24 aprilie 2024
ActualitateMăsuri sanitar-veterinare în preajma Sărbătorii Paștelui

Măsuri sanitar-veterinare în preajma Sărbătorii Paștelui

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Bacău anunță, în preajma Sărbătorilor Pascale, controale și verificări ale modului în care sunt respectate condițiile sanitare veterinare din toate piețele agroalimentare, unitățile de tăiere, de procesare, de depozitare, de valorificare a mieilor și de alimentație publică. De asemenea, se vor efectua și controale în trafic și în zonele adiacente târgurilor de animale.

„Măsurile – spune directorul executiv al instituției, dr. Niky Liviu Vrabie – sunt luate în scopul prevenirii unor episoade de toxiinfecții alimentare. Menționăm că, având în vedere evoluția Pestei Porcine Africane pe teritoriul României, activitatea tuturor târgurilor de animale este suspendată pe o perioada nedeterminată, pentru toate speciile de animale”.

În această perioadă, la DSVSA și în circumscripțiile sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor oficiale va fi asigurat program prelungit, de luni până vineri între orele 8.00 – 18.00, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică între orele 8.00 – 13.00.



Programul, numele persoanei responsabile și numerele de telefon la care consumatorii pot sesiza orice aspect privind nerespectarea normelor sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor sunt afișate la sediul fiecărei circumscripții.

În toate piețele agroalimentare și în alte locuri amenajate și autorizate în care vor fi valorificate carnea de miel și alte produse de origine animală se va asigura supravegherea sanitară veterinară.
În piețele agroalimentare, spațiile temporare amenajate pentru comercializarea mieilor vor fi verificate în vederea aprobării de către reprezentanții DSVSA cu privire la respectarea condițiilor sanitare veterinare.

Comercializarea carcaselor de miel în aceste spații amenajate temporar este permisă numai în perioada 15-27 aprilie. „Consumatorii sunt rugați să sune la telefoanele 0234/586233 și 0234586372 ale DSVSA Bacău în cazul în care constată nereguli care ar putea pune în pericol sănătatea publică”, declară și purtătorul de cuvânt al instituției, dr. Florin Baltă.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri