20 aprilie 2024
ActualitateNoi donații ale Protoieriei Onești la Spitalul „Sf. Ierarh Luca”

Noi donații ale Protoieriei Onești la Spitalul „Sf. Ierarh Luca”

Protoieria Onești a adus, marți, 31 ianuarie, la Spitalul Municipal „Sf. Ierarh dr. Luca”, noi dotări pentru Secția de Neonatologie a Spitalului Municipal „Sf. Ierarh Doctor Luca”. Darurile sunt oferite de IPS Ioachim, arhiepiscopul Romanului și Bacăului, și sunt un fotoliu pentru consultații ale pacienților în Secția Neonatologie, în valoare de 6.000 de lei, și două concentratoare portabile de oxigen, în valoare de 7.000 de lei. De asemenea Spitalului i-au fost donate și două televizoare.

La prezentarea donațiilor au fost prezenți protopopul de Onești, dr. Ioan Bârgăoanu, preoți din protopopiat și Mihaela Chircu – asistent social în protoierie, managerul Spitalului –  ec. Gelu Nicolcea, dr. Ianișevskaia Olesea – medic primar neonatolog și Consultant de lactație certificat de  International Board Certified Lactation Consultant, șefa Secției Neonatologie, alături de echipa sa de medici și asistente medicale din Secția de Neonatologie.

Protoieria Onești a donat mai multe dotări pentru Secția de Pediatrie a Spitalului Municipal „Sf. Ierarh dr. Luca”, iar valoarea sprijinului este de 17.000 de lei.



Fondurile pentru aceste dotări au fost strânse prin trei colecte.

Primele două colecte s-au realizat în cadrul celor două concerte caritabile de Crăciun, organizate de Asociația Patmos a protoieriei, unul susținut de Corala „Armonia” din Constanța la Catedrala „Pogorârea Duhului Sfânt” din Onești, iar celălalt susținut de Grupul Psaltic „Cuviosul Daniil Sihastru” al protopopiatul.

La a treia colectă au contribuit nouă parohii din Onești, care au strâns 4.000 de lei și au cumpărat draperii pentru 12 dintre saloanele secției de Pediatrie a Spitalului Municipal „Sf. Ierarh dr. Luca”. Acestea erau necesare pentru a asigura confortul micilor pacienți, mai ales pe timp de vară, când temperatura creștea mult în saloane.

Aceste dotări completează seria altor donații oferite de Protopopiat Spitalului din Onești în ultimii ani, dispozitive medicale de ultimă generație și alte dotări necesare confortului pacienților, precum un dispozitiv medical Sinoptofor 23 B și un aparat de tip Blender Air-Oxigen. În anul 2020, în plină pandemie de Coronavirus, Înalți slujitorii ai Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului au donat salariile lor pe o lună, iar suma totală donată a ajuns la 11.000 de lei.

De la acest eveniment vom reveni cu noi informații.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri