18 mai 2024
ContrasensMacroregiuni și multipolaritate. Locul României

Macroregiuni și multipolaritate. Locul României

Schimbările rapide și imprevizibile care caracterizează lumea contemporană sunt evidente și relevante atât în context global, cât și în experiența specifică a României. În 1988, mulți români trăiau sub regimul comunist și erau convinși că acesta va dăinui vesnic. Cu toate acestea, doar câțiva ani mai târziu, în 1993, țara s-a transformat spectaculos prin instaurarea unei noi ordini politice și economice. Această transformare rapidă și profundă a arătat că niciun regim sau sistem nu este imun la schimbare și că ceea ce pare stabil sau eternal într-un moment dat poate să dispară brusc.

Privind către viitorul României în 2030, este evident că țara are potențialul să arate mult diferit față de prezent. Avansul tehnologic, schimbările demografice, evoluțiile economice și sociale, precum și schimbările în peisajul geopolitic global vor contribui la remodelarea societății și a țării în ansamblu. Cu toate acestea, schimbarea în sine nu este neapărat sinonimă cu progresul. Există riscul ca evoluția să fie dramatică și chiar destabilizatoare, iar direcția în care se va îndrepta România în 2030 nu poate fi prevăzută cu certitudine.

Teoria progresului iremediabil, care a fost uneori susținută în trecut, s-a dovedit a fi falsă în fața realităților complexe și imprevizibile ale lumii moderne. Evoluția poate aduce atât beneficii cât și pericole semnificative.

Într-un interval de doar cinci ani, peisajul geopolitic global a suferit transformări semnificative, schimbând raportul de forțe și dinamica puterii în lume. Așa cum s-a întâmplat de-a lungul istoriei, schimbările neașteptate și rapide au redefinit harta politică și economică a lumii.

Lumea unipolară, în care Statele Unite dominau clar pe plan mondial, s-a transformat într-o lume multipolară în care mai multe puteri concurează pentru influență și resurse. Această tranziție este însoțită de apariția unor macroregiuni, alianțe și blocuri economice și politice care își conturează propriile interese și strategii. În această nouă paradigmă, criteriile de aliniere nu mai sunt neapărat geografice, ci mai degrabă ideologice, economice sau militare.

Astfel, este posibil ca Cuba să se integreze într-o macroregiune condusă de Rusia, la fel cum Brazilia este, astăzi, parte a BRICS alături de India și China. Aceste macroregiuni vor fi fundamentate pe interese comune, nu doar geografice, și vor încerca să-și consolideze poziția pe scena mondială prin cooperare și solidaritate între statele membre. Dar aceste alianțe nu sunt imune la tensiuni și conflicte interne sau externe, iar echilibrul de putere în cadrul acestora poate fi fragil.

Într-o lume multipolară, fiecare mare putere își va urmări propriile interese în cadrul acestor macroregiuni, dar va trebui să navigheze într-un peisaj geopolitic complex și dinamic, caracterizat de rivalități și alianțe în schimbare. Astfel, statele trebuie să fie flexibile și să-și adapteze strategiile în funcție de evoluțiile politice, economice și militare din jurul lor.

În noua ordine mondială multipolară, macroregiunile sunt susceptibile să graviteze în jurul puterilor economice și militare dominante, determinând astfel configurarea noilor axe geopolitice. Această tendință ridică întrebări și speculații cu privire la posibila revenire la forme de imperialism sau hegemonie regională. Ne putem întreba, ns, dacă imperialismul a dispărut cu adevărat vreodată, sau doar a evoluat sub alte forme în timp.

Istoria ne arată că imperiile și hegemoniile au existat de-a lungul timpului, exercitând control și influență asupra teritoriilor și popoarelor în diverse moduri. De la expansiunea teritorială și colonialismul clasic la dominația economică și culturală în epoca modernă, puterile dominante au căutat întotdeauna să-și extindă sfera de influență și să-și promoveze interesele.

