26 aprilie 2024
ActualitateOnești: manifestări dedicate Centenarului Unirii Basarabiei cu România

Onești: manifestări dedicate Centenarului Unirii Basarabiei cu România

Primăria Municipiului Onești și Consiliul Local deschid, luni, 26 martie, seria de manifestări dedicate Centenarului Unirii Basarabiei cu România. Proiectul poartă titlul „Români au fost. Români sunt încă!”, va debuta la Colegiul „Dimitrie Cantemir”, de la ora 10,00, sub coordonarea profesoarei Emilia Boghiu, și va continua după-amiază cu vizitarea Bisericii și a Muzeului de artă religioasă din Borzești, dar și a Mănăstirii Bogdana.

Marți, 27 martie, după plantarea simbolică de arbori dedicată Lunii Plantării Arborilor (15 martie – 15 aprilie), la Biblioteca „Radu Rosetti” vor avea loc un tedeum, o sesiune de discursuri ale oficialităților, o dezbatere pe teme istorice moderată de gen. (r) dr. Vasile Jenică Apostol și un program muzical susținut de corul Școlii Gimnaziale „Ghiță Mocanu”. După-amiaza va fi dedicată unor excursii tematice coordonate de părintele protopop Ioan Bârgăoanu, la Cașin, Oituz, Poiana Sărată și Hârja.

„Scopul acestui proiect educaţional – ne-a informat Ionuț Tenie, directorul Bibliotecii Radu Rosetti -, urmăreşte strângerea legăturilor românilor de pretutindeni, în primul rând din Republica Moldova şi Ucraina (Bucovina). Suntem siguri că astfel vom contribui la dezvoltarea sentimentului de patriotism şi la educarea componentei civice de apartenenţă la un grup naţional”.



La evenimente vor participa oficialități, profesori și elevi din România, Republica Moldova și Bucovina.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri