26 aprilie 2024
OpiniiEditorialMai punem un lemn în sobă?

Mai punem un lemn în sobă?

Un șemineu într-o locuință rămâne un accesoriu casnic normal, chiar indispensabil în condițiile în care România se află într-o zonă cu climă temperată. Dacă nu ai un șemineu, măcar o sobă clasică tot îți trebuie. De când e lumea și pământul, românul s-a încălzit iarna cu lemne. Gazul și energia electrică au făcut revoluție în materie, dar la noi tot lemnul rămâne la putere.

Din totalul locuințelor noastre – arată un studiu întocmit de Asociația Producătorilor de Materiale de Construcție -, numai circa 1,2 milioane sunt racordate la centralele termice comunitare. O treime, aproape 2,5 milioane, se încălzesc direct cu gaz natural, folosind centrale de apartament, dar și sobe cu randamente extrem de scăzute (în cel puțin 250.000 de locuințe). Și aproximativ 3,5 milioane (marea majoritate la țară) folosesc combustibil solid, mai ales lemne, dar și cărbune. Restul locuințelor sunt încălzite cu păcură, motorină sau GPL ori cu energie electrică. Însă peste jumătate dintre locuințele din România sunt încălzite doar parțial în timpul iernii.

Ei bine, pentru că suntem racordați la sistemul administrativ al Uniunii Europene, trebuie să știm că printr-o directivă a Comisiei Europene anul 2020 va fi unul crucial în materie de încălzire a locuințelor. Până la 31 decembrie, spune directiva, toate clădirile noi trebuie să fie cu un consum energetic aproape de zero. Clădirile noi deținute și ocupate de autoritățile publice trebuia să fie la acest standard încă din 31 decembrie 2018. Directiva CE impune cerințe de eficiență energetică în codurile naționale de construcții, dar, dacă se poate, fără foc cu lemne.

Unde sunt vremurile de altădată, cu serile de iarnă petrecute la gura sobei, cu poveștile de rigoare și, evident, cu cănile de vin fiert? Lemnul de foc e tot mai scump și mai rar, chiar pe cale de dispariție. Mai pune un lemn pe foc, dacă mai poți!

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri