sâmbătă, 27 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1027

Prins cu 134 km/h în localitate. Ce vârstă avea șoferul

La data de 14 ianuarie a.c, un echipaj de poliție din cadrul Serviciului Rutier Bacău a depistat pe raza localității Traian, un conducător auto de 24 de ani, din comuna Stănișești , în timp ce conducea un autoturism pe direcția de mers Vaslui către Bacău, cu viteza de 134 km/h.

Tânărul a fost sancționat contravențional de polițiști cu amendă în valoare de 2.900 de lei, iar ca măsură complementară i-a fost reținut permisul de conducere pentru o perioadă de 120 de zile, fiindu-i eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.

„Polițiștii rutieri sunt prezenți zilnic pe drumurile publice din județ pentru monitorizarea traficului rutier, îndeosebi în zonele cu risc ridicat de accidente rutiere.

În prima parte a zilei de astăzi, au fost desfășurate activități rutiere în zona Traian, unde au avut loc accidente grave de circulație. Dorim să subliniem faptul că, pentru preîntâmpinarea unor evenimente rutiere negative, este necesară și o conduită preventivă din partea participanților la traficul rutier”, se arată într-un comunicat primit la redacție.

Dimitrie Cantemir pe mărci poștale românești

    Romfilatelia introduce în circulație, cu prilejul Zilei Naționale a Culturii Române, în Anul Cultural Dimitrie Cantemir, emisiunea de mărci poștale „Dimitrie Cantemir, 350 de ani de la naștere”. Din 16 ianuarie, emisiunea poate fi găsită și în magazinul Romfilatelia din Bacău.

    Marca poștală a emisiunii, cu valoarea nominală de 11 lei, reproduce portretul lui Dimitrie Cantemir, după o gravură de epocă având ca insert imaginea stemei familiei cantemireștilor.

    Colița emisiunii are în compoziția sa grafică, alături de portretul din marca poștală cu valoarea nominală de 34 lei, reproducerea în facsimil a coperții lucrării „Istoria Moldovei” (versiunea germană, 1771) și a hărții Moldovei inclusă în aceeași lucrare.Considerat un veritabil homo universalis, creator de tip renascentist, a primit recunoașterea și aprecierea științifică a contemporaneității sale, iar în anul 1714 Academia din Berlin l-a primit între membrii ei. El însuși fiu de domnitor, avea să fie trimis, la numai 12 ani, la Constantinopol, ca garant al tatălui său, unde a rămas până în 1691.Erudit de faimă europeană, devenit domn pentru scurtă vreme, a lăsat o operă care străbate veacurile și să venereze, la rândul ei, o idee nobilă, aceea de românitate: “… ca niște ziduri de aramă puși, nebiruiți apărători s-au socotit…”, scria în “Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor” (1719-1722) despre românii din rândul cărora se ridicase. Însă, după lupta de la Stănilești (1711) în care s-a aliat politic și militar cu Petru cel Mare, turcii au obținut victoria, iar domnul a fost nevoit să ia drumul bejeniei, stabilindu-se în Rusia, unde a continuat să scrie.

     

     

    Un bărbat a fost scos din Bistrița de pompieri

    Vineri seara, în jurul orei 22.50, pompierii băcăuani au fost solicitați să intervină în municipiul Bacău, zona Pod Șerbănești, în urma unui apel care anunța faptul că o persoană de sex masculin este căzută în apă.

    De urgență, la locul indicat s-au deplasat mijloace de intervenție din cadrul Detașamentului de Pompieri Bacău, respectiv o autospecială de stingere cu apă și spumă, descarcerarea, o autospecială de scafandri cu barcă și o ambulanță SAJ tip C.

    Bărbatul în vârstă de aproximativ 30 de ani a fost scos la mal de pompieri inconștient, fiind predat echipajului medical prezent la fața locului, în vederea transportului la spital.

    S-au efectuat manevre de resuscitare in cooperare cu echipajul SAJ cu medic, persoana fiind in continuare inconstienta. La ora 22:47 ambulanta SAJ a inceput deplasarea catre UPU.

    Trei străini – din Moldova, Siria și Mexic – depistați locuind ilegal în Bacău

      Polițiștii de imigrări din județul Bacău, în urma acțiunilor și controalelor întreprinse, au depistat trei străini din Mexic, Siria și Republica Moldova, cu vârste cuprinse între 29 și 60 de ani, care se aflau în ședere ilegală pe teritoriul României.

      Polițiștii Serviciului pentru Imigrări al județului Bacău, au desfășurat în perioada 8-12 ianuarie a.c., activități specifice de control pe raza de competență în scopul prevenirii și combaterii șederii ilegale și a muncii nedeclarate a străinilor.

      Astfel, în cadrul activităților întreprinse au fost depistați trei străini care nu mai îndeplineau condițiile șederii pe teritoriul României.

      În urma verificărilor efectuate s-a constatat că doi dintre aceștia au intrat legal în România, însă la expirarea dreptului de ședere nu au părăsit teritoriul țării noastre, fiind sancționați contravențional cu amendă în valoare de 400 de lei fiecare și obligați să părăsească țara prin decizie de returnare cu termen de plecare voluntară în 15 zile, în conformitate cu prevederile O.U.G 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

      Față de a treia persoană s-a dispus măsura îndepărtării sub escortă, iar la ieșirea din țară a fost instituită măsura interzicerii intrării în România pentru o perioadă de 5 ani, întrucât, din verificări a reieșit că ar fi trecut ilegal frontiera de stat a României.

      Inspectoratul General pentru Imigrări, prin structurile sale teritoriale, continuă desfăşurarea acţiunilor pentru prevenirea şi combaterea şederii ilegale, solicitând cetăţenilor străini să acorde interes reglementării legale a dreptului de şedere pe teritoriul României.

      Serviciul pentru Imigrări al Judeţului Bacău, contează pe respectul tuturor cetăţenilor faţă de legislaţia în domeniu şi face apel la aceştia pentru contactarea instituţiei noastre în legătură cu orice aspect referitor la aplicarea prevederilor legale privind regimul străinilor, în scopul prevenirii unor situaţii de ilegalitate cum ar fi: neanunţarea şederii şi a găzduirii străinilor, munca nedeclarată a străinilor, expirarea dreptului de şedere, etc.

      Percheziții la Gârleni. Se caută membrii unei rețele care au furat catalizatoare de 1 milion de euro din Franța

      La data de 10 ianuarie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Bacău, împreună cu luptători pentru acțiuni speciale și criminaliști, sub coordonarea Direcției de Investigații Criminale din cadrul I.G.P.R au acționat pe raza comunei Gârleni pentru punerea în executare a unui mandat european de arestare și efectuarea a două percheziţii domiciliare, în scopul identificării unor mijloace materiale de probă ce au legătură cu infracţiunile de furt calificat cu consecințe deosebit de grave, constituirea unui grup infracțional organizat și spălare de bani, infracţiuni ce fac obiectul unui ordin european de anchetă, emis de autoritățile judiciare franceze.

      La una dintre locațiile percheziționate, a fost identificat un bărbat de 32 de ani, bănuit de comiterea faptelor și posesor al mandatului european de arestare.

      În fapt, autoritățile judiciare franceze efectuează cercetări cu privire la faptul că, în noaptea de 23/24.11.2019, pe raza unei localități franceze, ar fi fost comis un furt de 55 de catalizatoare auto în dauna unei întreprinderi, specializată în amenjarea de vehicule. Până în prezent autoritățile judiciare din Franța au identificat un număr total de 110 infracțiuni de furt, ce reprezintă circa 500 de catalizatoare, cu un prejudiciu total evaluat la mai mult de un milion de euro.

      Bănuitul a fost condus la sediul I.P.J. Bacău, iar ulterior a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău în vederea punerii în executare a mandatului european de arestare emis pe numele acestuia. Totodată, cu ocazia efectuării celei de-a doua percheziții domiciliare au fost identificate şi ridicate mai multe mijloace materiale de probă ce prezintă interes pentru prezenta cauză.

      O fată de 13 ani s-a aruncat de la etajul 10 după o ceartă cu mama sa

      La data de 13 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Secției 1Poliție Bacău au fost sesizați prin 112, de către o femeie de 41de ani, din localitate, despre faptul că, fiica sa minoră, de 13 ani a căzut de la etajul 10 al imobilului în care locuia.

      Polițiștii depĺasați la fața locului au stabilit din primele verificări, faptul că, pe fondul unor discuții în contradictoriu cu mama sa, minora s-ar fi aruncat de la etaj.

      Echipajul de pe ambulanță a acordat îngrijiri medicale minorei și au transportat-o la spital în stare gravă.

      Doctorii au declarat decesul ei.

      Acesta este al doilea caz din judeţul Bacău, în decurs de câteva zile, al unei minore care se sinucide.

      Pe 9 ianuarie, o familie din localitatea Bogdăneşti a găsit, în curtea casei, cadavrul parţial carbonizat al fetiţei lor în vârstă de 16 ani.

      În ambele cazuri, poliţiştii efectuează cercetări privind infracţiunea de ucidere din culpă.

      Activități de prevenire a traficului și consumului de droguri în rândul liceenilor din Buhuși

        În această săptămâna, polițiștii au desfășurat activități de prevenire a traficului și consumului de droguri, împreună cu reprezentanții Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Bacău și ai Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Bacău.

        Beneficiarii activităților au fost elevii Liceului Teoretic „Ion Borcea” Buhuși, în cadrul întâlnirilor fiind abordate teme precum dependența, drogurile legale și ilegale, riscurile la care se expun consumatorii de droguri, consecințele legale, dar și siguranța în mediul școlar și extrașcolar, presiunea anturajului și pericolele din mediul online.

        Polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, alături de Biroul pentru Siguranță Școlară, Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Bacău și Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Bacău, au oferit elevilor informații, dar și exemple de măsuri de siguranță care să îi ghideze pe parcursul adolescenței și nu numai, astfel încât să nu ajungă în situații care să le pericliteze sănătatea sau chiar viața.

        Polițiștii recomandă tinerilor să se informeze cu atenție asupra substanțelor pe care le consumă (inclusiv a medicamentelor) și să adopte un stil de viață cât mai echilibrat.

        Pentru a nu suporta presiunea negativă a anturajului, au fost sfătuiți să dezvolte relații de prietenie sănătoase și învețe să spună NU!

        Amenzi de 11.000 de lei pentru parcare ilegală

        Polițiștii locali din cadrul Biroului Siguranță Rutieră și Eliberare Permise de Liberă Trecere au desfășurat miercuri, 11.01.2023, o acțiune, care a vizat respectarea prevederilor OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

        Au fost verificate cu această ocazie abaterile statice (oprire, staționare, accesul interzis), precum și alte abateri prevăzute de actul normativ mai sus- menționat.

        Au fost vizate străzile Erou Ciprian Pintea, Bulevardul Unirii, Războieni, Ștefan cel Mare, Aprodul Purice și Mioriței fiind verificate un număr de 33 autovehicule, aplicate 15 sancțiuni contravenționale în valoare de 11.080 lei.

        Menționăm faptul că, pentru alte 44 de vehicule depistate pe raza municipiului Bacău ca fiind oprite/staționate neregulamentar s-au transmis somații către proprietarii vehiculelor, în vederea luării măsurilor legale.

        Poliția Locală a Municipiului Bacău recomandă conducătorilor auto care aleg să parcheze/staționeze neregulamentar pe raza municipiului Bacău, să evite aceste situații, întrucât activitățile desfășurate de polițiștii locali pe această linie au un caracter permanent.

        Laborator de medicină nucleară la Spitalul Județean Bacău

          Spitalul Județean de Urgență Bacău va beneficia de un laborator de medicină nucleară (PET-CT), care va fi finanțat prin PNRR.

          Proiectul „Creșterea capacității de asistență medicală a Ambulatoriului de specialitate din cadrul Spitalului Județean de Urgență Bacău prin înființare laborator de medicină nucleară (PET -CT)”, proiect depus de Consiliul Județean în cadrul apelului PNRR, componenta 12 Sănătate, a fost aprobat de către Ministerul Sănătății pentru finanțare.

          Valoarea totală este de 3,3 milioane euro iar prin implementarea proiectului va fi dezvoltată infrastructura sanitară a Ambulatoriului din cadrul SJU Bacău, prin înființarea laboratorului de medicină nucleară (PET-CT).

          Tomografia cu emisie de pozitroni (PET), combinată cu computer tomografia (CT) este una dintre cele mai avansate metode de diagnostic imagistic. Acest tip de investigație medicală este considerată examinarea care salvează vieți. Atunci când examinarea RMN sau CT este neconcludentă sau negativă, (PET-CT) poate arăta locul afecţiunii.

          Arestat pentru încălcarea ordinului de protecție. Pentru ce fusese emis acesta

          Polițiștii din Moinești au documentat activitatea infracțională a unui tânăr de 28 de ani, din localitate și au luat măsura reținerii acestuia pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru comiterea infracțiunilor de distrugere și încălcarea ordinului de protecție.

          La data de 26 decembrie 2022, polițiștii din Moinești au fost sesizați despre faptul că, un tânăr de 28 de ani, din localitate, ar fi provocat scandal la domiciliu.
          La faţa locului polițiștii au constatat că, tânărul în cauză, în timp ce se afla la domiciliul comun, împreună cu fratele său, de 35 de ani, pe fondul unor discuţii contradictorii, ar fi provocat scandal și distrugerea unor geamuri.

          Polițiștii au aplanat conflictul și au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere. Totodată, având în vedere starea de temere creată victimei, în urma probelor administrate şi a chestionarului evaluării riscului întocmit conform Legii nr. 217/2003, a fost emis un ordin de protecţie provizoriu pentru o durată de 5 zile, prin care s-a dispus evacuarea din locuinţă a tânărului şi interdicţia de a se apropia la o distanţă mai mică de 50 de metri de domiciliul comun.

          La data de 29 decembrie 2022, instanța de judecată a confirmat ordinul de protecție, pe care tânărul l-ar fi încălcat în ziua următoare. Totodată, acesta ar fi revenit la domiciliul comun și în noaptea de 11/12 ianuarie a.c., nerespectând măsura stabilită.

          În urma cercetărilor efectuate de polițiști și a probatoriului administrat, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Arestul I.P.J.Bacău.
          La data de 13 ianuarie a.c., acesta a fost prezentat instanței care a emis mandat de arestare preventivă pe numele bănuitului, pentru o perioadă de 30 de zile.

          Polițiștii reamintesc că, ordinul de protecție provizoriu poate fi emis direct de polițist, având un caracter executoriu, fără termen și fără somație și o valabilitate de cinci zile, perioadă în care victima poate solicita instanței emiterea unui ordin de protecție cu o durată de până la șase luni.

          Amendă de 10.000 de lei pentru că nu a înregistrat în casă 500 de lei

             Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au acţionat pe raza judeţului Bacău, pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale. 

              La data de 12 ianuarie a.c., în intervalul orar 10-13.00, polițiștii din cadrul I.P.J. Bacău – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice au desfăşurat o acţiune pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, pe raza judeţului.

              În urma activităţilor desfăşurate, au fost verificate 45 de entităţi economice şi au fost aplicate 9 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 19.500 de lei, conform OUG 28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale și au confiscat suma de 1.500 de lei în numerar.

            În urma verificarilor efectuate la un punct de lucru al unei societăți comerciale din municipiul Bacău, s-a constatat ca operatorul economic efectua comerț cu amănuntul fără a fiscaliza suma de 500 de lei. Pentru abaterea constatată, a fost aplicată sancțiunea contravențională prev. de OUG 28/1999 rep., în valoare de 10.000 de lei și confiscarea sumei nejustificate.

            Controale silvice efectuate de polițiști

              În cadrul unei acțiuni de prevenire și combatere a delictelor silvice, polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol și cei de la economic, din cadrul I.P.J.Bacău, împreună cu reprezentanții Gărzii Forestiere Suceava au ridicat în vederea confiscării 110 m.c. de material lemnos, au constatat 4 infracțiuni și au aplicat amenzi în valoare de 15.000 de lei. 

              În perioada 10-12 ianuarie a.c., polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol și cei de la economic, cu sprijinul specialiştilor silvici au efectuat controale pe linia gestionării, deținerii, exploatării și expedierii materialelor lemnoase din actele de punere în valoare autorizate spre exploatare.

                Au fost verificate două ocoale silvice de stat, un operator economic și 8 partizi de exploatare forestieră.

                În urma neregulilor constatate s-a dispus sesizarea din oficiu cu privire la 4 infracțiuni, respectiv, gestiune frauduloasă, neglijență în serviciu, tăiere fără drept și sustragere de arbori. Totodată, au fost aplicate 4 sancțiuni contravenționale la regimul silvic, în cuantum de 15.000 de lei și dispusă confiscarea cantității totale de 110 m.c material lemnos, din care, valoric 104 m.c lemn rotund, diverse specii, cu o valoare de aproximativ 20.000 de lei şi fizic 6.20 m.c, cu o valoare de 900 de lei. De asemenea, în cadrul sesizărilor din oficiu precizate, s-a dispus ridicarea în vederea stabilirii provenienței a 27 m.c lemn rotund și de foc, diverse specii, cu o valoare de 4.000 de lei.

              Identificat de polițiștii din Buhuși după ce a provocat accident și a părăsit locul faptei

                La data de 12 ianuarie a.c, Poliţia orașului Buhuși a fost sesizată prin 112, despre faptul că, un pieton a fost acroşat de un autoturism al cărui conducător auto ar fi părăsit locul accidentului.

                Din verificările efectuate s-a stabilit faptul că, o localnică de 83 de ani, în timp ce traversa strada Nicolae Bălcescu din Buhuși pe trecerea pentru pietoni, a fost acroşată de un autoturism care a părăsit locul accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie.

                  Polițiștii au identificat autoturismul în cauză, abandonat pe o stradă din localitate. Totodată, a fost depistat și conducătorul auto, respectiv, un bărbat de 74 de ani, din localitate.

                  Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ şi au fost recoltate mostre biologice de sânge.

                  În continuare se efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului.s

                Acțiune a polițiștilor moineșteni

                  În perioada 11-12 ianuarie a.c., efectivele de poliție din cadrul Poliției Municipiului Moinești şi a celor două secţii de poliţie rurală coordonate, au acționat pe raza de competență pentru prevenirea şi combaterea cauzelor generatoare de accidente rutiere, a infracţionalităţii stradale şi a faptelor cu violenţă.

                   În urma activităților desfășurate au fost 87 de persoane legitimate și 62 de autovehicule controlate.

                  Totodată au fost depistați în flagrant delict, 5 autori de infracțiuni.

                  Polițiștii au aplicat 25 de sancțiuni contravenționale.

                    În urma activităților specifice desfășurate, polițiștii au identificat, un tânăr de 13 ani, bănuit de furtul unui telefon mobil în dauna unei femei, de 38 ani, din Comăneşti.
                  Prejudiciul a fost recuperat şi predat păgubitei.

                    În continuare se efectează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.

                  Controale la transportul de persoane. S-au dat 31 de amenzi

                  La data de 13 ianuarie a.c., între orele 07.00 – 09.30, poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău au acționat pe drumurile publice din județ, pentru verificarea modului în care se efectuează transportul public de persoane. 

                  Acțiunea a avut ca scop reducerea victimizării prin accidente în care sunt implicate autovehiculele destinate transportului public de persoane (inclusiv a autovehiculelor special destinate transportului de elevi) cu o capacitate mai mare de 8+1 locuri.

                                În cadrul acțiunii, polițiștii au verificat 98 de autovehicule care efectuează acest gen de transport și au fost efectuate testări cu aparatul etilotest.

                  Pentru abaterile constatate, au fost aplicate 31 de sancțiuni contravenționale.

                  Din acestea, 12 sancțiuni contravenționale au fost aplicate conform H.G 69 din 2012.

                  Acţiunile poliţiştilor rutieri vor continua și vizează diminuarea riscului rutier, prin prevenirea şi combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere grave.

                   

                  Poliţia rutieră recomandă tuturor conducătorilor de autovehicule să circule cu viteză adaptată permanent condițiilor meteo-rutiere, să adopte o manieră preventivă de condus și să respecte indicațiile polițiștilor rutieri aflați în trafic.

                  Câteva locuri de muncă în Spațiul Economic European

                  La început de an, oferta de locuri de muncă vacante în Spațiul Economic European (SEE) este extrem de modestă. Mai exact, în momentul de față, în țări din SEE se caută spre angajare, prin intermediul rețelei EURES România, numai 84 lucrători.

                  Aproape jumătate, respectiv 40, din posturile libere sunt în Finlanda, în meseria de muncitor necalificat-culegător de căpșuni.

                  La rândul lor, firme din Danemarca au nevoie de 30 lucrători care să desfășoare activitate de îngrijitor de persoane. Alte 12 posturi libere, pentru tractorist, muncitor forestier, montator calificat bucătărie și amenajări interioare și dulgher, sunt în Norvegia.

                  Mai sunt două posturi în Germania, de electrician și tehnician electronist pentru energia și tehnologia clădirilor. Cei interesaţi de unul din locurile de muncă prezentate se vor adresa Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Bacău, respectiv compartimentului EURES.

                  Ei se vor înregistra în baza de date a acestei instituţii, cu următoarele documente: cerere tip (anexa 3 bis), copie după cartea de identitate, cu valabilitate de minimum şase luni, şi CV-ul într-o limbă de circulaţie europeană. Informaţii suplimentare se pot obţine de pe portalul naţional www.anofm.ro/EURES. Pe acest portal pot fi accesate date referitoare la angajatori, domeniul de activitate, condiţiile de muncă şi de ocupare a postului, precum şi despre salarizare.

                  Informaţii similare sunt oferite şi de către consilierul EURES din cadrul AJOFM Bacău, str.I.S.Sturza, nr.63, telefon 0234541676.

                   

                   

                   

                  Incendiu la Liceul din Podu Turcului. Peste 250 de persoane au fost evacuate

                    În cursul acestei dimineți, pompierii băcăuani au fost solicitați să intervină în localitatea Podu Turcului, în urma unui apel primit pe Numărul Unic pentru Apeluri de Urgență 112, care anunța producerea unui incendiu la Liceul Tehnologic Alexandru Vlahuță.

                    La sosirea forțelor de intervenție, incendiul era lichidat de către cadrele didactice. Acesta s-a manifestat într-o sală de clasă, la nivelul unei planșe de polistiren.

                    În urma evenimentului nu au fost înregistrate victime, din liceu fiind evacuate de către cadrele didactice 266 persoane ( 248 elevi, 15 profesori și trei cadre auxiliare).

                    Din cercetările efectuate de pompierii militari, cauza probabilă de producere a incendiului este jocul copiilor cu focul.

                    Program Happy Cinema Bacau, 13- 19 ian

                    Vineri,13 Ianuarie
                    13:00 Finnick – Animaţie, Aventuri, Normal, AG
                    13:30 Mummies – Animaţie, Comedie, Familie, Premiera, AG
                    14:00 Motanul încălțat: Ultima dorință (dub) 3D – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
                    14:30 Mummies – Animaţie, Comedie, Familie, Premiera, AG
                    15:00 Finnick – Animaţie, Aventuri, Normal, AG
                    15:30 Romina, VTM – Comedie, Romantic, Dragoste, Normal, AP12
                    16:10 Avatar: Calea apei 3D – Acţiune, Aventuri, Fantastic, SF, Normal, AP12
                    16:30 Operation Fortune: Ruse de guerre – Acţiune, Thriller, Normal, N15
                    17:00 Avatar: Calea apei 3D – Acţiune, Aventuri, Fantastic, SF, Normal, AP12
                    17:30 M3GAN – Horror, SF, Thriller, Premiera, N15
                    19:10 A Man Called Otto – Comedie, Dramă, Premiera, N15
                    19:40 Romina, VTM – Comedie, Romantic, Dragoste, Normal, AP12
                    20:00 Avatar: Calea apei 3D – Acţiune, Aventuri, Fantastic, SF, Normal, AP12
                    21:00 Avatar: Calea apei 3D – Acţiune, Aventuri, Fantastic, SF, Normal, AP12
                    21:30 M3GAN – Horror, SF, Thriller, Premiera, N15
                    22:00 Operation Fortune: Ruse de guerre – Acţiune, Thriller, Normal, N15

                    Sâmbătă,14 Ianuarie
                    10:20 Motanul încălțat: Ultima dorință (dub) 3D – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
                    10:40 Mummies – Animaţie, Comedie, Familie, Premiera, AG
                    11:00 Finnick – Animaţie, Aventuri, Normal, AG
                    12:00 Mummies – Animaţie, Comedie, Familie, Premiera, AG
                    12:40 Romina, VTM – Comedie, Romantic, Dragoste, Normal, AP12
                    13:00 Man of God – Biografic, Dramă, Normal, AP12
                    13:10 Finnick – Animaţie, Aventuri, Normal, AG
                    14:00 A Man Called Otto – Comedie, Dramă, Premiera, N15
                    14:30 Avatar: Calea apei 3D – Acţiune, Aventuri, Fantastic, SF, Normal, AP12
                    15:10 Finnick – Animaţie, Aventuri, Normal, AG
                    15:20 M3GAN – Horror, SF, Thriller, Premiera, N15
                    16:40 Operation Fortune: Ruse de guerre – Acţiune, Thriller, Normal, N15
                    17:10 Avatar: Calea apei 3D – Acţiune, Aventuri, Fantastic, SF, Normal, AP12
                    17:30 Mummies – Animaţie, Comedie, Familie, Premiera, AG
                    18:10 Romina, VTM – Comedie, Romantic, Dragoste, Normal, AP12
                    19:10 A Man Called Otto – Comedie, Dramă, Premiera, N15
                    19:40 Romina, VTM – Comedie, Romantic, Dragoste, Normal, AP12
                    20:00 Avatar: Calea apei 3D – Acţiune, Aventuri, Fantastic, SF, Normal, AP12
                    21:00 Avatar: Calea apei 3D – Acţiune, Aventuri, Fantastic, SF, Normal, AP12
                    21:30 M3GAN – Horror, SF, Thriller, Premiera, N15
                    22:00 Operation Fortune: Ruse de guerre – Acţiune, Thriller, Normal, N15

                    Duminică,15 Ianuarie
                    10:00 Mummies – Animaţie, Comedie, Familie, Premiera, AG
                    10:20 Motanul încălțat: Ultima dorință (dub) 3D – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
                    11:00 Finnick – Animaţie, Aventuri, Normal, AG
                    11:30 Mummies – Animaţie, Comedie, Familie, Premiera, AG
                    12:00 Man of God – Biografic, Dramă, Normal, AP12
                    12:30 Romina, VTM – Comedie, Romantic, Dragoste, Normal, AP12
                    13:10 Finnick – Animaţie, Aventuri, Normal, AG
                    13:30 A Man Called Otto – Comedie, Dramă, Premiera, N15
                    14:20 Avatar: Calea apei 3D – Acţiune, Aventuri, Fantastic, SF, Normal, AP12
                    14:30 Mummies – Animaţie, Comedie, Familie, Premiera, AG
                    15:10 Finnick – Animaţie, Aventuri, Normal, AG
                    16:10 Operation Fortune: Ruse de guerre – Acţiune, Thriller, Normal, N15
                    16:30 Romina, VTM – Comedie, Romantic, Dragoste, Normal, AP12
                    17:10 Avatar: Calea apei 3D – Acţiune, Aventuri, Fantastic, SF, Normal, AP12
                    18:00 Romina, VTM – Comedie, Romantic, Dragoste, Normal, AP12
                    18:20 M3GAN – Horror, SF, Thriller, Premiera, N15
                    19:00 A Man Called Otto – Comedie, Dramă, Premiera, N15
                    20:00 Avatar: Calea apei 3D – Acţiune, Aventuri, Fantastic, SF, Normal, AP12
                    20:30 M3GAN – Horror, SF, Thriller, Premiera, N15
                    21:00 Avatar: Calea apei 3D – Acţiune, Aventuri, Fantastic, SF, Normal, AP12
                    21:40 Operation Fortune: Ruse de guerre – Acţiune, Thriller, Normal, N15

                    Luni,16 Ianuarie
                    13:00 Finnick – Animaţie, Aventuri, Normal, AG
                    13:20 Motanul încălțat: Ultima dorință (dub) 3D – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
                    14:00 Mummies – Animaţie, Comedie, Familie, Premiera, AG
                    14:30 Romina, VTM – Comedie, Romantic, Dragoste, Normal, AP12
                    15:00 Finnick – Animaţie, Aventuri, Normal, AG
                    15:30 Avatar: Calea apei 3D – Acţiune, Aventuri, Fantastic, SF, Normal, AP12
                    16:00 Operation Fortune: Ruse de guerre – Acţiune, Thriller, Normal, N15
                    16:30 M3GAN – Horror, SF, Thriller, Premiera, N15
                    17:20 Avatar: Calea apei 3D – Acţiune, Aventuri, Fantastic, SF, Normal, AP12
                    18:30 A Man Called Otto – Comedie, Dramă, Premiera, N15
                    19:00 Romina, VTM – Comedie, Romantic, Dragoste, Normal, AP12
                    19:30 Avatar: Calea apei 3D – Acţiune, Aventuri, Fantastic, SF, Normal, AP12
                    21:00 M3GAN – Horror, SF, Thriller, Premiera, N15
                    21:00 Avatar: Calea apei 3D – Acţiune, Aventuri, Fantastic, SF, Normal, AP12
                    21:30 Operation Fortune: Ruse de guerre – Acţiune, Thriller, Normal, N15

                    Marţi,17 Ianuarie
                    13:00 Finnick – Animaţie, Aventuri, Normal, AG
                    13:20 Motanul încălțat: Ultima dorință (dub) 3D – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
                    14:00 Mummies – Animaţie, Comedie, Familie, Premiera, AG
                    14:30 Romina, VTM – Comedie, Romantic, Dragoste, Normal, AP12
                    15:00 Finnick – Animaţie, Aventuri, Normal, AG
                    15:30 Avatar: Calea apei 3D – Acţiune, Aventuri, Fantastic, SF, Normal, AP12
                    16:00 Operation Fortune: Ruse de guerre – Acţiune, Thriller, Normal, N15
                    16:30 A Man Called Otto – Comedie, Dramă, Premiera, N15
                    17:00 Avatar: Calea apei 3D – Acţiune, Aventuri, Fantastic, SF, Normal, AP12
                    18:30 Taximetriști – Comedie, Avanpremiera, N15
                    19:10 M3GAN – Horror, SF, Thriller, Premiera, N15
                    19:30 Avatar: Calea apei 3D – Acţiune, Aventuri, Fantastic, SF, Normal, AP12
                    20:40 Avatar: Calea apei 3D – Acţiune, Aventuri, Fantastic, SF, Normal, AP12
                    21:00 Taximetriști – Comedie, Avanpremiera, N15
                    21:30 Romina, VTM – Comedie, Romantic, Dragoste, Normal, AP12

                    Miercuri,18 Ianuarie
                    13:00 Finnick – Animaţie, Aventuri, Normal, AG
                    13:20 Motanul încălțat: Ultima dorință (dub) 3D – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
                    14:00 Mummies – Animaţie, Comedie, Familie, Premiera, AG
                    14:30 Romina, VTM – Comedie, Romantic, Dragoste, Normal, AP12
                    15:00 Finnick – Animaţie, Aventuri, Normal, AG
                    15:30 Avatar: Calea apei 3D – Acţiune, Aventuri, Fantastic, SF, Normal, AP12
                    16:00 Operation Fortune: Ruse de guerre – Acţiune, Thriller, Normal, N15
                    16:30 A Man Called Otto – Comedie, Dramă, Premiera, N15
                    17:00 Avatar: Calea apei 3D – Acţiune, Aventuri, Fantastic, SF, Normal, AP12
                    18:30 Taximetriști – Comedie, Avanpremiera, N15
                    19:10 M3GAN – Horror, SF, Thriller, Premiera, N15
                    19:30 Babylon – Comedie, Dramă, Istoric, Avanpremiera, N15
                    20:40 Avatar: Calea apei 3D – Acţiune, Aventuri, Fantastic, SF, Normal, AP12
                    21:00 Taximetriști – Comedie, Avanpremiera, N15
                    21:30 Romina, VTM – Comedie, Romantic, Dragoste, Normal, AP12

                    Joi,19 Ianuarie
                    13:00 Finnick – Animaţie, Aventuri, Normal, AG
                    13:20 Motanul încălțat: Ultima dorință (dub) 3D – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
                    14:00 Mummies – Animaţie, Comedie, Familie, Premiera, AG
                    14:30 Romina, VTM – Comedie, Romantic, Dragoste, Normal, AP12
                    15:00 Finnick – Animaţie, Aventuri, Normal, AG
                    15:30 Avatar: Calea apei 3D – Acţiune, Aventuri, Fantastic, SF, Normal, AP12
                    16:00 Operation Fortune: Ruse de guerre – Acţiune, Thriller, Normal, N15
                    16:30 A Man Called Otto – Comedie, Dramă, Premiera, N15
                    17:00 Avatar: Calea apei 3D – Acţiune, Aventuri, Fantastic, SF, Normal, AP12
                    18:30 Taximetriști – Comedie, Avanpremiera, N15
                    19:10 M3GAN – Horror, SF, Thriller, Premiera, N15
                    19:30 Babylon – Comedie, Dramă, Istoric, Avanpremiera, N15
                    20:40 Avatar: Calea apei 3D – Acţiune, Aventuri, Fantastic, SF, Normal, AP12
                    21:00 Taximetriști – Comedie, Avanpremiera, N15
                    21:30 Romina, VTM – Comedie, Romantic, Dragoste, Normal, AP12

                    Cupa de șah a iernii în Arena Mall are loc pe 14 ianuarie 2023

                       

                      Șahul a fost mereu considerat cea mai bună cale în dezvoltarea capacităților mintale ale copiilor cum ar fi puterea de concentrare, memoria și abilitățile analitice. Așadar, copiii pasionați de șah din Bacău participă la “Cupa de șah a iernii în Arena Mall”.

                        ARENA MALL BACĂU în colaborare cu Cercul de șah ȘCOALA DIN TINDA RAIULUI Bacău organizează sâmbătă 14 ianuarie 2023 în intervalul orar 10:00 – 16:00 la etajul 2, concursul “Cupa de șah a iernii în Arena Mall”, ediția a I-a la șah rapid.

                      Așadar, copiii cu vârste cuprinse între 5 și 14 ani se întrec la patru categorii de vârstă: U8, U10, U12 și U14. Se joacă în sistem elvețian, 7 runde, șah rapid, câte 15 minute pentru fiecare jucător, organizarea și arbitrajul fiind asigurate de către instructor sportiv de șah, ing. Hanga Radu, iar echipa de arbitri va fi condusă de către ing. Negrut Jenica.

                      La sfârșitul rundelor vor fi premiați 18 copii după cum urmează:

                      Locul 1, 2, 3 la categoria sub 8 ani;

                      Locul 1, 2, 3 la categoria sub 10 ani;

                      Locul 1, 2, 3 la categoria sub 12 ani;

                      Locul 1, 2, 3 la categoria sub 14 ani;

                      Locul 1, 2, 3 la General;

                      Locul 1, 2, 3 la categoria fete.

                      Întotdeauna Arena Mall a fost și va fi un puternic susținător al sportului minții, mai ales pentru generațiile de tineri.

                      Arena Mall. Cumpărături plăcute! Amintiri plăcute!

                      Mai multe detalii pe website | www.arenamall.ro | și în aplicația Arena Mall | wifi.arenamall.ro |

                      S-a stins cantautorul oneștean Ion (Nicu) Moraru

                      În satul Bogata (comuna Dofteana) a fost condus pe ultimul drum pământean, vineri, 13 ianuarie, cantautorul și ziaristul Ion Moraru, unul dintre componenții trupei Flacăra Folk 73, unde a cântat alături de regretatul Gil Ioniță. Vestea ne-a fost dată de Federația Cultură și Mass-Media FAIR-MediaSind împreună cu Sindicatul Român al Jurnaliștilor (SRJ) MediaSind, al căror vicepreședinte era.

                      Nicu Moraru (cum îi spuneau prietenii) era un tip carismatic, plăcut și prin modul în care te trata. L-am cunoscut în Onești, în anii ,70, unde amândoi locuiam și unde ne făceam studiile liceale. Într-o zi l-am auzit cântând, împreună cu Gil Ioniță, chiar pe malul Cașinului, unde obișnuiam să mai adăstăm uneori. Apoi am ascultat Flakăra Folk 73, înființată împreună cu Gil Ioniță și cu Cezar Ionescu. Era student la Filosofie, în Iași, oraș în care a și rămas mult timp și a lucrat la Radio și la TVR, unde a fost și redactor-șef adjunct.

                      De ceva vreme a lucrat la TVR București. „În calitatea sa de realizator la Televiziunea Română, dar și de vicepreședinte al SRJ MediaSind și al Federației FAIR-MediaSind – scrie pe site-ul acestor organizații -, Ion Moraru a fost un apărător neînfricat al libertății de exprimare, precum și un susținător al independenței instituției publice de presă față de factorul politic. Reacțiile sale publice, dar și activitatea sindicală în sprijinul lucrătorilor din mass-media rămân mărturii vii în cartea de istorie a breslei. Ion Moraru și-a pus inclusiv viața în pericol atunci când drepturile colegilor erau călcate în picioare de diverși șefi numiți vremelnic în fruntea instituțiilor (a intrat în greva foamei – n.n.)”. În 2015 a trimis și o scrisoare deschisă către președintele Klaus Iohannis, prin care solicită salvarea TVR.

                      L-am revăzut în anul 2016, la una dintre excepționalele ediții ale Salonului de Folk&Blues, organizat de Talal Hamad la fosta Villa Borghese din Bacău. În una din acele zile am fost și la mormântul lui Gil Ioniță, pentru a aprinde o lumânare și pentru a pune o floare.
                      „Ion Moraru – au scris și doi dintre colegii noștri de la Ziarul de Iași – nu poate fi gândit ca un om plecat în altă lume. Mai avea atâtea de făcut, oameni de ajutat să-și limpezească viețile, dureri de alinat, cântece de cântat (voce și chitară), promisiuni de împlinit… n-a lăsat niciodată un cuvânt dat fără să facă ce promisese. Nu l-a interesat decât să rămână cel cunoscut de toată lumea – ION MORARU – cu care se putea discuta orice ținea direct de viața și profesia oamenilor.”