart mobility (Mobilitate inteligentă), 3 de Smart environment (Mediu inteligent), 1 de Smart People (Oameni deștepți), 4 de Smart Living (Viață inteligentă) și 6 de Smart Governance (Guvernare inteligentă).

              Înaintea orașului nostru sunt, în ordine Cluj-Napoca (cu 63 de proiecte), Iași (56), București (54), Alba Iulia (49), Sectorul 4 București și Sibiu (câte 35), Oradea și Timișoara ( câte 26).

              Un oraș inteligent sau „smart city” este un concept de dezvoltare urbană care integrează tehnologii și sisteme pentru a administra în mod eficient și securizat resursele sale, în vederea îmbunătățirii calității vieții cetățenilor, dezvoltării comunității și protejării mediului. Acestea includ, dar nu sunt limitate la Departamente informatice locale, Sisteme de transport, Spitale, Rețele de distribuție a apei, Administrarea deșeurilor, Școli, Biblioteci, Agenții publice, Alte servicii ale comunității. Cu alte cuvinte: clădiri, mobilitate, infrastructură, tehnologie inteligentă, energie inteligentă, cetățeni și educație – toate din categoria „inteligente”.

              Acestea permit administrației locale să interacționeze direct cu cetățenii și cu infrastructura orașului. Totodată, administrația poate monitoriza ce se întâmplă în oraș, cum evoluează acesta și cum se poate asigura o calitate mai bună a vieții.

              Cea mai nouă investiție pe traseul SMART în stațiunea Slănic-Moldova a fost făcută de Primărie în infrastructura de izvoare balneare, dotate acum cu sisteme inteligente de folosire gratuită.

               

              Ilie Bîrzu: „Când am reușit să ajut, am simțit că mi-am îndeplinit misiunea”

              Ilie Bîrzu, actual consilier județean, fost consilier local în mai multe mandate si primar interimar pentru câteva luni, își sărbătorește, astăzi, patronul spiritual.

              Cât de mult s-a schimbat Bacăul față de anii ’90? Și politic și administrativ?

              La începutul anilor 90, după momentul decembrie 1989, municipiul Bacău a avut o administrație provizorie, având în vedere perioada de tranziție și lipsa legislației. Primarii de atunci au fost desemnați de către Consiliul local al FSN, în persoana domnilor Onofrei Ioan și Chițac Vasile. Odată cu apariția legii nr 69/1991, în febr 1992  s-au organizat primele alegeri locale libere și a fost ales primar Iosif Ioan Liciu, precum și un Consiliu local format din 25  de consilieri locali. În acea perioadă, taxele și impozitele se colectau  la nivel național și alocarea fondurilor pt localități era insuficientă. Așadar, nu s-au realizat mari investiții, reușindu-se doar  finalizarea  blocurilor  începute înainte de 1990 și modernizarea Pieței Centrale. Făcând comparație cu anii 90, Bacăul de acum s-a schimbat mult, având în vedere și adoptarea legislației privind finanțele publice locale, legea descentralizării, legea dezvoltării regionale și posibilitatea atragerii fondurilor europene. Astfel, s-au realizat investiții de modernizare a infrastructurii rutiere, modernizarea podurilor de la Mărgineni, Șerbănești și Narcisa, realizarea Pasajului subteran către Cartierul CFR, asfaltarea a peste 100 de străzi în cartierele municipiului Bacău, construirea Centrului de afaceri și expoziții, construirea Spitalului municipal, modernizarea sistemului termic, reabilitarea termică a blocurilor de locuințe, realizarea Cartierelor de locuințe ANL Bucegi, Făgăraș, Letea, Depoului, realizarea de noi parcuri: parcul Catedralei, parcul Nord, parcul sportiv, modernizarea unitarilor de învățământ și a bazelor sportive. Aceste investiții s-au realizat începând cu anul 2004.

              Care este cel mai mare avantaj al Bacăului în raport cu celelalte orașe din regiune?

              Consider că Bacăul s ar bucura de mai multe avantaje: așezarea strategică în centrul Moldovei, forță de muncă tânără și calificată, expertiza companiilor care activează în domeniile cele mai dezvoltate din industria aeronautică (Aerostar), din industria alimentară, a construcțiilor (UMB Spedition), Dedeman.

               Care a fost cea mai mare satisfacție a vieții dvs de politician? Dar cea mai mare dezamagire?

              Personal, mă consider mai mult un om de administrație, mereu în mijlocul oamenilor, încercând să le fiu alături, sprijinindu-i în demersurile lor. Când am reușit să-i ajut am simțit că mi-am îndeplinit misiunea, iar atunci când, din diferite motive, nu am putut să fiu de ajutor, am simțit cea mai mare dezamăgire.

              Dacă ar fi posibil, ce ați schimba în alegerile făcute în viață? Ați merge pe același drum?

              Întotdeauna am făcut ceea ce a fost posibil într un anumit moment, într-o anumită conjunctură, în așa fel încât să nu mă dezic de calitatea de OM, care mi se pare a fi „funcția supremă”  în viață. Desigur, întotdeauna este loc de mai bine, de acel „altfel” care ne dă târcoale, însă cred că am făcut ceea ce am crezut că este mai bine la momentul respectiv. Dacă ar fi posibil, aș vrea să fi fost mai mult alături de familie, însă drumul cred că tot acesta ar fi.

              Carne de de vită sau friptură de lacuste? Ce ați alege?

              În orice moment, mâncarea tradițională românească și plăcintele făcute de soția mea. Cu siguranță, friptura de vită, lăcustele le las celor cu gusturi mai rafinate!

              În ce perioada ați ramas blocat din punct de vedere muzical? Anii 70, 80, 90 sau alt deceniu?

              Am rămas cu nostalgia discotecilor în care dansam cu soția mea, pe ritmurile atât de frumoase ale formațiilor ABBA, BONEY M, BZN.

              Prenumele Ilie v-a pricinuit vreodată necazuri?

              Numele pe care îl porți este, de fapt, cadoul pe care ți-l fac părinții, fără să fi fost întrebat dacă îți place sau nu! Port cu drag numele dat de părinții mei, încercând să fiu la înălțimea simbolului pe care îl reprezintă.

               

              Doresc să transmit astăzi, în zi de frumoasă sărbătoare creștină, un mesaj de suflet tuturor sărbătoriților și în special cele mai alese urări de sănătate și multe împliniri creatorului de Frumos,  pictorului Ilie Boca!

               

               

               

               

               

               

               

              Răutăcisme

              Zic tot mai mulți oficiali români cum că noi trebuie să fim solidari cu UE și să renunțăm la gaze, la electricitate, să stingem luminile, să închidem magazinele devreme, să tremurăm de frig la iarnă ca și drăguții de nemți. Desigur, și UE a fost solidară cu noi când am avut probleme, când au fost tăiate salariile și pensiile, când autoritățile dădeau cu jula cub pretextul pandemiei, când închideau spitale (ah, chiar UE ne cerea să închidem spitalele, ca să crească cota medicinii private), când se pișau cu boltă pe rezultatul referendumului de demitere al lui Băsescu sau când și-au impus regulile lor peste Constituția noastră… Cât despre băieții care-s cu solidaritatea în gură, ce să zic… Dacă spun ce le doresc cu adevărat, mă trezesc că încalc standardele comunității …

              Muntenegru, care a aplicat cu furie sancțiuni anti-ruseșți, descoperă că are o problemă economică: la jumătatea sezonului de turism, numărul turiștilor este mai mic cu 20% față de anul trecut, când a fost „pandemie”.  În vârful sezonului, gradul de ocupare al spațiilor de cazare este de 30% în condițiile în care în anii dinaintea „pandemiei” nu aveai unde-ți caza o rudă venită pe neașteptate. În mod și mai surprinzător, majoritatea turiștilor nu-s nici occidentali și nici arabi, cu care sperau autorităților să înlocuiască rușîi, ci sârbi din Serbia sau Republica Srpska, pe care oficialii muntenegreni îi acuză, în mod repetat, de „influență dăunătoare” și „agresivitate”, după cum spun instrucțiunile venite de la Washington.

              Serbia a introdus un „regim special” pentru diplomații croați din cauza că autoritățile de la Zagreb au interzis  președintelui Vucic să viziteze lagărul de concentrare Jasenovac. Acolo, în timpul celui de-al doilea război mondial, naziștii croați au ucis peste 100.000 de sârbi, evrei, țigani și dizidenți. Ministrul sârb de interne, Aleksandar Vulin, a acuzat autoritățile croate de fascism, spunând „Fasciștilor de astăzi, membri ai Uniunii Europene, nu le place să li se amintească câți copii au ucis”.

              Statele Unite ale Americii au relaxat sancțiunile împotriva Rusiei. Sunt permise tranzacțiile legate de îngrășăminte, alimente, semințe, medicamente și echipamente medicale. De asemenea, se pot efectua tranzacții cu fosta subsidiară a Gazprom, Gazprom Germania GMBH până pe 16 decembrie. SUA au ridicat sancțiunile de la subsidiară kazahă a Alfa-Bank.

              Autoritățile din Letonia sunt mai îngrijorate de posibilitatea ca propriii cetățeni să-și cheltuiască banii în Rusia decât de faptul că inflația galopantă din țară îi condamnă la foame. Parlamentul țării a decis că letonii nu pot trece în Rusia sau Bielorusia ca să cumpere produse de strictă necesitate fără plata de taxe vamale decât o dată pe lună, față de o dată pe săptămâna, până acum.

               

              Răzvan Bibire

              CSM Bacău se pregătește să continue în Liga a III-a

              Deși retrogradați, „CSMeii” pot profita de retragerea mai multor echipe, așteptând OK-ul FRF pentru a evolua în eșalonul al treilea și în sezonul ce va debuta pe 27 august

              Nu este oficial. Sau, mai bine spus, nu încă. Dar e aproape sigur: și în ediția 2022-2023 ce va debuta pe data de 27 august, Bacăul va avea trei reprezentante în Liga a III-a. Aceleași trei din stagiunea trecută: Aerostar, FC Dinamo și CSM. Dacă în privința primelor două nu existrau dublii, Aerostar terminând pe locul 3 în play-off-ul Seriei 2, iar FC Dinamo salvându-se de la retrogradare grație unui sezon de primăvară foarte bun, în schimb CSM Bacău a încheiat campionatul Seriei 1 pe loc retrogradabil. Cu toate acestea, „CSMeii” au toate șansele să continue în eșalonul al treilea, ca urmare a retragerii sau neînscrierii mai multor echipe. Concret, Hușana Huși este pe punctul de a se retrage din competiție, în timp ce campioana județului Neamț, Speranța Răucești, care promovase în urma barajului cu Juniorul Suceava, nu s-a înscris în Liga a III-a. În aceste condiții, gruparea tutelată de Primăria și Consiliul Local Bacău așteaptă avizul FRF pentru a disputa un nou sezon- al patrulea la rând- în L3. Din acest motiv, CSM Bacău nu s-a reunit încă oficial. „În funcție de răspunsul Federației, vom ști și ce strategie să abordăm. Dacă răspunsul va fi unul favorabil, așa cum suntem îndreptățiți să credem, vom demara o serie de achiziții pentru a ne întări lotul, astfel încăt să nu mai avem parte de emoțiile din ultimele sezoane. În acest context, mizăm și pe o rectificare bugetară din partea municipalității”, a declarat directorul CSM Bacău, Adrian Gavriliu. Cert este că băcăuanii au demarat tratative cu șase jucători, înregimentarea lor depinzând însă de eșalonul în care va evolua CSM-ul. „Inițial, trebuia să ne reunim în mod oficial la începutul săptămânii, însă așteptăm răspunsul FRF pentru a-i da drumul la treabă”, a concluzionat antrenorul „CSMeilor”, Codrin Mindirigiu. Așa cum aminteam, campionatul Ligii a III-a va demara pe data de 27 august și se va desfășura după același tipar de anul trecut: zece serii a câte zece echipe, cu sezon regulat, urmat de play-off și play-out. Primele două clasate din play-off-ul fiecărei serii se vor califica în semifinalele barajului de promovare, ale cărui finale vor avea un caracter geografic, în timp ce ultimele două din play-out-ul fiecărei serii vor lua drumul ligii a patra. Cel mai probabil până la 1 august se va cunoaște componența seriilor și, posibil, și țintarul campionatului. Este foarte posibil ca, în cazul în care va fi admisă în Liga a III-a, CSM Bacău să fie repartizată, ca și stagiunea precedentă, în Seria 1, în timp ce Aerostar și FC Dinamo Bacău să facă parte, ca și până acum, din Seria 2.

              Liga a III-a, zona Moldovei, în ediția 2021-2022

              Seria 1: Dante Botoșani, Foresta Suceava, Hușana Huși, Bucovina Rădăuți, Ceahlăul Piatra Neamț, Sporting Juniorul Vaslui, Șomuz Fălticeni, Știința Miroslava, CSM Bacău, CSM Pașcani.

              Seria 2: Oțelul Galați, CSM Focșani 2007, Aerostar Bacău, Metalul Buzău, Sporting Liești, Viitorul Ianca, CSM Rămnicu- Sărat, FC Dinamo Bacău, CS Făurei, Sportul Chișcani.

              Liga a III-a, zona Moldovei, în ediția 2022-2023

              Seria 1: Dante Botoșani, Foresta Suceava, Bucovina Rădăuți, Ceahlăul Piatra Neamț, Sporting Juniorul Vaslui, Șomuz Fălticeni, Știința Miroslava, CSM Bacău, Viitorul Darabani, Rapid Brodoc.

              Seria 2: Dacia Unirea Brăila, CSM Focșani 2007, Aerostar Bacău, Metalul Buzău, Sporting Liești, Viitorul Ianca, CSM Rîmnicu-Sărat, FC Dinamo Bacău, Unirea Braniștea și Voința Limpeziș.

              Promovată ca urmare a barajului câștigat (5-2, 0-1) contra Victoriei Gugești, campioana județului Buzîu, Voința Limpeziș face obiectul unei contestații depuse la FRF de învinsa sa de la baraj, Victoria Gugești. Concret, vrâncenii acuză formația buzoiană că a utilizat fotbaliști legitimați la alte cluburi. În cazul în care contestația va fi respinsă de FRF, Voința Limpeziș va juca în Seria 2 din Liga a III-a, altfel, locul său va fi luat de Victoria Gugești.

              Tenis: „Dedeman Simba Trophy”, în linie dreaptă

              Cel mai important turneu anual de tenis al Bacăului, „Dedeman Simba Trophy” a intrat în ultima linie dreaptă a pregătirilor de start. Competiția ITF dotată cu premii în valoare de 25.000 dolari plus ospitalitate se pregătește să-și definitiveze lista celor 20 de tenismeni acceptați direct pe tablou.

              Deocamdată, pe această list figurează șase români (David Ionel Nicholas, care este și cel mai bine poziționat în ierarhia ATP, locul 311, Cezar Crețu, Bogdan Apostol, Nicolae Frunză, Sebastian Gima ș.i Călin Manda), trei italieni (Alexander Weis, Francesco Forti și Manuel Mazza) și trei argentinieni: Alejo Lorenzo Lingua Lavallen, Juan Pablo Paz și Valerio Aboian.

              Alături de ei se află un suedez de origine română (Dragoș Mădăraș, locul 320 ATP), un tunisian (Moez Echargui), un nord-american (Oliver Crawford), un spaniol (Alex Martis Pujoiras), un francez (Giovanni Mpetshi Perricard) și un rus (Bogdan Bobrov), care, din cauza războiului din Ucraina, nu va concura însă sub drapelul țării sale.

              Ajuns la ediția cu numărul 21, „Dedeman Simba Trophy” va porni la drum pe terenurile SCM Bacău duminică, 23 iulie, odată cu primele meciuri din calificări. Primu tur de pe tablou va debuta marți, 26 iulie.