20 mai 2024
ActualitateComănești: 70 de ani de tradiție si excelență la Spitalului orășenesc "loan...

Comănești: 70 de ani de tradiție si excelență la Spitalului orășenesc “loan Lascăr”

Primăria orașului Comănești organizează vineri, 10 mai, ora 12:00, evenimentul aniversar “70 de ani de tradiție și excelență la Spitalul Orășenesc ‘Ioan Lascăr'”. Sunt așteptați să participe reprezentanți ai Administrației Prezidențiale, miniștri din Guvernul României, personalități ale lumii medicale, cetățeni de onoare ai Comăneștiului, reprezentanți ai cultelor religioase, comăneșteni și cetățeni din întreaga Vale a Trotușului.

“Este o bucurie să sărbătorim 70 de ani de la înființarea Spitalului din Comănești, unitate medicală de excepție. Zi de zi ne reafirmăm angajamentul nostru în ceea ce privește creșterea standardelor serviciilor medicale, iar ca primar consider că niciun efort în această direcție nu este prea mare. În ultimii ani am accesat importante linii de finanțare pentru modernizarea, iar astăzi acesta este un model de bune practici în lumea medicală. Acest eveniment vorbește despre tradiție, excelentă, o călătorie prin cei 70 de ani de existență a spitalului nostru, spital care era pe punctul de a fi închis într-o guvernare trecută, dar pe care am reușit, cu ambiție și perseverență, nu doar să-l menținem deschis, ci să-l transformăm în beneficiul pacienților”, a precizat Viorel Miron, primarul orașului Comănești.

Spitalul “Ioan Lascăr” a devenit, în ultimii ani, o unitate medicală de referință în întreaga regiune, datorită investițiilor constante ale Primăriei atât în clădirile existente, cât și în modernizarea secțiilor și dotarea cu aparatură medicală performantă. În ultimii 15 ani, s-au atras fonduri europene pentru modernizarea și dotarea Spitalului “Ioan Lascăr” în valoare de 21 de milioane de euro, din care peste 6 milioane de euro reprezintă cofinanțare din bugetul local. Unitatea medicală funcționează cu 120 de paturi, 74 de medici și 25 de cabinete medicale pe diverse specialități. La Spitalul “Ioan Lascăr” sunt tratați pacienți nu doar din Comănești, ci din întreaga Vale a Trotușului și nu numai.



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri