Minsterul de Finante a lansat asa-numita „Loterie a bonului”. Orice bon eliberat la casa de marcat din orice magazin sau de la piata (sic!) poate fi depus in aceasta loterie si iti poate aduce, lunar, premii interesante.
La ce comert se face pe la noi, gaselnita ministerului pare un simplu joc. Nici acesta original. In primul rând pentru ca altii, in alte tari, mult mai civilizate, precum Portugalia, il practica deja.
Dar, loterii ale bonului fiscal se practica si pe la noi, din initiative mai mult private. Eu insumi adun, luna de luna, bonurile pe care le primesc in magazinele adevarate, adica in super si hipermarketuri, de unde nu pleci fara bon daca ai platit la casa de marcat. Adun bonurile si le inscriu la o loterie privata, de unde tot lunar un singur bon din toata tara devine câstigator. Nu prea am noroc la astfel de jocuri, deci nu mi-am pus speranta in vreun câstig. Dar, incercarea moarte nu are si ma atrage ca un magnet. Apoi, la un post de televiziune am vazut, saptamânal, extragerea bonului câstigator din noianul celor trimise de oameni din toata tara care au cumparat pâine. Doamne, cât de invidios am fost pe fericitii câstigatori!
Va prinde, oare, noua loteria de stat? Va avea efectul sontat, adica reducerea evaziunii fiscale? Sa nu uitam de câte ori nu primim bonuri chiar in magazinele de pâine, in baruri sau pe la dughenele din piata. Avem, oare, destul „tupeu” sa nu plecam de acolo fara bon? Greu de zis, dar as pune mâna in foc ca multi nu avem.
Atunci, despre ce loterie vorbim? Mai ales ca finantistii cer si o caruta de date personale de la bietii depunatori de bonuri la loterie, inclusiv CNP-ul, despre care nu de mult s-a facut atâta caz public.
Ce ne facem? Intram in joc sau nu?
Eu zic sa intram. Sa avem tupeu sa cerem bonurile fiscale de oriunde. Am un exemplu de „tupeu” fantastic in materie de cumparaturi, inca de acum vreo 50 de ani. Intr-un aprozar din Onesti, o doamna bine din toate punctele de vedere a ajuns la rând si a cerut, raspicat: Va rog, un kilogram de rosii, dar din ladita aceea, nu de dincolo, si un kilogram de cartofi, dar de acolo, nu de dincolo. Si 20 de bani restul, va rog!
Am ramas mut de uimire. Eram copil inca si nu mi-am facut un proces de constiinta ca eu nu aveam atâta tupeu, dar nici intâmplarea n-o voi uita cât voi trai.
Pacat ca pe atunci nu se inventase inca „Loteria bonului”. Dar nici bonuri nu se prea dadeau.
