19 martie 2024
SănătateO nouă ediție, a XIV-a, a Zilelor Spitalului Municipal de Urgență Moinești

Peste 800 de invitați din toată țara, dar și din străinătate

O nouă ediție, a XIV-a, a Zilelor Spitalului Municipal de Urgență Moinești

Ultimele pregătiri, ultimele telefoane și întâlniri! Moineștiul se pregătește să fie din nou, începând de joi, 27 iunie, și până sâmbătă, 29 iunie, locul în care se va organiza o nouă ediție, a XIV-a, a Zilelor Spitalului Municipal de Urgență din localitate, un eveniment de elită, la care și-au anunțat participarea nume sonore ale medicinei românești, dar și din străinătate, oameni de știință, profesori universitari, reprezentanți din conducerea Ministerului Sănătății, ai Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, ai Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate, rectori din marile Universități de Medicină și Farmacie, președinți ai organizațiilor naționale și internaționale de Sănătate, invitați de la Academia Română, de la Colegiul Național al Medicilor, de la Academia de Științe Medicale, dar și de la Uniunea Medicală Balcanică, asistenți medicali, kinetoterapeuți etc. Anul acesta, întreaga manifestare se va desfășura sub titlul „Progrese și perspective ale practicii medicale centrate pe pacient”.

„ Manifestarea ştiinţifică anuală «Zilele Medicale ale Spitalului Municipal de Urgenţă Moineşti» va marca şi în acest an o creştere a nivelului de performanţă şi a profesionalismului în domeniul medical prin reuniunea celor mai importanţi actori din sistemul spitalicesc şi nu numai. Ca şi la ediţia precedentă, ne bucurăm şi în acest an de oportunitatea şi onoarea de a avea ca parteneri în organizarea evenimentului Universitatea de Medicină şi Farmacie «Gr. T. Popa» lași, reprezentată prin rectorul acesteia prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, Societatea Română de Chirurgie, reprezentată prin preşedintele prof. univ. dr. Silviu Constantinoiu, Universitatea de Medicină și Farmacie «Carol Davila” București și Uniunea Medicală Balcanică reprezentată de președinte prof. asoc. dr. habilitat Camelia Diaconu şi Universitatea «Vasile Alecsandri» din Bacău reprezentată prin rectorul acesteia, prof. univ. dr. ing. Carol Schnakovszky. Organizăm acest eveniment şi în 2019, având ca obiectiv deschiderea unor noi frontiere în practica şi cercetarea medicală.”
Prof. univ. dr. Adrian Cotîrleț, managerul Spitalui Municipal de Urgență Moineşti

Evenimentul se va deschide joi cu manifestarea dedicată Zilei Asistentului Medical, la care vor participa peste 300 de asistenți medicali, zi ce va fi compusă din două părți – o parte de prezentări de lucrări și o parte dedicată unui workshop privind resuscitarea cardio-respiratorie la adult – , în care moderatori, în prima parte, vor fi prof. univ. dr. Carmen Dorobăț (managerul Spitalului de Boli Infecţioase Sfânta Parascheva din Iaşi), asist. Minodora Chicea (președinta Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România – filiala Bacău) și asist. Adina Datcu, directorul de îngrijiri al Spitalului Municipal de Urgență Moinești. Tot în această zi vor fi premiați, ca de obicei, asistenții medicali pensionari, care au lucrat în spital, dar vor primi diplome și plachete omagiale și invitații.



Vineri, zi maraton

Vineri, 28 iunie, va fi o zi maraton, ce va fi deschisă de o Sesiune științifică pe Kinetoterapie, la care invitați speciali sunt prof. univ. dr. Luciano Poli, de la Universitatea din Pisa, și prof. univ. dr. Zoltan Pasztai, alături de care va conferenția prof. univ. dr. Marian Silviu Poboroniuc, de la Facultatea de Inginerie Electrică, Energetică și Informatică Aplicată a Universității Tehnice „G. Asachi” Iași, cel care a inventat o mănușă robotică, unică în lume, menită să ajute persoanele care au rămas cu paralizii în urma unui atac cerebral vascular.
În paralel, se va organiza o Sesiune științifică medicală pe Medicină anticipativă, cardiologie și pneumonie, un Curs de gastroenterologie, despre microbiota intestinală și ciroza hepatică, bolile inflamatorii intestinale cu prezentări interactive de cazuri clinice, dar și o Sesiune științifică dedicată medicilor rezidenți, care vor urmări 9 prezentări de lucrări, urmând ca cea mai bună lucrare să fie premiată în cadru festiv.

Cel puțin 16 operații în direct

Ca în fiecare an, cu ocazia acestui eveniment, se va organiza și un program operator demonstrativ, pe cel puțin 16 pacienți, cazuri deloc ușoare, aflate în evidența Spitalului Municipal de Urgență Moinești, care sunt din tot județul, dar și din afara lui, un pacient fiind tocmai din Craiova. Vor fi intervenții chirurgicale din mai multe domenii de specialitate, de pe ortopedie (coxartroze cu displazie de șold), chirurgie (hernie hiatală, tumoră suprarenală, gușă polinodulară, tumoră pancreas), oftalmologie (cataractă), ginecologie, dar și de pe noile compartimente/specializări ale unitătii medicale moineștene, respectiv intervenții buco-maxilo-faciale (extirpare lipomatoză cervicală sub anestezie generală), chirurgie toracică (carcinomatoză pleurală stângă) și chirurgie cardiovasculară intervențională (polipectomii). Toate aceste cazuri se vor efectua cu medicii invitați, dar și cu medicii din Spitalul Municipal de Urgență Moinești. Operațiile vor fi transmise live, prin rețeaua de telemedicină, în sala de conferințe, unde toți cei prezenți vor putea vedea în direct intervențiile din cele 4 săli de operații.

Deschiderea oficială și alte alocuțiuni

Deschiderea oficială a întregii manifestări de elită va avea loc în aceeași zi, de vineri, de la ora 14.00, în Clubul Lira din Moinești, unde vor fi prezentați și toți invitații veniți din toate colțurile țării, din spitale și clinici universitare, de la Ministerul Sănătății, dar și din Franța, SUA, Israel, Ucraina, Republica Moldova etc, unde se vor acorda și premii și vor fi oferite plachete aniversare. Vor urma apoi alocuțiuni și prezentări tematice despre „Viitorul stetoscopului”, cu prof. univ. dr. Eduard Apetrei, vicepreședintele Academiei de Științe Medicale și medic cardiolog la Spitalul Fundeni, dar și „Auditul clinic pilon al guvernanței clinice”, cu președintele Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate, dr. Vasile Cepoi. Tot în aceeași zi va fi și un moment comemorativ a prof. univ. dr. George Litarczek, considerat părintele anesteziei românești, fiind primul medic care la Spitalul Fundeni din București a făcut prima anestezie generală cu intubație oro-traheală, moment ce va fi moderat de președinta Senatului Universității de Medicină și Farmacie „Gr.T. Popa” Iași, prof. univ dr. Ioana Grigoraș.
Vor urma și alte conferințe științifice tematice, dar și masa rotundă cu tema „Strategia Națională 2017-2020 în Sănătate”- Asociația Spitalelor din România.

Conferințe de înaltă ținută medicală

Sâmbătă, 29 iunie, se vor mai organiza alte ateliere de lucru și sesiuni medicale, dar și o Conferință în premieră despre Patologiile tiroidiene. Evenimentul se va încheia cu o Sesiune științifică pe „Oxigenoterapia hiperbară” – Spitalul Municipal de Urgență Moinești fiind singurul spital de stat din țară care dispune de un astfel de aparat, de altfel foarte solicitat și cu rezultate foarte bune în tratamentul bolnavilor -, cu un Workshop pe kinetoterapie susținut de Alfio Albasini, instructor terapeut din Elveția, dar și cu două Conferințe științifice de excepție ce vor fi prezentate de prof. univ. dr. Vlad Ciurea – șeful Clinicii de neurochirurgie de la Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni”, membru al Academiei de Științe Medicale din România și Past president al Federației Internaționale de Neuroghirurgie și dr. Virgil Răzeșu – doctor în medicină, medic chirurg, „părintele” Reuniunilor Chirurgilor din Moldova (anul acesta pregătește a 40-a ediție a acestui eveniment), membru al Academiei de Științe Medicale.
Întreaga manifestare de la Moinești este organizată sub patronajul Universității de Medicină și Farmacie „Gr.T. Popa” Iași, Academiei de Stiințe Medicale, Societății Române de Chirurgie și Uniunii Medicale Balcanice, cu sprijinul Primăriei Municipiului Moinești.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri