24 mai 2024
ActualitateOnor Eroilor Vii ai Neamului Românesc

Onor Eroilor Vii ai Neamului Românesc

Filiala Județeană Bacău „General Eremia Grigorescu” a Asociației Naționale a Veteranilor de Război a marcat, în ușor avans, printr-un simpozion organizat la Cercul Militar, Ziua Veteranilor de Război din România, sărbătorită anual pe 29 aprilie. Tema simpozionului a fost ,,Eroii vii ai neamului românesc”.

 

La eveniment au participat, alături de venerabilii veterani de război și de văduvele de război care fac parte din Filiala Județeană, subprefectul Narcis Jitaru și primarul municipiului Moinești – Valentin Vieru, dar și reprezentanți ai unor organizații, ai unor instituții și ai unor unități militare băcăuane. Au venit, astfel, la manifestare Gheorghe Geo Popa – directorul Centrului de Cultură „George Apostu”, Dănuț Voicu – președintele Filialei Județene a Asociației Naționale Cultul Eroilor, col. (rtr) Radu Costel Ciupercă – președintele Filialei Județene a Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Retragere și în Rezervă, alți președinți ai unor asociații ale militarilor din diverse arme și președinta Ligii Județene a Pensionarilor Bacău, Ioana Leonte. Au fost prezenți și trei veterani care au deja vârste de 103, de 100 ani sau apropiate de suta de ani: gl. (rtr) Ioan Procopie, din Moinești (103 ani), Constantin Rusu (100 de ani) și col. (rtr) Constantin Robu (94 de ani).



Manifestarea a fost deschisă prin intonarea Imnului de Stat al României, moment susținut de Muzica Militară Bacău, iar moderatorul simpozionului a fost președintele Filialei Județene a Veteranilor de Război, gl. de flotilă aeriană dr. Vasile Florea, care a evocat importanța sărbătoririi Zilei Naționale a Veteranilor de Război și semnificația manifestărilor de omagiere a memoriei celor care s-au jertfit pentru patrie în conflagrațiile mondiale prin care a trecut țara noastră. „Această sărbătoare – a spus președintele – există în România din anul 1902, când o delegație de veterani ai Războiului de Independență au solicitat Casei Regale instituirea unui astfel de eveniment”.

Numai în județul Bacău erau, în 1991, peste 12.000 de veterani de război. Cu timpul, însă, numărul lor a scăzut, iar anul trecut mai erau în evidență 68 de veterani. Doar în anul 2022 au trecut în Eternitate 33 de veterani, iar pentru memoria lor a fost păstrat un moment de reculegere. Astfel, în prezent în evidențe mai sunt numai 35 de veterani de război, dar și 400 de văduve de veterani de război.

Despre semnificația marcării Zilei Naționale a veteranilor de Război au vorbit participanților și col. (rtr) Costel Ciupercă și plutonierul adjutant principal Sorin Grumuș, dar au adresat mesaje și participanții care au primit din partea asociației organizatoare plachete și diplome aniversare. Asemenea distincții au fost acordate subprefectului Narcis Jitaru, comandantului Garnizoanei Bacău (plachetă înmânată reprezentantului său, șefului de Stat major al Bazei Aeriene 95, comandor Iftode, gl. de brigadă (rtr) Ioan Procopie, primarului Valentin Vieru, lui Gheorghe Geo Popa, lui Dănuț Voicu, părintelui Daniel Pruteanu – preot paroh la Ciuturești, col. (rtr) Costel Ciupercă, plutonierului adjutant principal Sorin Grumuș, plt. adj. (r) George Vizitiu, col. (rtr) Vasile Șiru, lui Iulian Bucur – directorul Complexului Muzeal Județean, comandantului Centrului Militar Județean – Ovidiu Diaconu, lui Raul Simion – președintele Sucursalei Bacău a Asociației Militarilor Veteranilor de Război din Teatrele de Operații, văduvelor de veterani de război Victoria Leonov și Amalia Rovența, Mariei Florea – fiică de veteran de război, lui Nuța Ciupercă și Georgetei Ciurea  – nurori de veterani de război și președintei Ioana Leonte, dar și sucursalelor Asociațiilor Cadrelor Militare în Retragere și în Rezervă din Ministerul de Interne și Serviciul Român de Informații și cantautorilor Mihaela și Marcel Bălan.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri