24 aprilie 2024
ReportajMedalii de aur la primul Festival al degustării de vinuri organizat de...

Medalii de aur la primul Festival al degustării de vinuri organizat de Hotelul Podu’ cu Lanțuri

Vinuri ale cramelor Sâmburești, Domenii, Cotnari, Averești, Tohani și Halewood au fost premiate cu aur la finalul primei ediții a Festivalului degustării de vinuri organizat pentru prima oară în Bacău și în România de un complex de restaurante. Timp de un an acestea vor purta medalia de aur acordată de un juriu din care au făcut parte 12 pasionați de astfel de licori, al cărui președinte a fost prof. univ. dr. Ioan Viorel Rați. Evenimentul, care a durat trei zile, a avut loc la Hotelul Podu’ cu Lanțuri din Bacău.

Circa 30 de sortimente de vinuri au fost aduse la festival de 26 de crame din țară, la care s-au adăugat trei crame din Republica Moldova și doi distribuitori de vinuri din Italia. Fiecare cramă a putut veni cu maxim cinci sortimente de vinuri, albe, roșii sau rose, seci, demiseci sau spumante. La final, nu mai mult de zece astfel de vinuri din fiecare categorie au fost declarate câștigătoare și de acum vor apărea ca atare în meniurile Complexului Podu’ cu Lanțuri. Toate sortimentele vor fi astfel recomandate pentru consumatorii rafinați, care le vor alege în menu după preferințele lor, dar în cunoștință de cauză. „Până acum nimeni din domeniu nu a organizat un astfel de festival – a precizat Ion Neculcea – spune proprietarul Complexului Podu’ cu Lanțuri, Ion Neculcea. Noi, la Podu’ cu Lanțuri, suntem producători de bere, dar clienții noștri vor avea posibilitatea să aleagă, în meniu și un vin bun, în cunoștință de cauză”.

Jurații au apreciat mirosul și culoarea fiecărei licori, parfumul și savoarea lor. „Membrii comisiei de degustare – ne-a declarat Ioan Viorel Rați – sunt oficiali. Primele zece vinuri din top, dar nu numai, vor fi găsite în lista de produse oferite la Podu’ cu Lanțuri. Este de lăudat o astfel de selecție, pentru că piața oferă multe sortimente de vinuri. Comisia a fost formată din persoane eterogene profesional, cunoscători în prelucrarea vinului, profesori universitari etc., unii pasionați în valorificarea și punerea vinurilor valoroase pe masa consumatorilor. Membrii Comisiei au fost destul de mulți pentru ca preferințele să fie elocvente. Am apreciat aspectul, lichiditatea fiecărui sortiment de vin pus în pahar. Important când consumi un vin este să stai de vorbă cu el, să-l analizezi gustativ și olfactiv, dar și după cum arată în pahar”.



Crama Cricova, de exemplu, a venit la festival cu vinuri despre care directorul regional Crina Scorțanu sune că sunt cele în care se poate avea mare încredere. „Vinurile noastre nu au făcut parte până acum din oferta de la Podu’ cu Lanțuri – a precizat Crina Scorțanu. Sortimentele pe care le-am adus în concurs au calitate maximă, dar important este și ca prin astfel de festivaluri să putem educa clienții restaurantelor pentru a deveni căuta numai vinuri de calitate. Suntem interesați de colaborarea cu acest hotelul, despre care deja avem opinii la superlativ și care este, de fapt, singulară prin felul cum arată, cum este organizată, și cu ce oferte vine pentru clienții ei.

Hotelul Podu’ cu Lanțuri este cea mai nouă unitate turistică și de alimentație publică de acest fel din Bacău, deschisă la începutul lunii august, și excelează deja prin originalitatea ofertelor sale. Ea este deja foarte căutată de clienți și nu numai. De exemplu, tot mai multe perechi de tineri căsătoriți vin acolo să se fotografieze chiar în ziua nunții. În ziua a doua a Festivalului de degustări de vinuri am surprins o asemenea pereche, despre care Ion Neculcea spunea că este deja a cincea care a venit pentru fotografii.

Lista completă a premiatelor cu aur, pe categorii:

Chardonay (Sâmburești, 90,41 puncte).
Alb Demisec (89,33), Tămâioasă românească (Gama Domenii), Casa de vinuri Cotnari.
Alb dulce – Tămâioasă românească (90,50, Știrbey).
Rose sec – Cuvee Dolete (86,25, Tohani).
Rose demisec – Domenii – Busuioacă, Casa Cotnari.
Roșu sec – Negru Drăgășani (92,81, Știrbey).
Roze demidulce – Busuioaca de Bohotin (79,91, Averești).
Vin spumant – Rhein Extra (Halewood).

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri