Moinești: Accident cu victimă, provocat de o șoferiță de 18 ani

    La data de 22 ianuarie a.c., în jurul orei 11.00, polițiștii au efectuat cercetări pentru a stabili împrejurările producerii unui eveniment rutier, în urma căruia o persoană a necesitat îngrijiri.

    Din verificări a rezultat că o tânără de 18 ani, din Moinești, în timp ce conducea un autoturism pe strada Oituz din Moinești, cu direcția Moinești-Zemeș, pe fondul lipsei de experiență în conducerea autoturismului, a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în derapaj lateral, în coliziune cu un cap de pod și ulterior a surprins și accidentat un localnic de 53 ani care se afla pe trotuar.

    În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a bărbatului de 53 ani, care a fost transportat la Spitalul Municipal Moinești, unde a rămas internat.



    Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest care a indicat valoarea zero și i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

    În cauză polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

    Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"