4 mai 2024
ActualitateNarcisa Lecuşanu şi-a lansat cartea autobiografică la Buhuși

Narcisa Lecuşanu şi-a lansat cartea autobiografică la Buhuși

Inima handbalului românesc bate minunat la Buhuși. O întâlnire de poveste! Lansarea la Buhuși a cărții Narcisei Lecușanu, „Povestea vieții mele” (București, Editura Coresi, 2020), a fost un eveniment național, marți după-amiază, pe 13 aprilie. Pe cochetul teren inaugurat în cartierul Marginea (gazon, tribune, utilități specifice) și-au dat întâlnire personalități ale handbalului național/ mondial.

Ion Gherhard – câștigător al Cupei I.H.F., al Supercupa I.H.F. și al unor campionate naționale cu Chimistul Râmnicu Vâlcea, care a antrenat și echipele Știința Bacău și Textila Buhuși – a venit tocmai de la Baia Mare.

Costel Petrea, câștigător al Cupei Cupelor cu Știința Bacău, fost antrenor  și la Textila Buhuși, și Crisostom Dantz, antrenor al Textilei Buhuși, artizanul istoriei handbalului buhușean (și nu numai), au venit cu bucuria celor care participă la o gală a handbalului contemporan, dar și la una a amintirilor.



Sandu Iacob – antrenor al  C.S.M. Bacău și al Naționalei Georgiei –, Dan Valentin – antrenor H.C.F. Piatra Neamț – Corneliu Sburlan – care gestionează destinele handbalului oneștean – au completat grozav tabloul tehnicienilor prezenți la manifestare.

Gabriela Manea Antoneanu, câștigarea Cupei Cupelor cu Știința Bacău în ‘89, prezentă pe semicerc în finala Cupei Campionilor, cu Valencia, în 1998, foste handbaliste, colege cu Narcisa Lecușanu sau din alte generații – Carmen Dulgheru, Geanina Uricaru, Emilia Munteanu, Angela Dantz, Alina Matanie, Mihaela Turcu – au oferit alte accente remarcabile ale întâlnirii. A onorat întâlnirea și prof. univ. dr. Radu Ababei, directorul DJST Bacău.

Gazdele, prin primarul Vasile Zaharia, viceprimarul Dan Teslaru și Adrian Păduraru,  șeful serviciului de Cultură și Sport, artizanul acestui eveniment de excepție,  au asigurat o atmosferă de sărbătoare rară.

Nicoleta Timaru a adus salutul Consiliului Județean Bacău: „Ați organizat o sărbătoare de excepție. Felicitări și încredere în viitorul sportului buhușean!” Să nu uităm nici de contribuția lui Gabriel Armanu, președintele Asociației Județene de Handbal  Bacău (campion național, antrenor) la organizarea acestei manifestări naționale la care au participat și handbaliste buhușene ale actualelor echipe de junioare, alți iubitori ai sportului, dar și reprezentanți ai cluburilor de handbal din Onești, Piatra Neamț, Vaslui, Pașcani, Bacău. N-au lipsit jurnaliștii de la  varii ziare, posturi de radio și televiziuni.

„Nu există legende fără un caracter frumos, remarcabil”

Narcisa Lecușanu este una dintre legendele handbalului nostru. Născută la Bacău, campioană mondială la tineret în 1995, vicecampioană mondială la senioare în 2005 şi finalistă a Ligii Campionilor în 2010, a marcat 354 goluri în 134 partide pentru echipa națională a României, performanţă la care se adaugă sute de goluri înscrise în cupele europene şi în campionatele din România, Macedonia, Germania şi Danemarca, în care a evoluat pentru echipe de top. Este singura  româncă membră a Comitetului Executiv al Federaţiei Internaţionale de Handbal, din care face parte din noiembrie 2017. Are un C.V. de poveste, de câteva pagini încărcate de glorie.

Despre carte s-a spus că este povestea vieții unui Om, a unui profesionist, a unui model de succes, a unei campioane nu doar pe terenul de handbal, ci și în viața de toate zilele. Este o carte scrisă cu o sinceritate aproape crudă, cu sufletul așezat în palmă pentru public, dar și cu inima celei care a învățat că zborul către înălțimi nu înseamnă doar talent, ci și foarte multă muncă, multe sacrificii, responsabilitate și caracter ales. Cartea este un ghid de excepție pentru cei care aspiră la performanța sportivă.  După lectura cărții simți, așa cum s-a spus la lansare, că  „nu există legende fără un caracter frumos, remarcabil”, dar și că „povestea vieții” autoarei îți spală ceva din colbul care ți s-a așezat pe suflet.

„Pune mănușile de box, Narcisa!”

Ioan Gherhard a oferit un adevărat discurs-show: „Narcisa, un fenomen al handbalului! Este omul care poate schimba, ca manager,  fața handbalului românesc aflat în mare suferință […]  Narcisa, pune mâna pe ei [pe actualii manageri ai handbalului românesc; n.n., I. F.]! Pune mănușile de box în mâini și la treabă! Handbalul românesc are nevoie de tine! Ești singura care poate face asta! Singura care poți schimba caractere! Ai valoare, ai competență, relații, apreciere internațională”.

O istorie a handbalului buhușean, băcăuan și național s-ar putea îmbogăți mult cu mărturisirile acestui campion al handbalului, care nu a uitat să evidențieze „excepționala valoare, contribuție a antrenorului Crisostom Dantz, cel de a cărui pricepere și trudă a beneficiat și Știința Bacău, căci pepiniera acestei echipe a fost aici, la Buhuși. Noi am cules roadele muncii lui. El este părintele handbalului buhușean. Iubiți-o pe Lecușanu, iubiți-l pe Dantz!” (I.G.) Costel Petrea a adăugat în aceeași notă: „Narcisa? Talent, Om, profesionist, campioană, caracter rar. A știut, știe ce vrea. În viață trebuie să ai și noroc. Eu am avut norocul de a-i fi antrenor la Știința”.

Prof. univ. dr. Radu Ababei a nuanțat fericit: „Narcisa este campionul de viață, un model uman, sportiv, profesional. Mă bucur că i-am fost profesor. Cartea, o mărturie emoționantă despre drumul către performanță”.

„Merită să visați, să vă propuneți obiective, să luptați pentru ele!”

Emoționat, primarul Vasile Zaharia, care i-a dăruit invitatei Monografia orașului și un superb aranjament floral, a spus:

„Un asemenea eveniment de excepție ne onorează. Prezența atâtor personalități ale handbalului buhușean, băcăuan și național este și o recunoaștere a valorii școlii buhușene de handbal care, prin cele o sută de junioare ale Clubului de Handbal poartă frumos ștafeta acestui sport”.

Între altele, Narcisa Lecușanu a mărturisit:

„Viața este grea doar dacă vrei să crezi că este grea. Merită să visați, să vă propuneți obiective, să luptați pentru ele, dar nu uitați că nimic nu poate fi realizat fără Dumnezeu! Sunt nu doar o sportivă, un manager. Sunt soție, sunt mamă, sunt om al cetății. Toate pot fi îmbinate frumos dacă știi să le gestionezi. Cartea mea are gânduri frumoase nu doar pentru sportivi, nu doar pentru iubitorii handbalului, ci pentru toți oamenii.  Sunt fericită aici, la Buhuși, în mijlocul atâtor prieteni. Mulțumiri și felicitări buhușenilor pentru organizarea acestui eveniment!”

Asediată de îmbrățișări, buchete de flori, de admiratorii care i-au solicitat autografe,  Narcisa a mai scris încă o pagină de istorie pentru handbal, inclusiv pentru handbalul buhușean.

O pagină căreia Adrian Păduraru – emoționat, fericit, sărutând, parcă, izbânda grozavului său proiect, visând frumos și realist – este decis să-i anexeze alte zboruri împlinite: „Narcisa e un om minunat, care ne-a sprijinit ori de câte ori am avut nevoie. Îi mulțumesc pentru rara disponibilitate, pentru oportunitatea organizării acestei lansări de carte la Buhuși. Buhușiul reintră pe harta handbalului românesc, iar acest eveniment confirmă acest lucru. Mă bucur că am reușit, alături de AJH Bacău, să adunăm la Buhuși atât de multe personalități din lumea handbalului, persoane importante din viața Narcisei, dar care au legătură și cu Textila Buhuși. Îmi doresc să continuăm dezvoltarea mișcării sportive din oraș, dar, și mai important, îmi doresc dezvoltarea infrastructurii necesare. Modernizarea Sălii Polivalente este imperativă. Visez să realizăm acolo un nou eveniment de amploarea celui de ieri; poate peste doi, trei ani”.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri