Un motociclist în vârstă de 42 de ani, din Buhuși, grav rănit într-un accident rutier, a fost transferat de la Spitalul Județean de Urgență Neamț la Spitalul Județean de Urgență Bacău, unde a fost supus unei intervenții chirurgicale complexe pentru tratarea unor traumatisme ortopedice severe.
Potrivit reprezentanților SJU Bacău, pacientul a fost victima unui accident produs în urma impactului frontal dintre motocicleta pe care o conducea și un autoturism, în timp ce se deplasa spre Piatra Neamț. În urma accidentului, acesta a suferit multiple fracturi severe ale membrelor, inclusiv fracturi cominutive ale ambelor antebrațe și o fractură complexă a gambei stângi, asociată cu pierdere de masă osoasă.
Din cauza complexității leziunilor și a necesității unor intervenții chirurgicale specializate, pacientul a fost transferat la SJU Bacău, unde cazul a fost preluat de echipa Secției de Ortopedie și Traumatologie.
Intervenția chirurgicală s-a desfășurat în două etape, pentru stabilizarea pacientului și tratarea traumatismelor în condiții de siguranță, durata cumulată a operațiilor fiind de aproximativ opt ore.
În prezent, pacientul este stabil și continuă tratamentul în cadrul Secției de Ortopedie și Traumatologie. Medicii estimează că recuperarea va fi de lungă durată, iar evoluția fracturii complexe a gambei stângi va fi monitorizată atent, existând posibilitatea unor intervenții chirurgicale suplimentare.
Reprezentanții unității medicale apreciază că acest caz evidențiază capacitatea Spitalului Județean de Urgență Bacău de a prelua și trata traumatisme ortopedice complexe, inclusiv pacienți transferați din județele învecinate, consolidând astfel rolul spitalului ca unitate medicală de referință la nivel regional.
Managerul SJU Bacău, Ion-Marius Savin, a declarat că intervenția confirmă nivelul de pregătire al echipelor medicale și capacitatea spitalului de a gestiona cazuri cu un grad ridicat de dificultate. Acesta a felicitat echipa de Ortopedie și Traumatologie, precum și personalul Secției ATI, pentru profesionalismul demonstrat în gestionarea cazului și i-a transmis pacientului urări de însănătoșire grabnică.





















