„Omul de zăpadă”, un spectacol de zile mari. Proiect inedit al sopranei Gabriela Iștoc

    Gabriela Iștoc
    Gabriela Iștoc a susținut un moment artistic, acompaniată la pian de Rebecca Antonia Cojan, elevă la Colegiul Național de Artă „George Apostu” / foto: F.Ș

    Sărbătorile de iarnă bat la ușă și odată cu ele sentimentele oamenilor devin mai puternice. Acest fapt ne este demonstrat încă o dată de Asociația „Mi-e drag acasă!”, condusă de tânăra soprană Gabriela Iștoc, care propune băcăuanilor un proiect inedit.

    Astfel, Asociația „Mi-e drag acasă!”, condusă de soprana Gabriela Iștoc, va pune în scenă pe 9 decembrie, la Teatrul de Vară „Radu Beligan”, primul său spectacol caritabil.

    Evenimentul va fi organizat cu scopul de a aduce bucurie de sărbători unui grup de 100 de copii aflați în situații defavorizate, dar și de a încânta publicul băcăuan cu un spectacol de muzică clasică de excepție, aducând în lumina reflectoarelor artiști talentați și de renume.

    Proiectul „Omul de zăpadă” s-a născut din dorința artistei de a încerca ceva nou și îndrăzneț, din dorința de a trezi tradiția în orașul ei natal.



    „M-am născut în Bacău, în vremuri în care încă mai primeam drept răsplată la colindă – colaci, mere ori nuci. De fiecare dată când plec să concertez, în calitate de soprană, las mereu o părticică din mine, acasă”, a mărturisit Gabriela Iștoc.

    Tradiții

    Gabriela IștocDincolo de toate acestea, în încercarea de a aborda cât mai pragmatic acest proiect Gabriela Iștoc ne-a declarat: „În fapt, îmi propun să trezesc tradiția pentru orașul meu, o față a tradiției seculare care să se regăsească într-un sincretism al tuturor artelor, un proiect generos ce va aduce laolaltă oameni și instituții reprezentative.”

    Vorbind despre tradiții, spectacolele din perioada sărbătorilor de iarnă parcă nu mai surprind pe nimeni. Cum ar trebui să arate un „restart” și la ce ar trebui să ne așteptăm de la „Omul de zăpadă” ne-a dezvăluit chiar inițiatoarea proiectului:

    „Vreau un spectacol feeric pentru luna decembrie, unul care să ne adune în colinda copilașilor și a Filarmonicii «Mihail Jora», dar și a parfumului de brad ori al colacilor proaspăt ieșiți din cuptor.

    Câți dintre noi n-am visat măcar o dată că Moș Crăciun există cu adevărat?! Ei bine, spectacolul pe care îl gândesc ne va primi cu mic și mare (oameni ai locului, dar și nume sonore ale lumii ce ne vor onora cu prezența) spre a crea, sper, ceea ce se va institui într-o tradiție de Crăciun. «Omul de zăpadă» – un spectacol al bucuriei!”

    O seară magică

    Cu gândurile deja îndreptate spre „Omul de zăpadă”, o seară magică în care ne vom lăsa purtați într-o lume de basm și în care multe dorințe ar putea fi îndeplinite, soprana Gabriela Iștoc ne-a împărtășit și acest prim scop al Asociației „Mi-e drag acasă!”: „Să încălțăm cu ghetuțe noi 100 de copilași în nevoie. O asemenea sărbătoare nu e completă fără magia pe care o aduce Moș Crăciun, dar mai ales fără bunătatea inimii omului. Să revenim spre inimile noastre, să revenim Acasă!”

    Într-o întâlnire care a avut loc aseară în incinta SIF Moldova pentru prezentarea acestui proiect, întâlnire la care au participat numeroși iubitori de muzică, reprezentanți ai unor ONG-uri și companii, Gabriela Iștoc a susținut un moment artistic deosebit fiind acompaniată la pian de Rebecca Antonia Cojan, elevă în clasa a XII-a la Colegiul Național de Artă „George Apostu”.

    Gabriela Iștoc și Daniel Buzdugan pe scena

    „Aceasta va fi prima ediție a acestui eveniment și cu siguranță vor urma multe alte evenimente. Deja ne gândim la un eveniment asemănător pentru luna iunie. Vrem să implicăm copiii, tinerele talente, în mai multe acțiuni și activități din care să înțeleagă cât mai multe despre muzica clasică”, a declarat Gabriela Iștoc, care ne-a dezvăluit și câte ceva despre spectacolul „Omul de zăpadă” din 9 decembrie care va fi prezentat de Daniel Buzdugan, cel care va și povesti acest spectacol.

    Astfel cei prezenți la spectacol vor primi în dar colinde românești și americane, momente de dans, un concert susținut de maestrul Ovidiu Bălan și Filarmonica „Mihail Jora” la care se vor adăuga multe alte surprize.

    Gabriela Iștoc este una dintre tinerele soprane românce reprezentative pentru publicul occidental. Născută în Bacău, la 13 ani a început cursurile de canto la Liceul de Artă „George Apostu”, ulterior devenind a studentă a Universității Naționale de Muzică din București studiind cu prof. dr. Silvia Voinea. Este membră a Studioului de Operă Națională din Londra și colaborează cu BBC pentru filmul documentar „La Traviata: Love, Death and Divas ”. Gabriela a debutat pe scena românească în 2017, la București în Festivalul „George Enescu” cu rolul Antigonei din opera enesciană „Oedipe” alături de London Philharmonic Orchestra sub bagheta lui Vladimir Jurowski.

    Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"