Vreme de jumatate de secol a fost Ziua Nationala, dupa care, brusc, am ascuns-o si nu am mai vorbit de ea. Ziua de 23 August, insa, nu este una de care sa ne rusinam; este o data care trebuie sa ne faca sa meditam.
Din cel putin doua motive: in primul rând, pentru ca este ziua in care am reusit sa evitam dezastrul national si, in al doilea rând, este ziua in care ne-am trezit la realitate, am tras linia si am socotit cât ne-a costat aventura alaturi de Germania.
Desigur, exista circumstante istorice, insa nu trebuie sa uitam un lucru: România nu a fost pregatita de razboi dar asta nu a impiedicat-o sa se alature Axei si sa devina cel mai fidel aliat al Germaniei. Ca efort uman, România a fost a doua tara dupa Germania pe frontul de Est.
Multi incearca sa ne faca sa ne rusinam de Insurectia de la 23 August 1944. Sunt câteva argumente, insa, care trebuie avute in vedere. In primul rând, Italia a facut la fel si nu a fost acuzata ca a tradat alianta cu Germania. In al doilea rând, deja Germania tradase România, dupa ce a decis sa retraga diviziile blindate din Moldova si sugerând Armatei Române sa se retraga pe aliniamentul Carpatilor, lasând Armata Rosie sa ocupe tara.
Concluzia este ca, intr-un moment istoric in care România a fost tradata de toti, a gasit solutia potrivita pentru a-si reveni si a minimaliza pierderile.
Prinsi in iuresul ideologiei uitam prea usor de existenta acelui plan “Margareta II” de ocupare a României de catre Armata Germana in cazul in care regimul Antonescu nu mai indeplinea cererile nemtilor.
Putem sa dam vina pe ocupatia sovietica si pe impunerea unui regim comunist, dar sa nu uitam ca Churchill si Roosevelt au fost de acord, la Yalta, ca România sa fie in sfera de influenta ruseasca.