În contextul actual, deși formele de imperialism pot părea diferite față de cele din trecut, există încă exemple de comportament hegemonic și exploatare economică în relațiile internaționale. 

Ceea ce ar lega aceste macroregiuni ar fi, în primul rând, capacitatea lor economică de a genera prosperitate și securitate pentru statele membre. Prin consolidarea resurselor și piețelor interne, macroregiunile ar putea beneficia de o mai mare stabilitate economică și de o poziție mai puternică în competiția globală. De asemenea, cooperarea în domeniul securității ar putea asigura protecția împotriva amenințărilor comune, cum ar fi terorismul, criminalitatea organizată sau conflictele regionale.

Pe de altă parte, o altă componentă important ar fi promisiunea de a respecta suveranitatea și integritatea politică a fiecărui stat membru, fără a interveni în afacerile interne. În ciuda integrării și standardizării în anumite domenii, cum ar fi apărarea, serviciile de informații sau economia, fiecare țară ar păstra autonomia în ceea ce privește tradițiile, cultura și specificul său național. Această abordare ar putea permite statelor să beneficieze de avantajele cooperării fără a-și pierde identitatea și suveranitatea.

China lucrează la propria macroregiune, în principal prin intermediul proiectului său “Belt and Road Initiative”, oferind acces la oportunități economice semnificative pentru țările situate pe traseul vechiului Drum al Mătăsii. Acest proiect masiv de infrastructură și investiții are ca scop să consolideze relațiile economice și comerciale ale Chinei cu o mare parte a Eurasiei și Africii, prin construirea de drumuri, căi ferate, porturi și alte facilități de transport. Prin intermediul acestui proiect, China își propune să devină un actor major în regiune și să-și consolideze influența politică și economică în întreaga lume.

De asemenea, Rusia își urmărește propriile interese în cadrul macroregiunii sale, încercând să-și consolideze influența în fostele state sovietice și în alte regiuni strategice. Prin intermediul intervențiilor militare și diplomatice, Rusia încearcă să-și creeze o sferă de influență în Europa de Est dar și în regiuni precum Asia Centrală și Caucazul de Sud.

De asemenea, Turcia și Iranul sunt două alte țări care își propun să-și consolideze influența regională prin crearea propriilor macroregiuni. Turcia, sub conducerea președintelui  Erdogan, a încercat șă-si extinde influența în Balcani, Orientul Mijlociu și Asia Centrală, încercând să devină un jucător important în aceste regiuni. Iranul încearcă să-și extindă influența în Orientul Mijlociu și tocmai și-a consolidat statutul de puetre regională.

În contextul transformărilor geopolitice majore și al formării macroregiunilor în întreaga lume, este inevitabil să ne întrebăm care este poziția și viitorul Uniunii Europene în această ecuație. Însă, înainte de a ne concentra pe aceasta, este esențial să analizăm dacă UE, ca macroregiune, va reuși să supraviețuiască în fața provocărilor interne și externe cu care se confruntă.

Principiile și valorile actuale ale UE par să fie în contrast puternic cu cele promovate de BRICS, punând sub semnul întrebării capacitatea Uniunii Europene de a se adapta la noile realități geopolitice. Deși UE susține ideea integrării și a solidarității europene, există critici referitoare la gradul de supunere totală cerută statelor membre, care adesea este perceput ca o amenințare la adresa suveranității și identității naționale.

Mai mult, există opinii că UE este influențată și chiar controlată de către Statele Unite, subminând astfel autonomia și independența sa geopolitică. Această percepție ar putea submina legitimitatea și coeziunea UE și ar putea alimenta tendințele naționaliste și eurosceptice în rândul statelor membre.

Căderea economică a Europei este o realitate iar întrebarea care se pune acum este legată de capacitatea sa de a face față acestei crize și de a supraviețui în viitorul apropiat. Criza economică și politică cu care se confruntă UE este rezultatul unei combinații de factori, inclusiv instabilitatea economică globală, presiunile migratorii, conflictele geopolitice și schimbările tehnologice radicale.

Sanctiunile aplicate Rusiei au avut efecte secundare nedorite. Decuplarea de la resursele energetice rusești, în special în contextul dependenței mari de gazul natural, a generat un deficit energetic și a crescut costurile pentru multe state membre ale UE. Dezindustrializarea rezultată din această situație a dus la pierderea locurilor de muncă și la scăderea competitivității industriei europene pe piața globală.

În plus, planurile mult prea optimiste de atingere a neutralității climatice au impus restricții asupra sectorului energetic și industrial, fără a fi însoțite de investiții și soluții viabile pentru tranziția către surse de energie alternative și durabile. Toate aceste aspecte riscă să afecteze grav economia europeană.

În cinci ani, Uniunea Europeană ar putea să se afle într-o situație de risc și incertitudine, cu impacte majore asupra stabilității și coeziunii sale. Este posibil ca unele state membre să își intensifice eforturile pentru a-și proteja interesele naționale și să caute soluții unilaterale la problemele economice și politice. Aceasta ar putea slăbi instituțiile și mecanismele de guvernare ale UE care și-așa sunt destul de afecatte de criza de legitimitate provocată de încercările tot mai puternice ale organismelor Uniunii de a intefera cu autoritățile statelor membre.

Situatia din Ucraina este unul dintre punctele cheie de interes și preocupare în contextul geopolitic actual. Un eventual colaps al frontului ucrainean ar avea consecințe semnificative nu doar pentru Ucraina, ci și pentru întreaga regiune și pentru echilibrul puterii în Europa de Est.

În cazul unei victorii militare a Rusiei în Ucraina, se poate anticipa că aceasta ar fi urmată de negocieri cu SUA și cu alți actori internaționali cu privire la viitorul Estului Europei. Rusia ar putea să solicite retragerea forțelor NATO la linia de demarcație din 1990 sau chiar să obțină acest lucru în cadrul unor negocieri complexe. Această schimbare ar avea ca rezultat intrarea întregului Est european în sfera de influență rusă, poate chiar în cadrul unei macroregiuni conduse de Rusia.

O asemenea evoluție ar aduce schimbări semnificative în peisajul geopolitic al Europei de Est și ar putea să conducă la o reconfigurare a alianțelor și relațiilor internaționale în regiune. 

Impactul unei posibile transferări a Europei de Est în sfera de influență rusă ar fi profund și ar afecta atât aspectele politice, cât și cele economice ale regiunii. În primul rând, o astfel de schimbare ar putea conduce la dispariția clasei politice actuale din statele afectate, deoarece ar putea fi necesare ajustări semnificative ale structurilor guvernamentale și ale alianțelor politice pentru a se potrivi cu noile realități geopolitice.

Din punct de vedere economic, integrarea a ceea ce a mai rămas din industria românească și din alte industrii ale statelor din regiune cu restul macroregiunii ar putea fi o consecință importantă. Această integrare ar putea aduce beneficii semnificative, inclusiv accesul la piețe mai mari și mai competitive, tehnologii avansate și resurse financiare, care ar putea revitaliza și moderniza sectoarele industriale afectate de dezastrul industrial european.

Pentru România și alte state din Europa de Est, această integrare ar putea fi văzută ca o oportunitate de a-și consolida economiile și de a-și îmbunătăți poziția în cadrul pieței europene și mondiale. În plus, colaborarea mai strânsă cu alte state din regiune ar putea stimula inovația și creșterea economică, oferind noi perspective pentru dezvoltarea durabilă și prosperitatea pe termen lung.

În contextul schimbărilor rapide și imprevizibile din geopolitică, trebuie, însă, să recunoaștem că nimic nu este sigur și că viitorul Europei de Est este încă incert. Există variate scenarii posibile, iar unul dintre ele ar putea să vadă întreaga regiune transformându-se într-o zonă de securitate, o zonă neutra și dezindustrializată, demilitarizată, care să servească drept barieră între Occidentul dominat de SUA și macroregiunea rusă în expansiune.

spot_img

Alte titluri

spot_img

Ultimele știri