3 mai 2024
ActualitateLiceeni oneșteni la „Rencontres européennes”, în Franța

Liceeni oneșteni la „Rencontres européennes”, în Franța

Șase liceeni din Onești, voluntari ai Asociației EU-ONEȘTI, participă, între 13 și 17 iulie, la proiectul Rencontres européennes, la invitația Asociației Europe en Berry Touraine, principalul finanțator.

Coordonați de prof. dr. Emilia Boghiu, din partea Colegiului Național „Dimitrie Cantemir” și de profesorii Gabriela și Gabriel Fornica-Livada, din partea asociației oneștene, Daria-Ioana Brânză, Daria-Georgiana Arbănaș, Sara-Ioana Tărcuță, Yazan-Theodor Sirrieh, Gabriel-Eusebiu Prisecaru și Tudor-Daniel Șraer vor transmite tinerilor veniți din toată Europa un mesaj de solidaritate precum și gândurile lor despre viitorul „casei comune europene”.
Ei vor fi mesagerii valorilor și tradițiilor etnografice românești.

Pe 15 iulie, tinerii vor participa, în localitatea Loches, la o conferință europeană, alături de prieteni din alte țări ale Uniunii Europene. Tema discuțiilor este: „Quel est votre sentiment d’appartenance à l’Union Européenne et de quelle manière vous sentez-vous européen?” (Cum te simți în legătură cu apartenența la Uniunea Europeană și în ce fel te simți european?).



 

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri