25 aprilie 2024
ActualitateLecția acad. Gh. Vrănceanu, ediția I, în Valea Hogei - Lipova

Lecția acad. Gh. Vrănceanu, ediția I, în Valea Hogei – Lipova

Sub coordonarea Societății de Științe Matematice – filiala Bacău, în satul natal al marelui matematician, Valea Hogei, comuna Lipova, a avut loc, zilele trecute, Concursul „Descifrarea problemei elevului Gheorghe Vrănceanu”, pentru elevii din clasele a IV-a, a V-a și a VI-a, dar și o conferință, susținută de cercetători știintifici, alături de prof. Radu Iordănescu (fost student și doctorand al academicianului) și prof.univ. Diana Belci, de la Timișoara.

„Cu tema «Rolul matematicii în viața culturală și materială a omului», evenimentul a fost de interes pentru participanți, a pus în mișcare mulți profesori, ingineri, arhitecți, dar și elevi și directori de școli.

Pentru că ne-am bucurat de un real succes în această primă ediție, deja ne gândim la a doua ediție, care se va numi «Matematica este limbajul în care Dumnezeu a făcut lumea»”, ne-a declarat prof. Ion Radu, președintele Societății de Științe Matematice – filiala Bacău, organizatorul acestei manifestări.



Gheorghe Vrănceanu, personalitate proeminentă a științei românești, creatorul școlii de Geometrie diferențială globală și unul dintre marii matematicieni ai lumii, s-a născut pe 30 iunie 1900 în satul Valea Hogei, comuna Lipova. S-a stins din viață pe 27 aprilie 1979.

În semn de prețuire pentru ce a fost, primarul comunei Lipova a ridicat alături de casa natală a lui Gheorghe Vrănceanu o școală, pentru clasele I-VIII, și grădiniță, care îi poartă numele.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri