20 mai 2024
ActualitateMii de teste antigen pentru elevi și profesori. Acestea vor fi distribuite...

Mii de teste antigen pentru elevi și profesori. Acestea vor fi distribuite în școli de către DSP Bacău

În județul Bacău, 28.900 de teste antigen vor ajunge la spitale, iar de aici vor fi distribuite către școli, pentru testarea elevilor și profesorilor, sub coordonarea directă a Direcției de Sănătate Publică.

În baza unui document emis de Centrul de Coordonare și Conducere a Intervenției, din cele 1,38 de milioane de astfel de teste, 6.100 vor ajunge la Spitalul de Pediatrie Bacău, 5.200 teste la Spitalul Județean de Urgență Bacău, 3.200 la Spitalul Municipal Onești, 1.100 la Compatimentul Infecțioase al Spitalului Municipal Moinești, 800 la secția exterioară de la Baza Letea ce aparține de Spitalului de Pneumoftiziologie (TBC) Bacău, 500 la Spitalul Orășenesc Comănești, 1.400 la Spitalul Orășenesc Buhuși, 2.300 la Direcția de Sănătate Publică Bacău și 8.300 la Serviciul Județean de Ambulanță Bacău.

De aici, aceste teste vor ajunge în unitățile școlare. Repartiția acestor teste se va face către unitățile adminitrativ-teritoriale din județ, care au școli în subordine, în funcție de numărul de elevi, dar și de numărul cadrelor didactice, a personalului didactic auxiliar și al celui nedidactic. Testele rapide se vor efectua doar în cabinetul medical școlar de la nivelul unității de învățământ, de către personal avizat, și trebuie raportate către DSP în maximum 24 ore.



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri