23 aprilie 2024
CulturăOvidiu Genaru a primit Premiul Naţional de Poezie "Mihai Eminescu" pentru Opera...

Ovidiu Genaru a primit Premiul Naţional de Poezie “Mihai Eminescu” pentru Opera Omnia

Scriitorul băcăuan Ovidiu Genaru, a obţinut, miercuri, Premiul Naţional de Poezie “Mihai Eminescu” pentru Opera Omnia.

În vârstă de 85 de ani, Ovidiu Genaru a fost declarat câştigător al celui mai important premiu de poezie acordat în România în baza unei decizii adoptate de un juriu condus de preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, Nicolae Manolescu. Pentru acest premiu au mai fost nominalizaţi poeţii Vasile Dan, Nichita Danilov, Marian Drăghici, Ioan Moldovan, Ioan Es. Pop, Cassian Maria Spiridon, Lucian Vasiliu şi Matei Vişniec.

Decernarea premiului a avut loc în cadrul unei gale care s-a desfăşurat miercuri seară pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Botoşani, în prezenţa unei părţi a juriului, a câtorva dintre poeţii nominalizaţi, a numeroşi oameni de cultură, dar şi în prezenţa reprezentanţilor autorităţilor locale.



“Generaţia mea vine din altă lume. Deşi am 85 de ani şi alunec pe 86, mă consider încă antum, dar, fireşte, nu integral. Doar 80%. Restul până la 100% este reumatism şi cardiologie, dar funcţionez, uneori sunt fiabil ca o maşină germană. Vecinul meu de palier, de la opt, domnul avocat Gheorghe Vasiliu, postum, George Bacovia adică, susţinea că într-o zi în viitor mulţimea anonimă te va avea în vedere. O propoziţie minunată. Acel cândva e acum. După ce mi-am cunoscut Bacăul, acum îmi aflu Botoşaniul”, a afirmat Genaru.

Ovidiu Genaru a primit, alături de marele trofeu, titlul de cetăţean de onoare al municipiului Botoşani, dar şi un premiu de peste 6.000 de lei acordat de Primărie.

“Este foarte greu nu să fii critic literar în România de azi, este foarte greu să fii poet sau poetă. Este greu nu numai sub raport omenesc, aşa cum este greu oricărui om să fie om, să treacă prin nişte experienţe existenţiale, unele dramatice, traumatice, să treacă prin îmbătrânire, prin anumite boli, prin pierderea celor apropiaţi, prin tot ceea ce constituie această povară a omenescului. E greu să fii poet când înaintea ta în literatura română au fost poeţi Eminescu, Macedonski, Bacovia, Arghezi, Blaga, Barbu, Nichita Stănescu, Leonind Dimov şi câţi şi mai câţi poeţi români extraordinari care păreau să fi epuizat rezervorul, resursele de originalitate ale limbii române, ale limbii de expresie, ale imaginarului poetic şi ale unui anumit mod de a înţelege prin poezie lumea înconjurătoare. Deci, e foarte greu să fii Ovidiu Genaru şi să reuşeşti să fii atât de viu, atât de consistent, atât de substanţial, să ai în continuare ceva de spus prin poezie, nu numai literaturii de care aparţii, ci şi societăţii româneşti în întregul ei”, a afirmat criticul literar Daniel Cristea Enache, care a fost şi membru al juriului.

Ovidiu Genaru s-a născut la 1934 la Bacău. A absolvit studiile liceale în localitatea natală, după care a urmat Institutul de Cultură Fizică din Bucureşti, pe care l-a absolvit în 1957. Ulterior, a lucrat ca profesor de gimnastică la Şcoala Sportivă din Bacău, iar din 1966 a lucrat, timp de opt ani, ca redactor la revista “Ateneu”. A mai fost profesor la Institutul Pedagogic din Bacău şi muzeograf la Casa Memorială George Bacovia din Bacău.

A debutat în poezie în 1966 cu volumul “Un şir de zile”, în colecţia “Luceafărul” a Editurii pentru Literatură. AGERPRES

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri