5 mai 2024
Top StoryMii de angajați, în șomaj tehnic

Mii de angajați, în șomaj tehnic

Pandemia de coronavirus a început să-și facă resimțite efectele negative și în mediul de afaceri din județul Bacău. Potrivit datelor obținute de către conducerea Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Bacău din REVISAL (registrul general de evidență a salariaților), de la nivel național, în perioada 1-23 martie la nivelul județului nostru au fost suspendate, conform articolului 52, alineatul 1, litera c, din Codul Muncii, aproximativ 2.000 contracte individuale de muncă.

Referitor la aceasta, Dan Buftea, purtătorul de cuvânt al ITM Bacău, ne-a declarat: ”Majoritatea angajatorilor care au recurs la această soluție sunt din domeniile afectate în mod direct de coronavirus. O parte au făcut suspendarea în așteptarea sprijinului financiar pentru șomaj tehnic, alții i-au trimis pe angajați în concediu fără plată.

Dar și aceștia vor beneficia de ordonanța care reglementează șomajul tehnic. Este de așteptat să vină un nou val, mai mare, de suspendări de contracte individuale de muncă”.



Aceasta se va întâmpla, cu siguranță, dat fiind faptul că, potrivit noilor reglementări, hotelurile, restaurantele, cabinetele stomatologice și multe alte unități au fost închise, doar farmaciile, unitățile de comercializare a produselor alimentare și curățătoriile putând să funcționeze în continuare. Î

n această perioadă, angajații unităților închise total vor fi plătiți cu 75 la sută din salariul de bază. Suma acordată nu va fi mai mare de 75 la sută din câștigul salarial mediu brut pe economie, respectiv din 5.429 lei.

La suma calculată vor fi percepute impozitul pe salariu aferent, precum și contribuțiile de asigurări sociale. Astfel, salariatul va fi asigurat pentru sănătate și pensie. Angajatorii în cauză vor solicita fonduri pentru șomaj tehnic de la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Bacău, unde trebuie să prezinte Certificatul de situații de urgență, care este emis de Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri.

Primesc sprijinul financiar necesar și agenții economici care își reduc activitatea ca urmare a efectelor epidemiei COVID-19 și nu au capacitatea de a-i plăti pe toți salariații. Ei vor beneficia de fonduri pentru 75 la sută dintre salariații care au contracte individuale de muncă active.

Plata, în cazul lor, se va realiza în baza unei declarații pe propria răspundere. Din aceasta trebuie să rezulte că angajatorul în cauză înregistrează o diminuare a încasărilor din luna anterioară depunerii declarației, cu 25 la sută față de media sumelor de bani realizate în perioada ianuarie-februarie 2020, și că nu are capacitate financiară pentru a-i plăti pe toți angajații.

Sumele vor fi alocate în termen de 30 zile de la depunerea documentelor la AJOFM Bacău.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri