Știam că lumea în care trăim este plină de pericole și că dinamica morții este una înfricoșătoare, că sunt războaie, foamete, molime cumplite, dar toate acestea se întâmplau altundeva, erau departe de noi. Și, deodată, ne-am trezit atacați de un dușman invizibil, extrem de perfid și de periculos, care ne-a dat viața peste cap, ne-a băgat frica în oase, ne-a îmbolnăvit, izolat, înstrăinat. Ne-a impus distanța.
Sunt puține lucrurile pe care le urăsc, pentru că mă feresc de sentimentul acesta împovărător, care te consumă interior, dar urăsc să-mi fie frică de ceva. Iar frica bântuie acum nestingherită, trufașă, prin lume. Va mai trece mult timp până când vom scăpa de ea, până când imprevizibilul vieții, dezastrele nu ne vor mai găsi total nepregătiți, pradă ușoară. Fiindcă va trebui să învățăm ceva important din această experiență dură, și anume să devenim mai buni, mai responsabili, mai puțin inconștienți și vanitoși. Să nu mai fim indiferenți la nevoile, la suferințele celor de lângă noi, să ne pese de semenii noștri, dezvoltându-ne simțul comunitar. Care se construiește, se educă, lăsând în urmă indiferența, egoismul, individualismul.
Și poate că nu vom mai fi atât de permisivi față de multe lucruri care nu merg bine la noi în țară, închizând ochii complice, făcându-ne că nu vedem incompetența, diletantismul, incultura, șmechereala, hoția. Poate că vom refuza să mai conviețuim cu toate acestea. Dacă fiecare ar face curățenie, și fizică și morală, în locul în care stă, acolo unde lucrează, că tot am fost obligați acum să aplicăm reguli stricte de igienă (și de ce nu am continua astfel?), dacă ar contribui cât de puțin, atât cât îi este lui în putință, la binele comun, la normalitatea existenței noastre împreună, fără să mai tolereze răul, lucrurile ar intra într-un echilibru stabil.
Nu știu dacă după această teribilă criză lumea va ieși mai bună, mai inteligentă și mai spirituală (cum crede celebrul regizor David Lynch), dar întrevăd șansa unei adevărate „metanoia”, termenul biblic indicând schimbarea minții, transformarea interioară. Liberi de frică și de vanitate, cu inima sus, am putea să depășim tot greul. Și să renaștem.
