9 octombrie 2024
ActualitateLimba franceză – poarta deschisă către reușita în viață. Încă o șansă la...

Limba franceză – poarta deschisă către reușita în viață. Încă o șansă la educație pentru copiii din comunele băcăuane

La invitația Asociației Amitié Roumaine Saint-Leu-la-Forêt, deputatul Ionel Floroiu, președintele Consiliului Județean Bacău, Valentin Ivancea, primarii Valentin Moraru (comuna Răchitoasa) și Teodor Bogdan Popa (comuna Stănișești) au călătorit în Franța. Scopul a fost continuarea și îmbunătățirea proiectului J’ADORE LE FRANCAIS – ”Un altfel de sprijin pentru dezvoltarea zonelor rurale defavorizate băcăuane din Valea Zeletinului – promovarea învățării și consolidării limbii franceze în vederea dezvoltării comunitare, în contextul extinderii relațiilor de colaborare cu Franța”. În cele trei zile, pe lângă discuțiile cu partenerii din asociația franceză, oaspeții români au avut întâlniri cu Luca Niculescu, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al României în Republica Franceză, Naima Moutchou – deputat, Sébastien Meurant – senator, Sandra Billet – primarul din Saint Leu la Foret și adjunctul său – Loïc Drouin. Programul a inclus și o vizită la Senatul Franței.

Proiectul J’ADORE LE FRANCAIS – Un altfel de sprijin pentru dezvoltarea zonelor rurale defavorizate băcăuane din Valea Zeletinului – promovarea învățării și consolidării limbii franceze în vederea dezvoltării comunitare, în contextul extinderii relațiilor de colaborare cu Franța” a fost inițiat în noiembrie 2014. Atunci, Raluca Moulinier, președinta Asociației Amitié Roumaine Saint-Leu-la-Forêt, împreună cu membri ai Consiliului de administrație al asociației au venit la Consiliul Județean Bacău și au demarat proiectul împreună cu vicepreședintele de atunci al Consiliului, actualul deputat Ionel Floroiu. Obiectiv general al proiectului este învățarea și consolidarea limbii franceze de către 200 elevi din comunele defavorizate ale județului Bacău din Valea Zeletinului: Colonești, Motoșeni, Stănișești și Răchitoasa, în vederea fructificării oportunităţilor pe care le prezintă cunoașterea acestei limbi de circulaţie internațională pentru dezvoltarea personală, implicit pentru dezvoltarea comunităților proprii. Inițial, perioada de desfășurare a proiectului a fost din martie 2015 până în decembrie 2018, dar a continuat în 2019 la cererea primarului comunei Motoșeni. Parteneri sunt Consiliul Județena Bacău, Asociația Amitié Roumaine Saint-Leu-la-Forêt, comunele Colonești, Stănișești, Răchitoasa, Motoșeni și Asociația Româno-Franceză „St.Leu la Forêt – Izvorul Berheciului” din Bacău, având sprijinul a trei cadre didactice de la Facultatea de litere din cadrul Universității „Vasile Alecsandri” Bacău. Prin acțiunile proiectului cel puțin 50 de elevi din cele patru comune, beneficiari ai proiectului, au  conștientizat faptul că o bună cunoaștere a limbii franceze înseamnă, un „pașaport pentru succes”, mai exact o adaptare la piața muncii frnaceze/europene, cât și cunoașterea și respectarea culturii și civilizației franceze, demers fundamental către valorile europene: demnitate, solidaritate, egalitate, multiculturalitate.



 

Asociația Amitié Roumaine Saint Leu este prezentă în județul Bacău încă din anul 1992. De-a lungul timpului, asociația are numeroase reușite: dotarea Dispensarului din comuna Stănișești, construirea Dispensarului uman din comuna Izvorul Berheciului, mobilitatea elevilor și a profesorilor de la Liceul “Vasile Alecsandri” din Bacău și la realizarea unui schimb de experiență între elevii Școlii nr.10 Bacău și elevi francezi în cadrul proiectului „Dictare în limba Franceză”, sprjin financiar pentru comuna Colonești pentru dotarea cu mobilier școlar a grădiniței din Spira; dotarea cu material didactic pentru grădinițe și școlile primare; dotarea cu materiale necesare a cabinetului stomatologic din Colonești; instruirea elevilor pentru prim ajutor și acordarea de materiale de igienă, pentru îngrijirea personală; modernizarea Târgului Săptămânal Colonești; donarea către primăria din Colonești un microbuz școlar marca Mercedes de 15+1 loc și a unei mașini de pompieri; începând cu anul 2008, cu ocazia Sărbătorilor de iarnă se derulează proiectul „Moș Crăciun vine din Franța„ care aduce cadouri pentru copiii de la Grădinița din Colonești.

 

”Educația este cel mai mare câștig al acestui proiect, și mă refer la copii în primul rând, dar și la dascălii băcăuani, pentru că deschiderea oferită de limba franceză înseamnă accesul la cultură și civilizație. Bineînțeles că și noi, românii, am venit cu partea noastră de istorie, de tradiții și obiceiuri populare, iar legăturile vechi cu Franța au cimentat noile relații. Sunt fericit pentru că prietenii francezi au insistat să continuăm și chiar să dezvoltăm acest proiect, ceea ce dovedește că am fost serioși și ne-am implicat cu responsabilitate, iar copiii și dascălii au dovedit că sunt nu doar francofoni, ci și francofili adevărați. Bunicii mei ziceau că sărăcia se scoate din bătătură cu animalele, eu spun că educația te ajută să ai o viață bună și împlinită. Asta este marea lecție învățată de cei mici și cei mari, iar foloasele se vor vedea peste câțiva ani, când vom avea o generație instruită, cu minte bine mobilată și gata să descopere noi orizonturi. Cu investițiile de zeci de milioane de euro în drumuri moderne, alimentare cu apă și canalizare, cu școli și grădinițe sau dispensare, a început schimbarea și în comunele din Estul județului. Al doilea pas este schimbarea de mentalitate, iar acești copii sunt garanția că Bacăul are un viitor frumos.”

Ionel Floroiu, deputat PSD Bacău

„Sunt plăcut impresionat de tot ceea ce s-a realizat în ultimii 30 de ani, în cadrul acestei colaborări. O felicit pe doamna Raluca Moulinier, președinte al Asociației Amitie Roumanie-Saint Leu, pentru maniera în care a știut să pună la aceeași masă instituții județene și locale, în folosul comunităților vulnerabile. În cadrul evenimentului de anvergură organizat la Paris, am avut bucuria de a cunoaște şi interacționa cu personalități marcante care susțin relația de colaborare între România și Franța. Implicarea autorităților în dezvoltarea proiectelor social-educaționale este esențială și, prin această vizită, am consolidat colaborarea cu partenerii francezi. În mod cert, Consiliul Județean va fi, și pe viitor, un partener de nădejde care va susține inițiativele menite să promoveze francofonia pe Valea Zeletinului, dar și în localitățile din zona Oituzului.”

Valentin Ivancea, președintele Consiliului Județean Bacău

 

O cronologie a succesului

Anul  2015

S-au organizat atelierele de învățare a limbii franceze combinate cu ateliere de creaţie (pictură, desen, colaje, muzică și dans popular). Totodată, s-a creat și atelierul de teatru francofon. Un rezultat concret al desfășurării atelierelor a fost organizarea evenimentului francofon Șezătoarea “Povestește-mi despre Valea Zeletinului”, care a avut loc în data de 27 aprilie 2015 la Căminul Cultural din Răchitoasa, la care au participat 30 de invitați francezi membri ai Asociaţiei Amitié Roumaine Saint-Leu-la-Forêt. În octombrie 2015, opt cadre didactice de la cele patru comune beneficiare ale proiectului au participat la întâlniri de lucru cu cadre didactice de la Colegiul privat „Le Rosaire” și  Colegiul „Wanda Landowska”.

Anul 2016

O parte din aceste activități au constat în pregătirea de programe artistice în limba franceză, care au fost prezentate fie în cadrul evenimentelor organizate în Săptămâna „Școala Altfel” (în luna aprilie 2016) devenită Săptămâna francofonă. La finele anului, echipa de lucru a Asociației de Prietenie Franco-Române Saint-Leu- Izvorul Berheciului a oferit cadouri din partea Asociației Amitié Roumaine Saint –Leu-la-Forêt, elevilor implicați în învățarea limbii franceze. 40 de elevi au participat la Colegiul Wanda Landowska la ore, în cadrul cărora le-au vorbit colegilor francezi despre ei, despre familiile lor și despre zona din care vin și au vizitat Colegiul privat  „Le Rosaire”. Programul copiilor băcăuani a cuprins și: spectacolul „Seara românească de cântec şi dans” alături de elevii de la Conservatorul din Argenteuil. Copiii din cele patru comune de pe Valea Zeletinului au oferit și ei un moment muzical cu piese din repertoriul tradițional și au cântat împreună cu elevii francezi; o vizită importantă la Ambasada României în Franța, unde au fost întâmpinați de domnul ambasador Luca Niculescu.

VLUU L100, M100 / Samsung L100, M100

Anul 2017

În vederea stimulării elevilor participanți la atelierele de învățare a limbii franceze s-au organizat: mini spectacole de teatru francofon, spectacole de cântece interpretate de grupul vocal reunit al elevilor din cele 4 comune și de dansuri populare, expoziții ale creațiilor elevilor. Un astfel de spectacol francofon a fost oferit, în aprilie 2017 , în cadrul evenimentului  “Istorie, Tradiţie şi Cultură” organizat cu ocazia prezenței în cele 4 comune vizate în proiect a unei delegații franceze. Participând la acest eveniment şi reprezentanţi ai UNICEF aceştia  fiind impresionaţi de faptul că s-a reuşit  să se realizeze un spectacol susţinut de elevi reuniţi din 4 comune (nu numai dintr-o singură comună) i-au invitat pe elevi să paticipe la Gala UNICEF la Bucureşti,  care a reunit reprezentanți ai autorităților naționale, ai corpului diplomatic și beneficiari de proiecte sociale  finanțate de  organizație. A avut loc un schimb de experiență și de bune practici între cadrele didactice din comunele Coloneşti, Motoşeni, Răchitoasa, Stănişeşti și din Saint-Leu-la-Forêt. Delegația de 8 profesori băcăuani a fost primită de directorul Colegiului „Wanda Landowska”, în octombrie 2017.

VLUU L100, M100 / Samsung L100, M100

Anul 2018

În cadrul atelierelor de teatru francofon , de muzică șI de dans, de învățare a limbii franceze combinate cu ateliere de creație, s-a pregătit Spectacolul francofon ”Chemins de l’Union”/„Treptele Unirii“, un spectacol original, inedit, realizat în trei scenete, finalizat cu cântece interpretate de grupul vocal reunit al elevilor din cele 4 comune și cu dansuri tradiționale românești. Evenimentul a avut loc în luna mai, la Motoșeni, în sala de spectacol a Casei satului și tradițiilor, cu ocazia prezenței în județul Bacău a senatorului de Val d’Oise, Sébastien Meurant, a reprezentanților administrației locale de la Saint-Leu-la-Forêt (primar adjunct responsabil cu acțiunea economică și comercială și director de cabinet al primarului), și a președintei asociației Amitié roumaine Saint-Leu-la-Forêt. Totodată, cu ocazia Zilei Copilului , la Paris, la Ambasada României în Franța, în sala Bizantină, cei 40 de copii de pe Valea Zeletinului, îndrumați de profesorii lor și de specialiști băcăuani ai artei spectacolului au prezentat” spectacolul francofon Chemins de l’Union” /„Treptele Unirii“,  în fața unui public ales și a numeroși jurnaliști.

Anul 2019

La cererea comunei Motoșeni, proiectul „Jadore le Français”  a continuat și în 2019. În acest sens o echipă de voluntari francezi, formată din președinta Asociației „Amitié Roumaine Saint-Leu ” – dna Raluca Moulinier  și dl. Jacques Petiard – secretarul Asociației a  fost prezentă la Școala  gimnazială «Gh. Nechita» din Motoşeni, în perioada  28 octombrie – 1 noiembrie, pentru a lucra cu elevii în scopul consolidării limbii franceze. Cu această ocazie echipa franceză a putut să constate , totodată, avansul lucrărilor pentru partea sanitară a școlii „Gh. Nechita”, pentru care Asociația „Amitié Roumaine Saint-Leu ” a donat 7 000 Euro.

 

 

 

 

 



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

spot_img