26 aprilie 2024
EvenimentLivezi: O minoră de 5 ani a dispărut de acasă

Livezi: O minoră de 5 ani a dispărut de acasă

– zeci de poliţişti, jandarmi, pompieri şi voluntari s-au mobilizat şi fac căutări pe raza localităţii Prăjoaia

Mobilizare de forţe la Livezi, după ce o minoră, în vârstă de 5 ani, din satul Prăjoaia, a fost dată dispărută de către părinţi. Elena a fost văzută ultima dată vineri, la ora 11.00.

Circa două ore a fost căutată de familie pe la vecini şi pe terenurile din împrejurimi, dar când a văzut că nu-i dă de urmă, mama a sunat la 112 şi a alertat Poliţia.



„După ce s-a primit apelul şi am fost şi noi anunţaţi, ne-am mobilizat cu voluntari, am făcut echipe mixte cu pompieri, jandarmi şi poliţişti şi am început să căutăm prin locurile unde copilul a mai fost găsit, că ea a mai plecat de câteva ori de acasă, dar de fiecare dată a fost găsită. Acum o să continuăm căutările până ce vom rezolva acest caz”, spunea Sorin Ichim, primarul comunei Livezi.

Oamenii din sat s-au alăturat forţelor MAI şi au căutat şi ei prin pădurea din apropiere.

„Eu am văzut-o la ora 11.00. Era în curtea şcolii. Era în pantaloni scurţi şi cu o cămăşuţă pe ea. De atunci nu a mai văzut-o nimeni, nu se ştie unde a plecat. S-a căutat pe lângă apă, a venit poliţia cu câini, dar tot nu s-a găsit”, spunea un localnic care a participat la căutări.

„Nu ştiu unde poate fi. A plecat un băiat al meu la ciuperci în pădure şi poate s-o fi dus după el. Am căutat-o peste tot, dar nu am găsit-o şi pe la 14.00 am anunţat poliţia, când a văzut că nu este nicăieri”, povestea Adina Grosu, mama fetiţei.

Deşi are cinci ani, copila nu vorbeşte, însă repetă ceea ce aude la cei din jur, iar pe timpul căutărilor voluntarii i-au tot strigat numele în speranţa că ea îi va auzi şi le va răspunde.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri