26 aprilie 2024
ActualitateNoi măsuri restrictive din cauza COVID

Noi măsuri restrictive din cauza COVID

Luni, 11 octombrie 2021, s-a desfăşurat şedinţa extraordinară a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Bacău (C.J.S.U. Bacău), în sistem audio-conferinţă, condusă de subprefectul cu atribuţii de prefect, Tudoriţa Lungu, în care a fost analizată situaţia privind incidenţa cumulată a cazurilor pe ultimele 14 zile în localităţile din judeţul Bacău. În urma reevaluării şi analizei cazurilor de COVID-19 la 1000 de locuitori, prin Hotărârea C.J.S.U. Bacău nr. 106 din 11.10.2021, se constată încadrarea unităţilor administrativ teritoriale în limitele incidenţei cumulate la 14 zile astfel:

– în localităţile Găiceana, Mănăstirea Caşin, Plopana, Sascut, Solonţ, Yemeş, Buhuşi, Comăneşti, se aplică măsurile stabilite în Hotărârea de Guvern nr. 1090 din 06.10.2021, corespunzătoare cazurilor în care se constată incidenţa cumulată la 14 zile mai mare de 2 şi mai mică sau egală cu 3/1000 de locuitori. Situaţia în aceste localități va fi reevaluată la data de 25.10.2021;

– în localitățile Bârsăneşti, Bereşti-Bistriţa, Berești-Tazlău, Odobești, Palanca, Ștefan cel Mare, Moinești, Bogdănești, Căiuți, Gârleni, Helegiu, Păncești, se aplică măsurile stabilite în Hotărârea de Guvern nr. 1090 din 06.10.2021, cu modificarile si completarile ulterioare, corespunzătoare cazurilor în care se constată incidenţa cumulată la 14 zile mai mare de 3 şi mai mică sau egală cu 6/1000 de locuitori. Situaţia în aceste localități va fi reevaluată la data de 25.10.2021;



– în localitățile Letea Veche, Săucești, Bacău, se aplică măsurile stabilite în Hotărârea de Guvern nr. 1090 din 06.10.2021, cu modificarile si completarile ulterioare, corespunzătoare cazurilor în care se constată incidenţa cumulată la 14 zile mai mare de 6 şi mai mică sau egală cu 7,5/1000 de locuitori. Situaţia în aceste localități va fi reevaluată la data de 25.10.2021;

Localitățile care nu au fost menționate în Hotărârile Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Bacău în ultimele 14 zile, vor respecta măsurile prevăzute în Hotărârea de Guvern nr. 932 din 09.09.2021, cu modificările și completările ulterioare, pentru localitățile care au rata incidenței cumulate mai mică de 2/1000 de locuitori.

 

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri