5 mai 2024
ActualitateMagazinele sunt verificate dacă aplică măsurile speciale

Magazinele sunt verificate dacă aplică măsurile speciale

Comisarii băcăuani de la Protecția Consumatorilor verifică, în această perioadă, modul în care proprietarii magazinelor au înțeles să aplice măsurile pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus. „Verificăm, printre altele, dacă restaurantele sunt închise sau dacă, la fel, magazinele din afara hypermarketuri-lor au tras și ele obloanele”, a declarat Adrian Roșca, șeful Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Bacău.

Potrivit prevederilor legale recent adoptate, administratorii de magazine alimentare au obligația de a afișa, în mod unitar, distanța minimă de 1,5 metri care trebuie să existe între persoane, iar, la casele de marcat, să recomande cumpărătorilor utilizarea, la efectuarea plăților, preponderent a cardului bancar, în defavoarea banilor în numerar. În plus, produsele vrac feliate aflate la vânzare trebuie să fie prezentate în folie protectoare, iar clienților să le fie recomandată folosirea mănușilor de unică folosință la manevrarea alimentelor vrac.

„Trebuie să fac o precizare, pentru că ne sună băcăuanii și ne semnalează situații în care prețurile la unele produse au crescut, în această perioadă. Or, noi nu avem în atribuții acest aspect. Putem lua măsuri dacă, de exemplu, un consumator constată că la un anumit produs este afișat un preț, la raft, și alt preț este încasat la casa de marcat.



Eventualele creșteri nejustificate de preț sunt verificate de Consiliul Concurenței”, a completat comisar șef adjunct Adrian Roșca. Cert este că Protecția Consumatorilor va continua verificările în magazine, urmărind permanent aplicarea măsurilor și recomandărilor autorităților, ce vizează protejarea sănătății și vieții consumatorilor.

„Deocamdată, suntem concentrați pe zona comercială cu un flux mare de clienți, din orașe, și mai puțin pe zona rurală, unde, de regulă, au fost închise magazinele. Dar, categoric, ajungem și acolo, cu toate că, acum, am rămas doar 7 salariați”, a încheiat Adrian Roșca. Până atucni, mai notăm că autoritățile de control, altele decât Protecția Consumatorilor, au aplicat 69 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 234.100 de lei.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri