Una dintre știrile cele mai difuzate ieri de mai multe medii de presă spunea că meseria de șofer rămâne cea mai căutată pe piața muncii din România. De unde concluzia? Din noianul de anunțuri de angajare publicate de companii în ultimele șase luni ale anului 2018 (cu o creștere de 2% față de aceeași perioadă din 2017). Numai în acest domeniu, anul trecut au fost lansate peste 45.500 de oferte active. Dar și din numărul de aplicanți în a doua jumătate a anului precedent: s-a ajuns la peste 160.000 de candidați unici, din peste 1,5 milioane de aplicații unice.

De locuri de muncă, acum nu cred că s-ar mai putea plânge pe bune un om de la noi. Nu prea mai este domeniu în care să nu se simtă lipsa forței de muncă, după ce milioane de români au luat calea străinătății, cu familii cu tot. Și se pare că situația se acutizează. La o școală gimnazială dint-un sat băcăuan locuit majoritar dacă nu complet de ceangăi, oameni cunoscuți ca fiind foarte harnici, credincioși și cu familii numeroase, am auzit că mai sunt acum doar 75 de copii.

Accentul nu-l pun, însă, pe scăderea numărului de locuitori, ci pe atractivitatea unor meserii spre care altădată nu se înghesuiau mulți. Și pe ceea ce studiile de specialitate spun care vor fi „meseriile viitorului”. Da, știți deja din ce domenii: robotică, biotehnologii, inteligența artificială, realitatea virtuală, blockchain (tranzacții securizate), transporturile, resursele viitorului etc. Așa spune și un studiu al grupului de reflexii INACO.

Și, iată că între aceste domenii sunt și transporturile, fără de care, evident, am fi ca de piatră. Atunci, de ce șofatul nu ar fi o meserie atât de căutată și astăzi? Brățară de aur.