19 aprilie 2024
ActualitateOnești: trei luni de circulație pe ambele benzi ale podului peste Trotuș

• lucrările la prima bandă a podului au ajuns la final, iar banda a doua va intra în lucru în luna martie

Onești: trei luni de circulație pe ambele benzi ale podului peste Trotuș

Circulația pe ambele benzi ale podului rutier de peste râul Trotuș, în Onești, va fi reluată în câteva zile. Lucrările de modernizare la prima bandă au ajuns la final, dar acum se așteaptă un aviz de la Inspectoratul General de Poliție Rutieră (IGPR) pentru deschiderea circulației pe această bandă. Lucrările de modernizare la banda a doua încep abia la primăvară, iar circulația va fi deschisă, până în luna martie, pe ambele benzi ale podului.

„Pentru obținerea avizului de la IGPR, au fost făcute formele legale, iar acum așteptăm răspunsul pozitiv pentru a fi pusă în funcțiune banda modernizată. Redeschiderea circulației pe pod este de ordinul zilelor. În acest fel, timp de trei luni pe pod se va circula pe ambele benzi, până când banda a doua va intra și ea în modernizare. Lucrările pot să înceapă la primăvară, când condițiile meteo vor permite. Din martie, circulația pe pod se va face tot pe o singură bandă, evident pe banda modernizată în acest an.”
Nicolae Gnatiuc, primarul municipiului Onești


Pod și peste reguli birocratice



Constructorul Confer Group, din Onești, care lucrează la modernizarea podului, a avut nevoie de un aviz de la IGPR atunci când a închis o bandă de circulație pe pod. Până la finele lunii mai s-a așteptat și Acordul Inspectoratul de Stat în Construcții. Acum este necesar alt aviz IGPR și cu siguranță asemenea acte vor mai fi necesare și la primăvară.
Contractul pentru deschiderea șantierului la podul din Onești a fost semnat exact acum un an, iar ordinul de începere a lucrărilor a fost dat de primar la finalul lunii mai. Lucrarea la pod era prevăzută să se încheie în 12 luni.
Podul era deteriorat pe o bună parte a sa și se afla în această stare de aproape doi ani. Lucrarea costă acum 1,8 milioane de euro și este făcută bani de la Guvern, prin Programul Național de Dezvoltare Locală II.

În proiect, spunea acum un an primarul Nicolae Gnatiuc, intră și lucrări de consolidare a malurilor râului în aval și în amonte de pod. Sunt primele lucrări de consolidare a podului de la construirea sa. Procedura de achiziție a fost una îndelungată, cu trei ofertanți. Constructorul agreat la final este o societate cu experiență în astfel de lucrări efectuate în județ și în țară, un constructor serios. Din cele 12 luni de contract, primele două luni au fost ocupate cu lucrările de proiectare.

S-a mers pe variante ocolitoare, pentru a se evita aglomerația

Podul de peste Trotuș face legătura între regiunile Moldova și Transilvania și este foarte circulat. După unele opinii, acest pod s-ar putea afla pe traseul viitoarei autostrăzi Bacău-Brașov. Alte opinii dau altă variantă autostrăzii. Cert este că fără acest pod circulația rutieră devine aproape imposibilă mai ales pentru mașini de tonaj mare. Cu circulație numai pe o bandă, cozile de autovehicule devin uneori kilometrice.
Situația creată a fost reclamată și de mediul de afaceri, de cei care au mai mare nevoi de un transport fluent de mărfuri. Până acum, șoferii au găsit și variante ocolitoare, prin Pârgărești și Târgu Ocna, apoi prin satul Tuta (comuna Târgu Trotuș) sau prin Pârgărești, spre Oituz și Brașov.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri