20 aprilie 2024
ActualitateOniscani: Un mort si trei raniti grav in urma unui cumplit accident

Oniscani: Un mort si trei raniti grav in urma unui cumplit accident

Duminica, in jurul prânzului, un autoturism condus de un brasovean, in vârsta de 45 de ani, care se deplasa catre municipiul Roman, s-a izbit violent de un podet de pe marginea drumului european, in localitatea Oniscani, din comuna Filipesti.

Dupa primele verificari, se pare ca soferului i s-a facut rau la volan si a pierdut controlul masinii. Impactul a fost atât de puternic, incât autoturismul, transformat intr-un morman de fiare, a fost aruncat in afara carosabilului.

In urma accidentului, o pasagera, de 62 de ani, aflata pe bancheta din spate a decedat, iar soferul si alte doua femei, de 55 si 36 de ani, au fost grav raniti. La fata locului au fost mobilizate mai multe echipaje de salvare care au preluat ranitii si i-au transportat la spital pentru ingrijiri medicale, fiind diagnosticati cu multiple fracturi.



Politistii de la Rutiera care au ajuns la fata locului au deschis o ancheta pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs evenimentul.

“În cauza s-a intocmit dosar penal sub aspectul savârsirii infractiunilor de ucidere din culpa si vatamare corporala din culpa”, a declarat insp. pr. Narcisa Butnaru, purtator de cuvânt la Inspectoratul de Politie Judetean Bacau.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri