28 martie 2024
ActualitateLucian Șova a demisionat din toate funcțiile deținute în PSD Bacău

Lucian Șova a demisionat din toate funcțiile deținute în PSD Bacău

Lucian Șova a anunțat pe pagina sa de facebook că a demisionat din funcțiile de președinte executiv al organizației județene și președinte al organizației municipale Bacău.
„Doar rațiuni de simetrie m-au făcut să amân cu o lună gestul pe care ar fi trebuit să-l fac pe 22 Octombrie 2020. 22 Noiembrie 2018 a fost ziua demisiei de onoare din funcția de Ministru al Transporturilor, ca urmare a votului unanim împotriva mea, al șefilor de organizații județene, deși nici măcar unul nu a putut explica acest vot, în fine, a fost de fapt voința președintelui de atunci al PSD, de a crea loc altei persoane. Se pare că “istoria se repetă”… oarecum.
22 Noiembrie 2020, consider că trebuie să fie ziua demisiei de onoare din funcțiile de conducere ale organizațiilor județeană și municipală, gest firesc urmare a votului împotriva candidaturii mele pentru locul întâi la Senat, unanim exprimat, nu știu de ce, tot neargumentat de colegii șefi de organizații.
PRIVIND RETROSPECTIV, gândesc că poate am „supărat “ cu….
Centura Bacăului
– Aeroportul George Enescu
– Radioterapie
– Drumuri naționale…..proiecte de suflet pentru Bacău.
Vă mulțumesc tuturor celor care ați avut încredere in mine, mi-ați scris, m-ați motivat și încurajat să împlinesc vise pentru Bacău. Vă doresc sărbători cu sănătate și liniște !”, a scris Lucian Șova, pe pagina sa de facebook.
Lucian Șova (n. 31 mai 1960) este un om politic român, ales deputat în 2012 și 2016, și numit ministru al Comunicațiilor și Societății informaționale în Guvernul Mihai Tudose. Șova a urmat cursurile Facultății de Inginerie Mecanică din cadrul Universității din Brașov (1980-1985), specialitatea Autovehicule Rutiere. Este masterand în Managementul Calității în Transporturi Rutiere la Universitatea din Oradea (2006).

A studiat la Institutul Național de Administrație București, obținând calificarea de manager în Administrația Publică. În 2009, a urmat un curs de securitate și bună guvernanță la Universitatea Națională de Apărare „Carol I”.

În politică a intrat în septembrie 1999, în organizația municipală Bacău, fiind consilier local în perioada 2000-2002. În 2010 a fost ales vicepreședinte al organizației județene Bacău. A fost președinte al Consiliului de administrație al Spitalului Județean Bacău între 2010 și 2012.

În cadrul Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului a deținut funcțiile de: consilier personal al ministrului Transporturilor (ianuarie-mai 2001); director general adjunct la Autoritatea Rutieră din România (2001-2002); director general la Departamentul Transporturi Rutiere (2002-2005).



A fost membru în comisiile de transporturi și de industrie din Parlament, secretar de stat la Ministerul Economiei (2009) și consilier personal al Ministrului Economiei.

În legislatura 2012-2016, a fost deputat PSD, votat în Colegiul 4 Bacău. În Parlament a fost membru în Comisia pentru Industrii și Servicii și, din 2014, secretar în comisia pentru Transporturi și Infrastructură. A fost reales deputat PSD de Bacău în 2016 și numit secretar al Comisiei pentru Transporturi și Infrastructură. Între 29 ianuarie 2018 și 22 februarie 2019 a fost ministru al Transporturilor și infrastructurii.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri