19 aprilie 2024
Interviu“Miscarea Populara nu este nici secta politica, nici adunare de smecheri, este...

“Miscarea Populara nu este nici secta politica, nici adunare de smecheri, este normalitatea care vrea sa guverneze!”

Interviu cu Mihai Platon, presedintele Fundatiei Miscarea Populara Bacau

Domnule Mihai Platon, sunteti cel care s-a implicat decisiv in aparitia Fundatiei Miscarea Populara in Bacau. Nu ati facut politica pâna acum, de ce aceasta iesire la rampa intr-o noua constructie?

Ati surprins esentialul, pentru ca este noua! Si pentru ca este altfel! As fi vrut sa ma implic in ultimii 23 de ani intr-o actiune civica, intr-o forma de a participa la indreptarea relelor foarte multe din societatea româneasca, in general, si bacauana, in special. Nu am exclus nici participarea politica, daca as fi gasit partidul care sa ofere altceva decât ceea ce stim cu totii: minciuni permanente, gasti impenetrabile, coruptie in toate formele. Când a aparut Fundatia Miscarea Populara am fost convins ca este forma in care eu, Mihai Platon, un cetatean obisnuit al acestei tari, poate si trebuie sa iasa din starea de privitor pentru a schimba ceea ce ne nemultumeste pe toti. Ma bucur ca multi alti bacauani au gândit, au simtit ca mine si au venit in Miscarea Populara.



Este greu de crezut ca dintr-o data, dumneavoastra si colegii din Miscarea Populara v-ati gasit curajul si increderea sa iesiti din starea de privitor pentru a deveni cei care propun un “altceva” in comportamentul si atitudinea civica si politica! Pare destul de neverosimil…

Stiu ca pare de necrezut, dar putem fi… verificati. Toti cei din Fundatia Miscarea Populara Bacau ne-am vazut pentru prima data in aceasta formula, nu am mai facut politica si, cel mai important, nu avem interese pe care sa le aparam sau sa ne implinim interesle personale prin ceea ce facem. Pare usor utopic, putem fi suspectati de un fel de romantism greu de acceptat in mileniul III, insa timpul va demonstra ca este doar o incercare cinstita si dezinteresata de a schimba ceva in viata noastra, a tuturor. Este dorinta de a schimba politica prin idei si solutii care vin de la cetateni, singurii detinatori ai adevarului. Bacauanii care au votat in ultimii 23 de ani au fost inselati si pentru ca, dupa ce au ales primari, consilieri sau parlamentari, nu au cerut sa le fie rezolvate problemele. Nu mai putem sta deoparte in timp ce politicienii isi vad doar de propriile interese.

Ce vrea Miscarea Populara in Bacau?

Lucrurile simple, dar tocmai de aceea esentiale, care sa scoata judetul si municipiul din groapa sapata 23 de ani de cei care au mostenit structurile comuniste si le-au folosit pentru a controla puterea si a se imbogati, sau au devenit complici la fel de vinovati cu cei dintâi. Trebuie sa invatam ca politicienii sunt slujitorii nostri, nu niste posesori ai dreptului divin care nu dau seama pentru faptele lor. Trebuie sa ne uitam in jur, sa vedem ce nu merge, sa gasim solutii si sa-i obligam pe alesi sa ne respecte si sa actioneze in folosul nostru, nu al lor, al rudelor si al partidelor care ii protejeaza. Nu stim si nici nu vrem sa invatam jocurile politicianiste, noi vom schimba modul de a face politica obligând primarii, consilierii si parlamentarii sa tina cont de nevoile oamenilor.

Foarte frumos, dar cum veti face asta? Actualul sistem politic pare de neclintit, de nepatruns si de neschimbat.

Doar pare! Insa cu multa munca, cu incapatânare si fara sa treci de partea celor care s-au folosit de votul bacauanilor pentru a-si rezolva problemele personale se poate creste si promova un alt fel de politicieni, un alt fel de a face politica! Acesta este singurul nostru interes. Miscarea Populara nu este nici secta politica, nici adunare de smecheri, este normalitatea care vrea sa guverneze! Uitati-va in jur, oamenii s-au saturat, nu mai vor doar vorbele acelorasi politruci de moda noua, asteapta fapte de la cei care traiesc la fel ca ei zi de zi cu problemele provocate de incompetenta, coruptia si spiritul de gasca ce domina USL. Prin Partidul Miscarea Populara vom aduce bacauanilor altfel de politicieni, bine pregatiti, cinstiti, gata sa-i asculte si, mai ales, sa munceasca pentru a le face viata mai buna.

“Traian Basescu are si el greselile lui, insa a fost singurul care a vorbit intotdeauna deschis despre coruptia si incompetenta din gastile politice. Tot presedintele a insistat ca partidele trebuie sa se reformeze, sa se lepede de obiceiurile proaste si sa tina cont de nevoile oamenilor. Fundatia Miscarea Populara nu este Traian Basescu, dar Traian Basescu este in Miscarea Populara prin ideile sale bune, prin dorinta pe care o cred sincera de a schimba ceva in România.”

Domnule Platon, dar si acestea sunt doar vorbe… Bacauanii asteapta ceva concret!

Si venim cu lucruri concrete! Iata, CET Bacau este in insolventa, o stare rusinoasa pentru o societate in care s-au cheltuit, cheltuit – nu investit, zeci de milioane de euro. Dupa aproape 10 ani in care ni s-a promis inclusiv ca vom avea apa calda gratuita, iata ca echipa de manageri a domnului primar Stavarache ne anunta ca bacauanii din 20.000 de apartamente risca sa inghete in aceasta iarna, care se anunta foarte grea. Consiliul Local Bacau, alcatuit din supusi USL si din asa-zisi opozanti fara curaj si demnitate, trebuie sa ceara cont administratiei locale pentru acest dezastru. Miscarea Populara cere trecerea CET in administrarea unei echipe de specialisti apolitici care sa gaseasca solutii de urgenta, fara implicare politica din partea PNL sau PSD, doar cu gândul la zecile de mii de oameni de care se vede ca nimanui nu-i pasa.

Dar sunt datorii imense ale bacauanilor la CET!

Sigur ca sunt, dar de ce? In primul rând, din cauza saraciei in care traiesc foarte multi oameni. In timp ce in Iasi, Suceava sau Neamt se deschid noi firme de productie sau servicii, in Bacau se inchid in fiecare luna zeci de afaceri. Asta inseamna somaj, inseamna decadere economica, inseamna un oras si un judet fara putere… Daca admnistratiei USL nu-i pasa, trebuie sa facem noi ceva! Incercam sa adunam investitorii bacauani, câti mai sunt, pe cei din liceele si universitatile locale, tinerii cu idei si initiativa pentru a obliga administratia sa actioneze. Terenurile din Cartierul CFR care au apartinut Ministerului Apararii trebuie oferite cu facilitati reale oricui vrea sa creeze locuri de munca, pentru ca bacauanii vor sa munceasca si sunt calificati in foarte multe meserii. Dar pentru asta trebuie sa dispara spaga care murdareste administratia locala si alesilor sa le pese nu doar de comisioane, ci de tinerii care isi cauta in alta parte un serviciu decent, de specialistii obligati sa presteze munci sub nivelul lor de calificare, de cei platiti rusinos in super si hipermarketurile care au ucis comertul local.

“Ministerul Educatiei a anutat ca elevii din clasa a II-a, a IV-a si a VI-a vor fi evaluati, insa nu le-a explicat nimeni copiiilor, parintilor si nici macar profesorilor cum se va face asta practic. Specialistii in invatamânt din Miscarea Populara au elaborat un ghid practic, in care se explica pe intelesul tuturor ce inseamna aceste evaluari, cum se vor desfasura si care este scopul lor. Vom trimite acest material Inspectoratului Scolar si directorilor de scoli, pentru a fi pus la dispozitia cadrelor didactice, elevilor si parintilor, care sunt speriati pentru ca nu stiu ce-i asteapta.”

In 2014 vor fi doua campanii electorale. Este pregatita Miscarea Populara sa se confrunte cu partide mult mai bine rodate in asemenea batalii?

Sunt importante si alegerile pentru Parlamentul European, si cele pentru presedintie, insa adevarata noastra miza este pe termen mai lung. Vrem sa crestem in Miscarea Populara Bacau altfel de politicieni, educati si cunoscatori ai problemelor locale, care in 2016 sa fie variantele bune pentru bacauani la alegerile locale si prezidentiale. Bineinteles ca ne-am dori sa obtinem cât mai multe voturi la anul, insa gândul nostru e sa construim pentru viitor, nu de azi pe mâine, pentru un succes de palmares. Bacaul are nevoie de toti oamenii buni ce pot sa-l ridice, iar ca sa-i convingi pe cât mai multi sa se implice dureaza ceva timp. Dar noi avem rabdare si nu vom pleca din Miscarea Populara pentru ca intr-adevar credem ca e nevoie de noi, oamenii fara interese care lucreaza in interesul oamenilor.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri