Există o poveste, dragii mei, pe care am descoperit-o de curând: se spune că întorși din Cruciada a IV a (1202 -1204), creștinii latini au adus din Constantinopol o icoană care i-a impresionat profund pe cei de-acasă, din Veneția. Ea reprezenta o Mamă care-și împlinise datoria, întinsă pe un pat al morții, înconjurată fiind de ucenicii triști ai Fiului. O femeie ce-și împlinise menirea, plinătate a menirii fiind Învierea Fiului său. O ființă care trăise ca un Cer deschis Împăratului, păstrând pecetea fecioriei asemenea unei stele luminând cearcănul de tristețe al umanității. Icoana părea a surprinde și printr-un alt amănunt. Deasupra trupului care-și afla odihna, Fiul purta în brațe un prunc înfășat în albul iertării: sufletul Maicii sale. Ca o podoabă de preț, ce nu avea să cunoască putrezirea, trupul Maicii strălucea în iubirea Fiului…
Adesea mă gândesc la faptul că Împărăția Cerurilor este o corabie umplută de Har. Evanghelia Duminicii a IX-a după Rusalii (Umblarea pe mare, potolirea furtunii – Matei 14, 22-34) poate exemplifica acest gând. Suntem, de cele mai multe ori, asemeni apostolilor zilei. Îl vedem pe Mântuitorul venind prin valurile credinței, dar multora dintre noi li se pare o nălucă. Mulți chiar Îl punem la încercare, dar tuturor El ne spune: „Vino!” Ne întinde mâna, ne îmbărbătează, spunându-ne: „Puțin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?”. Ne ridică, ducându-ne de mână la ușa corabiei mântuirii, și ne asează înăuntrul ei.
Abia licărește soarele de prăznuire peste sărbătoarea ce încolțește din corabia Buneivestirii, care grăbește rodirea toamnei noastre duhovnicești, Adormirea Maicii Domnului. Făclia de Dumnezeu luminată a trebuit să sufere moartea, supunându-se rânduielii firii, căci şi ea era din Adam moştenitoare. Adormirea ei este prilej de a o revedea mereu în mijlocul durerilor, a temerilor și a apelor învolburate. Cu Maica Domnului lângă noi urcăm Golgotele vieții și vedem strălucind zorii Învierii. Cei care se încurcă în Lumina ei se tem de Înviere, pentru că ar aduce Judecata. Nu pătrund faptul că ea este exigența judecării noastre… Să-i privim hainele, gesturile, cununa de lumină, limpezimea ochilor și Pruncul din brațe. Maica Iubirii nu ne învață să ne pierdem virtuțile pentru a fi fericiți. Ci că singura Fericire este aceea de a trăi în Hristos adevărul Împărăției lui Dumnezeu.
Inspector scolar,
pr. prof. dr. Adrian Alexandrescu
Mutatu-te-ai la viață, fiind Maica Vieții
