16 aprilie 2024
ActualitateOaspeți în redacția Deșteptarea

Oaspeți în redacția Deșteptarea

În programul „Școala Altfel”, 30 de elevi ai clasei a III-a A de la Școala Gimnazială „Spiru Haret” Bacău, împreună cu învățătoarea lor, prof. pentru învățământul primar Clemansa Măucă, au decis, ieri, să facă o vizită la Deșteptarea. În doar câteva secunde, redacția noastră s-a umplut de copilărie, de voie bună, dar, mai ales, de… întrebări.

Cei mici s-au arătat foarte interesați de cum funcționează ziarul, de parcursul știrilor și importanța acestora. Mai mult decât atât, unii dintre ei și-au arătat deja interesul de a se orienta către acest domeniu.

După ce au interacționat cu noi, redactorii, și s-au amuzat pe seama fotografiilor în care chiar ei erau subiectul, elevii de la a III-a A și-au luat „la revedere” de la noi privind în urmă, dar cu gândurile spre viitor. Oare câți dintre ei, peste ani, ne vor fi colegi de breaslă?



„A iniția un copil în ale scrisului și a cititului, înseamnă să-l duci la sursă. Această sursă ar putea fi o bibliotecă ori o redacție. Copiii noștri au cunoștințe despre acest domeniu, pentru că au lucrat la un proiect în care au redactat un ziar al școlii. Astăzi însă i-am adus să vadă cum este într-o redacție și să înțeleagă mai bine cum funcționează acest proces de a duce informația la cititor, să descopere lucruri noi și, de ce nu, să decidă dacă le-ar plăcea meseria aceasta pentru viitor.”
prof. Clemansa Măucă, învățătoarea clasei a III-a A de la Școala Gimnazială „Spiru Haret” Bacău

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri