20 aprilie 2024
HomeCuvânt pentru sufletCuvânt de învățăturăLecții de iubire și de-mplinire...

Lecții de iubire și de-mplinire…

La timp de Post al Nașterii Domnului, săptămâna începutului de lună Decembrie ne destăinuie două mari sărbători, amândouă dătătoare de tonuri duhovnicești. Una după Neam și alta după cele ale Bisericii. Spre a ne putea aminti de Domnul. Dar și de faptul că este nevoie de un Neam drept ca Neamului să-i fie Dumnezeu ocrotitor.
Remarcăm că Biserica ține în ea soluția reamintirii și a reconfirmării unor deziderate. Făcute în numele Domnului Celui Viu! De către cei care s-au dat țărânei ca să fim cer. Spre a nu ne stinge în slăbiciunea mofturilor și a vuietului fără fond care străbate lumea. Am serbat 104 ani de la Marea Unire din 1 Decembrie 1918, anul marii îndrăzneli și bucurii românești, care ne-a întregit trupul țării pe vatra vechii Dacii, iubitul pământ al strămoșilor noștri. Ne-a redeșteptat sintagma rămasă memorabilă ”Vrem să ne unim cu țara!” mlădiată pe nemuritorul imn al lui Andrei Mureșanu: ”Deșteaptă-te române”, cadențat de marele Anton Pann și de elevul său Gheorghe Ucenescu. Și nu am uitat de tăcuții neînvrăjbiți care au făcut România Mare. De cei cărora le-o datorăm. Care se odihnesc în trecătorile ce au întregit țara și care ne privesc din Cer.
Evanghelia zilei (Luca 13, 10-17) ne oferă indiciul unui alt praznic – invitație, spre care trebuie să privim, ca să fim vii. Scena întreagă, de mare dramatism, ne oferă lecţia dragostei: mereu este vremea de a săvârşi binele și a privi în Sus. Nicio lege, niciun regulament, nicio precauţie sau teamă, niciun motiv de tipul „să nu se spună că…”, ori „să nu pară că…” nu ne poate fi stavilă, pretext ori justificare. În Hristos nu este așa! Totul este simplicitate, bunătate, compătimire şi urgenţă în biruirea răului, a bolilor, a neputinţelor și a suferinţei. Doar gârbovirea sufletească poate schimba sensul dinspre Dumnezeu (aceasta este adevarata noastră gravitatie) către păcat și către pământ.
Să ne rugăm să rămânem în limpezimea de Cer a Bisericii și în dulceața hrănitoare de mântuire a Ortodoxiei. Să ne rugăm! Cu luniștea celui ce știe de-acum că nu poate birui singur. Este nevoie de un Neam întreg ca Neamului să-i fie Dumnezeu ocrotitor!

 

Inspector scolar,
pr. prof. dr. Adrian Alexandrescu

Alte titluri
Alte titluri

Bacău Fest Monodrame înregistrează un nou record de participare

La finalul lunii martie, Teatrul Bacovia a încheiat înscrierile...

Economia județului a crescut, dar are picioare de lut

Camera de Comerț și Industrie (CCI) din Bacău a...

Succes băcăuan la Campionatele de șah de la Eforie Nord

Mara Grama, componentă a Clubului de Șah „Balta Albastră”...

VIDEO: Două căprioare filmate cu drona în pădurea de la Hemeiuș

Zorii zilei își întind mâinile peste pădurea liniștită a...

Ultimele știri