Neculai Comaneciu – mesterul popular al Casinului
Are 77 de ani, dar nu-i arata. E vesel mereu, foarte vorbaret. Chiar daca sufletul ii e macinat de suparari, nimeni nu stie. Numai el. E mesterul satului. Mester popular lemnar, care sculpteaza cu grija si migala fiecare bucatica de lemn. Face de toate, de la linguri, la scaune, garduri si cruci, pâna la porti. Porti cu doi sau trei stâlpi, cu sau fara acoperis, cu sculpturi de o rara frumusete. Pentru el, lemnul nu are niciun secret.
I s-a dus vestea in toata comuna Casin, dar si pe toata Valea Muntelui. Toata lumea stie de Neculai Comaneciu, de mesterul popular care poate face orice din lemn. Pentru el, lemnul nu are niciun secret. Oriunde te uiti in sat, ii vezi maiestria: in portile imense de la intrarea din casele localnicilor, in grinzile caselor, in usi, in scaune. Peste tot e mâna lui “nenea Nicu”, cum i se spune. Zi de zi, când nu e “sarbatoarea Domnului” e in atelierul lui si sculpteaza, modeleaza lemnul, cu dalta si ciocanul, in mii de feluri, fiecare unic.
Inceputul
“Nu-i de la parinti tot ce stiu eu. E un har. Am vazut de mic copil la un unchi de-al meu, ca lucra asa, tacticos, lemnul. Si-a facut singur o moara de apa cu turbina. E un secret, o taina. Nu stiu. In clasa a doua am fost intrebati cine stie si poate sa faca un razboi de tesut. Cu totul, cu pedale, suveica, spata. Eu am fost singurul. Era mic, avea 40 de santime (centimetri, n.r.). Nu au crezut ca l-am facut eu si mi l-au rupt in doua. Dar eu l-am refacut in doua zile, numai cu briceagul”, povesteste. Asa a inceput totul. Apoi a trecut la saniute, carucioare cu doua sau patru roti, “la caruta lu’ tata, am facut inima, oistea…”
Dupa eliberare, a intrat in tainele portilor
Nenea Nicu are imaginatie, nu lucreaza dupa sabloane sau cataloage. Casa lui e un adevarat muzeu popular. Mobila e, cum altfel, decât facuta de mâna lui, toate usile, cercevelele, gardurile, la fel. De mai bine de 70 de ani modeleaza lemnul în diferite forme si poate face orice din acest material, de la butoaie mici si mari, pâna la mobila si troite. Dupa ce a terminat armata a incercat o noua provocare: portile din lemn. “Am inceput de unul singur. Mai intâi cu cele primitive, cu scândura in picioare, apoi la cele cu tablii si acoperis. Intâi am lucrat in brad, care e mai migalos, apoi in stejar. E rezistent. Am invatat de la un mester grec când se taie stejarul ca sa reziste in timp si sa nu faca, niciodata carii. Secretul e sa fie doborât in luna plina de februarie, la maturitatea sa vegetativa, iar vârful sa fie lasat necuratat, ca vara sa-si traga seva. Si am bagat la cap”, continua mesterul Comaneciu.
Lucreaza ce-i vine in minte
“Mai marisor fiind incepusem sa câstig si bani. Eram tare mândru. Tata mi-a spus ca daca muncesc voi razbate prin viata, daca nu, îmi va fi foarte greu. L-am ascultat si stiu ca a avut mare dreptate. Iau bani in functie de material. Lemnul il cumpar sau lucrez cu materialul clientului. Ca e pretentios clientul in ziua de azi, e umblat si stie ce vrea. Stejarul se lucreaza mai greu, bradul, mai usor. Teiul in schimb e cel mai indicat pentru sculptura. Nu e casant, nu face aschii. Acum trei ani, cu mâna de lucru si materialul meu am luat 19,7 milioane pe o poarta. La stejar, e dublu”, spune sincer. Ii ia o luna numai sa ciopleasca “foile de poarta” si inca o luna pentru stâlpi si acoperis. Pe un cofrag de turnat beton, tot pentru stâlpi, lucreaza cam doua luni (daca il ajuta si fiica), iar la fundatie, inca doua saptamâni.
Simte lemnul
Neculai Comaneciu si lemnul par un tot unitar. Il simte, ii stie tainele. “Noaptea visez ce sa fac a doua zi cu el. Cred ca e creierul mai odihnit. Si asa fac si e bine. Nu-mi trebuie sabloane. E har. Nu trebuie sa stii doar tâmplarie, ci si dulgherie, lacatuserie”, adauga. Pe portile facute de el vezi adevarate minuni: forme in relief de flori, struguri, inimioare, iepuri, porumbei, sculpturi in lemn, gravuri. Toate de o frumusete rara. Cu “limba de brici” hasureaza, apoi cu o dalta se apuca de cioplit. Zi de zi. Simetric, fara ochelari, fara ca mâinile sa-i tremure. Ochii ii sunt umflati, iar pleoapele usor cazute, “dar nu de la bautura. Daca ar bea lumea cât beau eu ar fi doar o crâsma in fiecare sat, si aceea goala. E de la praful de lemn”, spune râzând, in timp ce impinge adânc dalta in lemnul care i-a devenit intr-o clipa prieten. Sunt amândoi un intreg. Omul si lemnul. Din care nenea Neculai Comaneciu poate face orice. Orice.
Roxana Neagu
