9 mai 2024
ActualitateMedicul Bianca Purcărin a donat plasmă

Medicul Bianca Purcărin a donat plasmă

Dr. Bianca Purcărin, medic ATI la Spitalul Județean de Urgență Bacău a donat, astăzi plasmă pentru a sprijini pacienții bolnavi de COVID 19.

“Munca în prima linie a pandemiei, la tratarea pacienților infectați cu Covid19, nu e ferită de griji şi riscuri. Dar am ajuns să trăim cu spectrul infecției şi să continuăm să ne facem treaba, îngrijindu-ne pacienții cu aceleaşi preocupare şi dedicare.

Cu ceva timp în urmă, am contractat la rândul meu acest virus de care – după două săptămâni de izolare şi tratament – am scăpat, vindecându-mă de infecție. Experiența prin care am trecut m-a făcut să înțeleg şi mai bine ceea ce simt bolnavii infectați cu noul coronavirus”, a spus ea.



“Pentru că plasma de la convalescenți face adevărate minuni în tratarea pacienților pozitivi la Covid19, astăzi de dimineață am donat plasmă, la Centrul de transfuzii, aceasta urmând să fie administrată viitorilor bolnavi. Aşa cum am scris, dacă este o campanie în care toți ar trebui să fim implicați, aceasta nu poate fi decât cea pentru salvarea de vieți omeneşti şi îngrijirea semenilor loviți de virus.

Acum, mai mult ca oricând, trebuie să fim #împreună la greu, pentru că doar împreună, ajutându-ne unii pe altii, vom ieşi cu bine din pandemie”, a mai declarat dr. Bianca Purcărin.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri