29 aprilie 2024
ActualitateLions Club Moldova a premiat câștigătorii concursului Afișe pentru Pace

Lions Club Moldova a premiat câștigătorii concursului Afișe pentru Pace

Șase dintre elevele Colegiului Național de Artă „George Apostu” din Bacău au fost premiate de Lions Club Moldova pentru lucrările lor participante la Concursul internațional „Afișe pentru Pace 2022-2023”. Toate cele șase eleve sunt în clasa a VII-a.

La faza organizată de clubul băcăuan, premiul I a fost acordat elevei Ioana-Sophie Bulibașa (profesor îndrumător Ioan Lăzureanu), premiul al doilea elevei Daria-Maria Olaru (prof. Ioan Lăzureanu), iar premiul al III-lea elevei Andreea Gavriluță (prof. Alina-Mihaela Craiu). De asemenea, au fost acordate trei mențiuni, elevelor Maria-Elenia Maxim (prof Ioan Lăzureanu), Briana Stoica (prof. Alina-Mihaela Craiu) și Ioana Urban (prof. Alina-Mihaela Craiu). Premiile, însoțite de diplome, au fost acordate în bani, suma lor totală fiind de peste 1.000 de lei.

„Ca în fiecare an – ne-a declarat, la final, prof. Ioan Lăzureanu – ne bucurăm să participăm la acest frumos concurs organizat de Lions Clubs International și de organizațiile sale din toată lumea. Ne bucurăm și pentru aportul, în acest fel, al copiilor la construirea unei lumi mai bune, mai armonioasă, o lume a păcii. La faza pe România a concursului, eleva noastră Ioana-Sophie Bulibașa a luat o mențiune, dar ne bucură și succesul participanților la faza locală. Iar parteneriatul nostru cu Lions Club Moldova este unul pe termen lung pentru a participa la acest concurs.”



Lions Club Moldova a fost reprezentat la ceremonia de premiere de Dragoș Secăreanu – președinte și de alți trei membri marcanți – Romel Guțu, Constantin Cristea și Constantin Radu.

 

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri