29 mai 2024
ActualitateNoutăți de la Comisia de Circulație: S-a aprobat proiectul tehnic final al...

Noutăți de la Comisia de Circulație: S-a aprobat proiectul tehnic final al traseului velo Gară-Mioriței-Autogară

În Comisia de Circulație a municipiului Bacău a fost aprobat proiectul tehnic final pentru traseul velo Semicircular (Gară-Mioriței-Autogară) precum și documentația pentru amenajarea sensului giratoriu pe care Dedeman îl va amenaja pe Calea Republicii nr. 169.

«”Semicircularul” are 4 segmente și măsoară 2,8 kilometri, urmând ca pistele pentru biciclete să fie amenajate pe carosabil și delimitate de traficul auto, vopsite diferit (beton asfaltic cu pigment verde/roșu), urmând ca de-a lungul acestora să fie montate gazon, mobilier urban de înaltă calitate, parcări pentru biciclete, bănci inteligente etc. Dacă nu apar alte întârzieri cauzate de procedurile de achiziție, lucrările ar trebui să înceapă cel târziu în primăvară», a anunțat viceprimarul Cristian Ghingheș. Acesta mai spune că s-a hotărât ca pentru intersecția străzilor I.S. Sturdza și Războieni să fie schimbat intervalul de semaforizare astfel încât șoferii să nu mai fie prinși în intersecție pe fondul virajului stânga și traversării al pietonilor.

În ceea ce privește intersecția Alecu Russo și Milcov, întreaga intersecție va fi reconfigurată prin proiectul european SMT (Sistemul de Management al Traficului) și va beneficia de semaforizare, având în vedere problemele de vizibilitate semnalate de șoferi și de pietoni.



“Cu privire la Calea Romanului, pentru străzile laterale (precum Pomilor) nu vom permite viraje suplimentare la stânga, comisia stabilind că se va analiza reglementarea sensurilor unice pe străzile din zonă astfel încât punctele de conflict să fie cât mai puține de-a lungul drumului principal”, a mai anunțat viceprimarul Ghingheș. El mai spune că pentru stăzile cu case, s-a stabilit că nu este oportun să se procedeze la rezervarea de locuri de parcare pentru persoanele cu dizabilități atât timp cât respectivii petenți au loc pentru autovehicul în curtea proprie.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri